Uzucapiune. Sentința nr. 3461/2015. Judecătoria CÂMPINA

Sentința nr. 3461/2015 pronunțată de Judecătoria CÂMPINA la data de 12-10-2015 în dosarul nr. 3461/2015

ROMÂNIA

JUDECĂTORIA CÂMPINA, JUDEȚUL PRAHOVA

Câmpina, ., nr. 14, jud. Prahova

Operator de date cu caracter personal nr. 7527

Prezentul document conține date cu caracter personal aflate sub incidența Legii nr. 677/2001

Dosar nr._

SENTINȚA CIVILĂ NR.3461

Ședința publică de la 12 OCTOMBRIE 2015

Completul compus din:

PREȘEDINTE: V. N.

Grefier: P. D.-L.

Pe rol fiind pronunțarea asupra acțiunii civile în constatare ( uzucapiune) formulată de reclamanta T. D. în contradictoriu cu pârâta . prin primar.

Dezbaterile au avut loc în ședința publică de la 05 OCTOMBRIE 2015, susținerile părților fiind consemnate în încheierea de ședință de la acea dată care face parte integrantă din prezenta sentință, dată la care, instanța pentru a da posibilitatea părților lipsă să depună concluzii scrise a amânat pronunțarea la data de 12 OCTOMBRIE 2015.

JUDECATA,

Asupra cauzei civile de față,

Prin acțiunea înregistrată pe rolul acestei instanțe sub nr. _ reclamanta T. D. a chemat în judecată pe pârâta . prin Primar pentru ca prin hotărârea ce se va pronunța să se constate dobândirea dreptului de proprietate prin uzucapiunea de 30 de ani și joncțiunea posesiilor, asupra imobilului teren în suprafață de 601 mp situat în ., . P.40-41/1 .

In motivarea acțiunii s-a menționat că reclamanta a primit prin moștenire de la părinții săi un imobil teren în suprafață de 600 mp conform Certificatului de moștenitor nr.100/2001 iar în anul 2007 a încercat să înstrăineze imobilul teren și a efectuat măsurători cadastrale. In urma măsurătorilor s-a constatat că în realitate este o suprafață de 1212 mp,împrejurare adusă la cunoștință autorităților locale, planul cadastral fiind depus la primărie și vizat spre neschimbare .In acest sens a solicitat declarații de la vecini pentru a dovedi că nu a încălcat dreptul de proprietate al acestora formulând și prezenta acțiune de constatare a dreptului de proprietate în baza uzucapiunii și joncțiunii posesiilor.

Reclamanta pentru a putea face înstrăinarea la nivelul anului 2007 a procedat la dezmembrarea terenului în două loturi unul de 611 mp iar celălalt de 601 mp. care a rămas în posesia sa.

Terenul nu și-a modificat linia de hotar în timp, a fost îngrădit iar părinții reclamantei au fost cunoscuți ca proprietari neexistând nici un litigiu și în toată această perioadă mai bine de 40 de ani, din anul 1960 și până în prezent, nu a intervenit nici una din cauzele care ar fi putut duce la întreruperea ori suspendarea prescripției achizitive.

In drept cererea a fost întemeiată pe disp. art.1890, art.1860 CC și art.194 și urm. NCPC.

In dovedirea acțiunii a depus la dosar Certificatul de moștenitor nr.100/2001 emis de BNP M. Mărgarit Câmpina, cartea de identitate, schițe cadastrale, Adeverința nr.307 din 05.06.2007, contractul de vânzare cumpărare aut. sub nr.2763 din 23.08.2007, declarații (f.5-15).

Pârâta . Prin Primar a formulat Întâmpinare în cauză prin care a menționat că terenul în suprafață de 601 mp figurează la numitul P. S. care este decedat și este frate cu P. V., dar mai are și alți frați. Totodată autorii reclamantei P. V. și P. R. au figurat cu suprafața de 600 mp care a făcut obiectul certificatul de moștenitor nr. 100/2001 și a fost înstrăinat prin contractul de vânzare cumpărare aut. sub nr.2763/23.08.2007.

