Reexaminare amendă judiciară. Sentința nr. 739/2013. Judecătoria CÂMPULUNG MOLDOVENESC

Sentința nr. 739/2013 pronunțată de Judecătoria CÂMPULUNG MOLDOVENESC la data de 27-06-2013 în dosarul nr. 1015/206/2012

Dosar nr._ grănițuire

ROMÂNIA

JUDECĂTORIA CÂMPULUNG MOLDOVENESC

JUDEȚUL SUCEAVA

SENTINȚA CIVILĂ NR. 739

ȘEDINȚA PUBLICĂ DE LA 27 IUNIE 2013

Instanța constituită din

PREȘEDINTEMERCHEȘ D.

GREFIERPITICARIU C.

La ordine judecarea acțiunii civile având ca obiect „grănițuire”, formulată de reclamantul G. T., împotriva pârâtului R. M..

La apelul nominal făcut în ședința publică, se prezintă reclamantul asistat de av. C. A., lipsă pârâtul.

Procedura este legal îndeplinită.

S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință care învederează instanței că reclamantul a depus la dosar o . înscrisuri prin serviciul registratură,iar pârâtul a depus obiecțiuni la raportul de expertiză, după care:

Avocat C. A. pentru reclamant depune la dosar chitanța nr._/1 din 30.05.2013 reprezentând diferența onorariu expert în cuantum de 1700 lei, solicitând respingerea obiecțiunilor formulate de pârât.

Reclamantul prin apărător arată că nu are obiecțiuni la raportul de expertiză și nu solicită alte probe în cauză, solicitând judecarea cauzei în fond.

Instanța respinge obiecțiunile formulate de pârât la raportul de expertiză ca nefondate.

Potrivit disp. art.22 alin.2 din Legea nr.178/2009 pentru modificarea Ordonanței Guvernului nr.2/2000, se va formula adresă către Biroul Local de Expertize de pe lângă Tribunalul Suceava, prin care se va comunica validarea decontului depus la dosar pentru efectuarea expertizei de către expertul J. A. L. în sumă de 2500 lei, care a fost achitat astfel: 800 lei cu chitanța nr._/1 din 03.09.2012 și 1700 lei cu chitanța nr._/1 din 30.05.2013 de către reclamantul G. T..

Totodată, se va emite adresă către Biroul Local de Expertize Suceava prin care se va înainta o copie după hotărârea potrivit căreia a fost validat decontul.

Instanța constată cauza în stare de judecată și acordă cuvântul pe fond.

Av. C. A. pentru reclamant solicită admiterea acțiunii așa cum a fost formulată, respectiv să se stabilească linia de hotar dintre terenul proprietatea reclamantului în suprafață de 1126 mp și terenul proprietatea pârâtului, în suprafață de 2789 mp pe aliniamentul_, conform anexei nr. 4 al raportului de expertiză și să se dispună radierea tabulară a pârâtului înscris în CF_ . și anularea planului de situație ce a stat la baza întabulării, cu cheltuieli de judecată în cuantum de 4500 lei, conform chitanței depuse la dosar.

JUDECĂTORIA:

Prin acțiunea înregistrată la data de 31 mai 2012, reclamantul G. T. l-a chemat în judecată pe pârâtul R. M., solicitând ca prin hotărârea ce o va pronunța, instanța să stabilească linia de hotar dintre terenul în suprafață de 1126 mp identic cu . din CF_ proprietatea sa și trenul proprietatea pârâtului, identic cu ., nr. cadastral_, urmând a se dispune radierea tabulară a pârâtului înscris în CF_, . și anularea planului de situație ce a stat la baza întabulării, fiind eronat întocmit.

În motivarea acțiunii, întemeiată în drept pe disp. prev. de art. 560 cod civil și art. 34 din Lg. nr. 115/1938 reclamantul a arătat că ternul în suprafață de 1126 mp, identic cu ., în prezent proprietatea sa tabulară, a fost dobândit prin partaj succesoral în baza sentinței civile nr. 899/1991, pronunțată în dosar nr. 318/1991, opozabilă și pârâtului care a fost parte în dosar. Că în urma expertizei întocmite în dosarul de partaj, a fost stabilită suprafața parcelei nr. 1709/1 ca fiind de 1126 mp, iar configurația parcelei a fost stabilită prin planul de situație, iar prin același plan de situație întocmit în dosar, a fost identificată ca fiind rămasă la vechiul CF și .. 1710/1 în suprafață de 2688 mp, cu configurația prevăzută în plan. Că suprafața de 1126 mp în configurația arătată în planul de situație, a fost folosită tot timpul, de către G. E., care a primit-o la partaj, apoi de către G. E. care a dobândit-o prin schimb cu G. E. și în prezent de reclamant.

