Plângere contravenţională. Sentința nr. 440/2013. Judecătoria CÂMPULUNG MOLDOVENESC
Comentarii |
|
Sentința nr. 440/2013 pronunțată de Judecătoria CÂMPULUNG MOLDOVENESC la data de 08-04-2013 în dosarul nr. 272/206/2013
Dosar nr._ Plângere contravențională
ROMÂNIA
JUDECĂTORIA CÂMPULUNG MOLDOVENESC
JUDEȚUL SUCEAVA
SENTINȚA CIVILĂ NR. 440
Ședința publică din 08 aprilie 2013
Instanța constituită din:
PREȘEDINTEMARIA I. G.
GREFIERMIHAELA S.
Pe rol, judecarea cauzei civile având ca obiect „plângere contravențională”, formulată de petenta I. C. A., intimat fiind Inspectoratul de Poliție Județean Suceava.
La apelul nominal făcut în ședința publică, se prezintă petenta personal și asistată de avocat L. N., lipsă fiind reprezentantul intimatului. Se prezintă și martorul S. G. R..
Procedura este legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință, după care:
În temeiul disp. art. 193 alin.1 cod procedură civilă martorul prezent depune jurământul, i se aduc la cunoștință dispozițiile cuprinse în art.260 alin.1 cod penal și în temeiul art.186 cod procedură civilă se procedează la audierea acestuia, susținerile fiind consemnate în procesul verbal aflat la dosar.
În ce-l privește pe martorul V. A., petenta prin apărător arată că renunță la audierea acestuia.
Instanța ia act de renunțarea petentei în ce-l privește pe cel de-al doilea martor și constatând plângerea în stare de judecată, acordă cuvântul la fond.
Avocat L. N. pentru petentă, solicită admiterea plângerii și anularea procesului verbal de contravenție, întrucât situația de fapt nu este aceeași cu motivarea în drept, întrucât fapta pentru care a fost sancționată, respectiv art. 100 pct. 11 din OG 195/2002 prevede că: constituie contravenție nerespectarea obligațiilor ce revin conducătorilor de motociclete sau mopede.
De asemenea menționează faptul că în cauză a fost săvârșit un abuz de către agentul constatator întrucât cu acea ocazie s-a dispus și reținerea certificatului de înmatriculare, iar în cazul în care petenta ar fi săvârșit o contravenție, aceea ar fi fost prevăzută de art. 101 pct. 11 din OUG 195/2002 și nicidecum cea reținută în procesul verbal de contravenție.
În final, apărătorul petentei a arătat că atât aceasta cât și societatea sa se află în conflict cu organele locale.
JUDECĂTORIA
Constată că prin cererea formulată la data de 05 februarie 2013, petenta I. C. A. a formulat plângere împotriva procesului verbal de constatare a contravenției . nr._ încheiat la data de 16.01.2013 de către C. M. în calitate de agent în cadrul IP J Suceava – Secția de Poliție F., prin care a fost sancționată cu amendă în sumă de 350 lei pentru faptul că autoutilitara cu nr. de înmatriculare_ pe care o conducea din direcția Moldovița spre Vama pe DJ 176, ar fi avut defecțiune la sistemul de iluminare, respectiv luminile de staționare și luminile la plăcuța de înmatriculare – spate.
În motivarea plângerii, petenta a susținut că la data de 16.01.2013, ora 18,00 a fost oprită în trafic în timp ce conducea autoutilitara cu nr. de înmatriculare_, de către agentul de poliție C. M..
A precizat că deși a menționat la rubrica „alte mențiuni” din procesul verbal atacat faptul că a constatat în prezența unei persoane care se afla la fața locului că luminile atât cele de staționare cât și cele de la plăcuța cu nr. de înmatriculare din spate erau în perfectă stare de funcționare, totuși agentul constatator a insistat să încheie procesul verbal, consemnând în mod eronat în cuprinsul acestuia o defecțiune la sistemul de iluminare.
