Plângere contravenţională. Sentința nr. 3225/2015. Judecătoria CÂMPINA
Comentarii |
|
Sentința nr. 3225/2015 pronunțată de Judecătoria CÂMPINA la data de 25-09-2015 în dosarul nr. 3225/2015
ROMÂNIA
JUDECĂTORIA CÂMPINA, JUDEȚUL P.
Câmpina, ., nr. 14, jud. P.
Operator de date cu caracter personal nr. 7527
Prezentul document conține date cu caracter personal aflate sub incidența Legii nr. 677/2001
Dosar nr._
JUDECĂTORIA CÂMPINA
SECTIA CIVILA
SENTINȚA CIVILĂ Nr. 3225/2015
Ședința publică de la 25 Septembrie 2015
Completul compus din:
PREȘEDINTE A. C. A. T.
Grefier M. M. M.
Pe rol fiind judecarea cauzei civile privind pe petentul P. V. A. și pe intimatul I. P. - SERVICIUL RUTIER, având ca obiect plângere contravențională.
Cererea a fost legal timbrată cu suma de 20 lei reprezentând taxa judiciară de timbru.
La apelul nominal făcut în ședința publică au lipsit părțile.
Procedura legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefier care învederează că s-a depus la dosarul cauzei la data de 24.09.2015 prin fax de către petent cerere prin care solicită judecarea cauzei în lipsă și încuviințarea probatoriului așa cum a fost solicitat prin acțiunea introductivă.
Instanța constată că prin plângerea contravențională formulată petentul a solicitat încuviințarea probelor cu înscrisuri, testimonială cu doi martori și expertiză, astfel că față de obiectul și natura prezentei cauze va admite în temeiul art. 255 raportat la 258 NCPC pentru petent proba cu înscrisuri considerându-o legală, concludentă, pertinentă și utilă soluționării cauzei.
Instanța respinge probele cu expertiză și testimonială cu doi martori ca nefiind utile soluționării cauzei.
Nemaifiind alte cererii de formulat și nici probe de administrat, în baza disp. art. 244 alin. 1 N. C.P.C. declară cercetarea procesului încheiată și rămâne în pronunțare.
INSTANȚA
Deliberând asupra cauzei civile de față, constată:
Prin cererea înregistrată în data de 26.03.2015, pe rolul Judecătoriei Ploiești sub nr._ petentul P. V. A. a formulat plângere contravențională, în contradictoriu cu intimatul I.P.J. P., solicitând constatarea nulității absolute și anularea procesului-verbal de constatare și sancționare a contravențiilor . nr._ încheiat la data de 11.03.2015.
În motivarea plângerii petentul a arătat că în data de 11.03.2015 orele 16,00 circula cu autoturismul proprietate personală marca Mitsubishi în dreptul localității Filipeștii de P., unde a fost oprit de un echipaj de poliție din care făcea parte ASPP M. C. care i-a adus la cunoștință faptul că în localitatea respectivă a circulat cu viteza de 103 km/h, lucru total neadevărat.
A susținut faptul că nu i-a fost comunicat procesul verbal contestat, pentru a-și putea prezenta punctul de vedere, motiv pentru care după . iși va preciza prezenta acțiune.
A mai arătat că motivele promovării prezentei acțiuni sunt reprezentat de faptul că petentul este încadrat în funcția de agent de vânzări din cadrul unei societăți comerciale, iar în conformitate cu Dovada . nr._/27.03.2015 îi este suspendat dreptul de a conduce, lucru care ar conduce la imposibilitatea desfășurării activităților de serviciu.
În drept a invocat dispozițiile OUG 195/2002 și OUG nr.2/2001.
Plângerii i-au fost atașate, în copie, dovada reținerii permisului de conducere.
Prin întâmpinarea depusă la fila 17 din dosar, intimatul a invocat excepția necompetenței teritoriale a Judecătoriei Ploiești, întrucât fapta contravențională reținută în sarcina petentului a fost constatată în localitatea Filipeștii de P., care aparține circumscripției teritoriale a Judecătoriei Câmpina.
În fapt a susținut că la data de 11.03.2015 petentul a fost sancționat contravențional, potrivit legii pentru săvârșirea faptelor prevăzute de OUG nr.195/2002 ind.1 față de aceea că la data arătată a condus autoturismul marca Mitsubishi cu nr. de înmatriculare_ pe DJ 720, direcția Moreni către Ploiești, fiind înregistrat de aparatul radar ROM 188 montat pe auto MAI_ cu viteza de 103 km/h(+53 Km/h).
În concluzie în raport de întreaga argumentație expusă a solicitat respingerea plângerii ca neîntemeiată.
În drept a invocat dispozițiile art. 205 și urm. C..
În susținerea a depus la dosar proces verbal, fotografii referitoare la viteza contravenientului, fila registrului radar, arestat operator radar, buletin de verificare metrologică, certificat de aprobare model, raportul agentului constatator, cazierul auto, proces verbal de îndeplinire a procedurii de afișare, xerocopie plic și confirmare de primire.
Prin sentința civilă nr.9221/22.07.2015 Judecătoria Ploiești a declinat competența de soluționare a cauzei în favoarea Judecătoriei Câmpina.
În cauză a fost încuviințată si administrată proba cu înscrisuri.
