Contestaţie la executare. Sentința nr. 553/2015. Judecătoria CÂMPINA
Comentarii |
|
Sentința nr. 553/2015 pronunțată de Judecătoria CÂMPINA la data de 11-02-2015 în dosarul nr. 7460/204/2014
ROMÂNIA
JUDECĂTORIA CÂMPINA, JUDEȚUL PRAHOVA
Câmpina, ., nr. 14, jud. Prahova
Operator de date cu caracter personal nr. 7527
Prezentul document conține date cu caracter personal aflate sub incidența Legii nr. 677/2001
Dosar nr._
SECTIA CIVILA
SENTINȚA CIVILĂ Nr. 553/2015
Ședința publică de la 11 Februarie 2015
Completul compus din:
PREȘEDINTE: M.-L. E.
Grefier: A. E. V.
Pe rol judecarea cauzei Civile privind pe contestator P. I. și pe intimată P. C. VALEA DOFTANEI PRIN PRIMAR, având ca obiect contestație la executare și suspendare executare.
Cererea a fost timbrată cu 1050 lei (f. 37 dosar).
La apelul nominal făcut în ședința publică a răspuns avocat Cusai M. pentru contestator, lipsind intimata.
Procedura legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefier care învederează că au fost depuse la dosar relațiile solicitate intimatei.
Instanța pune în discuția contestatorului, prin apărător, cererea de suspendare a executării silite.
Av. Cusai M pentru contestator arată că este în imposibilitate de a achita cauțiunea, renunță la cererea de suspendare a executării silite.
Instanța față de împrejurarea că reclamantul contestator nu a achitat cauțiunea aferentă cererii de suspendare a executării silite, respinge ca inadmisibilă cererea de suspendare a executării silite pentru neplata cauțiunii.
Pune în discuția contestatorului, prin apărător, excepția tardivității în ceea ce privește titlurile executorii nr.517/18.07.2013, 479/02.07.2014, 964/02.12.2013, 802/28.10.2013, 88/24.07.2012.
Av. Cusai M pentru contestator arată că în dosarul de executare nu există dovada că aceste titluri executorii, respectiv nr.517/18.07.2013, 802/28.10.2013 ar fi fost comunicate, referitor la titlul executoriu nr. 88/24.07.2012 nu a fost comunicat către contestator; din înscrisurile depuse astăzi, intimata depune copia confirmării de primire, dar nu partea cu destinatarul, contestatorul nu a primit niciodată titlul executoriu; nici titlul executoriu nr. 964/02.12.2013 nu a fost primit, la fila 160 dosar există dovada de comunicare în care figurează numita C. R., în înscrisurile depuse pentru termenul de astăzi mai apare un document în care este trecută numita P. A., nu a primit niciodată acest titlul executoriu. Referitor la titlul executoriu nr. 479/02.07.2014 a semnat o altă persoană, nu contestatorul, comunicarea nu a fost semnată de acesta. Referitor la titlul executoriu nr. 802 și 517 nu există nici un document de comunicare. Solicită respingerea tardivității.
Instanța admite excepția tardivității contestației la executare împotriva titlurilor executorii nr.517/18.07.2013, 479/02.07.2014, 964/02.12.2013, 802/28.10.2013, 88/24.07.2012, față de faptul că această contestație trebuia formulată în termen de 15 zile de la data când contestatorul a luat cunoștință de actul de executare pe care îl contestă conform disp. art.173 alin 1 lit a din OG 92/2003, iar din înscrisurile depuse la dosar filele 160,163, 166 și înscrisurile depuse pentru termenul de astăzi rezultă că a fost depășit cu mult termenul în care contestatorul putea formula contestație la executare. Astfel, titlul executoriu nr. 517/18.07.2013 a fost comunicat contestatorului conf. adeverinței de primire f.166, la data de 18.07.2013, titlul executoriu nr. 479/02.07.2014 a fost comunicat contestatorului conf. adeverinței de primire f192 la data de 22.07.2014, titlul executoriu nr.964/02.12.2013 a fost comunicat contestatorului conf. adeverinței de primire f.198 la data de 03.12.2014, titlul executoriu nr. 802/28.10.2013 a fost comunicat contestatorului conf. adeverinței de primire f_13, iar titlul executoriu nr. 88/24.07.2012 a fost comunicat contestatorului conf. confirmării de primire f.195 la data de 27.07.2012, contestația la executare fiind introdusă la data de 31.10.2014 .
