Constatare nulitate act juridic. Sentința nr. 583/2015. Judecătoria CÂMPINA
| Comentarii |
|
Sentința nr. 583/2015 pronunțată de Judecătoria CÂMPINA la data de 12-02-2015 în dosarul nr. 3568/204/2013
ROMÂNIA
JUDECĂTORIA CÂMPINA, JUDEȚUL PRAHOVA
Câmpina, ., nr. 14, jud. Prahova
Operator de date cu caracter personal nr. 7527
Prezentul document conține date cu caracter personal aflate sub incidența Legii nr. 677/2001
Dosar nr. _
SECTIA CIVILA
SENTINȚA CIVILĂ NR. 583/2015
Ședința publică de la 12 Februarie 2015
Completul compus din:
PREȘEDINTE ELENA STĂNESCU
Grefier L. M.
Pe rol fiind judecarea cauzei Civile privind pe reclamantul I. R. T. și pe pârâții F. P. V., F. R., A. D. (fost D.), având ca obiect constatare nulitate act juridic.
Dezbaterile și susținerile orale ale părților au avut loc în ședința publică din 29.01.2015, ce fac parte integrantă din prezenta, când instanța - pentru a permite părților să depună concluzii scrise - în temeiul art. 396 N.C.P.C. a amânat pronunțarea pentru astăzi, data de mai sus, când:
INSTANȚA
Deliberând asupra cauzei civile de față, constată următoarele:
Prin cererea înregistrată pe rolul acestei instanțe sub nr. _ reclamantul I. R. T. a chemat în judecată pe pârâții F. P. V., F. R. și A. D. solicitând instanței ca prin hotărârea ce va pronunța să constate nulitatea absolută a contractului de vânzare-cumpărare autentificat sub nr. 2110/9.06.1998, cât și a contractului subsecvent, nr. 941/26.06.2000, cu repunerea părților în situația anterioară încheierii contractelor.
În motivarea acțiunii reclamantul a arătat în esență că a luat cunoștință despre o vânzare de teren în 2011, când a primit procesul-verbal de punere în posesie și titlul de proprietate nr._/02.05.2011. Când s-a deplasat la fisc a aflat că există un contract de vânzare-cumpărare prin care mama sa ar fi înstrăinat suprafața de 1.000 m.p. situată în Băicoi, T. 101, P. 2135/95, cu vecinii: drum de acces, proprietar C., DS 2131/l, proprietar S. E.. A rămas stupefiat de această situație întrucât mama sa niciodată nu s-a deplasat la un birou notarial, efectiv locuia cu aceasta și o avea în grijă. Toate cererile mamei privind recunoașterea dreptului de proprietate nu au aparținut acesteia, expertul doctor criminalist P. afirmând că scrisul cererilor aparțin unei doamne de la urbanism, S.. Mama sa a cumpărat, conform contractului de vânzare-cumpărare autentificat sub nr. 685/4.08.1997, un apartament în Băicoi, iar în încheierea de autentificare notarul a menționat foarte clar că s-a deplasat în Băicoi, ., . găsit-o pe mamă bolnavă și netransportabilă. De asemenea, în 28.09.2000 mama a revândut nepoatei același apartament, iar în încheierea de autentificare nr. 1155/28.09.2000 notarul specifica clar că s-a deplasat la domiciliul mamei unde a găsit-o prezentă, a identificat-o cu buletinul și a constatat că e în vârstă, bolnavă și netransportabilă. La momentul încheierii pretinsului contract din 9.06.1998 mama sa era bolnavă, netransportabilă și avea vârsta de 88 ani. Contractul de vânzare-cumpărare autentificat sub nr. 2110/9.06.1998 reprezintă un fals grosolan, mama sa neînstrăinând suprafața de 1.000 m.p. Dacă la nivelul anului 1997, când s-a încheiat primul contract, mama era netransportabilă și, de asemenea, la nivelul anului 2000 era netransportabilă, este greu de crezut că aceasta subit s-a însănătoșit, iese din casă și merge la notar, atâta timp cât toți ceilalți membrii ai familiei nu au avut cunoștința niciodată de această înstrăinare de teren. Mama i-ar fi povestit că a fost plecată la notar la 9.06.1998, dar acest lucru nu s-a realizat. Expertul criminalist dr. G. P. în raportul de expertiză din 31.08.2011 a concluzionat că amprentele digitale aflate la poziția vânzătoare I. N. R. nu aparțin acesteia. Mama era neștiutoare de carte, în vârstă de 88 ani în 1998. În 2011 a formulat plângere la P., dar faptele penale s-au prescris, însă procurorul e ținut în latură civilă cu privire la desființarea contractului. Nu sunt întrunite condițiile esențiale pentru validitatea contractului, prevăzute de art. 1179, iar constatarea specialistului criminalistic în sensul că amprenta degetului arătător de la mâna stânga nu aparține defunctei sale mame la subtitlul vânzător I. N. R. de pe contractul de vânzare-cumpărare autentificat sub nr. 2110/9.06.1998 este de natură să determine nulitatea absolută a contractului sub aspectul lipsei consimțământului valabil exprimat al părții ce se obligă să vândă (lipsa efectivă a vânzătoarei mame la momentul încheierii contractului). Este clar că notarul avea obligația să identifice ambele părți. Este menționat acest lucru în act, dar la 9.06.1998 mama era acasă bolnavă și netransportabilă. Amprenta degetului stâng, prin comparare cu celelalte două contracte, denotă că la notar în acea zi a fost prezentă o altă persoană care s-a folosit de datele de identitate ale mamei. Mama suferea de cancer de colon, iar în 1997 era netransportabilă. Conform certificatului de moștenitor nr. 73/2011 este unicul moștenitor al mamei sale, I. N. R..
În drept, a invocat principiul resoluto iure dantis resolvitur ius accipietis, precum și disp. art. 1254 N.C.C..
În susținerea cererii a anexat împuternicire avocațială, chitanța nr._/6.07.2012, declarațiile autentificate sub nr. 1947/8.07.2013, nr. 1946/8.07.2013 și nr. 1945/8.07.2013, și, în copie: cartea sa de identitate, contractele de vânzare-cumpărare autentificate sub nr. 2110/9.06.1998, nr. 941/26.06.2000, nr. 1155/28.09.2000, nr. 685/4.08.1997, cerere adresată notarului, certificatul de calitate de moștenitor nr. 73/2011, extras din Revista română de jurisprudență, bilet de trimitere, procesul-verbal de punere în posesie nr. 2649/18.03.2011, titlul de proprietate nr._/2.05.2011 emis de Comisia Județeană Prahova pentru Stabilirea Dreptului de Proprietate Privată asupra Terenurilor, extras registru, adresa nr. 2288/191/24.05.2013 eliberată de OCPI Prahova, plan parcelar, plan de amplasament și delimitare, proceduri în dosarul civil nr._, adresa nr._/2.12.2011 eliberată de Oficiul Registrului Comerțului de pe lângă Tribunalul Prahova, certificatul de deces al numitei I. R., certificatul său de naștere, cererea nr. L 1235/31.08.2010, adresa nr._/27.06.2011 emisă de Inspectoratul de Poliție Județean Prahova, raportul de expertiză dactiloscopică extrajudiciară nr. 11.101/31.08.2011 întocmit de expertul G. P., notă de observații la raportul de expertiză criminalistică nr. 3/15.01.2013 întocmit de experții din cadrul Laboratorului Interjudețean de Expertize Criminalistice București, cererea nr. 4657/ 8.06.1998, o planșă fotografică, procesul-verbal de punere în posesie nr. 4642/8.06.1998, certificatul nr. 5988/8.06.1998 eliberat de Circumscripția Fiscală a orașului Băicoi, adresele nr. 6191/_ /4/MN din 30.04.2013 și nr. 6880/_ /4/MN din 16.05.2013 emise de Instituția Prefectului Județului Prahova, adresa nr. L1099/4.12.2012 eliberată de Primăria orașului Băicoi și rezoluția de începere a urmăririi penale din 22.10.2012 din dosarul penal nr. 723/P/2011 al Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Ploiești (f. 7-9, 10-78).
