Plângere contravenţională. Sentința nr. 754/2013. Judecătoria CÂMPULUNG MOLDOVENESC
Comentarii |
|
Sentința nr. 754/2013 pronunțată de Judecătoria CÂMPULUNG MOLDOVENESC la data de 01-07-2013 în dosarul nr. 596/206/2013
Dosar nr._ Plângere contravențională
ROMANIA
JUDECĂTORIA CÂMPULUNG MOLDOVENESC
JUDEȚUL SUCEAVA
SENTINȚA CIVILĂ NR. 754
ȘEDINȚA PUBLICĂ DE LA 1 IULIE 2013
Instanța compusă din:
PREȘEDINTEIRINA M. G.
GREFIERLILIANA M.
La ordine judecarea acțiunii civile având ca obiect „Plângere contravențională” formulată de petentul N. C. în contradictoriu cu intimatul Inspectoratul de Poliție Județean Suceava.
La apelul nominal făcut în ședința publică, lipsesc părțile.
Procedura este legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință, care învederează instanței că intimatul a depus la dosar prin serviciul registratură un înscris prin care arată că își menține apărările formulate prin întâmpinare solicitând respingerea plângerii contravenționale și menținerea procesului verbal de constatarea contravenției. după care:
Instanța reține cauza spre soluționare.
JUDECĂTORIA
Prin plângerea înregistrată pe rolul acestei instanțe la data de 05.03.2013 petentul N. C., a formulat plângere împotriva procesului verbal de constatare a contravenției . nr._ /02.03.2013.încheiat de intimatul Inspectoratul de Poliție Județean Suceava-Poliția mun. Câmpulung Moldovenesc.
În motivarea plângerii petentul a arătat că la data de 3.03.2013, în jurul orei 18,00 „ când se îngâna ziua cu noaptea”, a traversat pe o distanță scurtă drumul național de la Pensiunea Royal la Lukoil, pentru a cumpăra o strică de benzină pentru drujbă, arătând că a omis să-și pună vestă reflectorizantă apreciind că încă mai este suficientă lumină.
A mai arătat petentul că a fost oprit de organele de circulație care l-au amendat apreciind că deja vizibilitatea impunea să poarte vestă reflectorizantă, arătând că se consideră nevinovat de acest lucru solicitând înlocuirea sancțiuni cu avertisment.
La data de 11 aprilie 2013 intimatul a depus la doar întâmpinare prin care a arătat că la data de 03.03 2013, petentul a fost sancționat contravențional cu amendă în cuantum de 450 lei și două avertismente, pentru nerespectarea prevederilor art. 161 alin. 1 lit.r, art. 161 al. 2 și art.161alin. 1 lit. l toate din Regulamentul de aplicare al OUG 195/2002 R și M faptă sancționată de fiecare de art. 101 al. 1 pct. 8 din OUG 195/2002 R și M, constând în acea că la data de 03.03 2013 petentul a circulat cu bicicleta pe . a purta îmbrăcăminte cu elemente reflectorizant- fluorescente pe timp de noapte, fără a avea asupra sa actul de identitate și fără a avea echipată bicicleta corespunzător.
A mai arătat intimatul că susținerile petentului nu sunt întemeiate din verificările efectuate rezultă faptul că la data de 03.03 2013, in jurul orelor 18,36, in timp ce desfășurau atribuțiile de serviciu au constat că pe direcția Câmpulung Moldovenesc spre vama, circula pe o bicicletă neechipată un bărbat care nu era echipat cu nici un fel de echipamente, deși afară se inserase iar vizibilitatea era redusă, aspecte care au fost filmate cu camera video din dotarea aparatului radar marca Autovision . 450 montat pe autospeciala poliției marca M. Dacia L. cu numărul de înmatriculare MAI_ aspect înregistrate și stocate pe hard disk . Câmpulung Moldovenesc nr. 01, cod operator_. După ce i s-au adus la cunoștință petentului fapta pentru care a fost sancționat, faptul că poate achita jumătate din amendă în termen de 2 zile lucrătoare de la primire, și poate depune plângere contravențională împotriva actului de constatare în termen de 15 zile la Judecătoria Câmpulung Moldovenesc, acesta a declarat verbal că nu are mențiuni după ce a semnat de luare la cunoștință a conținutului procesului verbal și primire a exemplarului 2 al acestuia, continuându-și deplasarea.