S-a arătat că întabularea dreptului de proprietate pentru G. E. și apoi pentru G. E. și reclamant, a fost făcută în baza planului de situație ce a stat la baza sentinței de partaj și este înregistrat la RGF nr. 826/1994. Că reclamantul a întocmit o documentație cadastrală de actualizare, care nu a fost vizată de OCPI, motivat de faptul că se suprapune peste terenul din CF_, teren cu care pârâtul s-a întabulat în baza unei hotărâri judecătorești, apreciind că această suprapunere scriptică este datorată unei erori de identificare a planului de situație care a stat la baza sentinței în baza căreia s-a înatabulat pârâtul, plan care a schimbat configurația și suprafața terenului.

În dovedirea acțiunii, reclamantul a depus la dosar sentința civilă nr. 899/1991 pronunțată în dosar nr. 318/1991 a Judecătoriei C-lung. Mold. definitivă și irevocabilă prin nerecurare, planul de situație care a stat la baza sus menționatei sentinței, plan nou de situație, extras privind CF_ C-lung. Mold. însoțit de plan de situație actualizat și nota expertului, încheierea de respingere a recepționării planului de situație actualizat, extras privind CF_ cu plan de situație.

Pârâtul R. M. a depus la data de 19 iunie 2012, o întâmpinare prin care a solicitat respingerea acțiunii formulată de reclamant cu motivarea că . /1, nr. nou_, teren intravilan, a fost întabulată în CF_ C-lung. Mold. în baza sentinței civile nr 1429 /2009 a Judecătoriei C-lung. Mold. având la bază documentația cadastrală întocmită corect, în baza unui plan de situație avizat de OCPI. Că ., nr. nou_ proprietatea sa, este împrejmuită pe toate laturile cu gard din sârmă a fost folosită anterior în urmă cu peste 40 de ani ca urmare a unui partaj voluntar între părinții pârâtului, . R. M. a lui D.. Că după decesul acesteia ./1 a revenit pârâtului ca unic moștenitor cum rezultă din certificatul de moștenitor nr. 185/1984. A mai arătat pârâtul că între .. 1710/1, nr. nou_ proprietatea sa și ./1, proprietatea lui G. E. este linia de hotar veche de peste 40 de ani, materializată în teren printr-un gard vechi. Că nu au existat niciodată litigii cu privire la linia de hotar, atât în dosarul nr. 318/1991, în care a fost pronunțată sentința civilă nr. 899/1991 a Judecătoriei C-lung. Mold., privind ieșirea din indiviziune și nici în dosarul nr. 1840/2009 în care s-a pronunțat sentința civilă nr. 1429/2009 a Judecătoriei C-lung. Mold privind întabularea.

A arătat că liniile de hotar între . proprietatea sa și . proprietatea lui G. E. este gardul vechi de peste 40 de ani, iar . a fost folosită întotdeauna cu respectarea liniei de hotar fără a exista neînțelegeri între părți.

Alăturat întâmpinării pârâtul a depus la dosar în copie sentința civilă nr. 1429/12 octombrie 2009 a Judecătoriei C-lung. Mold. prin care s-a constatat că R. M. a dobândit dreptul de proprietate cu privire la suprafața de 931 mp teren identică cu parcelele 1523 și nr. 1637 din CF_ a .. Mold. și prin construire asupra construcțiilor casă C1 și anexe gospodărești C2 și C3, din CF_ C-lung. Mold.

Prin aceeași sentință s-a constatat că R. M. a lui D. a dobândit prin ieșire din indiviziune și moștenire dreptul de proprietate cu privire la suprafața de 2796 mp teren identică cu . din CF_ a .. Mold. iar R. M. a dobândit prin moștenire dreptul de proprietate asupra terenului dispunându-se întabularea sa în CF. De asemenea s-a depus planul de situație ce a stat la baza emiteri respectivei sentințe, certificatul de moștenitor nr. 185/1984 privind pe defuncta R. M. decedată la data de 28 octombrie 1983 după care a rămas moștenitor pârâtul, plan de încadrare în zonă, încheierea nr. 1171a OCPI C-lung. Mold. extras privind CF_ C-lung. Mold. în care este înscris pârâtul cu suprafața de 2796 mp tren dobândit în baza sentinței civile 1429/2009 a Judecătoriei C-lung. Mold.