Întrucât instanța a apreciat cererea introductivă de instanță ca neîndeplinind disp. art. 194-197 C.pr.civ. s-a dispus comunicarea către reclamant a lipsurilor acesteia, iar reclamantul prin cererile depuse la 11.09.2013 (f. 84-85) și 18.09.2013 (f. 100), cât și prin înscrisurile atașate, le-a complinit, precizând implicit acțiunea introductivă.
Prin rezoluția din 20.09.2013, în baza disp. art. 201 alin. 1 N.C.P.C., s-a dispus comunicarea cererii de chemare în judecată, a înscrisurilor atașate, precum și a precizării, pârâților în vederea formulării întâmpinării.
Astfel, la 18.10.2013 pârâții F. P. V. și F. R. au formulat în apărare întâmpinare (f. 109-111), prin care au invocat excepția lipsei calității procesuale active a reclamantului, neînțelegând legătura dintre acesta și defuncta vânzătoare, care se numește I. R., în timp ce în cartea de identitate a reclamantului numele mamei sale este V..
Cei doi pârâți au solicitat respingerea acțiunii, cu obligarea reclamantului la plata cheltuielilor de judecată.
În cuprinsul întâmpinării au menționat că pentru a doua oară în decurs de 12 luni se solicită anularea sau constatarea nulității celor două contracte autentice, nr. 2110/09.06.1998 încheiat la Biroul Notarial M. – S. - I. din Câmpina și nr. 941/26.06.2000 încheiat la Biroul Notarial N. din Băicoi. Dosarul nr._, având același obiect, s-a încheiat prin renunțarea la judecată a actualului reclamant, fără o motivare care să-i explice gestul. La numai o lună de la renunțarea la judecata în vechiul dosar reclamantul reiterează cererea, folosindu-se de aceleași susțineri. Întrucât toate motivele de anulare puteau fi invocate în decurs de 3 ani de la întocmirea actelor, datorită intervenirii prescripției, în speță trecând nu mai puțin de 14 ani, în acțiunea de față reclamantul și-a restrâns obiectul cererii, la lipsa consimțământului. Afirmațiile reclamantului sunt în contradicție cu realitatea. În anul 1998 pârâtul căuta un teren unde să edifice o casă. Reclamantul lucra cu acesta la aceeași întreprindere și i-a adus la cunoștință că mama sa are de vânzare o suprafață de teren, pe care, la cerere, i-a arătat-o. Este surprinzător că în prezent afirmă că abia în 2011 a aflat de această vânzare, în condițiile în care au existat mai mulți colegi comuni de serviciu care știau de demersul său și înțelegerea ce a intervenit între aceștia cu privire la intermedierea de către reclamant a vânzării terenului mamei sale. După ce pârâtul s-a hotărât să cumpărare, reclamantul s-a ocupat de actele necesare întocmirii contractului la notariat și a stabilit ca dată a semnării actelor ziua de 09.06.1998. În acea zi reclamantul i-a luat cu mașina personală, împreună cu mama acestuia, vânzătoarea, și i-a transportat la Câmpina, la notariat. Vânzătoarea a fost însoțită în permanență de reclamant și întrucât au afirmat că nu știe să scrie, s-a hotărât să imprime amprenta pe contract. Notarul le-a explicat că vor semna un contract de vânzare-cumpărare și că totul este în regulă din punctul de vedere al actelor. A înmânat prețul, banii fiind numărați chiar de reclamant în prezenta vânzătoarei, afirmând că vor fi depuși în bancă. Au primit câte un exemplar de pe contract și au fost duși înapoi acasă de același reclamant cu mașina personală. A ajutat-o pe vânzătoare să urce în apartament și de atunci nu au mai văzut-o. Din discuțiile purtate în mașină și la notariat, inclusiv în prezența notarului și a reclamantului, a reieșit că vânzătoarea este în deplină cunoștință de cauză. De altfel, acum au aflat că nu era străină de actele notariale, cel încheiat cu aceștia nefiind singurul. Până la decesul acesteia nu au mai avut niciun contact și nici cu reclamantul, despre care nu au mai știut nimic până în 2011. Chiar și această întârziere de 14 ani arată că acțiunea este neserioasă. Dacă ar fi avut ceva de reproșat ar fi făcut-o în chiar anul întocmirii actului. Între timp s-au mutat din Băicoi și au vândut terenul. Contractul a fost semnat de proprietara terenului, după cum dovedește și titlul depus la dosar eliberat ulterior pe numele acesteia, personal prin aplicarea amprentei și în deplină cunoștință de cauză. Apreciază afirmațiile din acțiune nereale și oricum greu de înțeles. Contractul a fost încheiat la notariat, notarul atestând în primul rând identitatea părților. Reclamantul a formulat și plângere penală împotriva acestuia și notarului, ce a format obiectul dosarului nr. 723/P/2011 al Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Ploiești. S-a cercetat falsul reprezentat de afirmata lipsă a semnăturii vânzătoarei. În urma efectuării expertizei dactiloscopice nu s-au confirmat susținerile reclamantului din prezenta cauză. Referitor la nesesizarea instanței civile pentru anularea contractelor de către P., reclamantul este în eroare cu privire la problemele de drept pe care le ridică situația din prezenta speță. Astfel instanța civilă nu a fost sesizată nu pentru că ar fi intervenit prescripția răspunderii penale, ci pentru că nu s-au dovedit susținerile din plângere. În cazul în care acestea s-ar fi dovedit adevărate învinuiții nu ar fi putut fi trași la răspundere penală ca urmare a intervenirii prescripției, însă P. ar fi fost obligat să sesizeze instanța civilă pentru anularea înscrisului falsificat, acesta neputând rămâne în circuitul civil, ceea ce nu a fost cazul în situația de față. Astfel deși în cadrul dosarului penal presupusul fals nu a putut fi dovedit, efectuându-se chiar și expertiză de specialitate, reclamantul formulează prezenta cerere cu același obiect și același probatoriu. Nu înțelege cum prin repetarea acelorași probe consideră că acum, când înscrisul autentic a fost revalidat prin probatoriul administrat și soluția emisă în dosarul penal, situația poate fi alta.
În drept au invocat disp. art. 205 N.C.P.C., iar la întâmpinare nu au atașat niciun înscris.
Prin răspunsul la întâmpinarea pârâților F. V. și F. R. depus la 9.12.2013 (f. 124-125) reclamantul a menționat că buletinul mamei era la acesta, iar în 1998 ar fi fost cu neputință ca mama să se deplaseze la BNP fără să aibă cunoștință de acest aspect, mai mult, în lipsa buletinului nu s-ar fi putut încheia niciun contract. Întâmpinarea denotă rea-credință și necinste, niciodată nu a discutat cu pârâtul F. V., nici nu-l cunoaște. Pârâtul afirmă mincinos când susține că reclamantul s-ar fi ocupat de actele necesare întocmirii contractului. Nu avea cunoștință de demersurile întreprinse de alte persoane privind înstrăinarea terenului mamei, aflând despre vânzare în 2011, iar o acțiune în constatarea nulității absolute a unui contract se poate promova oricând, fiind imprescriptibilă din punct de vedere extinctiv. Nu s-a deplasat niciodată cu mașina la un birou notarial din Câmpina cu mama sa. Prescripția a intervenit doar în latură penală. Prin întâmpinare pârâtul recunoaște indirect falsul realizat și faptul că prin manopere dolosive se întocmește un contract de vânzare-cumpărare în lipsa mamei. Acesta încurcă instituțiile de drept, în speță fiind vorba de lipsa mamei de la notar la 9.06.1998, existând astfel lipsa consimțământului valabil exprimat al părții care se obligă să vândă. Are calitate procesuală activă, în calitate de fiu moștenitor. La momentul când a fost chemat la Primărie pentru obținerea titlului în 2011 a aflat de la fisc că terenul a fost vândut și că până în 2011 nimeni nu plătise impozitul. Din câte a auzit, mama pârâtului F. V. ar fi pus amprenta la notar, bucurându-se de susținerea unor reprezentanți ai Primăriei, în speță numitul B., care avea trecere la notar, vehiculându-se o sumă de 500 lei acordată.