Examinând actele și lucrările dosarului instanța reține în fapt următoarele:
Prin procesul verbal de contravenție . nr._/11.03.2015 petentul a fost sancționat contravențional cu amendă în cuantum de 877,5 lei reținându-se că a condus autoturismul marca Mitsubishi cu nr. de înmatriculare_ pe DJ 720, direcția Moreni către Ploiești, fiind înregistrat de aparatul radar ROM 188 montat pe auto MAI_ cu viteza de 103 km/h(+53 Km/h).
S-a reținut că fapta constituie contravenția prevăzută de art,102 alin.3 lit.e din OUG nr.195/2002.
Analizând procesul verbal contestat prin prisma condițiilor de legalitate prevăzute sub sancțiunea nulității absolute de art.17 din OG nr.2/2001 privind regimul juridic al contravențiilor, instanța constată că nu au fost încălcate la încheierea procesului verbal astfel de dispoziții legale.
Cu privire la temeinicia procesului verbal de contravenție instanța reține în prealabil că, deși O.G. nr. 2/2001 nu cuprinde dispoziții exprese cu privire la forța probantă a actului de constatare a contravenției, din economia textului art. 34 rezultă că acesta face dovada situației de fapt și a încadrării în drept până la proba contrară.
Conform jurisprudenței Curții Europene a Drepturilor Omului, dreptul unei persoane de a fi prezumată nevinovată și de a solicita acuzării să dovedească faptele ce i se impută nu este absolut, din moment ce prezumțiile bazate pe fapte sau legi operează în toate sistemele de drept și nu sunt interzise de Convenția Europeană a Drepturilor Omului, în măsura în care statul respectă limite rezonabile, având în vedere importanța scopului urmărit, dar și respectarea dreptului la apărare (cauza Salabiaku v. Franța, hotărârea din 7 octombrie 1988, paragraf 28, cauza Västberga taxi Aktiebolag și Vulic v. Suedia, paragraf 113, 23 iulie 2002).
Forța probantă a rapoartelor sau a proceselor-verbale este lăsată la latitudinea fiecărui sistem de drept, putându-se reglementa importanța fiecărui mijloc de probă, însă instanța are obligația de a respecta caracterul echitabil al procedurii în ansamblu atunci când administrează și apreciază probatoriul (cauza Bosoni v. Franța, hotărârea din 7 septembrie 1999).
În analiza principiului proporționalității, trebuie observat că dispozițiile O.U.G. nr. 195/2002 au drept scop asigurarea desfășurării fluente și în siguranță a circulației pe drumurile publice, precum și ocrotirea vieții, integrității corporale și a sănătății persoanelor participante la trafic sau aflate în zona drumului public, protecția drepturilor și intereselor legitime ale persoanelor respective, a proprietății publice și private.
Persoana sancționată are dreptul la un proces echitabil (art. 31-36 din O.G. nr. 2/2001) în cadrul căruia să utilizeze orice mijloc de probă și să invoce orice argumente pentru dovedirea împrejurării că situația de fapt din procesul verbal nu corespunde modului de desfășurare al evenimentelor, iar sarcina instanței de judecată este de a respecta limita proporționalității între scopul urmărit de autoritățile statului de a nu rămâne nesancționate acțiunile antisociale prin impunerea unor condiții imposibil de îndeplinit și respectarea dreptului la apărare al persoanei sancționate contravențional (cauza A. v. România, hotărârea din 4 octombrie 2007).
Prin urmare, procesul verbal de contravenție se bucură de o prezumție relativă de veridicitate și autenticitate, care este permisă de Convenția Europeană a Drepturilor Omului, în măsura în care contravenientului i se asigură accesul la justiție și dreptul la un proces echitabil, în sensul Convenției Europene a Drepturilor Omului, anume ca acuzația contravențională să fie susținută de mijloacele de probă pe baza cărora a fost formulată.
Instanța constată că în cauză petentul a fost sancționat pentru depășirea vitezei legale această contravenție fiind constatată cu un mijloc tehnic verificat metrologic, așa cum rezultă din înscrisurile depuse la dosarul cauzei de către intimat. De asemenea din fotografiile depuse la dosarul cauzei rezultă faptul că autoturismul condus de petent a circulat cu viteza reținută în procesul verbal de contravenție.
Pentru aceste considerente instanța va respinge plângerea formulată ca neîntemeiată.
PENTRU ACESTE MOTIVE,
ÎN NUMELE LEGII
HOTĂRĂȘTE
Respinge plângerea contravențională formulată de petentul P. V. A. cu domiciliul ales în .. 11, ., ., sector 4, Mun. București, la cab. Avocat T. B. A., și pe intimatul I.J.P. P., cu sediul în Ploiești, .. 60-62, jud. P., ca neîntemeiată.
Cu drept de apel,ce se depune la Judecătoria Câmpina, în termen de 30 zile de la comunicare.
Pronunțată în ședință publică, astăzi 25.09.2015.
Președinte, Grefier,
A. C. A. T. M. M. M.
Red.ACAT/MMM
4ex/26.10.2015
← Cerere de valoare redusă. Sentința nr. 3228/2015. Judecătoria... | Plângere contravenţională. Sentința nr. 3223/2015.... → |
---|