Cerere de ajutor public judiciar. Sentința nr. 250/2013. Judecătoria CÂMPULUNG MOLDOVENESC

Sentința nr. 250/2013 pronunțată de Judecătoria CÂMPULUNG MOLDOVENESC la data de 25-02-2013 în dosarul nr. 2135/206/2012

Dosar nr._ Partaj judiciar, constat. edificare

ROMÂNIA

JUDECĂTORIA CÂMPULUNG MOLDOVENESC

JUDEȚUL SUCEAVA

SENTINȚA CIVILĂ NR. 250

Ședința publică din 25 februarie 2013

Instanța constituită din:

PREȘEDINTEMARIA I. G.

GREFIERMIHAELA S.

La ordine, judecarea cauzei civile având ca obiect „partaj judiciar, constatare edificare”, formulată de reclamanta M. C..

La apelul nominal făcut în ședința publică, se prezintă avocat S. V. pentru reclamanta lipsă.

Procedura este legal îndeplinită.

Se face referatul cauzei de către grefierul de ședință, care învederează instanței că s-au depus la dosar de către reclamantă precizări la acțiune și notă din partea expertului, după care:

Avocat S. V. pentru reclamantă, arat că nu mai are alte cereri de formulat în cauză.

Instanța, constatând cauza în stare de judecată, acordă cuvântul la fond.

Avocat S. V. pentru reclamantă, solicită admiterea acțiunii așa cum a fost precizată, să se constate că def. Șestac P. a lui Ghe. a dobândit prin moștenire de la proprietarii tabulari Șestac G. și Antastasia, dreptul de proprietate asupra imobilelor în litigiu; că def. Șestac P. a dobândit prin moștenire conform certificatului de moștenitor nr. 100/1960, dreptul de proprietate asupra bunurilor indicate; să se constate că reclamanta a dobândit prin moștenire testamentară, dreptul de proprietate pentru aceleași bunuri și prin edificare, dreptul de proprietate pentru construcțiile C2 – bucătărie de vară și C3 – șură, amplasate pe parcelele nou formate nr. 1235 și 1378/1 din CF_ Vama.

De asemenea, solicită să se dispună întabularea acestor drepturi în cartea funciară.

JUDECĂTORIA

Constată că prin acțiunea civilă formulată la data de 14 noiembrie 2012 și ulterior precizată, reclamanta M. C. a solicitat ca prin sentința ce se va pronunța să se constate că def. Șestac P. a lui G. și A. a dobândit prin moștenire de la părinți (proprietarii tabulari Șestac G. și A.) dreptul de proprietate pentru următoarele bunuri imobile: suprafața de 1270 mp teren construcții și arabil identic cu parcelele nr. 1235, 1378/1 și 1378/101 nou formate din CF 31.642 provenit din conversia C.D. 829 Vama și CF 31.640 provenită din conversia CF 3820 Vama, situat în com. Vama, .. 6 și o casă C1 situată pe terenul mai sus menționat, pe . CF 31.642 provenită din conversia CF 829 Vama; să se constate că defuncta Șestac P. (decedată la 29.12.1970) a dobândit prin moștenire conform certificatului de moștenitor nr. 100/1960, dreptul de proprietate asupra bunurilor indicate mai sus; să se constate că ea - reclamanta a dobândit prin moștenire testamentară, conform certificatului de moștenitor nr. 281 din 5.10.1960, dreptul de proprietate pentru aceleași bunuri; să se constate că aceasta a dobândit prin edificare, dreptul de proprietate pentru construcțiile C2 – bucătărie de vară și C3 – șură, amplasate pe parcelele nou formate nr. 1235 și 1378/1 din CF_ Vama și să se dispună intabularea dreptului de proprietate astfel dobândit în cartea funciară.