Prin cererea depusă la 30.09.2013 (f. 135) reclamantul a completat acțiunea introductivă, solicitând și constatarea nulității încheierii nr. 3689/29.10.2002 a Biroului de Carte Funciară, precum și radierea mențiunilor din cartea funciară, ca urmare a constatării nulității absolute a actelor juridice.
La această cerere a atașat, în copie: chitanța nr._/27.12.2013, comunicare adresă, dovadă comunicare, proceduri din dosarul civil nr._, încheierea nr. 3689/29.10.2002 a Biroului de Carte Funciară emisă în dosarul nr. 2629/2002, plan de amplasament și delimitare, fișa bunului imobil, încheierea nr._/21.11.2013 emisă de Oficiul de cadastru și Publicitate Imobiliară Prahova – Biroul de Cadastru și Publicitate Imobiliară Câmpina, extras de carte funciară și cerere de intabulare formulată de A. D. (f. 136-148, 151).
Un nou răspuns la întâmpinarea pârâților F. a depus reclamantul la 16.01.2014 (f. 166-168), prin care a susținut că în dosarul nr._ privind anularea act a renunțat la judecată, neputându-se vorbi de autoritate de lucru judecat. Dacă cererea anterioară privea anulare act, în prezent instanța a fost investită cu o acțiune în constatarea nulității absolute a două contracte de vânzare-cumpărare, cerere imprescriptibilă din punct de vedere extinctiv. Pârâtul e mincinos, nu l-a cunoscut. În permanență buletinul mamei a stat la acesta, mama era imobilizată la pat, netransportabilă, neavând cum să iasă singură din casă, fără știrea sa, fiind operată de cancer de colon, situație ce poate fi confirmată de martora L. G.. Mama sa nu a fost la 9.06.1998 la notar. Este posibil ca pârâtul să fi intrat în posesia buletinului mamei și să prezinte o altă persoană la notar, pentru că nu-și explică cum s-a încheiat contractul de vânzare-cumpărare nr. 2110/9.06.1998, atâta timp cât mama sa nu a plecat de acasă, iar toate actele de la Primăria Băicoi au fost ridicate de F. V., conform dovezii nr. 1099/4.12.2012. În declarația de la P. din 21.05.2012 pârâtul a afirmat că reclamantul l-ar fi luat cu autoturismul de acasă și pe soția sa de la locul de muncă și au mers la notar, iar în declarația de la Poliție a susținut că a mers la notariat împreună cu soția sa, iar I. R. a fost adusă de fiul ei. Pârâtul intră în derizoriu când afirmă că nu înțelege legătura dintre reclamant și mama acestuia. Cum s-ar fi numărat pretinșii bani la notar atâta timp cât pârâtul afirmă că vânzătoarea nu e mama reclamantului. Expertul criminalist G. P. a constatat foarte clar că amprentele digitale aflate la poziția vânzătoare I. R. nu aparțin acesteia. Mama sa nu știa carte și în 1997 era netransportabilă. Esența apărării sale vizează lipsa consimțământului valabil exprimat al părții care se obligă să vândă, practic lipsa efectivă a mamei, vânzătoarea, la încheierea actului notarial.
La această cerere reclamantul a anexat, în copie: întâmpinarea formulată de pârâții F., adresa nr. L 1099/4.12.2012, comunicare încheierea, încheierea de renunțare la judecată din 17.05.2013 pronunțată de Judecătoria Câmpina, declarațiile date de pârâtul F. V. la 15.04.2013, respectiv la 21.05.2012, cererea înregistrată sub nr. 4642/8.06.1998 și întâmpinarea pârâților F. formulată în dosarul civil nr._ (f. 170-180).
Prin cererea depusă la 4.02.2014 (f. 185) pârâții F. V. și F. R. au subliniat că nu au invocat prescripția extinctivă a dreptului la acțiune și nici autoritatea de lucru judecat. Pun în discuție excepția litispendenței, atâta timp cât dosarul nr._, unde reclamantul a invocat și lipsa consimțământului, încă mai are termen de judecată la Curtea de Apel Ploiești la 11.03.2014. Dacă expertiza ar fi putut demonstra falsitatea amprentei, P., după ce ar fi dispus neînceperea urmăririi pentru intervenirea prescripției, ar fi sesizat instanța civilă pentru anularea înscrisului falsificat, lucru care nu s-a întâmplat. Au fost colegi de serviciu și se cunosc foarte bine, aspect recunoscut de toți foștii colegi.
În ședința camerei de consiliu din 6.02.2014 – pentru considerentele inserate în cuprinsul încheierii de la acea dată (f. 142) – în temeiul disp. art. 167 N.C.P.C. s-a dispus citarea pârâtului A. D. prin publicitate, respectiv prin afișarea citației la ușa instanței, pe portalul instanței, la ultimul domiciliu cunoscut și prin publicarea citației într-un ziar de largă răspândire, prin grija reclamantului, precum și numirea unui curator special pentru acesta, care să-i reprezinte interesele.
Curatorul special al pârâtului A. D., av. Prășescu I., a formulat în apărare întâmpinare (f. 203-204), prin care a solicitat respingerea acțiunii, ca netemeinică și nelegală.
În cuprinsul acestei cereri s-a menționat că pârâtul A. D. la 26.06.2000 a cumpărat un teren livadă de la proprietarii F. V. și F. R., întocmind în acest sens un contract perfect valabil, îndeplinind toate condițiile de fond și de formă cerute de lege - contractul de vânzare-cumpărare autentificat sub nr. 941/26.06.2000. E cumpărător de bună-credință și cu titlu oneros al terenului, situație în care e apărat de efectele declarării nulității absolute
a contractului de vânzare-cumpărare. Acțiunea reclamantului de a se anula contractul de vânzare-cumpărare nr. 2110/9.06.1998 e nejustificată, acesta încercând prin mai multe demersuri anterioare să anuleze un act ce a fost încheiat îndeplinind toate condițiile de formă și de fond cerute de lege, formulând plângere penală împotriva numitului F. P. V., cât și împotriva notarului ce a autentificat acest contract de vânzare-cumpărare, venind acum cu o nouă afirmație potrivit căreia pârâtul F. V. fi fost prezentat la notar o altă persoană, fapt ce e imposibil, întrucât la încheierea contractului notarul atestă în primul identitatea părților. Autenticitatea înscrisului se referă la stabilirea identității părților, exprimarea consimțământului acestora cu privire la conținut, semnătura lor și data înscrisului. Nulitatea absolută a unui act juridic poate fi invocată de oricine are interes (părți, avânzii cauză ai părților, procuror, instanță din oficiu), iar calitatea procesuală activă se raportează cu necesitate la dreptul de a reclama în justiție. Astfel că P. de pe lângă Curtea de Apel Ploiești, la finalizarea dosarului nr. 723/P/2011, ar fi fost obligat să sesizeze instanța civilă pentru anularea înscrisului falsificat, acesta neputând rămâne în circuitul civil, ceea ce nu a fost cazul în situația de față cu privire la contractul de vânzare-cumpărare autentificat cu nr. 2110/09.06.1998 întrucât după cercetarea falsului reprezentat de afirmata lipsă a semnăturii vânzătoarei, în urma efectuării expertizei dactiloscopice, nu s-au confirmat susținerile reclamantului din prezenta cauză. Așadar în cadrul dosarului penal presupusul fals nu s-a dovedit, efectuându-se în acest sens expertiză de specialitate, iar reclamantul formulează prezenta acțiune cu același obiect și același probatoriu.