Intimatul consideră că agentul constatator a aplicat sancțiunea contravențională cu respectarea prevederilor legale iar procesul verbal de constatare a contravenției îndeplinește condițiile de formă și fond prev. de lege. Alăturat întâmpinării au fost depuse raportul din data de 10.04.2013, planșe fotografice, atestat operator.
În conformitate cu prevederile art.242 al.2 C.pr. civilă, s-a solicitat judecarea cauzei în lipsă.
La data de 12.06.2013 intimatul a depus la dosar concluzii scrise prin care a arătat că își menține apărările formulate prin întâmpinare, și pune concluzii de respingere a plângerii contravenționale și menținere a procesului verbal de contravenție
Potrivit art.411 din C.pr civilă, s-a solicitat judecarea cauzei în lipsă.
Analizând actele și lucrările dosarului instanța constată următoarele:
Prin procesul verbal de contravenție . nr._ /02.03.2013 încheiat de intimatul Inspectoratul de Poliție Județean Suceava-Poliția mun. Câmpulung Moldovenesc petentul a fost sancționat contravențional cu amendă în cuantum de 450 lei și două avertismente, pentru nerespectarea prevederilor art. 161 alin. 1 lit.r, art. 161 al. 2 și art.161alin. 1 lit. l toate din Regulamentul de aplicare al OUG 195/2002 R și M faptă sancționată de fiecare de art. 101 al. 1 pct. 8 din OUG 195/2002 R și M, constând în acea că la data de 03.03 2013 petentul a circulat cu bicicleta pe . a purta îmbrăcăminte cu elemente reflectorizant- fluorescente pe timp de noapte, fără a avea asupra sa actul de identitate și fără a avea echipată bicicleta corespunzător.
Analizând cuprinsul procesului verbal de contravenție . nr._ /02.03.2013, cu prioritate, sub aspectul legalității sale conform prevederilor art. 34 alin.1 din O.G. 2/2001, instanța constată că acesta a fost încheiat cu respectarea dispozițiilor O.G. 2/2001, neexistând motive de nulitate absolută care să poată fi invocate de instanță din oficiu. Instanța retine de asemenea că nici petenta nu a contestat procesul-verbal sub aspectul legalității sale.
Procedând apoi la analiza temeiniciei procesului-verbal contestat, instanța apreciază că din probele administrate în cauză, rezultă că situația de fapt reținută de agentul contestator corespunde realității.
Instanța apreciază că procesul-verbal de contravenție, fiind întocmit de un agent al statului, în exercițiul funcțiunii, trebuie sa i se recunoască valoare probatorie sub aspectul constatării stării de fapt, beneficiind în această situație de prezumția de legalitate si temeinicie.
O astfel de prezumție, nu încalcă dreptul petentului la un proces echitabil, nefiind de natura a încălca prezumția de nevinovăție, garantata de prevederile art. 6 din Convenția Europeana a Drepturilor Omului.
În conformitate cu jurisprudența Curții Europene a Drepturilor Omului (Salabiaku c. Franței, s. A no 141‑A, p. 15, § 28, 7 oct. 1988 ; Telfner c. Austriei, no_/96, § 16, 20 mart. 2001; A. c. României, no_/03, § 60, 4 oct. 2007), prezumțiile de fapt si de drept sunt recunoscute în toate sistemele juridice.
Instanța constata ca este permisă utilizarea prezumțiilor și în materie penală (cum este calificata si materia contravenționala prin raportare la jurisprudența Curții Europene a Drepturilor Omului), pentru dovedirea vinovăției făptuitorului, dacă sunt îndeplinite două condiții: respectarea unor limite rezonabile, ținându-se cont si de miza litigiului, și respectarea dreptului la apărare.
