Uzucapiune. Sentința nr. 1005/2013. Judecătoria CÂMPULUNG MOLDOVENESC
Comentarii |
|
Sentința nr. 1005/2013 pronunțată de Judecătoria CÂMPULUNG MOLDOVENESC la data de 15-10-2013 în dosarul nr. 47/206/2013
Dosar nr._ - uzucapiune –
ROMANIA
JUDECĂTORIA CÂMPULUNG MOLDOVENESC
JUDETUL SUCEAVA
SENTINȚA CIVILĂ NR.1005
SEDINTA PUBLICĂ DE LA 15 OCTOMBRIE 2013
Instanța compusa din:
P. M. M.
GREFIER A. H.
Pe rol, soluționarea acțiunii civile având ca obiect „uzucapiune” formulată de reclamantul V. G. în contradictoriu cu pârâții V. I., V. V., R. V., T. S., E. A., ..
La apelul nominal făcut în ședință publică, se prezintă reclamantul personal și asistat de avocat Pughiuc D., pârâții V. I. și martorii propuși de reclamant B. R. și B. N..
Procedura de citare este legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință, după care:
Avocat Pughiuc D. pentru reclamant depune la dosar chitanța privind achitarea ratei în sumă de 255 lei, adeverințe privind decesul numiților F. D. și P. Ș., antecontract de vânzare-cumpărare precum și declarații extrajudiciare din partea pârâților T. S., R. V. și V. V..
Conform art.193 alin.1,2 cod procedură civilă s-au audiat martorii prezenți, susținerile acestora fiind consemnate în procese verbale atașate la dosar.
Avocat Pughiuc D. pentru reclamant arată că nu mai are de formulat alte cereri în cauză.
Instanța constată cauza în stare de judecată și acordă cuvântul la fond.
Avocat Pughiuc D. pentru reclamant solicită admiterea acțiunii așa cum a fost formulată. Nu solicită cheltuieli de judecată.
INSTANȚA
Prin acțiunea civilă înregistrată la această instanță la 11 ianuarie 2013, reclamantul Vewrmeșan G. a solicitat în contradictoriu cu pârâții V. I., V. V., R. V., T. S., E. A., ., să se constate că:
1. pârâta V. I. a dobândit prin moștenire și partaj voluntar, dreptul de proprietate cu privire la suprafața de 6.428 m.p. teren, identic cu parcelele nr. 1CC de 486 m.p., 2 F, de 3.373 m.p. din CF Nr.323 P., 3F de 2.569 m.p., din CF Nr.1314 P., iar reclamantul V. G. a dobândit dreptul de proprietate asupra acestui teren prin cumpărare, de la pârâta V. I., prezenta hotărâre urmând a ține loc de act autentic de vânzare cumpărare între părți;
2. pârâta V. I. și defunctul V. D. au dobândit prin edificare în timpul căsătoriei, dreptul de proprietate comună în devălmășie cu privire la construcțiile casă C1, bucătărie C2, anexe gospodărești C3-C6, iar reclamantul V. G. a dobândit prin moștenire și partaj voluntar cu pârâții, dreptul de proprietate cu privire la aceste construcții.
3. reclamantul V. G. a dobândit prin cumpărare de la V. I. dreptul de proprietate cu privire la suprafața de teren de 581 m.p. identic cu parcelele 1CC și 2 F din CF 453 P., prezenta hotărâre urmând a ține loc de act autentic de vânzare cumpărare între părți.
4. pârâta V. I., împreună cu def. V. D. au dobândit prin uzucapiune și joncțiunea posesiilor cu cea a defuncților F. D. și P. Ș., dobândit dreptul de proprietate cu privire la suprafața de teren de 9.404 m.p. identic cu parcelele 4F de 3.622 m.p., din Cf 625, 750, 31.445, 307 P., 5F de 950 m.p. din CF 625,_, 750 P., 6F de 4.818 m.p. din CF Nr. 31.449, 31.445, 750, 307 P., 1CC de 21 m.p. din CF 31.445 și 750 P., iar reclamantul V. G. a dobândit prin moștenire după V. D. și partaj voluntar cu pârâții, dreptul de proprietate cu privire la terenul mai sus menționat.