Acordă cuvântul pe probe în ceea ce privește capătul de cerere privind anularea procesului verbal de sechestru nr._/10.10.2014.
Av. Cusai M pentru contestator solicită probele cu înscrisuri, interogatoriul intimatei și expertiză contabilă pentru a se stabili concret debitul întrucât o parte din amenzi au fost achitate, intimata nu a luat act de acest aspect. Aceste sume sunt și în procesul verbal de sechestru, apreciază aceste sume ca fiind nedatorate. În cadrul probei cu înscrisuri solicită emiterea unei adrese către intimată pentru a emite extras de rol referitor la contestator pentru a se stabili concret sumele.
Instanța respinge proba cu interogatoriul intimatei ca neconcludentă soluționării cauzei, interogatoriul se referă la fapte personale. Respinge proba cu expertiză contabilă având în vedere că sumele pretins datorate și stabilirea acestora de către intimată puteau fi contestate printr-o procedură specială împotriva deciziei, ca act administrativ fiscal și nu pot fi analizate de instanță pe calea contestației la executare, instanța având de verificat doar procesul verbal de sechestru nr._/10.10.2014 respectiv dacă acesta a fost emis cu respectarea OG 92 /2003 .
Av. Cusai M pentru contestator arată că deține un extras de rol emis de intimată pe numele contestatorului, dar care nu este semnat de aceasta.
Instanța apreciază că nu este necesar soluționării cauzei extras de rol întrucât sumele sunt evidențiate distinct în procesul verbal, instanța având de verificat dacă procesul verbal de sechestru a fost emis în condiții legale conform art. 154 al. 5 din OG 25/2003.
Av. Cusai M pentru contestator arată că nu mai are alte cereri de formulat și solicită cuvântul pe fond.
Instanța, nemaifiind alte cererii de formulat și nici probe de administrat, în baza disp. art. 244 alin. 1 N. C.P.C., declară cercetarea procesului încheiată și acordă cuvântul pe fond.
Av. Cusai M pentru contestator a invocat excepția prescripției, solicită admiterea acesteia, debitele sunt din 2005-2009, au trecut mai mult de 5 ani, sunt prescrise în procesul verbal de sechestru sunt cuprinse sume care nu au legătură cu contestația, este vorba de o mașină pentru transport marfă, acest autovehicul a fost radiat, această sumă este nelegală și prescrisă. S-a depus la dosar sentința din care rezultă că acest autovehicul a aparținut societății ., fiind aport la capitalul social al acesteia. Solicită admiterea excepției prescripției în ceea ce privește sumele reprezentând impozit pentru autovehicul. Și pentru amenzile din 2005, 2006, 2007 intervine prescripția, 24.07.2012. Pe fond solicită admiterea contestație așa cum a fost formulată, fără cheltuieli de judecată.
INSTANȚA
Asupra cauzei de față
Prin cererea adresată acestei instanțe și înregistrată la data de 31.10.2014 sub nr._, petentul P. I. a formulat, în contradictoriu cu intimata P. comunei Valea Doftanei, contestație la executare, solicitând ca prin hotărârea ce se va pronunța să se dispună constatarea nulității absolute a actelor de executare din dosarul de executare silită fără număr al intimatei, și, în subsidiar, anularea actelor de executare întocmite în cauză, respectiv procesul-verbal de sechestru nr._/10.10.2014 și titlurile executorii nr. 517/18.07.2013, 479/02.07.2014, 964/02.12.2013, 802/28.10.2013, și nr. 88/24.07.2012 și a executării silite însăși . Totodată, a solicitat, până la soluționarea irevocabilă a contestației, suspendarea executării silite ce face obiectul dosarului de executare în care s-a emis procesul verbal de sechestru.