De asemenea contestatoarea a arătat faptul că încheierea procesului verbal a fost „dorită cu tot interesul” de către agentul constatator rezultă și din modalitatea de stabilire a pedepsei, nu există o corespondență între gradul de pericol social al faptei și sancțiunea aplicată.
Petenta a învederat instanței faptul că agenții de poliție din cadrul Poliției F. săvârșesc un abuz de drept prin faptul că indiferent dacă este zi sau noapte, indiferent cine conduce autoutilitara cu nr. de înmatriculare_, aceștia aplică amenzi chiar dacă uneori sancțiunea prevăzută de lege este și avertismentul. Niciodată acest autovehicul nu a fost oprit în trafic de către agenți de poliție din cadrul altui post de poliție în afară de cel din localitatea F..
În subsidiar, în cazul în care se va constata că procesul verbal atacat nu este afectat de vreun viciu, petenta solicită înlocuirea sancțiunii amenzii cu avertisment, făcând referire la disp. art. 7 alin. 3 din OIG nr. 2/2001 care prevăd că „avertismentul se poate aplica și în cazul în care actul normativ nu prevede această sancțiune”.
Cererea a fost motivată în drept pe disp. art. 31 alin. 2 din OUG nr. 2/2001, modificată.
Agentul constatator, prin întâmpinarea depusă la dosar, a solicitat respingerea plângerii, menținerea procesului verbal de contravenție și implicit sancțiunea aplicată, arătând că la data de 16.01.2013 numita I. C. A. a fost sancționată cu amendă în valoare de 350 lei, în baza art. 101 din OUG 195/2002, constând în aceea că în ziua de 16.01.2013, orele 18,00 conducea pe DJ 176 pe raza comunei F. autov. cu nr. de înmatriculare_ având defecțiuni la sistemul de iluminare, respectiv nu funcționa lumina pe numărul de înmatriculare spate și cele patru lumini de poziție față – spate. Întrucât conducătorul auto a refuzat să remedieze pe loc defecțiunile la sistemul de lumini a mașinii, având un comportament necorespunzător față de agenții de circulație, s-a procedat la sancționarea contravențională a conducătorului auto I. C. A. pentru încălcarea prevederilor art. 101 din OIG 195/2002 și totodată aplicarea măsurii complementare de reținere a certificatului de înmatriculare al autovehiculului în cauză.
S-a menționat că în cabina autovehiculului erau doi pasageri pe nume S. G. R. și V. A., care nu purtau centura de siguranță, motiv pentru care au fost sancționați conform art. 99 din OUG 195/2002.
Intimatul a precizat că pentru fapta comisă de I. C. A. la data de 16.01.2013, în calitate de conducător auto, a fost sancționată legal pentru încălcarea prevederilor art. 101 din OUG 195/2002 și nu abuziv, așa cum susține în plângerea adresată instanței de judecată, ba dimpotrivă, în mod repetat a încălcat prevederile legale prevăzute de Lg. 12/1990, în timp ce circula cu acest autovehicul pe raza comunei F., fiind sancționată de lucrătorii acestui post de poliție și de alți lucrători de poliție de la alte structuri din zonă, dar fără să fie urmărit în mod direct de agenții de poliție, fiind de mai multe ori reclamat de o parte din cetățenii din comună, de administrația publică locală, că tulbură liniștea publică cu o stație radio și portavoce instalate pe cupola mașinii, încălcând și regulile de comerț privind vânzarea ambulantă a produselor agricole.
În cauză au fost administrate probe fiind audiat martorul S. G. R. și au fost depuse la dosar: procesul verbal atacat cu prezenta plângere și documentația ce a stat la baza emiterii acestuia.
Din ansamblul probelor administrate în cauză, instanța reține următoarele:
Prin procesului verbal de contravenție . nr._ încheiat de Poliția comunei F. la data de 16.01.2013, a fost sancționată petenta I. C. A. cu amendă de 350 lei și reținerea certificatului de înmatriculare, pentru nerespectarea prevederilor art. 100 pct. 11 din OUG 195/2002 modificată.
