Pensie întreţinere. Sentința nr. 3638/2015. Judecătoria CÂMPINA

Sentința nr. 3638/2015 pronunțată de Judecătoria CÂMPINA la data de 23-10-2015 în dosarul nr. 3638/2015

ROMÂNIA

JUDECĂTORIA CÂMPINA, JUDEȚUL PRAHOVA

Câmpina, ., nr. 14, jud. Prahova

Operator de date cu caracter personal nr. 7527

Prezentul document conține date cu caracter personal aflate sub incidența Legii nr. 677/2001

DOSAR NR._

SENTINȚA CIVILĂ NR. 3638

ȘEDINȚA PUBLICĂ DIN DATA DE 23 OCTOMBRIE 2015

INSTANȚA CONSTITUITĂ DIN:

PREȘEDINTE: Ș. M. A.

GREFIER: NIȚEANU V. M.

Pe rol fiind soluționarea cauzei minori și familie privind pe reclamanta M. M. A. ca reprezentant legal al minorului D. M. S., în contradictoriu cu pârâtul D. P. și cu AUTORITATEA TUTELARĂ din cadrul PRIMĂRIEI ȘOTRILE, jud. Prahova, având ca obiect majorare pensie de întreținere.

Acțiune scutită de la plata taxei judiciare de timbru.

La apelul nominal efectuat în ședință publică a răspuns reclamanta personal, lipsind pârâtul

Procedura de citare este legal îndeplinită.

S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință care învederează că s-a depus referatul de anchetă psiho-socială, după care:

Reclamanta M. M. A. având cuvântul personal arată că nu a reușit să afle locul de muncă al pârâtului, astfel că solicită stabilirea pensiei în raport de venitul minim pe economie. Nu mai are alte cereri.

Constatând că părțile nu mai au cereri de formulat și că nu mai sunt alte incidente de soluționat, potrivit art. 392 C. pr. civ., declară deschise dezbaterile asupra fondului și acordă cuvântul părților în ordinea și în condițiile prevăzute la art. 216 C. pr. civ.

Reclamanta M. M. A. având cuvântul personal solicită admiterea acțiunii și majorarea pensiei de întreținere în favoarea minorului, în funcție de venitul minim pe economie.

Instanța constată că au fost lămurite toate împrejurările de fapt și temeiurile de drept ale cauzei și conform art. 394 alin. 1 C. pr. civ. o reține pentru deliberare și pronunțare.

INSTANȚA,

Deliberând asupra cauzei civile constată următoarele:

Prin cererea înregistrată la această instanță sub nr. _ la data de 14.07.2015 reclamanta M. M. A., în calitate de reprezentantă legală a minorului D. M. S., a chemat în judecată pe pârâtul D. P. pentru ca prin sentința ce se va pronunța să se dispună majorarea pensiei lunare de întreținere la care pârâtul a fost obligat prin sentința civilă nr. 2560/2014 a Judecătoriei Câmpina, de la suma de 150 lei.

În motivarea acțiunii reclamanta a arătat că solicită majorarea pensiei întrucât s-a mărit și salariul minim pe economie și pârâtul cu rea-credință nu i-a mai plătit pensia din 19.05.2014, minorul beneficiind de pensie numai 2 luni, deși este elev și nevoile sale au crescut.

Cererea a fost întemeiată în drept pe disp. art. 107, art. 86 și 94 C fam., fiind anexate în copie: sentința civilă nr. 2892/06.10.2014 a Judecătoriei Câmpina, certificatul de naștere al minorului, actul de identitate al reclamantei (f.4-7).

Prin rezoluția din 15.07.2015 în baza disp. art. 201 alin. 1 C. pr. civ. instanța a dispus comunicarea cererii de chemare în judecată și a înscrisurilor către pârât, cu mențiunea că are obligația de a depune întâmpinare, însă acesta nu a formulat întâmpinare, astfel că în baza disp. art. 201 alin. 4 C. pr. civ. s-a fixat termen de judecată.

În cauză s-au încuviințat și administrat probe cu înscrisuri și a fost efectuată ancheta psiho-socială (f. 21).