În motivarea acțiunii, reclamanta a arătat că terenul în litigiu și casa C1 sunt înscrise în CF – urile 31.642 și 31.640 ale . proprietarii tabulari Șestac G. și Șestac N. (A.), decedați la data de 10.10.1948 și respectiv 2.05.1960 și că aceștia au avut un fiu, Șestac P. a Ghe. care a folosit terenul și casa până la data de 24.04.1960.

S-a precizat de către reclamantă că în baza certificatului de moștenitor nr. 100 din 13 iunie 1960 emis de fostul notariat de Stat Local Câmpulung Moldovenesc, terenul și casa C1 dobândite de def. Șestac P. au rămas soției supraviețuitoare Șestac P., recăsătorită L., decedată la 29.12.1970 și că după decesul lui Șestac P., prin vara anului 1960, această defunctă, care este mătușa sa, a luat-o în gospodăria ei pentru a o ajuta la treburile gospodărești.

A mai susținut reclamanta că def. Șestac P., căsătorită L., a instituit-o legatară universală cu privire la toate bunurile imobile rămase de la primul soț, conform testamentului autentificat sub nr. 265 din 26.02.1969 de fostul Notariat de Stat Local Câmpulung Moldovenesc, iar ulterior, după decesul acesteia, terenul în litigiu și casa C1 i-au revenit ei, în calitate de unică moștenitoare.

În final, reclamanta a menționat că imediat după ce defuncta Șestac P. a luat-o în gospodăria ei, cu acceptul acesteia, a construit bucătăria de vară C2 și șura C3.

Cererea a fost motivată în drept pe disp. art. 650 și urm. cod civil vechi, art. 963 noul Cod civil, art. 800 Cod civil vechi, art. 1034 noul Cod civil și art. 111 Cod proc. civilă.

În cauză s-au administrat probe fiind audiați martorii S. M. și L. M. și depuse la dosar: certificat de moștenitor, testament, certificat de moștenitor, adeverință emisă de . registrul de căsătorii, planuri de situație, extrase de carte funciară.

Din ansamblul probelor administrate în cauză, instanța a reținut următoarele:

Terenul în suprafață de 1270 mp este identic cu parcelele nou formate nr. 1235, 1378/1 și 1378/101 nou formate din CF 31.642 provenit din conversia C.D. 829 Vama, unde dreptul de proprietate este înscris pentru Sustac G. a lui I. în baza decretului de transmiterea succesiunii din 18.10.1923 și CF 31.640 provenită din conversia CF 3820 Vama, unde dreptul de proprietate este înscris pentru Sustac A. a lui G. născ. L., în baza contractului de vânzare – cumpărare din 26.11.1930.

Între acești coindivizari tabulari ai celor două Cf-uri a intervenit un partaj, în urma căruia dreptul de proprietate cu privire la terenul în suprafață de 1270 mp împreună cu o casă C1 cu identificarea tabulară mai sus menționată, i-a revenit în proprietate exclusivă def. Șestac P., folosindu-l în mod delimitat, situație confirmată cu declarațiile martorilor audiați în cauză.

În consecință, instanța va constata că defunctul Șestac P. a lui Ghe. a dobândit prin moștenire de la proprietarii tabulari Șestac G. și Antastasia, dreptul de proprietate asupra următoarelor bunuri imobile: suprafața de 1270 mp teren construcții și arabil identic cu parcelele nr. 1235, 1378/1 și 1378/101 nou formate din CF 31.642 provenit din conversia C.D. 829 Vama și CF 31.640 provenită din conversia CF 3820 Vama și o casă C1 – situată pe terenul mai sus menționat și identică cu . CF 31.642 provenită din conversia CF 829 Vama.

După decesul proprietarului tabular Șestac P., a rămas ca unică moștenitoare, soția acestuia Șestac P., conform certificatului de moștenitor nr. 100 din 13 iunie 1960 emis de fostul Notariat de Stat Local Câmpulung Moldovenesc.

Față de cele expuse mai sus, instanța va constata în temeiul art. 730 Cod civil, că defuncta Șestac P. a dobândit prin moștenire conform certificatului de moștenitor nr. 100/1960, dreptul de proprietate asupra bunurilor indicate mai sus.