În drept a invocat disp. art. 205-206, art. 269, art. 250, art. 315 alin. 1, art. 351 N.C.P.C., iar la această cerere nu a anexat niciun înscris.
În ședința publică din 3.04.2014 (f. 219) s-a luat act de numele corect al pârâtului A. D. (fost D.).
Prin înscrisul depus la 4.04.2014 (f. 221-223) reclamantul a solicitat respingerea excepțiilor lipsei calității sale procesuale active și a excepției litispendenței, invocate de pârât, ca neîntemeiate.
La termenul de judecată din 15.05.2014 (f. 278) ca urmare a prezentării apărătorul ales al pârâtului A. D. (fost D.) s-a constatat încetat mandatul curatorului special desemnat pentru acesta.
În ședința publică din 12.06.2014 (f. 296-297) s-a luat act că pârâții F. nu mai stăruie în excepția litispendenței, pe care au invocat-o, iar – în temeiul disp. art. 248 alin. 4 N.C.P.C., a fost unită cu fondul cauzei pronunțarea cu privire la excepția lipsei calității procesuale active a reclamantului, invocată de pârâții F..
În cauză s-a administrat un probatoriu complex, respectiv proba cu înscrisuri, cu interogatoriu (f. 324-332), proba testimonială, fiind astfel audiați martorii: L. G. (f. 415-416)), propusă de reclamant, L. D. (f. 417) și D. E. I. (f. 441), propuși de pârâții F.. Au fost solicitate relații BNP R. A. M., Primăriei Vălenii de M. și s-a atașat dosarul penal nr. 723/P/2011 al Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Ploiești.
În prezenta cauză reclamantul solicită să se constate nulitatea absolută a contractului de vânzare-cumpărare autentificat sub nr. 2110/9.06.1998, pentru lipsa consimțământului valabil exprimat al vânzătoarei la întocmirea actului, respectiv lipsa efectivă a acesteia de la întocmirea actului notarial, nulitatea absolută a actului subsecvent, mai precis a contractului de vânzare-cumpărare autentificat sub nr. 941/26.06.2000, cu repunerea părților în situația anterioară, să se constate nulitatea încheierii nr. 3689/29.10.2002 a Biroului de Carte Funciară, precum și să se dispună radierea mențiunilor din cartea funciară, ca urmare a constatării nulității absolute a actelor juridice mai sus indicate.
Cum în ședința publică din 12.06.2014 pronunțarea cu privire la excepția lipsei calității procesuale active a reclamantului, invocată de pârâții F. V. și R., a fost unită cu fondul, în temeiul disp. art. 248 alin. 1 N.C.P.C., instanța se va pronunța cu prioritate cu privire la această excepție.
Astfel, în cazul situațiilor juridice pentru a căror realizare calea justiției este obligatorie, calitatea procesuală activă aparține celui ce se poate prevala de acest interes, iar calitatea procesuală pasivă aparține celui față de care se poate realiza interesul respectiv.
Calitatea procesuală presupune existența unei identități între persoana reclamantului și cel care ar fi titularul dreptului afirmat (calitate procesuală activă), precum și între persoana pârâtului și cel despre care se pretinde că este obligat în raportul juridic dedus judecății (calitate procesuală pasivă), iar reclamantul, fiind cel care pornește acțiunea, trebuie să justifice atât calitatea procesuală activă, cât și pe cea pasivă, calitatea procesuală fiind una din condițiile de exercitare a acțiunii civile, potrivit disp. art. 32 alin. 1 lit. b N.C.P.C.
Cauzele de nulitate absolută a actelor juridice pot fi invocate de orice persoană care justifică un interes legitim, de părțile actului juridic, de avânzii-cauză ai părților, de alte persoane care nu au participat la încheierea actului juridic, dar care ar justifica un interes propriu, de instanță din oficiu, de procuror, precum și de alte organe prevăzute de lege.
În speță, reclamantul invocă calitatea sa de având-cauză a vânzătoarei din primul contract de vânzare-cumpărare, respectiv de unic fiu al acesteia ce se pretinde prejudiciat de încheierea actului, calitate ce-i este însă contestată de pârâții F. față mențiunile actului de identitate al reclamantului în care prenumele mamei acestuia e „V.” și nu „R.”.
Susținerile reclamantului făcute pe parcursul soluționării cauzei în combaterea excepției lipsei calității sale procesuale active nu au fost constante, uneori fiind chiar contradictorii.
Astfel, în ședința publică din 3.04.2014 (f. 219) acesta a menționat că s-a declarat la Primărie „V.”, nu „R.”, cum trebuia, iar V. e sora mamei sale, R., în înscrisul depus la fila 260 a subliniat că I. N. R. este una și aceeași persoană cu I. N. V., în timp ce în ședința publică din 12.06.2014 (f. 296-297) a susținut că I. V. e sora mamei sale, I. R., din discuțiile purtate știe că tatăl său era consumator de băuturi alcoolice și a declarat la Primărie la rubrica „mamă” pe V. în loc de R., iar tatăl său se numește T. G. și l-a recunoscut. De asemenea, prin înscrisul de la fila 339-340 reclamantul a menționat că I. R. a fost mama sa, fiind cunoscută și sub numele de I. Victorița deoarece semăna mult cu sora ei, I. R., iar în realitate acestea două erau surori, iar în ședința publică din 30.10.2014 (f. 418) a susținut că mătușa V., Victorița, e decedată, a stat de vorbă cu aceasta doar o dată în anul 1997 și nu a fost recunoscut de tată, nu are tată.
Din mențiunile certificatului de naștere al reclamantului depus la fila 43 se reține că acesta nu a fost recunoscut de tată, iar mama reclamantului se numește I. V. și avea la data nașterii reclamantului (23.05.1942) vârsta de 29 ani.
Din examinarea certificatului de deces al vânzătoarei din contractul de vânzare-cumpărare autentificat sub nr. 2110/9.06.1998 – I. N. R. – (f. 42, 251) se reține că aceasta s-a născut la 22.06.1911, iar la momentul nașterii reclamantului, respectiv la 23.05.1942, avea 31 ani și nu 29 (cât sunt menționați în certificatul de naștere al reclamantului ca vârstă a mamei acestuia la momentul nașterii).
Față de cele ce preced este evident că I. V. era o persoană diferită de I. R., urmând a fi înlăturate ce necredibile afirmațiile reclamantului în sensul că I. R. este una și aceeași persoană cu I. V..
Pentru aceleași considerente vor fi înlăturate și declarațiile numiților L. G. și Meserus D.-C. autentificate sub nr. 2356/1.09.2010 (f. 252, 286, 310) în sensul că I. R. mai purta și numele de I. V., sub care apare și în unele acte ale sale.
De altfel, deși s-a pus în vedere reclamantului să depună acte în care I. R. ar fi purtat numele de I. V., acesta nu a dat curs solicitării instanței (f. 333-334).
