Somaţie de plată. Sentința nr. 268/2013. Judecătoria CÂMPULUNG MOLDOVENESC

Sentința nr. 268/2013 pronunțată de Judecătoria CÂMPULUNG MOLDOVENESC la data de 27-02-2013 în dosarul nr. 352/206/2013

Dosar nr._ somație de plată

ROMÂNIA

JUDECĂTORIA CÂMPULUNG MOLDOVENESC

JUDEȚUL S.

SENTINȚA CIVILĂ NR.268/2013

ȘEDINȚA PUBLICĂ DE LA 27 FEBRUARIE 2013

Instanța compusă din

PREȘEDINTE G. B.

GREFIER A. B.

La ordine judecarea acțiunii civile având ca obiect „somație de plată” introdusă de creditoarea . pentru Agenția Câmpulung Moldovenesc în contradictoriu cu debitorul Tâmpău V..

La apelul nominal, făcut în ședința publică, se prezintă debitorul, lipsă fiind creditoarea.

Procedura de citare este legal îndeplinită.

Se face referatul cauzei de către grefierul de ședință, după care:

În temeiul art. 159 ind.1 alin. 4 cod procedură civilă instanța verifică și stabilește că este competentă general, material și teritorial să judece pricina, conform art. 1 alin. 1 cod procedură civilă raportat la art. 2 alin.3 din O.G. 5/2001.

Debitorul arată că este de acord să achite creditoarei suma restantă și nu are probe de solicitat în cauză.

Instanța constatând cauza în stare de judecată, acordă cuvântul la fond.

Debitorul arată că este de acord să achite creditoarei suma restantă.

JUDECĂTORIA

Asupra procesului civil de față, constată următoarele:

Sesizarea instanței.

Prin acțiunea introdusă în fața acestei instanțe și înregistrată la data de 12 februarie 2013, creditoarea S.C. „A.” SA S., a solicitat emiterea unei ordonanțe care să conțină somația de plată pentru obligarea debitorului Ț. V. la plata sumei de 162,32 lei reprezentând preț servicii de alimentare cu apă potabilă și canalizare, precum și la plata cheltuielilor de judecată.

În motivarea cererii creditoarea a arătat următoarele:

În perioada septembrie 2010 – iulie 2012 a prestat debitorului servicii de alimentare cu apă și de canalizare, la data prestării serviciilor fiind în vigoare Legea 241/2006 a serviciilor publice cu alimentare cu apă și canalizare, Legea 51/2006 a serviciilor comunitare de utilități publice, Regulamentul serviciului de alimentare cu apă și canalizare aprobat prin Hotărârea AJAC nr.4/11 noiembrie 2010, precum și Ordinul ANRSC nr.88/2007, însă acesta nu și-a achitat contravaloarea acestor servicii.

A precizat creditoarea că în data de 04 decembrie 2012 debitorul a încheiat un angajament de plată prin care a recunoscut debitul restant și s-a angajat la plata sumei de 162,32 lei în 2 rate lunare, începând cu luna decembrie 2012.

S-a arătat de către creditoare că deși debitorul a recunoscut debitul și a beneficiat de o reeșalonare a datoriei, acesta nu și-a respectat angajamentul semnat, motiv pentru care au fost nevoiți să promoveze prezenta acțiune.

Motivarea în drept.

Cererea a fost întemeiată pe prevederile O.G. nr. 5/2001.

Probe.

S-a depus la dosar copia angajamentului de plată întocmit și semnat de debitor la data de 04 decembrie 2012.

Poziția procesuală a debitorului.

Prezent în instanță la termenul de astăzi, pârâtul s-a declarat de acord cu admiterea acțiunii și a arătat că va achita debitul restant.

Situația reținută de instanță.

În perioada septembrie 2010 – iulie 2012 debitorul a beneficiat de serviciile oferite de creditoare respectiv serviciile de alimentare cu apă și de canalizare, care se ridică la suma de 162,33 lei.

Așa cum rezultă din angajamentul de plată încheiat între părți la data de 04 decembrie 2013, debitorul s-a obligat să-i plătească creditoarei suma de 162,33 lei în 2 rate lunare, însă nu a făcut dovada achitării debitului.

Soluția instanței.

Așa fiind și în raport de cele menționate în angajamentul de plată mai sus citat, instanța apreciază că, în speță, creanța este certă, lichidă și exigibilă, constatată printr-un înscris, încât pretențiile creditoarei sunt justificate, astfel că urmează a fi admisă cererea - conform prevederilor art.969, 970 cod civil coroborat cu art.6 din O.G.nr.5/2001 - și în acest sens îl va obliga pe debitor la plata sumei de 162,32 lei cu titlu de preț servicii prestate și neachitate, în termen de 30 de zile de la comunicare.

Conform dispozițiilor art.274 din codul de procedură civilă instanța urmează să oblige debitoarea să-i plătească creditoarei suma de 42 lei cu titlu de cheltuieli de judecată, justificate cu plata taxei de timbru și a timbrului judiciar.

Văzând și dispozițiile art.8 din O.G. nr.5/2001,

PENTRU ACESTE MOTIVE,

ÎN NUMELE LEGII,

H O T Ă RĂ Ș T E :

Admite cererea având ca obiect „somație de plată” introdusă de creditoarea . pentru Agenția Câmpulung Moldovenesc cu sediul în S., ..5, județul S. în contradictoriu cu debitorul Ț. V. din Municipiul Câmpulung Moldovenesc, ., județul S. și în consecință:

Obligă pe debitorul Ț. V. să-i plătească creditoarei ., în termen de 30 de zile de la comunicare, suma de 162,32 lei reprezentând preț servicii prestate și neachitate, plus suma de 42 lei cu titlu de cheltuieli de judecată.

Cu drept de a formula acțiune în anulare în termen de 10 zile de la comunicare.

Pronunțată în ședința publică din 27 februarie 2013.

PREȘEDINTE,GREFIER,

G. B. A. B.

Red.Ghe.B.

Tehnored.A.B.

Ex.4

14 martie 2013

Vezi și alte spețe de la aceeași instanță

Comentarii despre Somaţie de plată. Sentința nr. 268/2013. Judecătoria CÂMPULUNG MOLDOVENESC