5. reclamantul V. G. a dobândit prin moștenire și partaj voluntar după V. D. dreptul de proprietate cu privire la suprafața de 3.496 m.p. teren identic cu . 2041 și 2119 P..
6. să se dispună rectificarea întinderii suprafeței parcelelor topo nr.1161/1, 1162/1, 1162/2, 1164, 1163, 1165 din cărțile funciare 307, 750, 625, 31.445, 31.449 P., potrivit identificării parcelelor din planul de situație depus la dosar și anume 4F de 3.622 m.p., 5F de 950 m.p., 6F de 4.811 m.p., 1CC de 21 m.p., ( total 9.404 m.p. ).
7. să se dispună întabularea drepturilor de proprietate astfel dobândite, respectiv rectificarea mai sus menționată.
În motivarea acțiunii reclamantul a arătat că V. I. este mama lui, că aceasta a moștenit terenul de 6.428 m.p. de pe . la părinții și bunicii proprietari tabulari G. V. și G. T. și la stăpânit peste 40 de ani, că pe o porțiune din teren V. I. și D. ( defunctul său soț ) au edificat o gospodărie, și că atât terenul cât și construcțiile au fost moștenite de reclamantă prin partaj voluntar cu ceilalți moștenitori, că în aceiași modalitate a fost dobândit și terenul de 3.496 m.p. menționat în acțiune.
A mai arătat reclamantul că a cumpărat de la pârâta V. I. terenul de 6.428 m.p., că prin moștenire și partaj voluntar a dobândit construcțiile, că a cumpărat tot de la V. I. 581 m.p. parcele 1 CC și 2 F din CF Nr.453 P..
S-a mai precizat în acțiune că V. I. și D. împreună cu autorii lor F. D. și P. Ș. au exercitat o posesie continuă, nestingherită de nimeni și sub nume de proprietar cu privire la terenul de 9.404 m.p. iar reclamantul l-a dobândit prin moștenire și partaj voluntar după V. D..
Cu privire la parcelele 1161/1, 1162/1, 1162/2, 1164, 1163, 1165 s-a menționat că există o eroare de identificare și de configurație reflectată în situația tabulară actuală, că aecste parcele au fost supuse reformei agrare din 1945, că au fost atribuite la împroprietrătire unor persoane schimbându-li-se configurația urmare a operațiunilor de la reforma agrară, că au avut loc dezlipiri și dezmembrări care nu au fost operate în cartea funciară, context în care solicită ca să se efectueze rectificările necesare în raport de planurile de situație depuse la dosar.
S-au depus la dosar: planuri de situație întocmite de B. A., antecontractul de vânzare cumpărare încheiat între E. A. și V. G. cu privire la terenul de 581 m.p. identic cu parcelele 1 CC și 2 F din CF 453 P., titlurile d ela reforma agrară din 1945 pentru F. D. și P. Ș., extrase de carte funciară pentru CF-urile 1314 actual 31.538, 323 actual 31.537, 453, actual 31.536, 2.119 actual 31.630, 2.041 actual 31.629, 307 actual 31.632 și 31.445, 750 actual 31.624, 625 actual 31.631, 750 actual 31.449 toate P., adeverințe de deces pentru cei doi titulari ai împroprietării din 1945 Frându D. și P. Ș., antecontract de vânzare cumpărare încheiat între V. I. în calitate de vânzătoare și V. G. în calitate de cumpărător, cu privire la 6.500 m.p. teren pe Izvorul Giumalău și construcțiile amplasate pe acest teren.
Pârâții V. V., R. V., T. S. au trimis la dosar declarații extrajudiciare prin care recunosc pretențiile reclamantului și se declară de acord cu admiterea acțiunii fără nici un fel de pretenții.
