Pretenţii. Sentința nr. 672/2015. Judecătoria CÂMPINA

Sentința nr. 672/2015 pronunțată de Judecătoria CÂMPINA la data de 19-02-2015 în dosarul nr. 8273/204/2014

ROMÂNIA

JUDECĂTORIA CÂMPINA, JUDEȚUL PRAHOVA

Câmpina, ., nr. 14, jud. Prahova

Operator de date cu caracter personal nr. 7527

Prezentul document conține date cu caracter personal aflate sub incidența Legii nr. 677/2001

Dosar nr._

SENTINȚA CIVILĂ Nr. 672/2015

Ședința publică de la 19 Februarie 2015

Instanța constituită din:

PREȘEDINTE: D. L. -I.

Grefier: D. I.

Pe rol judecarea cauzei civile privind pe reclamanta ASOCIAȚIA DE P. NR. 800 prin administrator S.C. PARACORA IMOB S.R.L. și pârâta B. A., având ca obiect pretenții..

Cererea este scutită de taxa judiciară de timbru.

La apelul nominal făcut în ședința publică au lipsit părțile

Procedura legal îndeplinită.

S-a făcut referatul cauzei de către grefier care învederează că la data de 29.12.2014 reclamanta a depus cerere de renunțare la judecată, întrucât sumele datorate de către pârâtă au fost achitate în totalitate.

Instanța, verificându-și din oficiu competența, în temeiul disp. art. 131 alin. 1 C.p.c. constată că este competentă general, material și teritorial în soluționarea prezentei cauze și reține cauza spre soluționare pe cererea de renunțare la judecată.

INSTANȚA

Asupra cauzei civile de față;

Prin cererea înregistrată pe rolul Judecătoriei Câmpina sub nr._ /12.12.2014 reclamanta ASOCIAȚIA DE P. NR. 800, prin administrator S.C. PARACORA IMOB S.R.L. a solicitat obligarea pârâtei B. A. la plata sumei de 310,47 lei, reprezentând cheltuieli de intretinere aferente perioadei martie 2013 – octombrie 2014 si majorari de intarziere.

In drept, a invocat disp. Legii nr. 230/2007 si HG nr. 1588/2007, precum si clauzele contractului de administrare.

In sustinerea cererii, a atasat, in copie inscrisuri (f.4-27).

Pârâta nu a formulat întâmpinare.

La data de 29.12.2014 reclamanta a depus la dosar cerere de renunțare la judecată intrucat parata a achitat debitul pentru care a fost actionata in judecata (f.31).

Instanța constatând că sunt îndeplinite condițiile prevăzute de art. 406 alin. 1 Cod proc. civ., in temeiul disp. art. 406 alin. 6 Cod proc. civ. va lua act de renunțarea creditoarei la judecată.

PENTRU ACESTE MOTIVE,

ÎN NUMELE LEGII

HOTĂRĂȘTE

Ia act de cererea de renunțare la judecata cauzei formulata de reclamanta ASOCIAȚIA DE P. NR. 800 prin administrator S.C. PARACORA IMOB S.R.L., cu sediul ales în Câmpina, Calea Doftanei nr. 18, parter, jud. Prahova, în contradictoriu cu pârâta B. A., cu domiciliul în Câmpina, Al. Margaretei, ., ..

Cu drept de recurs, ce se depune la Judecatoria Câmpina, in termen de 30 zile de la comunicare.

Pronuntata in sedinta publica, azi 19.02.2015.

P.,GREFIER,

D. L. I.

Red. DLI

4 ex./02.03.2015

Vezi și alte spețe de la aceeași instanță

Comentarii despre Pretenţii. Sentința nr. 672/2015. Judecătoria CÂMPINA