Pârâta a invocat excepția lipsei calității sale procesuale pasive, având în vedere că în evidențele cadastrale ale primăriei figurează ca proprietar al terenului în litigiu P. S. în prezent decedat.

In dovedirea susținerilor din întâmpinare a depus la dosar situația terenului din registrul agricol (f.22-25).

Reclamanta a formulat Răspuns la Întâmpinare prin care a susținut că terenul de 601 mp a fost stăpânit efectiv, lucrat și împrejmuit de părinții săi .

Referitor la excepția lipsei calității procesual pasive invocată de pârâtă reclamanta a menționat că aceasta a depus la dosar o evidență din registrul agricol în care se precizeaza că a fost desființat rolul de pe numele lui P. S. și un rol pe numele lui P. V. fără să detalieze numere de rol, date de înființare și deschidere sau vreun istoric de rol pentru fiecare dintre frați și un istoric al acestui teren în litigiu.

Examinând actele și lucrările dosarului prin prisma excepției invocată de pârâtă prin întâmpinare instanța reține în fapt următoarele:

Imobilul teren în litigiu are suprafata de 601 mp și este situat în . .,P-40-41/1, conform planului de amplasament și delimitare al corpului de proprietate cadastral, fila 10 dosar, iar din răspunsul la întâmpinare depus de reclamantă la fila 30 dosar rezultă că aceasta recunoaște posesia terenului în litigiu pretins exercitată de către tatăl acesteia până la deces . Din aceleași susțineri rezultă că in familia reclamantei au existat frați ai tatălui acesteia, în prezent decedati, care ar putea pretinde aceleași drepturi ca și reclamanta .

Astfel cum rezultă din dispozițiile art 36 C. calitatea procesuală rezultă din identitatea dintre părți și subiectele raportului juridic litigios, astfel cum acesta este dedus judecății .

Având în vedere susținerile părților și evidențele cadastrale ale Primăriei Provița de Jos în care figureaza ca proprietar al terenului în litigiu numitul P. S., în prezent decedat, iar autorii reclamantei P. V. și P. R. au figurat cu terenul de 600 mp, cu aceiași situare, constatând ca nu există identitate între pârâta citată în cauză și subiectul raportului juridic litigios având ca obiect terenul asupra căruia se solicită constatatrea dreptului de proprietate prin uzucapiune, față de conținutul masei succesorale și moștenitorii indicați în Certificatul de moștenitor nr.100/2001 emis de BNP M. M., fila 5 dosar – P. V. și T. V. D. – instanța apreciază excepția ca întemeiată și urmeaza a o admite astfel cum a fost formulată .

În consecință, instanța urmeaza a respinge acțiunea ca fiind formulată împotriva unei persoane fără calitate procesual pasivă în cauză.

PENTRU ACESTE MOTIVE

IN NUMELE LEGII

HOTĂRĂȘTE

Admite excepția lipsei calității procesuale pasive a pârâtei . PRIN PRIMAR invocată de pârâtă prin întâmpinare și în consecință:

Respinge acțiunea formulată de reclamanta T. D. CNP_1 domiciliată în . . jud. Prahova împotriva pârâtei . PRIN PRIMAR D. M., cu sediul în ., . jud. Prahova CF2843159, ca formulată împotriva unei persoane fără calitate procesuală pasivă .

Cu apel în termen de 30 de zile de la comunicare, ce se va depune la Judecătoria Câmpina

Pronunțată în ședință publică, astăzi, 12.oct . 2015 .

PREȘEDINTE GREFIER

N. V.

Red.NV/SL

5 ex/29.10.2015

Vezi și alte spețe de la aceeași instanță

Comentarii despre Uzucapiune. Sentința nr. 3461/2015. Judecătoria CÂMPINA