Ceilalți pârâți, legal citați nu și-au exprimat punctul de vedere și nici nu au contestat susținerile din acțiune, situația care echivalează cu o recunoaștere tacită a acesteia.
Au fost audiați la propunerea reclamantului martorii B. N. și B. R., care au arătat că V. G. folosește terenuri și construcții provenite de la tatăl său D. și mama I., situate pe Izv. Giumalău, situate la Podirei, că V. I. este mama reclamantului și a celorlalți pârâți, că parte din teren este moștenirea lui V. I. de la părinții ei G. V. și I., că pe teren părinții reclamantului au edificat gospodărie și că nu au existat litigii sau neînțelegeri cu privire la aceste imobile.
În raport de prevederile art. 664, 730, 480, 1294,1295, 1077 Cod Civil, art. 24 din Legea nr.115/1938 acțiunea apare ca întemeiată urmând a fi admisă.
Urmează a se constata că:
- pârâta V. I. a dobândit prin moștenire și partaj voluntar, dreptul de proprietate cu privire la suprafața de 6.428 m.p. teren, identic cu parcelele nr. 1CC de 486 m.p., 2 F, de 3.373 m.p. din CF Nr.323 P., 3F de 2.569 m.p., din CF Nr.1314 P., iar reclamantul V. G. a dobândit dreptul de proprietate asupra acestui teren prin cumpărare, de la pârâta V. I., prezenta hotărâre urmând a ține loc de act autentic de vânzare cumpărare între părți;
- pârâta V. I. și defunctul V. D. au dobândit prin edificare în timpul căsătoriei, dreptul de proprietate comună în devălmășie cu privire la construcțiile casă C1, bucătărie C2, anexe gospodărești C3-C6, iar reclamantul V. G. a dobândit prin moștenire și partaj voluntar cu pârâții, dreptul de proprietate cu privire la aceste construcții.
- reclamantul V. G. a dobândit prin cumpărare de la V. I. dreptul de proprietate cu privire la suprafața de teren de 581 m.p. identic cu parcelele 1CC și 2 F din CF 453 P., prezenta hotărâre urmând a ține loc de act autentic de vânzare cumpărare între părți.
- pârâta V. I., împreună cu def. V. D. au dobândit prin uzucapiune și joncțiunea posesiilor cu cea a defuncților F. D. și P. Ș., dobândit dreptul de proprietate cu privire la suprafața de teren de 9.404 m.p. identic cu parcelele 4F de 3.622 m.p., din Cf 625, 750, 31.445, 307 P., 5F de 950 m.p. din CF 625,_, 750 P., 6F de 4.818 m.p. din CF Nr. 31.449, 31.445, 750, 307 P., 1CC de 21 m.p. din CF 31.445 și 750 P., iar reclamantul V. G. a dobândit prin moștenire după V. D. și partaj voluntar cu pârâții, dreptul de proprietate cu privire la terenul mai sus menționat.
- reclamantul V. G. a dobândit prin moștenire și partaj voluntar după V. D. dreptul de proprietate cu privire la suprafața de 3.496 m.p. teren identic cu . 2041 și 2119 P..
- se va dispune rectificarea întinderii suprafeței parcelelor topo nr.1161/1, 1162/1, 1162/2, 1164, 1163, 1165 din cărțile funciare 307, 750, 625, 31.445, 31.449 P., potrivit identificării parcelelor din planul de situație depus la dosar și anume 4F de 3.622 m.p., 5F de 950 m.p., 6F de 4.811 m.p., 1CC de 21 m.p., ( total 9.404 m.p. ).
- se va dispune întabularea drepturilor de proprietate astfel dobândite, respectiv rectificarea mai sus menționată, conform planurilor de situație întocmite de B. A. și depuse la dosar la filele 8-17.