Prin cereri și memorii ulterioare, pârâtul a reiterat susținerile din întâmpinare referitoare la linia de hotar dintre terenul său și al reclamantului depunând la dosar în copie și raportul de expertiză ce a fost întocmit în dosar nr. 318/1991 al Judecătoriei C-lung. Mold., însoțit de mai multe planșe foto.

Răspunzând întâmpinării formulate de pârât, reclamantul a arătat că acesta face afirmații neadevărate cu privire la presupuse înțelegeri între autorii lor afirmații că nu au suport probatoriu, cu intenția de a distrage atenția asupra adevăratei așezări a parcelelor așa cum s-a evidențiat în sentința civilă nr. 899/91 a Judecătoriei C-lung. Mold.

S-a arătat că pârâtul nu cunoaște situația reală din teren, împrejurare de fapt care rezultă din memoriile depuse de acesta la dosar.

În cauză s-au depus memorii din partea lui G. E. și G. E. care nu sunt părți în acest proces, dar au arătat că nu au fost niciodată vecine cu terenul lui R. M. și nu au avut niciodată vreo înțelegere cu acesta referitoare la stabilirea liniei de hotar, iar loturile s-au format potrivit sentinței civile nr. 899/1991, fiind reprezentate în planul de situație care a însoțit raportul de expertiză ce a stat la baza pronunțării sus menționatei sentințe.

La solicitarea reclamantului s-a încuviințat efectuarea unei expertize topometrice având ca obiective identificarea tabulară și cadastrală a terenurilor reclamantului și pârâtului, verificarea parcelei 1709/1 a reclamantului în sensul de a se menționa dacă corespunde ca suprafață și configurație cu . civilă nr. 899/1991, verificarea parcelei pârâtului în sensul de a se menționa dacă a respectat configurația parcelei primite în lot prin sentința civilă nr. 899/1991, dacă proprietățile reclamantului și a pârâtului sunt delimitate prin gard s-au alte semne de hotar, să se verifice dacă în teren linia de hotar dintre . pârâtului, respectă configurația stabilită prin sentința civilă nr. 899/1991.

Analizând actele și lucrările dosarului, instanța constată că acțiunea este întemeiată și va fi admisă reținându-se următoarea situație de fapt:

Grănițuirea constă în verificarea titlurilor de proprietate ale celor doi vecini, măsurarea proprietății lor și fixarea liniei despărțitoare a celor două proprietăți vecine, sens în care s-a efectuat o expertiză.

Potrivit sentinței civile nr. 899/9 mai 1991, formulată de R. E. pentru bunurile rămase după defunctul R. G., G. E. a dobândit un lot format din . în suprafață de 1126 mp, iar G. E. a dobândit un lot format din . suprafață de 1126 mp teren.

În baza contractului de schimb autentificat de BNP S. C. la data de 13 decembrie 2004 G. E. a schimbat terenul în suprafață de 1126 mp identic cu . prin moștenire de la părinți și prin partaj judiciar, conform sentinței civile nr. 899/1991, cu sora sa G. E. care deținea . suprafață de 1126 mp, dobândită în mod similar.

S-a înființat CF nr._ C-lung. Mold. transcriindu-se în ea . având categoria de folosință arabil în suprafață de 1126 mp și s-a întabulat dreptul de proprietate pentru G. E..

De asemenea s-a înființat CF nr._ și s-a transcris în ea . suprafață de 1126 mp întabulându-se pentru G. E..

În baza contractului de schimb autentificat sub nr. 11/4 ianuarie 2012, G. E. a dat fiului său G. T. reclamantul in prezenta cauză, terenul în suprafață de 1126 mp teren identic cu . CF_ C-lung. Mold. și a primit în schimb suprafața de 400 mp teren arabil, identic cu . CF_ C-lung. Mold.

Conform sentinței civile nr. 1429/2009, a fost admisă acțiunea formulată de pârât și s-a constatat că R. M. a dobândit dreptul de proprietate cu privire la suprafața de 931 mp teren identică cu parcelele 1523 și nr. 1637 din CF_ a .. Mold. și prin construire asupra construcțiilor casă C1 și anexe gospodărești C2 și C3, din CF_ C-lung. Mold.

