Obligaţie de a face. Sentința nr. 466/2013. Judecătoria CÂMPULUNG MOLDOVENESC

Sentința nr. 466/2013 pronunțată de Judecătoria CÂMPULUNG MOLDOVENESC la data de 12-04-2013 în dosarul nr. 254/206/2013

Dosar nr._ obligația de a face

ROMANIA

JUDECĂTORIA CÂMPULUNG MOLDOVENESC

JUDEȚUL SUCEAVA

SENTINȚA CIVILĂ NR.466

ȘEDINȚA PUBLICĂ DE LA 12 APRILIE 2013

Instanța compusă din:

PREȘEDINTELUCICA V.

GREFIERMARIANA C.

La ordine judecarea acțiunii civile având ca obiect „obligația de a face„ formulată de reclamanta P. S., prin mandatar Cozmeniuc G., în contradictoriu cu pârâții C. T. și C. L..

La apelul nominal făcut în ședința publică, se prezintă avocat C. A. pentru pârâți,lipsă fiind reclamanta și apărătorul acesteia.

Procedura este legal îndeplinită.

S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință, după care:

Se constată că s-a depus la dosar, prin serviciul registratură, o notă prin care reclamanta prin apărător solicită a se lua act că înțelege să-și însușească cererea de chemare în judecată formulată de mandatarul său.

Instanța pune în discuție excepția lipsei calității procesuale a numitului Cozmeniuc G., invocată de pârâți prin întâmpinare,

Avocat C. A. pentru pârâți solicită admiterea excepției și anularea acțiunii ca fiind făcută de către o persoană fără calitate procesuală. Solicită obligarea reclamantei la plata cheltuielilor de judecată în cuantum de 1000 lei, potrivit chitanței pe care o depune la dosar.

INSTANȚA

Deliberând asupra cauzei civile de față, constată următoarele:

Prin acțiunea înregistrată pe rolul acestei instanțe la data de 1.02.2013, reclamanta P. S. prin mandatar Cozmeniuc G., i-a chemat în judecată pe pârâții C. T. și C. L., solicitând ca, prin hotărârea ce o va pronunța ,instanța să-i oblige pe pârâți să modifice înclinația șarpantei acoperișului noii clădiri P+ E, edificată în anul 2007, întrucât aceștia au încălcat prevederile legii nr. 50/1991, construind acoperișul acestei clădiri total înclinat spre curtea reclamanților astfel că pe suprafața de cca. 200 m.p. de acoperiș cade în curtea ei, și peste anexele gospodărești .toată zăpada, apa de ploaie, țurțurii ce se formează pe marginea streșinii toate acestea se adună în curtea reclamantei producându-i pagube prin inundarea beciului, scăderea rezistenței temeliei de la casă și de la anexele gospodărești, și în al doilea rând se simte umilită și trăiește în stres și tensiune nervoasă că pârâții i-au tulburat posesia, au construit noua clădire P+E la 1,3 m în interiorul lotului reclamantei, au făcut acoperișul înclinat spre gospodăria ei, au construit într-o noapte când ea nu era acasă un gard în diagonală în curtea reclamantei, ocupându-i 1/3 din curte. A mai arătat reclamanta că nu mai are acces la garaj, nu mai poate intra cu mașina în curte, până la garaj din cauza gardului care este construit după placul pârâților. De asemenea a mai arătat reclamanta că, construcțiile efectuate de reclamanți nu au autorizație de construire și de mediu.

A mai solicitat reclamanta ca pârâții să fie obligați că retragă gardul construit în curte.

Pentru dovedirea acțiunii, reclamanta a depus la dosar proces verbal de cercetare la fața locului, efectuat de un echipaj al Poliției comunei Moldovița, 6 planșe fotografice, procură tradusă și legalizată din limba germană pentru dosarele nr._ și nr._, copia cărții de identitate a reclamantei.

La data de 30 martie 2013 pârâții au depus la dosar întâmpinare, prin care au invocat excepția lipsei calității de reprezentat al mandatarului Cozmeniuc G..

În motivarea excepției, pârâții au arătat că împuternicirea depusă la dosar de către mandatar este limitativă și nu prevede posibilitatea mandatarului de a promova acțiuni în numele reclamantei P. S..

