Plângere contravenţională. Sentința nr. 600/2015. Judecătoria CÂMPINA

Sentința nr. 600/2015 pronunțată de Judecătoria CÂMPINA la data de 16-02-2015 în dosarul nr. 7763/204/2014

ROMÂNIA

JUDECĂTORIA CÂMPINA, JUDEȚUL PRAHOVA

Câmpina, ., nr. 14, jud. Prahova

Operator de date cu caracter personal nr. 7527

Prezentul document conține date cu caracter personal aflate sub incidența Legii nr. 677/2001

Dosar nr._

SENTINȚA CIVILĂ NR.600

Ședința publică din data de 16 FEBRUARIE 2015

PREȘEDINTE: NEGOIASĂ V.

Grefier: P. D.-L.

Pe rol fiind soluționarea plângerii contravenționale formulată de petentul M.-B. R.-G. împotriva procesului verbal de contravenție ., nr._ din 13.11.2014 încheiat de Poliția mun.Câmpina în contradictoriu cu intimatul I. JUDEȚEAN DE POLIȚIE PRAHOVA.

Plângerea a fost timbrată cu 20 lei conform chitanței fiscale depusă la fila 9 dosar.

La apelul nominal făcut în ședință publică a răspuns petiționarul personal, lipsind reprezentantul intimatului.

Procedura legal îndeplinită .S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință,învederându-se instanței că petentul nu a depus răspuns la întâmpinare .

În conformitate cu disp.art. 131 alin.1 noul cod pr.civilă ,instanța din oficiu verificându-și competența, constată că a fost în mod legal sesizată fiind competentă general, material și teritorial, în raport de prevederile art.94, 107 noul cod pr.civilă

Instanța, în temeiul disp. art. 238 NCPC, având în vedere poziția părților, precum si probele solicitate de acestea prin cererile depuse la dosar, estimează durata cercetarii procesului la un singur termen, respectiv termenul de azi și acordă cuvântul la probe.

Petiționarul solicită în dovedirea plângerii doar proba cu înscrisuri iar în cadrul acesteia depune documente justificative de la fisc privind radierea din evidențe a acestuia cu autoturismul Dacia din aprilie 2010, astfel că unele sancțiuni contravenționale menționate în cazierul comunicat de intimat nu i-au fost aplicate lui. La interpelarea instanței arată că nu are nici un document care să ateste radierea autoturismului Dacia din evidențele înmatriculări ale poliției.

În baza art. 258 rap. la art.255 ,237 alin.2, pct. 7 NCPC instanța încuviințează ambelor părți proba cu înscrisurile aflate la dosar ca legale, concludente și pertinente soluționării cauzei .

În temeiul disp.art.392 C. nemaifiind alte cereri instanța constată terminată cercetarea judecătorească și acordă cuvântul pe fond.

Petentul având cuvântul pe fond, solicită admiterea plângerii în principal prin anularea procesului verbal de contravenție iar în subsidiar prin înlocuirea sancțiunii amenzii contravenționale cu sancțiunea avertismentului, întrucât nefiind din localitate a fost într-o eroare crezând că ambele semafoare au culoarea verde iar înregistrarea video este parțială fără a surprinde momentul staționării sale la semafor înainte de a se face verde la dreapta. Arată că datorită funcției sale și meseriei pe care o practică implică deplasări dese în țară și chiar străinătate, astfel că permisul de conducere este o necesitate ; în circumstanțiere arată că este un șofer disciplinat .

JUDECĂTORIA

Asupra cauzei civile de față, constată următoarele:

Prin plângerea înregistrată pe rolul acestei instanțe sub nr._ formulată de petentul M.-B. R.- G. împotriva procesului - verbal . nr._ din 13 noiembrie 2014 emis de intimată, se solicită în principal anularea acestuia pentru netemeinicie și pe cale de consecință, exonerarea de la plata amenzii în cuantum de 240 lei și anularea măsurii complementare a reținerii permisului de conducere și în subsidiar, înlocuirea sancțiunii pecuniare a amenzii, a sancțiunii complementare a reținerii permisului de conducere și a punctelor de penalizare cu avertismentul.

In motivarea plângerii petentul a arătat că prin procesul - verbal emis de intimată i s-a aplicat sancțiunea contravențională a amenzii și măsura complementară a reținerii permisului de conducere pentru faptul că agentul constatator a apreciat că a săvârșit contravenția prevăzută de art. 100 alin. 3 lit. d din O.U.G. nr. 195/2002 respectiv nerespectarea semnificației culorii roșii a semaforului.

