Pensie întreţinere. Sentința nr. 2422/2015. Judecătoria CÂMPINA

Sentința nr. 2422/2015 pronunțată de Judecătoria CÂMPINA la data de 10-06-2015 în dosarul nr. 2422/2015

ROMÂNIA

JUDECĂTORIA CÂMPINA, JUDEȚUL PRAHOVA

Câmpina, ., nr. 14, jud. Prahova

Operator de date cu caracter personal nr. 7527

Prezentul document conține date cu caracter personal aflate sub incidența Legii nr. 677/2001

Dosar nr._

SECTIA CIVILA

SENTINȚA CIVILA Nr. 2422/2015

Ședința publică de la 10 Iunie 2015

Completul compus din:

PREȘEDINTE M. C.

Grefier L. B.

Pe rol judecarea cauzei Minori și familie privind pe reclamant P. A. I. și pe pârât E. G. E., autoritate tutelară P. ORAȘULUI B., având ca obiect pensie întreținere minor.

Cererea a fost timbrată conform chitanței nr._/01.04.2015 în sumă de 20 lei,

La apelul nominal făcut în ședința publică au lipsit părțile

Procedura legal îndeplinită.

S-a făcut referatul cauzei, învederându-se că s-a solicitat de către reclamant, judecarea cauzei în lipsa sa.

Instanța în temeiul prevederilor art. 131 alin. 1 din codul de procedură civilă, verificându-și competența, constată că este competentă general, material și teritorial să soluționeze prezenta cerere conform art. 113 al. 1 pct. 2 C. pr. Civila.

În baza disp. art. 238 al. 1 C. pr. Civila estimează durata soluționării cauzei la 4 luni.

În baza disp. art. 258, 255 rap. la art. 237 al. 2 pct. 7 admite reclamantului proba cu înscrisurile, depuse la dosar ca fiind admisibile, concludente și necesare soluționării cauzei.

În baza art. 392 din codul de procedură civilă, nemaifiind alte cererii de formulat și nici probe de administrat, declară deschide dezbaterile asupra fondului cauzei și față de lipa părților în baza disp. 394 c. pr. Civila instanța constată închise dezbaterile asupra fondului cauzei și rămâne în pronunțare.

INSTANȚA

Deliberând asupra cauzei de față, constată următoarele:

Prin cererea înregistrată la această instanță sub nr._, reclamantul P. A. I. a chemat în judecată pe pârâta E. G. E. în contradictoriu cu autoritatea tutelară din cadrul Primăriei orașului B. pentru ca prin sentința ce se pronunța să se dispună a obligarea pârâtei la plata pensiei de întreținere pentru minora P. A. Saida, născută la data de 05.09.2010 în raport de venitul minim pe economie.

In motivarea acțiunii, reclamantul a arătat că a conviețuit cu pârâta fără să fie căsătoriți și din relația lor a rezultat minora P. A. Saida, născută la data de 05.09.2010.

Reclamantul a precizat că din luna septembrie 2014 pârâta a părăsit domiciliul și minora a rămas în întreținerea sa și de la această dată pârâta nu a mai contribuit la întreținerea minorei și nu poate singur cele necesare creșterii și educării acesteia.

In drept, reclamantul și-a întemeiat acțiunea pe disp. art. 527,529, 530 alin. 2 și 3 din codul civil.

In dovedirea acțiunii reclamantul a depus la dosar certificatul de naștere al minorei(f.4).

Prin rezoluția din data de 03.04.2015 instanța în baza disp. art. 201 alin. 1 din codul de procedură civilă, a dispus comunicarea cererii de chemare în judecată și a înscrisurilor atașate, pârâtei cu mențiunea că are obligația de a depune întâmpinare, sub sancțiunea decăderii din dreptul de a mai propune probe și de a invoca excepții, în afara celor de ordine publică prevăzută de art. 208 al. 2 Cod pr. civ. în termen de 25 de zile de la comunicarea cererii de chemare în judecată.

Cererea de chemare în judecată și înscrisurile au fost primite de pârâtă la data de 07.04.2015, însă aceasta nu a formulat întâmpinare, astfel că prin rezoluția din 12.05.2015, instanța a fixat termen de judecată la data de 10.06.2015.

In cauză a fost administrată proba cu înscrisuri.

Instanța a dispus efectuarea unei anchete la domiciliul reclamantului (f.15).

Examinând actele si lucrările dosarului, instanța constată în fapt următoarele:

Conform certificatului de naștere la data de 05.09.2010 s-a născut minora P. A. Saida(f.4), iar din ancheta socială efectuată de autoritatea tutelară din cadrul Primăriei orașului B. rezultă că de aproximativ un și jumătate pârâta a părăsit domiciliul conjugal și nu particip la cheltuielile legate de creșterea și educarea minorei nu se interesează de minoră și nu a păstrat legătura cu minora(f.15).

Potrivit disp. art. 499 alin. 1 din codul civil, părinții au obligația în solidar să dea întreținere copilului minor, asigurându-i cele necesare traiului precum educația învățătura și pregătirea profesională, iar disp. art. 529 din codul civil prevăd că întreținerea este datorată potrivit cu nevoia celui care o cere și cu mijloacele celui care urmează a o plăti și când întreținerea este datorată de părinte se stabilește până la o treime din venitul său lunar net pentru doi copii.

De asemenea, potrivit art. 532 alin. 1 și 2 din același act normativ, pensia de întreținere se datorează de la data cererii de chemare în judecată.

Având în vedere disp. art. 499 alin. 1 și art. 529 alin. 1 din codul civil, instanța urmează să admită acțiunea și să dispună obligarea pârâtei să plătească reclamantului pentru minora P. A. Saida, născută la data de 05.09.2010, o pensie de întreținere în sumă de 204,75 lei lunar cu începere de la data promovării acțiunii 02.04.2015 și până la majoratul minorei, reprezentând cota de ¼ din salariul minim brut pe țară garantat în plată în cuantum de 975 lei stabilit prin HG nr. 1091/2014 cu deducerile obligatorii (-16% impozit).

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

HOTĂRĂȘTE

Admite acțiunea formulată de reclamantul P. A. I., CNP_, domiciliat în orașul B., ., jud. Prahova în contradictoriu cu pârâta E. G. E., domiciliată în orașul B., ., jud. Prahova în contradictoriu cu autoritatea tutelară din cadrul Primăriei orașului B. cu sediul în orașul B., ., jud. Prahova și în consecință:

Obligă pârâta să plătească reclamantului pentru minora P. A. Saida, născută la data de 05.09.2010 o pensie lunară de întreținere în sumă de 204,75 lei cu începere de la data promovării acțiunii, 02.04.2015 și până la majoratul minorei.

Cu drept de apel în termen de 30 zile de la comunicare.

Apelul se depune la Judecătoria Câmpina

Pronunțată în ședința publică, astăzi 10.06.2015

P., GREFIER,

M. C. L. B.

Red. CM

5ex./16.06.2015

Vezi și alte spețe de la aceeași instanță

Comentarii despre Pensie întreţinere. Sentința nr. 2422/2015. Judecătoria CÂMPINA