În motivarea cererii sale, contestatorul a arătat că s-a solicitat ca el să achite impozite pentru auto marfa și impozit auto, însă nu a deținut nicio mașină de transport marfă, precizând că acel camion și remorca aparțineau unei societăți comerciale - . SRL, fiind aport la capitalul social al acesteia. Totodată, contestatorul a arătat că bunurile au fost vândute de aproximativ 20 ani, iar intimata a eliberat fișa fiscală și certificatul fiscal pentru ca cumpărătorul să își înmatriculeze autovehiculul, motiv pentru care petentul a apreciat că acest impozit nu este datorat.
Mai mult, a mai susținut petentul că a intervenit prescripția dreptului pretins, având în vedere aspectul că autocamionul a fost vândut de aproximativ 20 ani.
De asemenea, contestatorul a menționat că nu a primit titlurile executorii pentru a putea formula contestație și pentru a putea formula apărări, iar la momentul comunicării procesului-verbal de sechestru nu au fost atașate și copiile titlurilor executorii, apreciind, prin urmare, că a intervenit nulitatea absolută a actului procedural, conform dispozițiilor art. 782 alin .1 NCpc.
Astfel, contestatorul a solicitat ca intimata să depună la dosarul cauzei copie de pe actele de executare - decizii de impunere, titluri executorii, modalitatea de calcul a penalităților și perioada pentru care se solicită aceste sume, pentru a putea completa apărările.
Totodată, a mai precizat că la poziția nr. 1 din procesul-verbal, în rubrica "natura obligației" sunt trecute amenzi de circulație în valoare de 7.297 lei, sumă despre care a susținut că este prescrisă, arătând că și amenzile din 2006 solicitate sunt, de asemenea, prescrise.
De asemenea, față de împrejurarea că intimata a emis procesul-verbal de sechestru în data de 14.10.2014, iar numărul de ieșire_ din Primărie a fost dat în data de 10.10.2014 și încă un număr 1, din data de 10.10.2014, contestatorul a apreciat că procesul-verbal de sechestru este nul absolut.
De asemenea, a solicitat contestatorul să se constate că în data de 09.09.2014, sub nr._, a fost emis procesul verbal de declarare a stării de insolvabilitate, înainte de încheierea procesul verbal de sechestru, ceea ce, în opinia sa, ar duce la anularea actelor procedurale întocmite în dosar.
Contestatorul a mai arătat instanței și faptul că în cauză a intervenit prescripția și pentru suma de 18.837 lei, ce a fost stabilită prin sentința nr. 535/2007 a Judecătoriei Câmpina, extrasul de pe hotărâre fiind comunicat în data de 03.11.2009.
A mai subliniat contestatorul și faptul că procesul verbal de sechestru este pentru suma de_,91 lei, iar procesul verbal de declarare a stării de insolvabilitate este pentru suma de_ lei.
Totodată, contestatorul a arătat că prin sentința nr. 317/13.02.2013 pronunțată de Tribunalul Prahova s-a respins cererea de tragere la răspundere pentru pasivul societății, pasiv care cuprindea și suma a cărei executare s-a cerut, motiv pentru care a apreciat că în mod nelegal s-a solicitat achitarea de către contestator a sumei respective.
În susținerea contestației a solicitat încuviințarea probelor cu înscrisuri, interogatoriul paratei și expertiza contabilă, iar în drept a invocat disp. art. 711 ș.u. Cod proc. Civ.
Contestatorul a atașat un set de înscrisuri, reprezentând copii certificate pentru conformitate cu originalul de pe: proces-verbal de sechestru, sentințe civile, proces-verbal de scădere din evidență a obligațiilor fiscale, titlu executoriu și proces-verbal de declarare a stării de insolvabilitate (f. 5-23).