Prin aceeași sentință s-a constatat că R. M. a lui D. a dobândit prin ieșire din indiviziune și moștenire dreptul de proprietate cu privire la suprafața de 2796 mp teren identică cu . din CF_ a .. Mold., iar R. M. a dobândit prin moștenire dreptul de proprietate asupra terenului dispunându-se întabularea sa în CF.

Așa cum rezultă din raportul de expertiză efectuat în cauză și care va fi omologat de instanță, în sentința civilă nr. 899/1991, . avea o suprafață de 1126 mp, din măsurători reieșind o suprafață de 1145 mp, deci cu 19 mp în plus.

Mai rezultă că pârâtul nu a respectat configurația parcelei 1709/1 astfel încât linia de hotar dintre . stabilită prin sentința civilă nr. 899/1991, este pe aliniamentul_, sens în care se va stabili linia de hotar dintre proprietățile părților. Se mai reține împrejurarea că atât terenul reclamantului, cât și terenul pârâtului sunt parțial împrejmuite existând porțiuni neîmprejmuite, împrejurare de fapt care contrazice susținerile pârâtului, în sensul că limita de hotar dintre proprietăți este împrejmuită cu gard de sârmă ghimpată vechi de 40 de ani.

Conform art. 560 Cod civil proprietarii terenurilor învecinate sunt obligați să contribuie la grănițuire prin reconstituirea hotarului și fixarea semnelor corespunzătoare, suportând, în mod egal cheltuielile ocazionate de aceasta.

În literatura de specialitate și practica judecătorească s-a arătat că grănițuirea, ca operațiune de determinare prin semne exterioare a limitelor dintre proprietățile învecinate se realizează pe cale judecătorească, în caz de conflict, nu numai atunci când nu există semne exterioare de hotar, ci și în situațiile când acestea există însă sunt controversate. Atâta timp cât controversa există acțiunea trebuie să fie admisă și linia de hotar stabilită în instanță, în caz contrar ambele părți se vor acuza reciproc și periodic de mutarea liniei de hotar.

În consecință, instanța urmează ca în temeiul art. 560 Cod civil să admită acțiunea de grănițuire și să stabilească linia de hotar între terenul proprietatea reclamantului și terenul pârâților, pe aliniamentul_, conform anexei nr. 4 al raportului de expertiză întocmit de ing. J. A. L.. De asemenea conform art. 34/ Lg. 115/1938 se va dispune radierea tabulară a pârâtului înscris în CF_ C-lung. Mold. . și anularea planului de situație ce a stat la baza acestei întabulări.

Se reține că prin încheierea de respingere nr. 1464/14.02.2012, se notează respingerea recepției documentației cadastrale și actualizarea informației tehnice a imobilului cu nr. topo 1709/1 din CF_ a .. Mold. solicitată de reclamant întrucât se suprapune cu imobilul IE_, cu 224,3 mp.

Conform disp. art. 274 Cod procedură civilă, art. 560 Cod civil, instanța îi va obliga pârâtul să plătească reclamantului suma de 2266, cu titlu de cheltuieli de judecată, acesta justificând cheltuieli de judecată în cuantum de 4533 lei reprezentând onorariu avocat, expertiză, taxă timbru care vor fi suportate în mod egal de ambele părți.

PENTRU ACESTE MOTIVE,

ÎN NUMELE LEGII,

HOTĂRĂȘTE:

Admis acțiunea având ca obiect „grănițuire”, formulată de reclamantul G. T., domiciliat în mun. C-lung. Mold. .. 7B, Jud. Suceava împotriva pârâtului R. M. domiciliat în Timișoara . nr. 13A . și în consecință:

Stabilește linia de hotar dintre terenul proprietatea reclamantului în suprafață de 1126 mp identic cu . din CF 33.496 C-lung. Mold. și terenul proprietatea pârâtului, identic cu . din CF 30.917 în suprafață de 2789 mp pe aliniamentul_, conform anexei nr. 4 al raportului de expertiză întocmit de inginer J. A. L..

Dispune radierea tabulară a pârâtului înscris în CF_ . și anularea planului de situație ce a stat la baza întabulării.

Obligă pârâtul la 2266 lei cheltuieli de judecată către reclamant.

Cu recurs în termen de 15 zile de la comunicare.

Pronunțată în ședința publică din data de 27.06.2013.

PREȘEDINTE, GREFIER,

Red. MD

Tehnored. PC/PC

Ex.4/1iulie 2013

Vezi și alte spețe de la aceeași instanță

Comentarii despre Reexaminare amendă judiciară. Sentința nr. 739/2013. Judecătoria CÂMPULUNG MOLDOVENESC