Examinând actele și lucrările dosarului, instanța reține următoarele:

Prin sentința civilă nr. 2892 pronunțată la data de 06.10.2014 de Judecătoria Câmpina (f. 4,5) a fost declarată desfăcută căsătoria încheiată între părți, autoritatea părintească asupra minorului M. S., născut la 23.08.2009, a fost stabilită a fi exercitată în comun de ambii părinți, locuința minorului a fost stabilită la mama reclamantă, iar pârâtul D. P. a fost obligat la plata unei pensii de întreținere în favoarea minorului de 150 lei lunar, începând cu 19.05.2014, până la majoratul acestuia.

De la pronunțarea acestei sentințe nevoile minorului au crescut odată cu vârsta, în prezent acesta având 6 ani, astfel cum rezultă din certificatul de naștere al acestuia (f.6).

Potrivit art. 531 din C. civ., dacă se ivește o schimbare în ceea ce privește mijloacele celui care prestează întreținerea și nevoia celui care o primește, instanța de tutelă, potrivit împrejurărilor, poate mări sau micșora pensia de întreținere sau poate hotărî încetarea plății ei.

În temeiul acestei norme și având în vedere că nevoile minorului D. M. S. au crescut, iar în prezent acesta este singura persoană căreia pârâtul îi datorează întreținere, instanța de tutelă apreciază că prezenta acțiune este întemeiată, urmând a o admite ca atare, dispunând majorarea pensiei lunare de întreținere la care a fost obligat pârâtul prin sentința civilă nr. 2892/06.10.2014 a Judecătoriei Câmpina pronunțată în dosarul nr._, să o plătească în favoarea minorului D. M. S., născut la 23.08.2009, de la suma de 150 lei la 220,5 lei lunar, având în vedere că potrivit dispozițiilor HG nr. 1091/10.12.2014 salariul de bază minim brut pe țară garantat în plată este începând cu 01.07.2015 de 1050 lei, ce se va diminua cu deducerile obligatorii (-16 %).

Instanța de tutelă are în vedere la stabilirea cuantumului lunar al pensiei de întreținere majorată ce incumbă pârâtului și disp. art. 529 alin. C. civ., potrivit cărora când întreținerea este datorată de părinte ea se stabilește până la o pătrime din venitul său lunar net pentru un copil, astfel că pârâtul va fi obligat la plata către reclamantă a pensiei majorate începând cu data de 14.07.2015 – a introducerii prezentei acțiuni - și până la majoratul minorului.

Față de disp. art. 453 C. pr. civ. se va lua act că nu s-au solicitat cheltuieli de judecată.

Văzând și disp. art. 448 alin. 1 pct. 4 C. pr. civ.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

HOTĂRĂȘTE:

Admite acțiunea formulată de reclamanta M. M. A., CNP_, ca reprezentant legal al minorului D. M. S., cu CNP_, cu domiciliul în com. Șotrile, ., județ Prahova, în contradictoriu cu pârâtul D. P., CNP_, domiciliat în ., sat Drăgăneasa, ., județ Prahova, și cu AUTORITATEA TUTELARĂ din cadrul PRIMĂRIEI ȘOTRILE, jud. Prahova și, în consecință;

Majorează pensia de întreținere lunară stabilită prin sentința civilă nr. 2892/06.10.2014 a Judecătoriei Câmpina pronunțată în dosarul nr._, în favoarea minorului D. M. S. născut la data de 23.08.2009, de la suma de 150 lei/lunar la suma de 220,5 lei/lunar, cu începere de la data promovării acțiunii 14.07.2015 și până la majoratul minorului.

Ia act că nu s-au solicitat cheltuieli de judecată.

Executorie.

Cu drept de apel, ce se depune la prezenta instanță, în termen de 30 zile de la comunicare.

Pronunțată în ședința publică astăzi, 23.10.2015.

Judecător, Grefier,

Red. ȘMA

4 ex./27.10.2015

Vezi și alte spețe de la aceeași instanță

Comentarii despre Pensie întreţinere. Sentința nr. 3638/2015. Judecătoria CÂMPINA