P. Valea Doftanei a depus la dosar întâmpinare (f. 45-46), prin care a solicitat respingerea contestației formulate împotriva actelor de executare, respectiv împotriva titlurilor executorii nr. 88/24.07.2012, 517/18.07.2013, 802/28.10.2013, 964/02.12.2013 și nr. 497/02.07.2014, ca tardiv formulată, respingerea cererii privind anularea procesului verbal de sechestru, ca neîntemeiată, și respingerea capătului de cerere prin care s-a solicitat suspendarea procedurii executării silite, ca neîntemeiat.
Astfel, intimata a arătat că, în fapt, contestatorul figurează în evidențele contabile ale Primăriei comunei Valea Doftanei cu un debit în valoare de_,91 lei, compus din mai multe sume, respectiv amenzi, impozit auto, impozit auto marfa, impozite imobile teren și clădiri, toate acestea făcându-se venit la bugetul local al comunei Valea Doftanei. Potrivit intimatei, această situație rezultă din evidența contabilă, declarațiile de înregistrare a bunurilor respective, cât și din modul de întocmire al procesului-verbal de sechestru nr._/14.10.2014 de către P. comunei Valea Doftanei, prin reprezentatul său, în dosarul de executare.
Intimata a mai apreciat faptul că procedura de executare silită s-a realizat cu respectarea O.U.G. 92/2003 privind Codul de procedura fiscală, neexistând motive de nulitate absolută sau relativă.
Potrivit susținerilor intimatei, debitul există, fiind întocmite și comunicate somații și titluri executorii în fiecare an fiscal, așa cum rezultă din dosarul de executare, pe care l-a atașat, în copie, întâmpinării (f. 47-171).
Intimata a mai precizat faptul că dreptul de executare silită al creanțelor fiscale nu s-a prescris, deoarece cursul prescripției a fost întrerupt în fiecare an, prin emiterea de acte de executare .
De asemenea, intimata a mai subliniat faptul că s-a solicitat anularea unor acte de executare pentru care contestatorul a avut un termen de formulare a contestației de 15 zile de la comunicarea acestora, astfel că s-a solicitat în mod tardiv anularea acestor acte de executare silită, întrucât adresele de comunicare a actelor de executare au fost confirmate la primire de membrii familiei sau de contestator, motiv pentru care intimata a apreciat că nu se poate ca în cursul anului 2014 să se solicite anularea unor acte de executare, respectiv titluri si somații emise in cursul anilor 2012, 2013,2014 cu nerespectarea termenului de 15 zile pe care l-a avut la dispoziție pentru a formula eventuale contestații la executare.
În ceea ce privește procesul verbal de instituire sechestru, intimata a apreciat că acesta este emis în condiții de legalitate, conform art.154 din O.G.92/2003 actualizata, neexistând motive de nulitate absoluta.
De asemenea, din punct de vedere procedural, intimata a susținut că executarea silită pornită de către P. comunei Valea Doftanei s-a materializat într-un dosar de executare distinct, ceea ce a impus instituirea sechestrului pe bunul imobil, în vederea valorificării pentru acoperirea debitului cu care figurează în evidentele contabile ale Primăriei comunei Valea Doftanei contestatorul.
In ceea ce privește suspendarea executării solicitate de către contestator, intimata a arătat că nu sunt îndeplinite condițiile impuse de normele speciale.
Intimata a solicitat proba cu înscrisuri și, în drept, a invocat disp. art.205 C.pr.civ.
La data de 30.12.2014, contestatorul de depus la dosarul cauzei răspuns la întâmpinare (f. 178-179), prin care a arătat că susținerile intimatei ar fi netemeinice și nelegale, reiterând totodată situația privind termenele de prescripție din acțiunea introductivă. A atașat copie de pe extras de rol (f. 180-182).
La solicitarea instanței, intimata a depus la dosar copiile titlurilor executorii și a dovezilor de comunicare a acestora (f. 189-198).
La termenul de judecată din data de 11.02.2015, instanța, față de împrejurarea că reclamantul contestator nu a achitat cauțiunea aferentă cererii de suspendare a executării silite, a respins ca inadmisibilă cererea de suspendare a executării silite pentru neplata cauțiunii.