Pe fondul cauzei, pârâții au arătat că, construcția lor cu destinația de muzeu de ouă încondeiate a fost executată cu autorizația de construire nr.2/2005 și 14/2008, și este amplasată la temelia unei construcții magazie veche, demolată. Fapt constatat și prin sentința civilă nr.475/2011 rămasă definitivă și irevocabilă prin decizia nr. 571/2012, pronunțată în dosarul_ .Tot prin această sentință s-a stabilit ca reclamanta, în momentul în care și-a construit garajul, și acoperișul acestuia a rămas decupat un dreptunghi de 30/70 ce era ocupat de acoperișul magaziei pârâților. Acoperișul construcției „muzeu de ouă încondeiate,” este în două ape, cu înclinație normală, și pe care sunt montate opritori de zăpadă, ori situația prezentată de reclamantă este din perioada când se edifica construcția, după cum se poate observa și în planșele fotografice anexate de reclamantă. Gardul care se pretinde că a fost efectuat în curtea reclamantei, este gard despărțitor, dintre proprietățile lor și care s-a constatat, prin sentința civilă 475/2011 este corect amplasat pe linia de hotar, reclamanta fiind cea care a încercat să construiască un gard din beton și plasă metalică încă din anul_ când era pe rolul instanței dosarul având ca obiect „grănițuire”, nr._, fapt pentru care a fost și sancționată. Alăturat întâmpinării pârâții au depus la dosar copia sentinței civile nr.475/24 martie 2011,pronunțată în dosarul_ o planșă fotografică, adresa nr. 3985 din 309.11._ emisă de Inspectoratul de Stat în Construcții - Inspectoratul Județean de Construcții Suceava, prin care a fost amendată reclamanta cu suma de 1000 de lei și s-a dispus măsura opririi lucrărilor și .>

La termenul din data de 22 martie 2013, instanța i-a pus în vedere reclamantei, prin avocat, să precizeze dacă își însușește acțiunea formulată în numele său de către Cozmeniuc G..

La data de 12.04 2013, d-na avocat a depus la dosar o cerere prin care a arătat că, în calitate de apărător al petentei P. S., își însușește cererea de chemare în judecată formulată de mandatarul Cozmeniuc G., în prezent decedat .

Analizând actele și lucrările dosarului,cu privire la excepția lipsei dovezii calității de reprezentant, instanța reține următoarele:

Potrivit art.67 și 68 din vechiul Cod de procedură civilă, părțile pot să exercite dreptul de chemare în judecată personal sau prin mandatar sau să se prezinte în judecată personal sau prin reprezentant.

Cererea de chemare în judecată ce formează obiectul prezentei cauze a fost semnată de Cozmeniuc G., în calitate de mandatar al numitei P. S., însă procura specială depusă de mandatar la dosar pentru dovedirea calității sale (fila 10) se referă la Dosarul nr._ și la dosarul nr._, nefăcând nici o referire la dreptul de chemare în judecată.

Potrivit art. 83 alin. 1 Codul de procedura civila, atunci când cererea este făcuta prin mandatar, se va alătura procura în original sau în copie legalizata.

Potrivit art.161 Cod procedură civilă, dacă reprezentantul părții nu face dovada calității sale, se poate da un termen pentru îndeplinirea acestei lipse, iar dacă aceasta nu se acoperă instanța va anula cererea.

În acest sens, instanța a acordat un termen, astfel cum rezultă din încheierea din data de 22 martie 2013, dar, deși apărătorului reclamantei i s-a pus în vedere ca reclamanta să precizeze dacă își însușește cererea de chemare în judecată, la termenul de astăzi a fost depusă la dosar o cerere din partea apărătorului și nu din partea reclamantei, semnată personal.

În consecință, având în vedere și faptul că delegația avocațială aflată la fila 21 din dosar, nu face nici o referire la posibilitatea apărătorului de a-și însuși cererea de chemare în judecată formulată în numele reclamantei, instanța va admite excepția lipsei dovezii calității de reprezentant pentru exercițiul dreptului de chemare în judecată, a numitului Cozmeniuc G. și, în consecință, va anula acțiunea ca fiind formulată de o persoană fără calitate procesuală.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

HOTĂRĂȘTE

Admite excepția lipsei dovezii calității de reprezentant.

Anulează acțiunea civilă având ca obiect „obligația de a face„ formulată de reclamanta P. S., prin mandatar Cozmeniuc G., cu domiciliul în localitatea Milișăuți, nr.400, jud.Suceava în contradictoriu cu pârâții C. T. și C. L., ambii domiciliați în comuna Moldovița, ., jud.Suceava, ca fiind formulată de o persoană fără calitate procesuală.

Cu drept de recurs, în termen de 15 zile de la comunicare.

Pronunțată în ședința publică, azi, 12.04.2013.

PreședinteGrefier

Red.L.V.

Tehnored.MC/LM

Ex.:4

18 aprilie 2013

Vezi și alte spețe de la aceeași instanță

Comentarii despre Obligaţie de a face. Sentința nr. 466/2013. Judecătoria CÂMPULUNG MOLDOVENESC