Plângere contravenţională. Sentința nr. 792/2015. Judecătoria CÂMPINA
Comentarii |
|
Sentința nr. 792/2015 pronunțată de Judecătoria CÂMPINA la data de 26-02-2015 în dosarul nr. 7699/204/2014
ROMÂNIA
JUDECĂTORIA CÂMPINA, JUDEȚUL PRAHOVA
Câmpina, ., nr. 14, jud. Prahova
Operator de date cu caracter personal nr. 7527
Prezentul document conține date cu caracter personal aflate sub incidența Legii nr. 677/2001
Dosar nr._
SENTINȚA CIVILĂ Nr. 792/2015
Ședința publică de la 26 Februarie 2015
Instanța constituită din:
PREȘEDINTE: D. L.-I.
Grefier: D. I.
Pe rol judecarea cauzei civile privind petenta P. ORAȘULUI BĂICOI PRIN PRIMAR și intimatul T. N. I., având ca obiect TRANSFORMARE MFC ÎN AMENDĂ CONTRAVENȚIONALĂ.
Cerere este scutită de taxa judiciară de timbru.
La apelul nominal făcut în ședința publică au lipsit părțile.
Procedura legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefier care învederează că s-a atașat dosarul nr._ .
Instanța, verificându-și din oficiu competența, în temeiul disp. art. 131 alin. 1 C.p.c. constată că este competentă general, material și teritorial în conformitate cu disp. art. 21 din OG.55/2002, încuviințează proba cu înscrisurile aflate la dosar, ca probă concludentă, admisibilă și necesară cauzei și, constatând cauza în stare de judecată o reține spre soluționare.
INSTANȚA
Asupra cauzei civile de față;
Prin cererea inregistrata pe rolul acestei instante sub nr._, petenta Primaria ORAȘULUI BĂICOI a chemat in judecata intimatul T. N. I., pentru ca prin hotararea ce se va pronunța sa se dispuna înlocuirea sancțiunii obligării la prestarea unei activități in folosul comunității pe o durata de 5 ore stabilita conform mandatului nr. 217/2013 in baza sentintei nr. 1325/02.05.2013 cu sancțiunea amenzii contravenționale.
In motivarea actiunii, a aratat ca intimatul a refuzat sa se prezinte la sediul primariei Baicoi pentru executarea mandatului.
In drept, a invocat disp. art. 21 din OG nr. 55/2002.
Intimatul nu a formulat intampinare.
In cauza a fost administrata proba cu inscrisuri si a fost atasat dosarul nr._ .
Examinand actele si lucrarile dosarului, instanta retine urmatoarele:
Prin sentinta civila nr. 1325/02.05.2013 pronuntata in dosarul nr._ de Judecatoria Campina a fost admisa sesizarea IJP PRAHOVA si s-a dispus inlocuirea sancțiunii amenzii în cuantum de 50 lei aplicată intimatului prin procesul-verbal de contravenție . nr._/11.09.2011, cu sancțiunea obligării la prestarea unei activități în folosul comunității pe o durată de 5 ore, la dispoziția Primăriei Baicoi.
In considerentele acestei hotarari s-a retinut ca intimatul nu a achitat amenda in suma de 50 lei aplicata prin procesul-verbal de constatare a contravenției sus mentionat, în termen de 30 zile de la rămânerea definitivă a sancțiunii și nu figurează în evidențele Primăriei Baicoi cu bunuri urmăribile sau venituri impozabile, neexistând posibilitatea executării silite a acestuia, facandu-se aplicarea art. 9 alin. 3 din O.G. nr. 2/2001, potrivit căruia în cazul în care contravenientul nu a achitat amenda în termen de 30 de zile de la rămânerea definitivă a sancțiunii și nu există posibilitatea executării silite, organul din care face parte agentul constatator va sesiza instanța de judecată pe a cărei rază teritorială s-a săvârșit contravenția, în vederea înlocuirii amenzii cu sancțiunea obligării contravenientului la prestarea unei activități în folosul comunității.
Potrivit disp. art. 19 alin. 1 din OG nr. 55/2002 supravegherea executarii sanctiunii prestarii unei activitati in folosul comunitatii se asigura de catre primarul localitatii, prin persoane imputernicite, cu sprijinul unitatii de politie, in a caror raza teritoriala se executa sanctiunea.
Conform adresei nr. 264/17.06.2013 a Primăriei Băicoi intimatul nu s-a prezentat la sediul primariei pentru executarea mandatului nr. 217/2013.
Cu toate acestea, fata de imprejurarea ca intimatul se afla in continuare in stare de insolvabilitate, petenta nefacand nicio dovada contrara desi a fost citata cu mentiunea de a face dovada solvabilitatii intimatului pentru acest termen, instanta constata ca inlocuirea sancțiunii obligării acestuia la prestarea unei activități în folosul comunității, dispusa in considerarea faptului ca nu exista posibilitatea executarii silite, cu sanctiunea amenzii este lipsita de continut si consecinte juridice, conducand in lipsa unor demersuri concrete din partea autoritatilor, a inlocuirii amenzii in munca si a muncii in amenda, in mod nelimitat.
In plus, instanta retine ca dispozitiile art. 21 din OG nr. 55/2002 invocate de petenta in sustinerea cererii, prevad doar posibilitatea instantei de a inlocui sanctiunea prestarii unei munci in folosul comunitatii cu amenda, in cazul in care contravenientul, cu rea vointa, nu se prezinta la primar pentru luarea in evidenta si executarea sanctiunii. Prin urmare, este necesar ca pe langa reaua vointa a intimatului, de asemenea ce trebuie probata, sa existe si alte motive temeinice care sa justifice luarea acestei masuri.
Pe cale de consecinta, in temeiul dispozitiilor legale sus mentionate, avand in vedere ca intimatul se afla in stare de insolvabilitate, neexistand posibilitatea executarii silite a acestuia, instanta va respinge cererea, ca neintemeiata.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
HOTĂRĂȘTE
Respinge cererea formulată de petenta PRIMARIA ORAȘULUI BĂICOI, cu sediul in Băicoi, ., jud. Prahova, în contradictoriu cu intimatul T. N. I., domiciliat în Băicoi, ., jud. Prahova, ca neintemeiata.
Cu apel, ce se depune la Judecatoria Câmpina, în termen de 30 zile de la comunicare.
Pronunțată în ședință publică,astăzi 26.02.2015.
P.,GREFIER,
Red. DLI
4 ex./12.03.2015
← Plângere contravenţională. Sentința nr. 623/2015.... | Plângere contravenţională. Sentința nr. 743/2015.... → |
---|