Revendicare imobiliară. Sentința nr. 639/2015. Judecătoria CÂMPINA

Sentința nr. 639/2015 pronunțată de Judecătoria CÂMPINA la data de 18-02-2015 în dosarul nr. 7648/204/2014

ROMÂNIA

JUDECĂTORIA CÂMPINA, JUDEȚUL PRAHOVA

Câmpina, ., nr. 14, jud. Prahova

Operator de date cu caracter personal nr. 7527

Prezentul document conține date cu caracter personal aflate sub incidența Legii nr. 677/2001

Dosar nr._

SENTINȚA CIVILĂ Nr. 639/2015

Ședința publică de la 18 Februarie 2015

Completul compus din:

PREȘEDINTE - CIMPOIAŞU-TANISLAV CARMEN ANDREEA

Grefier - D. A.

Pe rol fiind judecarea cauzei Civile privind pe reclamantul A. A. și pe pârâții G. V., G. M., G. A. M., având ca obiect - COMPLETARE DISPOZITIV ..2014 .

Cererea scutită de plata taxei de timbru.

La apelul nominal făcut în ședința publică la prima și la a doua strigare au lipsit părțile.

Procedura legal îndeplinită.

S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință care învederează că a fost depusă la dosar, la data de 16.02.2015 - prin serviciul registratură, notă de ședință din partea reclamantului.

Instanța, constată că este competentă general, material și teritorial să soluționeze prezenta cerere potrivit art . 2812 din vechiul cod de pr. civ.

INSTANȚA

Prin cererea înregistrată la data de 28.01 2015. G. V., G. M. și G. A. M. au solicitat completarea dispozitivului sentinței civile 3989/17.12.2014 în sensul pronunțării instanței cu privire la solicitarea de a se acorda cheltuieli de judecată constând în onorariu avocat.

La data de 16.02.2015 A. A. a depus note scrise prin care a învederat faptul căcererea a fost greșit întemeiată în drept solicitând în acest sens respingerea acesteia.A arătat că suma solicitată nu a fost dovedită., a invocat situația sa familială și a precizat că prestația avocatului s-a redus la un singur termen.

Analizând cererea de completare a hotărârii, instanța reține următoarele:

Prin sentința civilă 3989/17.12.2014 pronunțată în dosarul_ a fost admisă excepția inadmisibilității cererii de revizuire și a fost respinsă ca inadmisibilă cererea de revizuire formulată de ARVBANITACHE A. în contradictoriu cu G. V., G. M. și G. A. M..

Instanța reține că prin întâmpinarea formulată în cauză la data de 8.12.2014 f 15, intimații au solicitat cheltuieli de judecată constând în onorariu avocat, solicitare reiterată și cu ocazia concluziilor formulate la termenul din data de 17.12.2014 .

Instanța a reținut că prezenta cauză este supusă dispozițiilor vechiului cod de pr .civ, raportat la disp art 24, 25 alin1 din noul cod de pr.civ și ale art 3 alin 1 din legea 76/2012.

Ca atare prezentei solicitări nu îi pot fi aplicabile disp art 444 c.pr.civ, ci cele ale art 281 ind 2 doin vechiul Cod de procedura civila. Instanța nu poate avea în vedere susținerea lui A. A. în sensul că indicarea eronată a temeiului de drept al cererii poate avea drept consecință respingerea acesteia din acest unic considerent având în vedere că potrivit art 84 c.pr.civ vechi, revine instanței obligația de a califica juridic cererea formulată, fără însă a schimba cauza cererii.

Instanța va respinge solicitările lui A. A. de reducere a onorariului apărătorului petenților, întrucât acest onorariu are un cuantum redus, nefiind nepotrivit de mare față de munca îndeplinită de avocat.De asemenea va avea în vedere faptul că la stabilirea cheltuielilor de judecată nu se poate lua în considerarea situația familială a persoanei ce urmează a fi obligată la plata cheltuielilor de judecată, singurul aspect relevant fiind culpa procesuală a acesteia.

Constatând că petenții au achitat onorariu de avocat în cuantum de 500 lei conform chitanței aflate la f 23 iar instanța nu s-a pronunțat cu privire la această solicitare, instanța în temeiul art 281 ind 2 cpciv vechi raportat la dis part 274 alin 1 c.pr.civ vechi va admite cererea formulată și va completa dispozitivul sentinței civile 3989/17.12.2014 în sensul obligării lui A. A. la plata către G. V., G. M. și G. A. M. a sumei de 500 lei cheltuieli de judecată reprezentând onorariu avocat.

PENTRU ACESTE MOTIVE,

ÎN NUMELE LEGII

HOTĂRĂȘTE

Admite cererea de completare a dispozitivului Sentinței civile nr. 3989 din 17.12.2014 a Judecătoriei Câmpina pronunțată în dosarul_ formulată de G. V., G. M., G. A. M.

Dispune completarea dispozitivului Sentinței civile nr. 3989 din 17.12.2014 a Judecătoriei Câmpina pronunțată în dosarul_, în sensul că obligă pe revizuientul A. A., domiciliat în or. Băicoi, ., jud. Prahova la plata către intimații G. V., G. M., ambii domiciliați în or.Băicoi, ., jud. Prahova și G. A. M., domiciliată în mun. Ploiești, .. 39, .. 5, ., a sumei de 500 lei reprezentând cheltuieli de judecată.

Cu apel în 15 zile de la comunicare.

Pronunțată în ședință publică azi, 18.02.2015.

PREȘEDINTE,GREFIER,

C. T. C. A. D. A.

Red. 7 ex.

CTCA 6.03.2015

Vezi și alte spețe de la aceeași instanță

Comentarii despre Revendicare imobiliară. Sentința nr. 639/2015. Judecătoria CÂMPINA