Situația de fapt reținută prin procesul - verbal de constatare a contravenției nu corespunde realității astfel ,în data de 13 noiembrie 2014, se deplasa pe . centrul Municipiului Câmpina. La intersecția cu . semafor, a oprit la culoarea roșie a acestuia, fiind primul vehicul din coloană, așteptând schimbarea culorii semaforului. Întrucât nu este din localitate, a deschis geamul și a întrebat un pieton de pe trotuar cum să ajungă la destinație (. ce acesta îi dădea explicațiile necesare, la un moment dat a auzit un claxon din spatele său. Crezând că s-a schimbat culoarea semaforului a privit rapid la semafor și a văzut că indica culoarea verde, drept urmare a demarat. Intrând în intersecție a sesizat că au început deplasarea și mașinile de pe . a nu bloca intersecția dacă ar fi frânat, a continuat traversarea intersecției. Ulterior acestui moment a fost oprit de echipajul de poliție care staționa la semafor pe . care a venit după el tăind calea tuturor vehiculelor din coloană dinaintea sa. Menționează că nu a incomodat nici un alt participant la trafic întrucât prima mașină care pleca de la semafor de pe . un camion care abia pleca de pe loc când el a traversat intersecția iar echipajul de poliție i-a tăiat calea ca să vină după el.

l-a explicat agentului constatator că nu este din localitate, că vizibilitatea din acel moment era destul de proastă (ploua și era puțin ceață), că a fost claxonat din spate în timp ce încerca să afle de la un pieton cum să ajungă la destinație, s-a asigurat că semaforul era verde înainte să demareze, că ajuns în intersecție a sesizat că începeau să plece și mașinile de pe . că nu s-a mai oprit întrucât ar fi blocat intersecția.

Cu toate acestea, nu rezultă din cuprinsul procesului-verbal dacă și șoferul camionului a fost oprit pentru a confirma sau infirma cele pe care agentul constatator le-a menționat în procesul - verbal.

Petentul a arătat că deține de aproximativ 20 de ani permisul de conducere, în tot acest timp parcurgând peste 700.000 km, nu a provocat niciun accident, nu crede ca a avut mai mult de 3-4 amenzi de circulație, lucru care demonstrează că este un șofer disciplinat, astfel pentru toate aceste considerente, solicită a fi admisă plângerea astfel cum a fost formulată și să se dispună anularea procesului - verbal pentru netemeinicie și pe cale de consecință, exonerarea de la plata amenzii și anularea măsurii complementare a reținerii permisului de conducere.

În drept, plângerea a fost întemeiată pe dispozițiile art 7, 21, 31, 32 din O.G. nr. 2/2001. Astfel, conform acestui text legal, la individualizarea sancțiunii contravenționale, trebuie avute în vedere următoarele criterii:gradul de pericol social al faptei săvârșite; împrejurările în care a fost săvârșită contravenția; modul și mijloacele de săvârșire a acesteia;scopul urmărit prin săvârșirea ei;urmarea produsă;circumstanțele personale ale contravenientului.

Agentul constatator nu a avut în vedere ca și considerente împrejurările în care a fost săvârșită contravenția, faptul că starea de fapt ce a generat sancționarea sa nu a fost intenția vădită de a încălca regulile de circulație ci a fost rezultatul unor situații care l-au determinat să creadă ca poate să plec e de pe loc de la semafor.

In dovedire a depus la dosar procesul verbal de contravenție, cartea de identitate a petentului. (f.8-10).

Intimatul a formulat Întâmpinare în cauză (f.14) menționând că la data de 13.11.2014 petentul a fost sancționat contravențional în condițiile legii pentru săvârșirea faptelor sancționate de O.U.G. nr. 195/_ față de aceea că, la data mai sus menționată a condus autoutilitara marca Opel cu numărul de înmatriculare B-55-FE W pe ., ajungând la intersecția cu . pătruns în intersecție pe direcția către înainte pe culoarea roșie a semaforului obligând conducătorul autocamionului marca Mercedes cu nr. de înmatriculare_ să frâneze brusc pentru a evita impactul.

Abaterea contravențională a fost constatată în condițiile art. 109 alin. (1) din O.U.G. nr. 195/2002, în mod direct de către polițistul rutier, în situația de față, agentul constatator a beneficiat de aportul mijloacelor tehnice din dotare, ocazie cu care abaterea contravențională reținută în sarcina sa a fost înregistrată parțial, cu ajutorul aparatului radar Rom 188 montat pe autospeciala MAI_.