La termenul de astăzi instanța a admis excepția tardivității contestației la executare împotriva titlurilor executorii nr.517/18.07.2013, 479/02.07.2014, 964/02.12.2013, 802/28.10.2013, 88/24.07.2012 cu motivarea cuprinsă în partea introductivă a sentinței .
În cauză a fost încuviințată și administrată proba cu înscrisuri.
Analizând actele și lucrările dosarului, instanța reține următoarele:
Având în vedere admiterea excepției tardivității formulării contestației la executare împotriva titlurilor executorii nr. 517/18.07.2013, 479/02.07.2014, 964/02.12.2013, 802/28.10.2013, 88/24.07.2012, în temeiul art 173 alin 1 lit a OG 92/2003 va fi sespinsă contestația la executare în privința acestor titluri ca tardiv formulată, nemaifiind analizate criticile contestatoarei referitoare la aceste titluri executorii .
În continuare va fi analizat procesul verbal de sechestru nr._/14.10.2014 întocmit de către intimata P. comunei Valea Doftanei, respectiv dacă acesta îndeplinește cerințele art 154 si 152 din OG 92/2003 privind Codul de pr fiscală .
Astfel potrivit art 154 alin 1 din OG 92/2003 privind Codul de pr fiscală, sunt supuse executării silite bunurile imobile proprietate a debitorului. În situația în care debitorul deține bunuri în proprietate comună cu alte persoane, executarea silită se va întinde numai asupra bunurilor atribuite debitorului în urma partajului judiciar, respectiv asupra sultei.
Cu toate acestea, chiar în cuprinsul procesului verbal de sechestru contestat se menționează că debitorul figurează în rol cu bunul sechestrat, împreună cu P. M. C. în calitate de soție, bunul sechestrat fiind asadar comun cu soția acestuia, iar, din această cauză, acest act de executare a fost emis cu încălcarea disp. art 154 alin 1 din OG 92/2003 .
Totodată potrivit art 152 alin 1 lit c din OG 92/2003, procesul-verbal de sechestru va cuprinde printre altele:
a) denumirea organului de executare, indicarea locului, a datei și a orei când s-a făcut sechestrul;
b) numele și prenumele executorului fiscal care aplică sechestrul, numărul legitimației și al delegației;
c) numărul dosarului de executare, data și numărul de înregistrare a somației, precum și titlul executoriu în baza căruia se face executarea silită;
Instanța observă însă că în cuprinsul procesului verbal de sechestru nr._/14.10.2014 nu este indicat numărul dosarului de executare, astfel cum prevăd dispozițiile legale mai sus menționate .
Față de aceste considerente, întrucât procesul verbal de sechestru nr._/14.10.2014 a fost încheiat cu încălcarea disp.154 alin1 și art 152 alin 1 lit c din OG 92/2003, în temeiul art 172 din OG 92/2003, va admite contestația la executare împotriva procesului verbal de sechestru nr._/10.10.2014 și dispune anularea acestuia.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
HOTĂRĂȘTE
Admite excepția tardivității contestației la executare împotriva titlurilor executorii nr. 517/18.07.2013, 479/02.07.2014, 964/02.12.2013, 802/28.10.2013, 88/24.07.2012, invocată de intimată, respingând contestația la executare în privința acestora ca tardiv formulată.
Admite contestația la executare formulată de contestatorul P. I., domiciliat în com. Valea Doftanei, ., jud. Prahova, în contradictoriu cu intimata P. C. VALEA DOFTANEI, cu sediul în . Teșila, ., jud. Prahova, împotriva procesului verbal de sechestru nr._/10.10.2014 și dispune anularea acestuia.
Cu drept de apel în termen de 10 zile de la comunicare.
Pronunțată în ședință publică astăzi, 11.02.2015.
PREȘEDINTE, GREFIER,
E. M. L. V. A. E.
Red. EML/4 ex./13.03.2015
← Plângere contravenţională. Sentința nr. 445/2015.... | Plângere contravenţională. Sentința nr. 638/2015.... → |
---|