Contestaţie la executare. Sentința nr. 228/2015. Judecătoria CÂMPULUNG MOLDOVENESC

Sentința nr. 228/2015 pronunțată de Judecătoria CÂMPULUNG MOLDOVENESC la data de 11-02-2015 în dosarul nr. 228/2015

Dosar nr._ contestație la executare

ROMANIA

JUDECĂTORIA CÂMPULUNG MOLDOVENESC

JUDEȚUL SUCEAVA

SENTINȚA CIVILĂ NR. 228

ȘEDINȚA PUBLICĂ DE LA 11 FEBRUARIE 2015

Instanța constituită din:

PREȘEDINTE G. B.

GREFIER A. B.

Pe rol, judecarea contestației la executare introdusă de contestatoarea G. C. în contradictoriu cu intimații: Direcția Regională a Finanțelor Publice Iași – Administrația Județeană a Finanțelor Publice Suceava și Serviciul F. Municipal Câmpulung Moldovenesc.

La apelul nominal, făcut în ședința publică, se prezintă contestatoarea, lipsă fiind intimații.

Procedura de citare este legal îndeplinită.

S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință, după care:

Contestatoarea depune la dosar motivarea sentinței civile nr.6893 din 27 noiembrie 2014 a Tribunalului Suceava și arată că nu mai are alte probe de solicitat în cauză.

Instanța constatând terminată cercetarea judecătorească, acordă cuvântul pe fond.

Contestatoarea solicită admiterea contestației formulate și anularea formelor de executare și a titlului executoriu întrucât acestea nu au fost comunicate conform dispozițiilor art.44 alin.2 din OG 92/2003, prin poștă cu confirmare de primire așa cum a fost menționat și în Decizia 536 din 28 aprilie 2011 a CCR.

JUDECĂTORIA

Asupra procesului civil de față, constată următoarele:

Sesizarea instanței.

La data de 06 octombrie 2014 G. C. cu a formulat contestație împotriva actelor de executare emise de AJFP Suceava – ANAF – Serviciul F. Municipal Câmpulung Moldovenesc în dosarul execuțional nr._, având titlu executoriu_ din 31 martie 2014 și înștiințarea de poprire nr._ din 08 septembrie 2014, solicitând desființarea acestora.

.

În motivarea contestației s-au arătat următoarele:

La data de 24 septembrie 2014 a primit „înștiințarea de poprire” prin care i s-a adus la cunoștință indisponibilizarea sumelor existente și viitoare din contul existent la Banca Transilvania din C-lung Mold. pentru suma de 3.351 lei reprezentând „contribuția de asigurări sociale de sănătate datorate de persoane care realizează venituri din activități independente și persoanele care nu realizează venituri”, în baza titlului executoriu_ din 31 martie 2014.

Contestatoarea a solicitat anularea formelor de executare pe considerentul că nu i-a fost comunicată nici o decizie de impunere ce a stat la baza emiterii titlului executoriu și de asemenea nu i-a fost comunicat nici acest titlu.

D. fiind că în ceea ce o privește își desfășoară activitatea în cadrul Cabinetului de Avocatură „C. G.” conform Legii 59/2006 privind Reforma în domeniul sănătății, urmărirea silită nu se poate pornit dacă nu există un titlu de creanță, comunicat, în condițiile impuse de codul de procedură fiscală, încât executarea este nelegală.

S-a mai susținut că, de altfel, titlul executoriu menționat în înștiințarea la poprire și care nu i-a fost comunicat, nu face trimitere la vreo decizie de impunere sau decizie de plată accesorie, încât, neavând la bază un titlu de creanță devenit scadent, conform art.141 din codul de procedură fiscală nu putea conduce la începerea executării.

Cum, poprirea din 08 septembrie 2014 a fost emisă în baza unui titlu executoriu emis nelegal și necomunicat, acest lucru atrage și nelegalitatea înființării popririi.

Tot astfel, s-a arătat că și în situația în care intimata – în temeiul art.83 alin.4 cod procedură fiscală – ar fi procedat la stabilirea din oficiu a obligațiilor de plată principale, în situația în care contribuabilul nu a depus declarațiile privind veniturile impozabile, organul fiscal avea obligația să o încunoștiințeze cu privire la depășirea termenului de depunere a declarației, iar după expirarea unui termen de 15 zile de la înștiințare putea proceda la stabilirea din oficiu a obligațiilor fiscale, ceea ce nu a făcut.

De asemenea, s-a arătat că actele administrativ fiscale prin care i s-a evidențiat suma de plată, menționată în poprire nu-i sunt opozabile, întrucât creanța nu poate fi considerată certă, lichidă și exigibilă, în raport de disp.aret.662 cod procedură civilă.

Motivarea în drept.

Contestația a fost motivată în drept pe disp.art.83, 45, 172 și urm. cod procedură fiscal, art.711 și urm. cod procedură civilă.