În prezenta cauză, atât miza litigiului (aplicarea unei amenzi în cuantum de 2000 lei) cât si faptul ca i-a fost asigurată petentului posibilitatea de a-și dovedi susținerile, de a combate prezumția de legalitate si temeinicie, îndreptățesc aplicarea prezumției de legalitate si de temeinicie a procesului-verbal, având în vedere si faptul ca cele consemnate în procesul-verbal de contravenție au fost percepute în mod personal de agentul constatat.
În speță, petentul nu a răsturnat cu probe certe prezumția de legalitate și temeinicie a actului contestat, deși i s-a asigurat această posibilitate.
De altfel, existența faptei este recunoscută implicit chiar de către petent prin însăși plângerea formulată la instanță, acesta solicitând de fapt înlocuirea sancțiunii amenzii cu sancțiunea „Avertisment” și arătând că nu dorește să propună probe.
Instanța nu poate reține apărarea petentului conform căreia la data de 3.03.2013, în jurul orei 18,00 „ când se îngâna ziua cu noaptea”, a traversat pe o distanță scurtă drumul național de la Pensiunea Royal la Lukoil, pentru a cumpăra o strică de benzină pentru drujbă și a omis să-și pună vestă reflectorizantă apreciind că încă mai este suficientă lumină.
Această apărare este contrazisă de actele depuse la dosar de către agentul constatator din care rezultă că petentul se afla pe bicicletă și circula pe DN 17 pe timp de noapte pe . Câmpulung Moldovenesc, fără a purta îmbrăcăminte cu elemente reflectorizant- fluorescente pe timp de noapte.
Mai mult decât atât, așa cum se subliniază în raportul întocmit de agenții constatatori petentul nu se afla la prima abatere de acest gen, fiind avertizat în multiple rânduri când a fost oprit de lucrătorii de poliție întrucât circula pe DN 17 fie ca pieton, fie ca biciclist, uneori și sub influența băuturilor alcoolice, pe timp de noapte, fără a purta îmbrăcăminte cu elemente reflectorizant- fluorescente, de fiecare dată fiind atenționat verbal.
Potrivit art.2l din OG 2/200l sancțiunile se aplică gradual în limitele prevăzute de actul normativ, iar în efectuarea operațiunii de individualizare a sancțiunilor contravenționale, punctul de plecare îl constituie fapta contravențională corelată cu întreg complexul de date care indică periculozitatea ei socială, iar ca punct final, situația contravenientului privită în raport cu împrejurările ce țin de atitudinea acestuia față de fapta săvârșită.
În cauză instanța consideră că nu se impune înlocuirea sancțiunii aplicate cu sancțiunea „avertisment” întrucât este evident din motivarea plângerii că atitudinea sa față de fapta săvârșită nu este una de recunoaștere, de regret astfel încât să se considere că este suficientă atenționarea acestuia însoțită de recomandarea de a respecta dispozițiile legale.
În consecință instanța reține că petentul se face vinovat de cele reținute în cuprinsul procesului verbal de contravenție, motiv pentru care se va respinge plângerea.
În baza art. 36 alin. 2 din OG nr. 2/2001 modificată, va obliga petentul la plata sumei de 50 lei cheltuieli judiciare față de stat.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
HOTĂRĂȘTE:
Respinge plângerea contravențională”formulată de petentul N. C., domiciliat în mun. Câmpulung Moldovenesc, ..61, ., jud.Suceava în contradictoriu cu intimatul Inspectoratul de Poliție Județean Suceava, ca nefondată.
În baza art. 36 alin. 2 din OG nr. 2/2001 modificată, obligă petentul la plata sumei de 50 lei cheltuieli judiciare față de stat.
Cu drept de apel în termen de 30 de zile de la comunicare, cererea urmând a fi depusă la Judecătoria Câmpulung Moldovenesc.
Pronunțată în ședința publică la 01.07.2013.
PREȘEDINTE, GREFIER,
Pentru grefier în CO semnează grefier șef
Red. I.M.G
Tehnored. M.L.
Ex.4/22.07.2013
← Cerere de ajutor public judiciar. Sentința nr. 667/2013.... | Plângere contravenţională. Sentința nr. 380/2013.... → |
---|