În sarcina petentei s-a reținut că aceasta a condus pe DJ 176 pe raza comunei F. autovehiculul cu nr. de înmatriculare_ având defecțiuni la sistemul de iluminare, respectiv nu funcționa lumina pe numărul de înmatriculare spate și cele patru lumini de poziție față – spate.
Martorul audiat la propunerea contravenientei, a arătat că la data la care s-a încheiat procesul verbal de contravenție, lucra la numita I. C., fiind în perioada de probă și se afla cu aceasta în mașină în momentul în care a fost oprită de agenții de poliție.
A mai relatat faptul că agenții de poliție s-au luat de petentă întrucât ar fi avut o defecțiune la sistemul de iluminare, lucru neadevărat, deoarece a verificat personal sistemul de iluminare înainte ca petenta să pornească la drum și acesta era perfect funcționabil.
În cauză s-au invocat pe cale de excepție nereguli ale procesului verbal de contravenție, motivat de faptul că acesta ar fi fost încheiat cu încălcarea dispozițiile art. 16 din O.G. nr. 2/2001 în condițiile în care a fost încheiat pentru săvârșirea unei cu totul alte contravenții.
Articolul 17 din OG 2/2001 determină condițiile de valabilitate a procesului verbal a căror nerespectare este sancționată cu nulitatea absolută, precizând expres că „lipsa mențiunilor privind numele, prenumele și calitatea agentului constatator, numele și prenumele contravenientului, iar în cazul persoanei juridice lipsa denumirii și a sediului acesteia, a faptei săvârșite și a datei comiterii acesteia sau a semnăturii agentului constatator atrage nulitatea procesului verbal”.
Potrivit dispozițiilor art.16 alin. 1 din OG nr 2/2001 procesul-verbal de constatare a contravenției va cuprinde în mod obligatoriu … indicarea actului normativ prin care se stabilește și se sancționează contravenția. Analizând procesul verbal atacat, instanța constată că petenta a fost sancționată pentru încălcarea prevederilor art. 100 pct. 11 din OUG 195/2002 R, care stabilește faptul că constituie contravenție nerespectarea obligației ce revine conducătorului de motocicletă sau moped de a avea în funcțiune, în timpul zilei, luminile de întâlnire în circulația pe drumurile publice. În speță, fapta așa cum a fost descrisă de agentul constator se încadrează în dispozițiile art. 101 pct. 11 din OUG nr. 195/2002R, care arată că constituie contravenție circulația cu un autovehicul, remorcă sau tramvai cu defecțiuni la sistemul de iluminare sau de avertizare sonoră ori când acestea lipsesc. Față de greșita încadrare a faptei săvârșite de contravenientă, instanța constată că aceasta echivalează cu o lipsă a descrierii corecte a faptei, motiv pentru care, potrivit art. 17 alin. 1 din OG nr. 2/2001 procesul verbal de contravenție este lovit de nulitate absolută.
Având în vedere cele arătate mai sus, instanța va admite plângerea și va anula procesul verbal de contravenție . nr._ din 16 ianuarie 2013 întocmit de Inspectoratul de Poliție Județean Suceava.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
HOTĂRĂȘTE:
Admite plângerea contravențională formulată de petenta I. C. A., domiciliată în com. Vama, . nr. 110, jud. Suceava, intimat fiind Inspectoratul de Poliție Județean Suceava și în consecință:
Anulează procesul verbal de contravenție . nr._ din 16 ianuarie 2013 întocmit de Inspectoratul de Poliție Județean Suceava.
Cu drept de recurs în termen de 15 zile de la comunicare.
Pronunțată în ședința publică din 08 aprilie 2013.
PREȘEDINTE, GREFIER,
Red. MIG
Tehnored. MS
Ex. 4/25.04.2013
← Plângere contravenţională. Sentința nr. 439/2013.... | Reexaminare sanctiune contraventionala. Sentința nr. 1279/2013.... → |
---|