Cerere de valoare redusă. Sentința nr. 578/2015. Judecătoria CÂMPULUNG MOLDOVENESC

Sentința nr. 578/2015 pronunțată de Judecătoria CÂMPULUNG MOLDOVENESC la data de 21-04-2015 în dosarul nr. 95/206/2015

Dosar nr._ Cerere valoare redusă

ROMÂNIA

JUDECĂTORIA CÂMPULUNG MOLDOVENESC

JUDEȚUL SUCEAVA

SENTINȚA CIVILĂ NR.578

Ședința camerei de consiliu din 21 aprilie 2015

Instanța constituită din:

PREȘEDINTE M. M.

GREFIER M. S.

Pe rol, judecarea acțiunii civile având ca obiect „cerere valoare redusă”, introdusă de reclamanta ., în contradictoriu cu pârâtul R. V..

La apelul nominal făcut în ședința publică, lipsesc reprezentații părților.

Procedura de citare nu este legal îndeplinită cu pârâtul, întrucât acesta este decedat și nu au fost indicați moștenitorii acestuia.

S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință, care învederează faptul că nu s-a răspuns de către reclamantă solicitărilor instanței, după care:

În baza art.394 Cod proc. civilă, instanța declară închise dezbaterile și reține cauza spre soluționare.

JUDECĂTORIA

Constată că prin cererea înregistrată la data de 16 ianuarie 2015, reclamanta . a chemat în judecată pe pârâtul R. V., solicitând pronunțarea unei hotărâri, pe calea procedurii speciale privind cererile cu valoare redusă, prin care să se dispună obligarea acestuia la plata sumei de 544,33 lei reprezentând preț al serviciilor de televiziune prestate constatate prin factura emisă la data de 07.10.2013 cu dobânzi legale penalizatoare aferente calculate pentru perioada cuprinsă între scadența obligației de plată a ultimei facturi și data stingerii debitului principal și cu cheltuieli de judecată în sumă de 50 de lei.

Reclamanta și-a motivat cererea arătând că între părți s-a încheiat contractul de furnizare servicii nr._/01.09.2007 pentru serviciul de televiziune în sistem DTH, iar pentru a beneficia de serviciul contractat, pârâtul a primit în custodie un decodor și o cartelă Smartcard, conform procesului verbal de predare-primire a Smartcard-ului și decodorului/01.09.2007 – anexă a contractului mai sus menționat.

A mai precizat reclamanta că prin semnarea contractelor sus menționate, s-a convenit ca pârâtul să beneficieze de serviciile specificate în contract, în schimbul plății tarifelor agreate, iar în temeiul contractului, pârâtului i-au fost instalate și furnizate serviciile contractate, fără ca acesta să-și respecte obligația corelativă de plată, asumată prin contract.

Totodată, a susținut reclamanta că potrivit art. 2.5 din contractul de furnizare servicii nr._/01.09.2007, pârâtul își exprima opțiunea expresă și solicita emiterea facturii aferente la perioade de câte 12 luni, obligându-se să plătească penalități de 0,1% pentru fiecare zi de întârziere față de termenul agreat, cuantumul penalităților putând depăși contravaloarea debitului.

De asemenea, a mai menționat și faptul că pârâtul datorează societății reclamante contravaloarea echipamentelor predate în custodie acestuia și nerecuperate (un decodor și o cartelă Smartcard), conform prevederilor din procesul verbal de predare-primire a Smartcard-ului și decodorului/01.09.2007, sumele fiind detaliate în cadrul anexei „calculul sume datorate”, respectiv suma totală de 364,33 lei (sumă ce reprezintă contravaloarea în lei a sumei de 100 USD pentru decodor și cartela Smartcard, astfel cum se arată în procesul verbal de predare-primire.

În final, reclamanta a arătat că în temeiul art. 5.6 din contractul de furnizare servicii nr._/01.09.2007, respectiv în temeiul pactului comisoriu de grad IV inclus în clauzele contractuale amintite, a denunțat unilateral Contractul în data de 27.03.2014, motiv pentru care solicită obligarea pârâtului la plata următoarelor sume: 180 lei – valoarea facturii neachitate; 364,33 lei – valoarea clauzei penale; penalități de întârziere în cuantum de 0,10% pe zi de întârziere pentru fiecare dintre facturile neachitate, până la data plății efective a debitului și 50 lei cheltuieli de judecată.

