Fond funciar. Sentința nr. 303/2013. Judecătoria CÂMPULUNG MOLDOVENESC
Comentarii |
|
Sentința nr. 303/2013 pronunțată de Judecătoria CÂMPULUNG MOLDOVENESC la data de 06-03-2013 în dosarul nr. 447/206/2013
Dosar nr._ fond funciar
ROMÂNIA
JUDECĂTORIA CÂMPULUNG MOLDOVENESC
JUDEȚUL SUCEAVA
SENTINȚA CIVILĂ NR.303/2013
ȘEDINȚA PUBLICĂ DE LA 06 MARTIE 2013
Instanța constituită din
PREȘEDINTE G. B.
GREFIER A. B.
Pe rol, judecarea acțiunii civile având ca obiect „fond funciar” introdusă de reclamanta P. ( H. ) C. E. în contradictoriu cu pârâtele: C. locală de fond funciar Cârlibaba, C. județeană de fond funciar Suceava și Direcția Silvică Suceava.
La apelul nominal făcut în ședința publică, se prezintă pentru reclamantă avocat L. N., lipsă fiind pârâtele.
Procedura de citare este legal îndeplinită.
Se face referatul cauzei de către grefierul de ședință, după care:
Instanța comunică reclamantei prin apărător un exemplar de pe precizările depuse la dosar de către pârâta Direcția Silvică Suceava, aceasta semnând de primire.
Av.L. N. pentru reclamantă depune la dosar împuternicirea avocațială și solicită declinarea competenței de soluționare a cauzei în favoarea Judecătoriei Vatra Dornei, întrucât în mod eronat a fost trimisă plângerea la această instanță, urmând a depune până la sfârșitul ședinței copia hotărârii atacate.
JUDECĂTORIA
Asupra procesului civil de față, constată următoarele:
Sesizarea instanței.
Prin plângerea adresată acestei instanțe și înregistrată la 18 februarie 2013 reclamanta P. ( H. ) C. E. în contradictoriu cu pârâții: C. Județeană Suceava pentru stabilirea dreptului de proprietate privată asupra terenurilor, C. Comunală de Fond Funciar Cârlibaba și Direcția Silvică Suceava, a solicitat desființarea hotărârii Comisiei locale de fond funciar Suceava prin care a fost invalidată hotărârea comisiei locale Cîrlibaba de validare a dreptului de proprietate cu privire la suprafața de ¼ din 161,0418 ha teren pădure, proprietatea indiviză a defunctului H. Amfilofie a lui I. H., decedat în Rusia în anul 1943, dar moartea a fost constatată abia în anul 1964, conform extrasului de carte funciară nr.1230 a ., teren situația în . de judecată.
În motivarea plângerii reclamanta a arătat următoarele:
H. Amfilofie a lui I. H. a fost fratele mamei sale H. E. și a fost alături de ceilalți trei frați proprietar tabular al CF 123 al ., cu o cotă indiviză de ¼ din suprafața de teren pădure identificată de expertul judiciar L. L. că este de 161,0418 ha.
A precizat reclamanta că la apariția Legii 247/2005 a formulat cerere pentru reconstituirea dreptului de proprietate cu privire la drepturile de pădure indivize cuvenite defunctului H. Amfilofie conform extrasului CF 123, întocmind și un plan de situație cadastral și un proces – verbal de vecinătate.
S-a arătat că potrivit procesului – verbal de ședință nr.2157 din 25 iulie 2008 Comisia comunală de fond funciar Cîrlibaba a propus Comisiei județene validarea dreptului ei de proprietate după acest defunct, propunerea fiind incidentă Comisie județene de fond funciar, însă C. jud.Suceava după mai multe comunicări făcute sub nr.517/GE din 01 februarie 2008 și nr._/1703/P/CE din 13 noiembrie 2007 și nr. 1357/P/AG din 14 septembrie 2007 nu a validat reconstituirea dreptului de proprietate cu privire la cota sa indiviză de ¼ din C.f. 123 F. Moldovei.
Deosebit de aceasta a arătat reclamanta că H. Amfilofie a plecat pe front în ce de-al doilea război mondial, dată la care avea terenul în posesie în indiviziune cu ceilalți frați, a decedat în aul 1943 în Rusia, dar moartea a fost constatată abia în anul 1964, acesta fiind și motivul pentru care nu apare ca autor deposedat, dar fiind în indiviziune cu ceilalți frați aflați în viță, terenul a trecut la stat ca toate pădurile, încât este îndreptățită la reconstituirea acestei suprafețe de teren.