A mai invocat reclamantul ca înscris în susținerea calității sale procesuale active certificatul de calitate de moștenitor nr. 73/20.06.2011 eliberat de BNP R. A. M. (f. 315) din care rezultă, față de disp. art. 76 și 84 din Legea nr. 36/1995, că e unicul moștenitor al defunctei I. R., decedată la 8.11.2002, în calitate de fiu, căruia îi revine întreaga masă succesorală, deși în actul analizat e menționat că nu sunt nici bunuri mobile, nici bunuri imobile în masa succesorală.
Conform art. 84 din Legea nr. 36/1995, în vigoare la 20.06.2011 (data emiterii certificatului de calitate de moștenitor), în cazul în care nu s-a făcut dovada existenței unor bunuri în patrimoniul defunctului ori determinarea acestora necesită operațiuni de durată și moștenitorii solicită să li se stabilească numai calitatea, se poate emite certificat de calitate de moștenitor.
Din coroborarea actelor dosarului notarial nr. 87/2011 (f. 305-315) se reține că certificatul de calitate de moștenitor invocat în cauză – nr. 73/20.06.2011 – ar fi fost emis în ipoteza în care nu s-a făcut dovada existenței unor bunuri în patrimoniul defunctei, însă instanța constată că notarul public a eliberat certificatul de calitate de moștenitor în afara perioadei de șase luni de la deschiderea succesiunii, prevăzută de art. 700 alin. 1 din vechiul cod civil pentru acceptarea moștenirii, în condițiile în care I. R. a decedat la 8.11.2002 (când era în vigoare vechiul cod civil), iar certificatul de calitate de moștenitor a fost emis la 20.06.2011, la aproximativ 9 ani de la deces.
Pentru a stabili calitatea de moștenitor notarul trebuie să facă aplicarea și a art. 76 alin. 3 din Legea nr. 36/1995 (în vigoare la 20.06.2011) care prevede că pe bază de declarație sau probe administrate în cauză se va stabili dacă succesorii au acceptat succesiunea în termenul legal.
Cum acceptarea chiar și tacită se realizează prin acte referitoare la bunurile aflate în patrimoniul succesoral, în situația în care nu există sau nu sunt menționate bunuri în patrimoniul succesoral, notarul, în cazul în care presupusul moștenitor solicită eliberarea certificatului de moștenitor în afara termenului de șase luni, nu are cum să constate acceptarea tacită a moștenirii.
Față de cele ce preced, reținând pe de o parte că certificatul de calitate de moștenitor nr. 73/2011 a fost emis peste termenul de șase luni de la decesul defunctei I. R., iar pe de altă parte, că la emiterea acestuia au stat atât certificatul de naștere al reclamantului (f. 311) din care reiese că mama acestuia e I. V., cât și declarațiile numiților L. G. și Meserus D.-C. autentificate sub nr. 2356/1.09.2010 (f. 310), înscris înlăturat de instanță pentru considerente mai sus expuse, se apreciază că certificatul de calitate nr. 73/20.06.2011 nu poate constitui o dovadă certă în sensul că reclamantul e unicul fiu al numitei I. R..
Sunt de asemenea avute în vedere și dispozițiile art. 88 din Legea nr. 36/1995, în vigoare la 20.06.2011, potrivit cărora până la anularea sa prin hotărâre judecătorească, certificatul de moștenitor (nu de calitate de moștenitor) face dovada deplină în privința calității de moștenitor.
Din coroborarea mențiunilor certificatului de deces al vânzătoarei I. R. (f. 42, 251) cu cele ale extrasului nr._/22.12.2014 din registrul de nașteri privind pe I. V. eliberat de Serviciul Public Comunitar Local de Evidență a Persoanei – Starea Civilă a orașului Vălenii de M. (f. 435) și cele ale certificatului de naștere al reclamantului (f. 43) reiese pe de o parte că I. R. a fost sora mai mare a numitei I. V., iar pe de altă parte, că I. V. a fost mama reclamantului, iar la data nașterii acestuia, 23.05.1942, I. V. avea vârsta de 29 ani.
Se mai reține totodată că mama reclamantului, I. V., a decedat la 13.04.1943, deci când reclamantul avea aproape un an.
Față de cele ce preced, cum din actele dosarului reiese că reclamantul nu e fiul vânzătoarei I. R., însă e nepotul de soră predecedată a vânzătoarei, instanța constată că acesta justifică un interes în cauză, precum și legitimitate procesuală activă în petitul privind nulitatea absolută a contractului de vânzare-cumpărare autentificat sub nr. 2110/9.06.1998, cât și în capetele de cerere subsidiare formulate de acesta.
Pentru considerentele de fapt și de drept mai sus expuse, urmează a respinge ca neîntemeiată excepția lipsei calității procesuale active a reclamantului, invocată de pârâții F. V. și F. R..
În ceea ce privește fondul cauzei, instanța apreciază căla soluționarea acesteia vor fi avute în vedere dispozițiile din vechiul cod civil, precum și cele ale Legii nr. 7/1996, în vigoare la momentul încheierii celor două contracte de vânzare-cumpărare invocate de reclamant și al emiterii încheierii nr. 3689 a Biroului de Carte Funciară.
În acest sens reține că la 01.10.2011 a intrat în vigoare un nou cod civil, iar potrivit art. 102 alin. 1 din Legea nr. 71/2011 pentru punerea în aplicarea a Legii nr. 287/2011 privind Codul civil, contractul este supus dispozițiilor legii în vigoare la data când a fost încheiat în tot ceea ce privește încheierea, interpretarea, efectele, executarea și încetarea sa.
De asemenea, potrivit disp. art. 76 din Legea nr. 71/2011 pentru punerea în aplicarea a Legii nr. 287/2011 privind Codul civil, dispozițiile art. 876-915 din Codul civil privitoare la cazurile, condițiile, efectele și regimul înscrierilor în cartea funciară se aplică numai actelor și faptelor juridice încheiate sau, după caz, săvârșite ori produse după . Codului civil, iar conform art. 80 din aceeași lege, cererile de înscriere, precum și acțiunile în justiție, întemeiate pe dispozițiile Legii nr. 7/1996, republicată, cu modificările și completările ulterioare, indiferent de data introducerii lor, vor fi soluționate potrivit normelor materiale în vigoare la data încheierii actului sau, după caz, la data săvârșirii ori producerii faptului juridic generator al dreptului supus înscrierii, cu respectarea normelor procedurale în vigoare în momentul introducerii lor.
Din coroborarea normelor mai sus menționate reiese că nu pot fi aplicate în cauză dispozițiile din Noul Cod Civil.
Analizând actele și lucrările dosarului, instanța reține următoarele:
Prin contractul de vânzare-cumpărare autentificat sub nr. 2110/9.06.1998 de BNP M. M. - S. V. - I. M. (f. 11) mătușa reclamantului, I. R., a înstrăinat pârâtului F. V., căsătorit cu pârâta F. R., terenul livadă în suprafață de 1.000 m.p. situat în intravilanul orașului Băicoi, T. 101, P. 2135/95, jud. Prahova, cu vecinii: drum de acces, propr. C. I. I., D.S.2131/1 și propr. S. E., pentru prețul de 11.000.000 lei.
În cuprinsul acestei convenții este menționată provenința bunului înstrăinat, fiind dobândit de vânzătoare prin reconstituirea dreptului de proprietate privată asupra terenurilor, drept stabilit prin Hotărârea Comisiei Județene Prahova nr. 295/15.06.1992, așa cum rezultă din adeverința nr. 11/8.06.1998 eliberată de Comisia Orășenească Băicoi, fiind pusă în posesie prin procesul-verbal de punere în posesie nr. 4642/8.06.1998 eliberat de aceeași comisie.