Defuncta Șestac P., recăsătorită L., a instituit-o legatară universală pe reclamantă cu privire la toate bunurile imobile rămase de la primul soț, conform testamentului autentificat sub nr. 265 din 26.02.1969 de fostul Notariat de Stat Local Câmpulung Moldovenesc.

Ulterior, după decesul proprietarei tabulare intervenit la 29.12.1970, atât terenul în litigiu cât și casa C1 i-au revenit reclamantei, în calitate de unică moștenitoare, conform certificatului de moștenitor nr. 281/8.05.1990 emis de fostul Notariat de Stat Local Câmpulung Moldovenesc.

Conform martorilor audiați în cauză, această suprafață de teren împreună cu construcția a fost folosită inițial de către def. Șestac P., apoi transmisă prin moștenire soției sale Șestac P., care la rândul ei a folosit acest teren până la decesul său, după care terenul a revenit reclamantei, în calitate de unică moștenitoare a acesteia.

În consecință, instanța va constata în temeiul art. 700 Cod civil, că reclamanta a dobândit prin moștenire testamentară, conform certificatului de moștenitor nr. 281 din 5.10.1960, dreptul de proprietate pentru aceleași bunuri.

Pe acest teren, reclamanta a edificat o bucătărie de vară și o șură, astfel încât instanța va constata că aceasta a dobândit prin edificare, dreptul de proprietate pentru construcțiile C2 – bucătărie de vară și C3 – șură, amplasate pe parcelele nou formate nr. 1235 și 1378/1 din CF_ Vama, potrivit art. 480 Cod civil.

Conform art. 24 din Legea 115/1938, se va dispune întabularea dreptului de proprietate în cartea funciară în mod succesiv, conform planului de situație aflat la filele 59-62 dosar.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

HOTĂRĂȘTE:

Admite acțiunea civilă având ca obiect „partaj judiciar, constatare edificare”, formulată de reclamanta M. C., domiciliată în ., ., jud. Suceava, astfel cum a fost precizată, și în consecință:

1. Constată că defunctul Șestac P. a lui Ghe. a dobândit prin moștenire de la proprietarii tabulari Șestac G. și Antastasia, dreptul de proprietate asupra următoarelor bunuri imobile:

- suprafața de 1270 mp teren construcții și arabil identic cu parcelele nr. 1235, 1378/1 și 1378/101 nou formate din CF 31.642 provenit din conversia C.D. 829 Vama și CF 31.640 provenită din conversia CF 3820 Vama;

- o casă C1 – situată pe terenul mai sus menționat și identică cu . CF 31.642 provenită din conversia CF 829 Vama;

2. Constată că defuncta Șestac P. a dobândit prin moștenire conform certificatului de moștenitor nr. 100/1960, dreptul de proprietate asupra bunurilor indicate mai sus;

3. Constată că reclamanta a dobândit prin moștenire testamentară, conform certificatului de moștenitor nr. 281 din 5.10.1960, dreptul de proprietate pentru aceleași bunuri.

4. Constată că reclamanta a dobândit prin edificare, dreptul de proprietate pentru construcțiile C2 – bucătărie de vară și C3 – șură, amplasate pe parcelele nou formate nr. 1235 și 1378/1 din CF_ Vama.

Dispune intabularea dreptului de proprietate astfel dobândit în cartea funciară, conform planului de situație aflat la filele 59-62 dosar.

Cu drept de recurs în termen de 15 zile de la comunicare.

Pronunțată în ședința publică din data de 25.02.2013.

PREȘEDINTE, GREFIER,

Red. MIG

Tehnored. M S

Ex. 5/27.03.2013

Vezi și alte spețe de la aceeași instanță

Comentarii despre Cerere de ajutor public judiciar. Sentința nr. 250/2013. Judecătoria CÂMPULUNG MOLDOVENESC