Cererea a fost motivată în drept pe dispozițiile art. 1025 – 1032 din NCPC:

S-au depus la dosar: contractul de furnizare servicii nr._/01.09.2007 și anexele la contract, anexa 1 reprezentând calcul sume datorate, proces verbal de predare-primire a echipamentelor transmise pârâtului în custodie, factura restantă și print-screen din baza de date privind momentul denunțării unilaterale a contractului de către R.&R. SA.

Pârâtul deși legal citat, nu s-a prezentat în instanță și nici nu a formulat întâmpinări în cauză prin care să-și exprime punctul de vedere.

Din probele administrate în cauză, instanța reține următoarele:

Între . și R. V. s-a încheiat un contract de prestări a serviciilor de televiziune în sistem DTH, iar pentru a beneficia de serviciul contractat, pârâtul a primit în custodie un decodor și o cartelă Smartcard, conform procesului verbal de predare-primire a Smartcard-ului și decodorului/01.09.2007 – anexă a contractului mai sus menționat, iar în temeiul acestui contract, creditoarea a emis factură în cuantum de 180 lei.

Conform art. 1270 cod civil contractul valabil încheiat are putere de lege între părțile contractante, motiv pentru care având în vedere obligațiile principale ale contractului, rezultă că obligația beneficiarului este aceea de a plăti la termenul scadent contravaloarea serviciilor prestate.

Reclamanta pretinde ca pârâtul nu a executat această obligație, situație în care revine pârâtului sarcina de a proba faptul pozitiv al executării obligației de plată prin chitanțe liberatorii, sau, în caz că există o imposibilitate materială ori morală de a întocmi o dovadă scrisă, prin orice mijloc de probă.

Potrivit unui principiu general din materia contractelor, din momentul

dovedirii creanței de către creditor - în speță, creanța născută din contractul de prestări servicii - neexecutarea obligației de care debitor se prezumă, cât timp acesta nu dovedește executarea.

Totodată potrivit art. 1030 alin. 2 Cod procedură civilă în cadrul procedurii privind cererile cu valoare redusă, dacă nu se primește nici un răspuns de la pârât în termenul stabilit, instanța se va pronunța cu privire la cererea principală în baza actelor aflate la dosar.

La termenul de judecată din data de 24 martie 2015 s-a prezentat în instanță soția pârâtului care a arătat că soțul ei a decedat la data de 28.10.2014 conform certificatului de deces depus la dosar. A mai susținut aceasta că soțul ei achitase factura de 180 lei conform chitanței pe care a depus-o în copie la dosar datată 13.03.2015.

În acest sens, instanța purtat o corespondență cu reclamanta prin care i-a solicitat să precizeze dacă mai insistă în soluționarea cererii, iar în caz afirmativ să indice persoanele cu care înțelee să se judece în prezenta cauză și să precizeze modul de calcul al sumei de 364,33 lei reprezentând clauza penală din contract, în contextul în care soția def. pârât susține că s-au plătit debitele datorate în sumă de 180 lei conform chitanței datată 13.03.2015 și au dorit să restituie și aparatura TV, dar nu le-a fost primită.

Până la termenul de judecată acordat la data de 21 aprilie 2015, reclamanta nu a dat curs solicitărilor instanței, așa încât se constată că în speță pârâtul R. V. a decedat și odată cu decesul au încetat și obligațiile sale asumate ca persoană fizică cu capacitate juridică civilă de a sta în judecată ca parte.

Cum reclamanta nu a precizat dacă dorește continuarea judecății în contradictoriu cu alte persoane și care sunt acestea, iar pârâtul menționat nu mai poate avea calitate procesuală în cauză, instanța urmează a respinge acțiunea pentru lipsa calității procesuale pasive a pârâtului.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

HOTĂRĂȘTE:

Respinge acțiunea civilă având ca obiect cerere valoare redusă”, introdusă de reclamanta ., cu sediul în mun. Bacău, . nr. 5, jud. Bacău, în contradictoriu cu pârâtul R. V. – decedat, pentru lipsa calității procesuale pasive a pârâtului.

Cu drept de apel în termen de 30 de zile de la comunicare.

Dată în cameră de consiliu la 21 aprilie 2015.

PREȘEDINTE, GREFIER,

Red. MM

Tehnored. MS

Ex. 4

13.05.2015

Vezi și alte spețe de la aceeași instanță

Comentarii despre Cerere de valoare redusă. Sentința nr. 578/2015. Judecătoria CÂMPULUNG MOLDOVENESC