Plângere contravenţională. Sentința nr. 349/2015. Judecătoria CÂMPINA
Comentarii |
|
Sentința nr. 349/2015 pronunțată de Judecătoria CÂMPINA la data de 30-01-2015 în dosarul nr. 4458/204/2013
ROMÂNIA
JUDECĂTORIA CÂMPINA, JUDEȚUL PRAHOVA
Câmpina, ., nr. 14, jud. Prahova
Operator de date cu caracter personal nr. 7527
Prezentul document conține date cu caracter personal aflate sub incidența Legii nr. 677/2001
DOSAR NR. _
SENTINȚA CIVILĂ NR. 349
ȘEDINȚA PUBLICĂ DIN DATA DE 30 IANUARIE 2015
INSTANȚA CONSTITUITĂ DIN:
PREȘEDINTE: Ș. M. A.
GREFIER: NIȚEANU V. M.
Pe rol fiind soluționarea cauzei civile având ca obiect înlocuire amendă, formulată de petentul I. JUDEȚEAN DE POLIȚIE PRAHOVA în contradictoriu cu intimatul D. V. G..
La apelul nominal făcut în ședința publică au lipsit părțile.
Procedura de citare legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință care învederează că s-a repus cauza pe rol pentru discutarea perimării, după care:
Instanța verificând actele dosarului, având în vedere repunerea cauzei pe rol în vederea discutării perimării, reține cauza în pronunțare sub acest aspect.
INSTANȚA
Deliberând asupra cauzei civile de față, constată următoarele:
Prin cererea înregistrată pe rolul acestei instanțe sub nr._ la data de 19.08.2013 petentul I. JUDEȚEAN DE POLIȚIE PRAHOVA a chemat în judecată intimatul D. V. G., solicitând înlocuirea amenzii contravenționale, aplicată contravenientului intimat prin procesul-verbal de contravenție . nr._/14.07.2008, cu sancțiunea obligării acestuia la prestarea unei activității în folosul comunității.
În motivarea cererii petentul a arătat că pârâtul nu a achitat amenda în termenul legal de 30 zile și din înscrisurile emise și înaintate organelor de executare din cadrul Primăriei Comunei S., rezultă că nu există posibilitatea executării silite.
În drept petentul a invocat disp. art. 9 alin. 3 din OG nr. 2/2001 și a atașat procesul-verbal de contravenție . nr._/14.07.2008, adresa nr. 4196 emisă de ., titlul executoriu nr. 488 (f. 4-9).
Prin rezoluția din 30.09.2013 s-a dispus comunicarea actelor către intimat și față de restituirea actelor s-a fixat termen de judecată la 29.11.2013.
Prin încheierea de ședință din 29.11.2013 s-a încuviințat citarea prin publicitate a intimatului și în temeiul disp. art. 58 alin. 3 rap. la art. 167 alin. 3 C. pr. civ. s-a numit pentru intimat un curator special, fiind stabilită și renumerarea provizorie a acestuia la suma de 200 lei.
Petentul nu a refuzat achitarea onorariului curatorului special, astfel că prin încheierea de ședință din 24.01.2014 s-a suspendat judecarea cauzei până la achitarea acestuia.
Examinând lucrările dosarului, instanța reține următoarele:
Prin încheierea de ședință din data de 24.01.2014 instanța constatând că petentul nu a achitat onorariul curatorului special, desemnat în baza disp. art. 58 alin. 3 rap. la art. 167 alin. 3 C. pr. civ., în temeiul art. 242 alin. 1 Cod proc. civ. a dispus suspendarea judecării cauzei, până la achitarea acestuia.
Împotriva acestei încheieri s-a formulat recurs de către petent și prin decizia nr. 878/25.03.2014 Tribunalul Prahova a respins în mod irevocabil recursul, ca nefondat
Așadar acesta a constituit ultimul act de procedură.
Prin rezoluția din data de 27.10.2014, urmare a referatului întocmit de Serviciul Arhiva al acestei instanțe, judecata a fost redeschisă din oficiu în vederea discutării perimării, în acest sens instanța acordând termen pentru a verifica dacă mai subzista motivele care au stat la baza suspendării cauzei.
Analizând actele și lucrările dosarului sub acest aspect, instanța reține că potrivit art. 416 alin. 1 C. pr. civ., orice cerere de chemare în judecată, contestație, apel, recurs, revizuire și orice altă cerere de reformare sau de retractare se perimă de drept, chiar împotriva incapabililor, dacă a rămas în nelucrare din motive imputabile părții, timp de 6 luni.
Cu referire la prezenta cauza, instanța reține că judecarea cauzei a fost suspendată în temeiul dispozițiilor art. 242 alin. 1 Cod proc. civilă, pentru neachitarea onorariului curatorului special desemnat pentru intimat, necesar continuării desfășurării prezentei cauze. De la acest moment și până la termenul din 30.01.2015, termen acordat după repunerea pe rol din oficiu, petentul nu a îndeplinit nici un act de procedură în vederea judecării cauzei care să întrerupă cursul perimării în condițiile art. 417 Cod proc. civilă.
Întrucât în cauza de față termenul de 6 luni, de la ultimul act de procedură efectuat, s-a împlinit, instanța, în baza art. 420 alin. 1 C. pr. civ., raportat la art. 416 alin. 1 C. pr. civ., urmează să constate perimarea prezentei cereri de chemare în judecată.
Văzând și dispozițiile art. 421 alin. 2 C. pr. civ.,
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
HOTĂRĂȘTE:
Constată perimată cererea de chemare în judecată având ca obiect transformare amendă formulată de petentul I. JUDEȚEAN DE POLIȚIE PRAHOVA, cu sediul în mun. Ploiești, .. 60, jud. Prahova, cod fiscal_, IBAN RO TREZ__, în contradictoriu cu intimatul D. V. G., CNP_, domiciliat în com. S., .. 5, jud. B..
Cu drept de recurs, ce se depune la prezenta instanță, în termen de 5 zile de la pronunțare.
Pronunțată în ședință publică astăzi, 30.01.2015.
Judecător, Grefier,
Red. ȘMA
4 ex./02.02.2015
← Cerere de valoare redusă. Sentința nr. 34/2015. Judecătoria... | Pretenţii. Sentința nr. 346/2015. Judecătoria CÂMPINA → |
---|