Din coroborarea mențiunilor convenției anterior indicată cu cele ale înscrisului depus în copie la fila 12 se reține că vânzătoarea nu a semnat contractul de vânzare-cumpărare, întrucât a declarat că nu poate semna, pentru că nu știa carte, drept pentru care i s-a imprimat amprenta degetului arătător.
Terenul în suprafață de 1.000 m.p. T. 101, P. 2135/95 dobândit de pârâții F. V. și soția acestuia, F. R., a fost vândut ulterior pârâtului A. D. (fost D.), necăsătorit, astfel cum rezultă din contractul de vânzare-cumpărare autentificat sub nr. 941/26.06.2000 de BNP N. I. Dorothy M. (f. 13).
Prin încheierea nr. 3689/29.10.2002 emisă de Biroul de Carte Funciară al Judecătoriei Câmpina (f. 142) a fost admisă cererea cu privire la imobilul teren de 1.000 m.p. situat în Băicoi, înscris în Cartea funciară nr. 131 a localității Băicoi, proprietatea pârâtului A. D., necăsătorit, dispunându-se intabularea dreptului de proprietate cu titlu de drept de cumpărare în favoarea pârâtului A. D. și împotriva pârâților F. V. și F. R..
În prezenta cauză reclamantul solicită prin capătul principal al acțiunii astfel cum a fost precizată și completată, să se constate nulitatea absolută a contractului de vânzare-cumpărare autentificat sub nr. 2110/9.06.1998, pentru lipsa consimțământului valabil exprimat al vânzătoarei la întocmirea actului, respectiv lipsa efectivă a acesteia de la întocmirea actului notarial, susținând că vânzătoarea nu s-a deplasat la 9.06.1998 la notariat, iar amprenta aplicată pe contractul de vânzare-cumpărare nu-i aparține.
Conform art. 948 Cod civil, condițiile esențiale pentru validitatea unei convenții sunt: capacitatea de a contracta, consimțământul valabil al părții ce se obligă, un obiect determinat și o cauză licită.
Pentru a fi valabil, consimțământul definit ca hotărârea de a încheia un act juridic civil, trebuie să provină de la o persoană cu discernământ, să fie exprimat cu intenția de a produce efecte juridice, să fie exteriorizat și să nu fie alterat de vreun viciu de consimțământ.
Consimțământul este acea condiție esențială, de fond și generală a actului juridic civil care constă în hotărârea de a încheia un act juridic civil manifestată în exterior, iar lipsa totală a consimțământului constituie o cauză de nulitate absolută a actului juridic.
Raportând acestea la speța de față, luând în considerare probele administrate în cauză, inclusiv actele dosarului penal nr. 723/P/2011, atașat, se constată că reclamantul nu a dovedit că la încheierea contractului de vânzare-cumpărare autentificat sub nr. 2110/9.06.1998 a lipsit consimțământul vânzătoarei I. R., a cărei prezență la sediul biroului notarial a fost confirmată de notarul public S. V., astfel cum s-a menționat expres în încheierea de autentificare nr. 2110/9.06.1998.
De altfel, conform art. 269 alin. 1 N.C.P.C., înscrisul autentic este înscrisul întocmit sau, după caz, primit și autentificat de o autoritate publică, de notarul public sau de către o altă persoană învestită de stat cu autoritatea publică, în forma și condițiile stabilite de lege. Autenticitatea înscrisului se referă la stabilirea identității părților, exprimarea consimțământului acestora cu privire la conținut, semnătura acestora și data înscrisului, iar potrivit art. 270 alin. 1 N.C.P.C., înscrisul autentic face deplina dovadă, față de orice persoană, până la declararea sa ca fals, cu privire la constatările făcute personal de către cel care a autentificat înscrisul, în condițiile legii.
La 21.09.2011 reclamantul din prezentul litigiu, I. T., a formulat plângere penală împotriva notarului S. V. și pârâtului din prezenta cauză, F. V. (deși a menționat numele acestuia ca fiind F.), pentru săvârșirea infracțiunilor de fals și uz de fals, prevăzute de art. 289 și art. 291 din vechiul cod penal, cu referire la încheierea contractului de vânzare-cumpărare autentificat sub nr. 2110/9.06.1998, formându-se astfel dosarul penal nr. 723/P/2011 al Parchetului de pe lângă Judecătoria Câmpina, care a fost soluționat definitiv, în ceea cel privește pe notarul S. V..
Astfel, în cauza penală anterior indicată prin rezoluția nr. 723/P/2011 din 17.07.2012 a Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Ploiești s-a dispus neînceperea urmăririi penale față de notarul public S. V. pentru săvârșirea infracțiunilor prev. de art. 289 Cod penal, art. 291 Cod penal și art. 26 rap. la art. 215 alin. 1 și 3 Cod penal, întrucât din cercetările efectuate a intervenit prescripția răspunderii penale, și față de F. V., pentru săvârșirea infracțiunilor prev. de art. 289 Cod penal, art. 291 Cod penal și art. 215 alin. 1 și 3 Cod penal, întrucât din cercetările efectuate a intervenit prescripția răspunderii penale.
Ulterior, prin rezoluția nr. 1293/II/2012 din 10.09.2011 Procurorul General al Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Ploiești a admis plângerea formulată de I. T., în conformitate cu disp. art. 278 C.pr.pen., a infirmat soluția dispusă prin rezoluția nr. 723/P/2011 din 17.07.2012 a Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Ploiești și a dispus continuarea cercetărilor potrivit considerentelor menționate în cuprinsul acesteia (f. 120-121 – dosar penal nr. 723/P/2011) .
Prin ordonanța nr. 723/P/2011 din 13.02.2013 a Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Ploiești (f. 278-280 – dosar penal nr. 723/P/2011) s-a dispus scoaterea de sub urmărire penală a notarului public S. V. pentru săvârșirea infracțiunii prev. de art. 289 Cod penal, întrucât din cercetări a rezultat că nu sunt întrunite elementele constitutive ale infracțiunii sub aspectul laturii obiective – lipsind elementul material, împlinindu-se și termenul de prescripție al răspunderii penale.
Prin aceeași ordonanță s-a dispus neînceperea urmăririi penale față de S. V. pentru săvârșirea infracțiunilor prev. de art. 291 Cod penal și art. 26 rap. la art. 215 alin. 1 și 3 Cod penal, întrucât din cercetări a rezultat că nu sunt întrunite elementele constitutive ale infracțiunii sub aspectul laturii obiective – lipsind elementul material, împlinindu-se și termenul de prescripție al răspunderii penale. S-a dispus totodată disjungerea și declinarea competenței de soluționare a cauzei în favoarea Parchetului de pe lângă Judecătoria Câmpina în vederea continuării cercetărilor față de F. V., sub aspectul săvârșirii infracțiunilor prev. de art. 289 Cod penal, art. 291 Cod penal și art. 215 alin. 1 și 3 Cod penal și în vederea identificării persoanelor care au semnat în numele numitei I. R. pe actele aflate la Primăria Băicoi.
Prin ordonanța nr. 431/II/2/2013 din 3.04.2013 a Procurorului General al Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Ploiești (f. 352-353 dosar penal nr. 723/P/2011) a fost respinsă plângerea formulată de I. T. împotriva soluției din dosarul nr. 723/P/2011 al Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Ploiești, apreciindu-se ca legală și temeinică.
Prin sentința penală nr. 106/6.06.2013 pronunțată de Curtea de Apel Ploiești (f. 357-361) a fost respinsă ca nefondată plângerea formulată de reclamantul din prezenta cauză, I. T., fiind menținute ca legale și temeinice ordonanțele atacate, respectiv nr. 723/P/2011 din 13.02.2013 adoptată de P. de pe lângă Curtea de Apel Ploiești și ordonanța nr. 431/II/2/2013 din 3.04.2013 dată de Procurorul General al Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Ploiești.