Cele consemnate de polițist în cuprinsul procesului-verbal de constatare a contravenției sunt susținute de documentația care însoțește întâmpinarea și se constată că sunt întrunite elementele constitutive ale faptei de natură contravențională reținute în sarcina contravenientului, sancțiunea aplicată fiind legală și temeinică privind circulația pe drumurile publice, republicată cu modificările și completările ulterioare.

Totodată, din lecturarea plângerii rezultă faptul că petentul recunoaște săvârșirea contravenției motivând însă că a fost indus în eroare întrucât nu a observat semaforul

În concluzie, în raport de întreaga argumentație expusă, intimatul solicită să se respingă ca neîntemeiată plângerea petentului .

In susținerea celor arătate mai sus, a depus la dosar, CD cu abaterea săvârșită ,raportul agentului constatator, cazier auto și declarația conducătorului autobasculantei și în conformitate cu prevederile art. 223 alin. (3) C. proc. civ., solicită judecarea cauzei și în lipsa reprezentantului instituției.

Examinând actele și lucrările dosarului instanța reține în fapt următoarele:

Prin procesul - verbal de contravenție . nr._ din 13 noiembrie 2014 emis de intimată petentul a fost sancționat cu 360 lei amendă contravențională pentru săvârșirea contravenției prev de art 100 alin 3 lit d din OUG 195/2002rep constând în împrejurarea ca la data de 13.11.2014 ora 14.52 a condus autoutilitara marca Opel înm B55-FEWpe . la intersecția cu . pătruns în intersecție pe culoarea roșie a semaforului .

Starea de fapt reținută și sancționată prin procesul verbal de contravenție contestat a fost dovedită prin recunoașterile partiale ale contravenientului, coroborate cu raportul agentului constatator, și înregistrarea video depusa la dosar.

Analizând susținerile petentului referitoare la altă stare de fapt decât cea reținută prin actul de sancționare instanța constată că acestea nu sejustifică, deoarece din înregistrarea video se observa ca pătrunderea în intersectie a avut loc într-adevar în condiții de proasta vizibilitate, fiind ploaie și ceață, dar cu încălcarea dispozițiilor legale astfel că procesul verbal de contravenție este legal încheiat.

Având în vedere criteriile de individualizare a sancțiunii aplicate prev de art 20 din Og 2/2001 rep respectiv împrejurarile concrete ale comiterii faptei ,lipsa urmărilor imediate dar și circumstanțele personale ale contravenientului, față de fișa de cazier contravențional depusa la fila 16 dosar, instanța apreciază ca în cauza este suficientă aplicarea sancțiunii avertismentului prev.de art 7 din același act normativ urmând a atrage atenția acestuia asupra respectării pe viitor a dispozițiilor art 110 alin 3 din OUG 195/2002 rep.

În consecință, în temeiul art 32,34 din același act normativ instanța urmeaza a admite în parte plângerea formulată, a anula în parte procesul verbal de contravenție înlocuind sancțiune amenzii cu sancțiunea avertismentului și mentinând restul dispozițiilor acestuia.

PENTRU ACESTE MOTIVE

IN NUMELE LEGII

HOTĂRĂȘTE,

Admite în parte plângerea formulată de petentul M.-B. R. G., domiciliat în București, ., ., sector 3, CNP_ împotriva procesului verbal de contravenție ., nr._ din 13.11.2014 încheiat de Poliția mun. Câmpina în contradictoriu cu intimatul I. JUDEȚEAN DE POLIȚE PRAHOVA cu sediul în mun. Ploiești ..60 jud. Prahova și în consecință

Anulează în parte procesul verbal de contravenție. ., nr._ din 13.11.2014 încheiat de Poliția mun.Câmpina.

Înlocuiește sancțiunea amenzii contravenționale cu avertisment.

Cu apel. în termen de 30 de zile de la comunicare, apel ce se va depune la Judecătoria Câmpina

Pronunțată în ședință publică astăzi 16.02.2015.

PREȘEDINTE GREFIER

N. V.

Red. NV/SL

5 ex/19.03.2015

Vezi și alte spețe de la aceeași instanță

Comentarii despre Plângere contravenţională. Sentința nr. 600/2015. Judecătoria CÂMPINA