Văzând că nu s-au solicitat cheltuieli de judecată și că taxa de timbru a fost eșalonată la plată în 10 rate lunare a câte 254,8 lei lunar începând cu aprilie 2013 și încheind cu ianuarie 2014.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
HOTĂRĂȘTE
Admite acțiunea civilă având ca obiect „uzucapiune” formulată de reclamantul V. G. domiciliat în Com. P., ..Suceava, în contradictoriu cu pârâții V. I., domiciliată în Com. P., ..Suceava, V. V., domiciliat în Com. P., ., Jud.Suceava, R. V., domiciliată în oraș F., ., ., T. S., din Câmpulung Moldovenesc, ., ., ., E. A., din Com. P., ., . cu sediul în . și în consecință:
1. Constată că pârâta V. I. a dobândit prin moștenire și partaj voluntar, dreptul de proprietate cu privire la suprafața de 6.428 m.p. teren, identic cu parcelele nr. 1CC de 486 m.p., 2 F, de 3.373 m.p. din CF Nr.323 P., 3F de 2.569 m.p., din CF Nr.1314 P., iar reclamantul V. G. a dobândit dreptul de proprietate asupra acestui teren prin cumpărare, de la pârâta V. I., prezenta hotărâre urmând a ține loc de act autentic de vânzare cumpărare între părți;
2. Constată că pârâta V. I. și defunctul V. D. au dobândit prin edificare în timpul căsătoriei, dreptul de proprietate comună în devălmășie cu privire la construcțiile casă C1, bucătărie C2, anexe gospodărești C3-C6, iar reclamantul V. G. a dobândit prin moștenire și partaj voluntar cu pârâții, dreptul de proprietate cu privire la aceste construcții.
3. Constată că reclamantul V. G. a dobândit prin cumpărare de la V. I. dreptul de proprietate cu privire la suprafața de teren de 581 m.p. identic cu parcelele 1CC și 2 F din CF 453 P., prezenta hotărâre urmând a ține loc de act autentic de vânzare cumpărare între părți.
4. Constată că pârâta V. I., împreună cu def. V. D. au dobândit prin uzucapiune și joncțiunea posesiilor cu cea a defuncților F. D. și P. Ș., dobândit dreptul de proprietate cu privire la suprafața de teren de 9.404 m.p. identic cu parcelele 4F de 3.622 m.p., din Cf 625, 750, 31.445, 307 P., 5F de 950 m.p. din CF 625,_, 750 P., 6F de 4.818 m.p. din CF Nr. 31.449, 31.445, 750, 307 P., 1CC de 21 m.p. din CF 31.445 și 750 P., iar reclamantul V. G. a dobândit prin moștenire după V. D. și partaj voluntar cu pârâții, dreptul de proprietate cu privire la terenul mai sus menționat.
5. Constată că reclamantul V. G. a dobândit prin moștenire și partaj voluntar după V. D. dreptul de proprietate cu privire la suprafața de 3.496 m.p. teren identic cu . 2041 și 2119 P..
6. Dispune rectificarea întinderii suprafeței parcelelor topo nr.1161/1, 1162/1, 1162/2, 1164, 1163, 1165 din cărțile funciare 307, 750, 625, 31.445, 31.449 P., potrivit identificării parcelelor din planul de situație depus la dosar și anume 4F de 3.622 m.p., 5F de 950 m.p., 6F de 4.811 m.p., 1CC de 21 m.p., ( total 9.404 m.p. ).
Dispune întabularea drepturilor de proprietate astfel dobândite, respectiv rectificarea mai sus menționată, conform planurilor de situație întocmite de B. A. și depuse la dosar la filele 8-17.
Cu drept de recurs în termen de 15 zile de la comunicare.
Pronunțată în ședință publică la 15 octombrie 2013.
PREȘEDINTE GREFIER
Red.M.M.
Tehnored.A.H./KC
Ex.:11
15.11.2013
← Fond funciar. Sentința nr. 666/2013. Judecătoria CÂMPULUNG... | Plângere contravenţională. Sentința nr. 1010/2013.... → |
---|