Cum în dosarul penal mai sus indicat nu s-a declarat ca fals contractul de vânzare-cumpărare nr. 2110/9.06.1998, acest înscris autentic face deplina dovadă, față de orice persoană, conform disp. art. 270 alin. 1 N.C.P.C., cu privire la constatările făcute personal de către cel care a autentificat înscrisul, în condițiile legii.
Atât notarul public S. V., cât și pârâții din prezenta cauză, F. V. și F. R., au declarat în dosarul penal că I. R. a fost prezentă la încheierea actului de vânzare-cumpărare, iar acest aspect a fost reținut în sentința penală nr. 106/6.06.2013 (f. 358) și reiese și din înscrisurile de la filele 65-66, 74-75 din dosarul penal nr. 723/P/2011.
Și cu ocazia luării interogatoriului, la cererea reclamantului, pârâții F. și-au exprimat aceeași poziție privind prezența vânzătoarei I. R. la întocmirea contactului de vânzare-cumpărare, elocvente în acest sens fiind răspunsurile acestora la întrebările nr. 10, 12, 18, 22, 23, 24 (f. 325-327, 329-331).
Potrivit disp. art. 62 din Legea nr. 36/1995 (în vigoare la 9.06.1998), în cazul acelora care din pricina infirmității, a bolii sau din orice alte cauze nu pot semna, notarul public, îndeplinind actul, va face mențiune despre această împrejurare în încheierea pe care o întocmește, mențiunea astfel făcută ținând loc de semnătură, iar conform art. 65 alin. 2 din aceeași lege mai sus indicată, mențiunea notarului public că una dintre părți nu a putut semna ține loc de semnătură pentru aceasta.
Din aceste norme reiese că singura obligație a notarului public în ipoteza în care o parte a unei convenții nu poate semna chiar și pentru că nu știe carte era de a face mențiune despre această împrejurare în încheierea pe care o întocmește, mențiunea respectivă ținând loc de semnătură pentru partea respectivă.
Ori, din examinarea contractului de vânzare-cumpărare nr. 2110/9.06.1998 rezultă că pe lângă mențiunea din încheierea de autentificare potrivit căreia vânzătoarea nu poate semna, notarul a apreciat – cum a și subliniat în declarația dată în dosarul penal – necesară aplicarea amprentei digitale de către vânzătoare, iar acest fapt denotă – cum s-a reținut și în sentința penală nr. 106/6.06.2013 pronunțată de Curtea de Apel Ploiești – că nu a avut rezerve asupra persoanei vânzătoarei și nici în privința consimțământului acesteia dat la înstrăinare.
De remarcat este și faptul că la soluționarea definitivă a dosarului penal nr. 723/P/2011 au fost avute în vedere mai multe lucrări de specialitate în care s-au analizat, expertizat urmele papilare aflate la rubricile unde apare numele I. N. R. de pe contractul de vânzare-cumpărare autentificat sub nr. 2110/9.06.1998, anexa acestuia și cererea nr. 3260/2101 din 9.06.1998.
Astfel s-a reținut din raportul de constatare tehnico-științifică dactiloscopică nr._/10.07.2012 (f. 92-97 – dosar penal nr. 723/P/2011) că impresiunile papilare aflate pe actele întocmite de notarul public S. V. nu sunt apte comparațiilor dactiloscopice întrucât nu conțin suficiente elemente pentru identificarea persoanei care le-a creat, iar această situație de fapt e confirmată și de raportul de expertiză extrajudiciară, depus de I. R. T. (f. 357 verso) – cel întocmit de expertul P. G., sub nr. 11.101/31.08.2011 – f. 151-169 – dosar penal), din care rezultă că, din cauza modului incorect în care a fost realizată amprentarea vânzătoarei I. R. (folosirea unei substanțe improprii pentru amprentare, acoperirea degetului cu o cantitate prea mare de substanță și apăsarea prea puternică a degetului pe hârtie) detaliile desenului papilar al amprentei sunt neclare pe cea mai mare parte a suprafeței.
S-au reținut și concluziile raportului de expertiză criminalistică nr. 3/15.01.2013 întocmit de Laboratorul Interjudețean de Expertize Criminalistice București (f. 212- 217 – dosar penal) din care rezultă că imprimarea defectuoasă a celor trei urme papilare în litigiu aflate la rubricile unde apare numele „I. R.” de pe contractul de vânzare-cumpărare autentificat sub nr. 2110/9.06.1998, anexa acestuia și cererea nr. 3260/2101 din 9.06.1998, împiedică vizualizarea desenelor papilare, a crestelor, șanțurilor și detaliilor lor caracteristice, ceea ce face ca urmele în discuție să fie inoperante, inapte a fi supuse unui examen comparativ și nu permit identificarea autorului lor. De asemenea, s-a concluzionat că în lipsa stabilirii autorului urmelor papilare, în litigiu nu se poate stabili nici dacă acestea au fost sau nu create de aceeași persoană care a aplicat urme papilare pe actele remise ca material comparativ.
S-a reținut de asemenea opinia expertului consilier S. D. potrivit căreia din cauza lipsei de caracteristici dactiloscopice cu valoare identificatoare nu este posibil să se stabilească dacă impresiunile digitale de pe cele trei înscrisuri anterior menționate au fost sau nu create de I. R., cât și faptul că obiecțiunile expertului P. G., desemnat de I. T., formulate la raportul de expertiză criminalistică nr. 3/15.01.2013, prin care-și menține concluziile raportului întocmit la 31.08.2011, nu sunt de natură să justifice tragerea la răspundere penală a notarului public sub aspectul comiterii infracțiunilor pentru care a fost cercetat, în lipsa unor minime indicii în legătură cu îndeplinirea, în exercitarea atribuțiilor de serviciu, de acțiuni sau inacțiuni care să formeze latura obiectivă a vreuneia din infracțiunile imputate (f. 360).
În prezenta cauză reclamantul a depus o nouă lucrare de specialitate a aceluiași expert P. G. care în dosarul penal și-a exprimat, la cererea reclamantului, punctul de vedere, ce poartă nr. 14.101/15.10.2014 (f. 341-349), în care se concluzionează că amprentele digitale aflate la poziția „vânzătoare I. R.” pe contractul de vânzare-cumpărare autentificat sub nr. 2110/9.06.1998, cererea de redactare, dactilografiere și autentificare a contractului nr. 2110/9.06.1998 și planul de situație anexă la contractul nr. 2110/1998 nu aparțin numitei I. N. R., însă instanța apreciază că această concluzie făcută pe baza comparării impresiunilor digitale e nerelevantă, față de imprimarea defectuoasă a urmelor papilare ce sunt improprii analizării, deci și comparării. Se au în vedere totodată și concluziile constărilor și expertizelor de specialitate efectuate în dosarul penal nr. 723/P/2011 al Curții de Apel Ploiești.
O altă probă administrată la cererea reclamantului a constat în audierea martorei L. G. (f. 415-416), însă cum această martoră a declarat că a cunoscut-o pe I. R. din 1994 și își amintește că o dată era la aceasta și o îngrijea, fiind asistentă generalistă, și a venit în vizită la I. R. sora sa, V., care locuia la Vălenii de M., martora constatând că sora numitei R. avea 78-80 ani, era grasă, iar cele două surori semănau, în timp ce din extrasul nr._/22.12.2014 (f. 435) din registrul de naștere al defunctei I. V. reiese că această persoană a încetat din viață la 13.04.1943, deci la vârsta de 30 ani, instanța urmează a înlătura declarația acestei martore, ca necoroborându-se cu actul oficial anterior menționat.