Motivarea în drept.
Plângerea a fost întemeiată pe prevederile Legii 18/1991 și 247/2005.
Poziția procesuală a pârâtelor.
Pârâta Direcția Silvică Suceava prin precizările depuse la dosar ( fila 33 ) a solicitat ca petenta să indice numărul hotărârii atacate și atașarea dosarului nr._ al Judecătoriei Vatra Dornei, motivat de faptul că terenurile cu vegetație forestieră menționate în CF 123 a ., au fost solicitate și de către alte persoane, cererile fiind soluționate prin Hotărârile nr.43 din 23 ianuarie 2008 și 87 din 06 februarie 2008 ale Comisie jud.Suceava.
Celelalte pârâte deși legal citate, nu și-au delegat reprezentat în instanță și nici nu au depus întâmpinări prin care să-și exprime punctul de vedere.
La termenul de astăzi, avocata reclamantei a invocat excepția de necompetență teritorială a instanței, motivat de faptul că în mod eronat plângerea a fost înaintată Judecătoriei Câmpulung Moldovenesc, competentă să soluționeze cauza fiind Judecătoria Vatra Dornei.
Soluția instanței.
În conformitate cu prevederile art.159 alin.4 cod procedură civilă „la prima zi de înfățișare, judecătorul este obligat, din oficiu, să verifice și să stabilească dacă instanța sesizată este competentă general, material și teritorial, să judece pricina, consemnând în cuprinsul încheierii de ședință temeiurile de drept pentru care constată competența instanței sesizate”.
Potrivit dispozițiunilor art.137 alin.1 din codul de procedură civilă „instanța se va pronunța mai întâi asupra excepțiilor de procedură și asupra celor de fond care fac de prisos, în totul sau în parte, cercetarea în fond a pricinii”.
Tot astfel, prin articolul 158 alin.1 din același cod „când în fața instanței de judecată se pune în discuție competența acesteia, ea este obligată să stabilească instanța competentă, ori, dacă este cazul, un alt organ cu activitate jurisdicțională competent”.
De asemenea trebuie avut în vedere faptul că în conformitate cu prevederile art.53 alin.2 din Legea 18/1991 republicată, împotriva hotărârii Comisiei județene se poate face plângere la Judecătoria în a cărei rază teritorială este situat terenul.
Din examinarea Hotărârii nr.87 din 06 februarie 2008 a Comisie județene pentru stabilirea dreptului de proprietate privată asupra terenurilor din cadrul Prefecturii Județului Suceava, suprafața de teren cu vegetație forestieră propusă spre validare de către C. locală de fond funciar Cîrlibaba se află pe raza Ocolului Silvic Iacobeni.
Așadar - în raport de dispozițiile cuprinse în art.38 alin.2 din Legea 304/2004 privind organizarea judiciară raportate la prevederile HG nr.337 din 09 iulie 1993 pentru stabilirea circumscripțiilor judecătoriilor și parchetelor de pe lângă judecătorii - se constată că Judecătoria Câmpulung Moldovenesc este necompetentă să judece prezenta cauză.
Așa fiind - în temeiul art.158 din codul de procedură civilă și ale art. 53 alin.2 din Legea 18/1991 republicată - va declina competența de soluționare a cauzei în favoarea Judecătoriei Vatra Dornei.
Văzând și disp.art.158 alin.3 cod de procedură civilă,
PENTRU ACESTE MOTIVE,
ÎN NUMELE LEGII,
HOTĂRĂȘTE :
Declină competența de soluționare a cauzei civile având ca obiect „fond funciar” introdusă de reclamanta P. ( H. ) C. E. domiciliată în . Suceava în contradictoriu cu pârâtele: C. locală de fond funciar Cârlibaba, C. județeană de fond funciar Suceava și Direcția Silvică Suceava.
în favoarea Judecătoriei Vatra Dornei.
Fără cale de atac.
Pronunțată în ședința publică de la 06 martie 2013.
PREȘEDINTE,GREFIER,
G. B. A. B.
Red.Ghe.B.
Tehnored.A.B.
Ex:3
11 martie 2013
← Revendicare imobiliară. Sentința nr. 289/2013. Judecătoria... | Grăniţuire. Sentința nr. 998/2013. Judecătoria CÂMPULUNG... → |
---|