A susținut reclamantul că I. R. era în imposibilitate obiectivă de a se deplasa la notar fiind netransportabilă la momentul încheierii contractului de vânzare-cumpărare autentificat sub nr. 2110/9.06.1998, întrucât la o dată anterioară - 4.08.1997 și la o alta ulterioară - 28.09.2000 - când a încheiat alte contracte de vânzare-cumpărare era netransportabilă – fapt menționat în încheierile de autentificare (f. 30-31), însă această apărare urmează a fi înlăturată, fiind necesar a se dovedi expres că la 9.06.1998 vânzătoarea nu era transportabilă.
De altfel prin răspunsul la întrebările nr. 8 și 12 din interogatoriul ce i-a fost luat la cererea reclamantului pârâta F. R. a afirmat contrariul, respectiv că I. R. nu era imobilizată la pat, pentru că s-a deplasat la locul unde s-a încheiat actul de vânzare-cumpărare.
Și pârâtul F. V. a susținut că I. R. a fost prezentă la notar, astfel cum reiese din răspunsurile acestuia interogatoriul luat la cererea reclamantului.
Reclamantul a negat cu ocazia soluționării dosarului penal nr. 723/P/2011 – așa cum este evidențiat în sentința penală nr. 106/6.06.2013 pronunțată de Curtea de Apel Ploiești (f. 358) - și prezența sa la 9.06.1998 la notariat, pe motiv că ar fi fost în delegație, însă din adresa nr._/12.09.2012 emisă de S.C. OMV PETROM S.A (f. 383) reiese că la data încheierii contractului – 9.06.1998 – nu era plecat în delegație.
În cadrul prezentei cauze – astfel cum rezultă din punctul de vedere depus de reclamant la dosar la 4.02.2015 – a continuat să susțină că nu a fost prezent la 9.06.1998 la notariat, invocând însă alte motive, respectiv că în acea dată a încărcat marfă, fără a face însă o dovadă certă în acest sens, în declarațiile extrajudiciare depuse la filele 369-372 nefiind referiri exprese la activitățile desfășurate de reclamant la 9.06.1998 – data încheierii contractului de vânzare-cumpărare autentificat sub nr. 2110.
Se remarcă totodată că în adresa nr._/12.09.2012 emisă de S.C. OMV PETROM S.A. (f. 383) este menționat că reclamantul în luna iunie 1998 a avut 10 zile de concediu de odihnă, fără însă a fi indicate, iar acesta nu a depus alte înscrisuri din care să rezulte zilele de concediu.
Aspectele referitoare la uzanțele existente în cadrul unității în care era angajat reclamantul cu referire la activitățile anterioare plecării într-o delegație sunt nerelevante, în lipsa unor probe certe din care să rezulte prezența reclamantului exclusiv în cadrul unității la 9.06.1998.
Nu în ultimul rând se reține că martorul D. E. I. (f. 441), care a lucrat atât cu reclamantul, cât și cu pârâții F., s-a referit în declarația dată și la posibilitatea de învoire de la serviciu pentru 4 ore, prin completarea unor bilete de învoire a căror evidență la societate nu exista și în atare condiții susținerea reclamantului din punctul de vedere depus la 4.02.2015 în sensul că nu a avut niciun bilet de învoire de la serviciu nu poate fi verificată.
Chiar dacă reclamantul a depus la dosar declarația numitei L. G. autentificată sub nr. 1946/8.07.2013 (f. 16) în care susține că I. T. nu a fost prezent în mun. Câmpina, jud. Prahova, la niciun birou notarial, la încheierea actului autentic nr. 2110/9.06.1998, această probă nu va fi reținută de instanță, urmând a fi înlăturată întrucât însăși declarația acestei persoane audiată în calitate de martoră, a fost înlăturată pentru considerente mai sus detaliate.
Inițial reclamantul a contestat și faptul că nu-l cunoștea pe pârâtul F., iar ulterior, prin răspunsul la întrebarea nr. 2 din interogatoriul ce i-a fost luat la cererea pârâților F. (f. 322) nu a exclus posibilitatea de a-l fi întâlnit pe acesta, iar martora L. D. (f. 417) a relatat că cei doi se cunoșteau, lucrând la aceeași instituție.
Se mai reține că deși reclamantul invocă în speță aspecte legate de actele premergătoare întocmirii contractului de vânzare-cumpărare autentificat sub nr. 2110/9.06.1998, se apreciază că acestea nu au relevanță în cauză, întrucât la nulitate cauzele sunt contemporane momentului încheierii actului, nu anterioare.
Nerelevante sunt și afirmațiile reclamantului legate de prețul vânzării, instanța nefiind investită cu o cauză de nulitate a contractului de vânzare-cumpărare referitoare la preț.
Pentru considerentele de fapt și de drept mai sus expuse, se constată că la momentul încheierii actului de vânzare-cumpărare autentificat sub nr. 2110/9.06.1998 vânzătoarea I. R. și-a exprimat în mod valabil consimțământul, astfel încât potrivit disp. 948 din vechiul cod civil, contractul anterior menționat nu e lovit de nulitate absolută, urmând a fi respins ca neîntemeiat primul capăt de cerere.
Având în vedere caracterul subsidiar al restului petitelor acțiunii, astfel cum a fost precizată și completată, soluția pronunțată cu privire la capătul principal, precum și disp. art. 948 din vechiul cod civil și ale art. 33, art. 34 din Legea nr. 7/1996 (în vigoare la data emiterii încheierii nr. 3689/29.10.2002 a Biroului de Carte Funciară), urmează a respinge și restul capetelor de cerere, ca neîntemeiate.
Față de cele ce preced, urmează a respinge ca neîntemeiată acțiunea astfel cum a fost precizată și completată.
În temeiul disp. art. 453 N.C.P.C., urmează a obliga reclamantul la plata către pârâți a cheltuielilor de judecată suportate de aceștia, reprezentând onorariu avocat, conform dovezilor existente la dosar.
Văzând și disp. art. 466 N.C.P.C.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
HOTĂRĂȘTE:
Respinge ca neîntemeiată excepția lipsei calității procesuale active a reclamantului, invocată de pârâții F. V. și F. R..
Respinge ca neîntemeiată acțiunea astfel cum a fost precizată și completată, formulată de reclamantul I. R. T., CNP_, domiciliat în orașul Băicoi, ., ., împotriva pârâților F. P. V., CNP_, domiciliat în ., ., jud. Prahova, F. R., CNP_, domiciliată în com. Bănești, ., jud. Prahova, și A. D. (fost D.), CNP_, domiciliat în orașul Băicoi, . nr. 6, jud. Prahova.
Obligă reclamantul să plătească pârâților F. V. și F. R. suma de 1.000 lei, cu titlu de cheltuieli de judecată.
Obligă reclamantul să plătească pârâtului A. D. suma de 800 lei, cu titlu de cheltuieli de judecată.
Cu drept de apel, ce se depune la prezenta instanță, în termen de 30 zile de la comunicare.
Pronunțată în ședință publică astăzi, 12.02.2015.
PREȘEDINTE, GREFIER,
E. S. M. L.
Red. ES/ES
6 ex./18.03.2015
4 comunicări/…………………
RECLAMANT |
1. I. R. T. - BĂICOI, REPUBLICII, nr. 19, ., . |
PÂRÂT |
2. F. P. V. - ., ., jud. Prahova |
3. F. R. - ., ., jud. Prahova |
4. A. D. (fost D.) - Băicoi, Ș. Cel M., nr. 6, J. PRAHOVA |
| ← Plângere contravenţională. Sentința nr. 638/2015.... | Pretenţii. Sentința nr. 635/2015. Judecătoria CÂMPINA → |
|---|