S-a depus la dosar, în copie înștiințarea de poprire și sentința civilă nr.6893 din 27 noiembrie 2014 a Tribunalului Suceava.

Poziția procesuală a intimatei.

Prin întâmpinările depuse la dosar (fila 24-25) intimata:

- a invocat, excepția tardivității formulării contestației, în raport de disp.art.173 alin.1 din OG 92/2003, iar

- pe fond, a solicitat respingerea contestației ca nefondată, invocând următoarele argumente:

Contestatoarea figurează în evidența fiscală cu obligație de plată în cuantum de 3.351 lei constând în CAS datorate de persoanele care realizează venituri din activități independente, obligațiile de plată au fost transmise AFP Suceava în vederea executării, în sistem informatic de către CAS Suceava în temeiul prevederilor art.V a’lin.4 din OUG 195/2011 pentru modificarea și completarea Legii 571/2003 privind Codul fiscal și Protocolului comun 806 din 06 iunie 2012.

Tot astfel, s-a susținut că atât decizia de impunere cât și decizia de calcul accesorie constituie acte administrativ fiscale ce pot fi contestate potrivit dispozițiilor art.205 din OG 92/2003 privind Codul de procedură fiscală, încât, în prezenta contestație la executare nu pot fi invocate motive de fond împotriva acestora deoarece:

- potrivit disp.art.712 alin.2 din codul de procedură civilă coroborat cu art.172 alin.3 din OG 92/2003 R., în cazul în care executare silită se face în temeiul unui titlu executoriu care nu este emis de o instanță judecătorească sau de un alt organ jurisdicțional, pot fi inovate apărări de fond, numai dacă legea nu prevede în acest sens o altă cale de atac;

- conform disp.art.172 alin.1 din OG 92/2003 Codul de procedură fiscală: „persoanele interesate pot face contestație împotriva oricărui act de executare efectuare cu încălcarea prevederilor prezentului cod de către organele de executare, precum și în cazul în care aceste organe refuză să îndeplinească un act de executare în condițiile legii” și

- cum, aceste creanțe nu au fost achitate în termenul legal, în temeiul art.145 din OG 92/2003 din Codul de procedură fiscală s-au declanșat măsuri de executare silită.

D. fiind că adresa de înființare a popririi și titlul executoriu au fost legal emise s-a solicitat respingerea a contestației ca nefondată.

Probe.

La solicitarea instanței a fost depus dosarul de executare.

Situația reținută de instanță.

La data de 31 martie 2014 AJFP Suceava – Serviciul F. C-lung Mold. a emis titlu executoriu_ emis în dosarul execuțional nr._, în baza deciziei de impunere_.1 din 21 iunie 2012 a CAS Suceava și care i-a fost comunicat contestatoarei la 07 aprilie 2014 (fila 32 dosar), însă, acesta a fost returnat la data de 14 aprilie 2014 ca urmare a faptului că a expirat termenul de păstrare.

Potrivit sentinței civile nr.6893 din 27 noiembrie 2014 (dosar 4553/86/_) a Tribunalului Suceava (fila 78-79) i-a fost admisă, în parte, acțiunea reclamantei G. C. împotriva Serviciului F. al mun. C-lung Mold., și a fost anulată, în parte, decizia_ din 31 decembrie 2013, referitoare la obligațiile de plată accesorii, în sumă de 304 lei, pentru CAS, pe considerentul că acestea nu au fost comunicate contribuabilului cărora le erau adresate, astfel că nu au devenit opozabile și prin urmare nu produc nici un efect juridic și drept consecință obligațiile accesorii au fost calculate având la bază obligații ce nu au fost individualizate prin acte administrative comunicate reclamantei potrivit legii.

Soluția instanței.

Prin Încheierea din 07 ianuarie 2015 (fila 55 dosar) a fost respinsă ca nefondată excepția tardivității introducerii contestației invocată de intimată, având în vedere că la data de 24 septembrie 2014, contestatoarei i-a fost recomunicat titlul executoriu (fila 53 dosar), iar contestația a fost introdusă la instanță pe 06 octombrie 2014.

În raport de susținerile părților și față de cele mai sus arătate, instanța consideră că cererea având ca obiect contestația la executare apare ca întemeiată și urmează a fi admisă ca atare.

Pentru a se hotărî astfel, urmează a fi avute în vedere următoarele aspecte:

Conform art.711 alin.1 cod procedură civilă „împotriva executării silite, a încheierilor date de executorul judecătoresc, precum și împotriva oricărui act de executare se poate face contestație de către cei interesați sau vătămați prin executare. De asemenea, se poate face contestația la executare și în cazul în care executorul judecătoresc refuză să efectueze o executare silită sau să îndeplinească un act de executare silită în condițiile legii”.

Potrivit art.712 alin.2 din codul de procedură civilă numai „în cazul în care executarea silită se face în temeiul unui alt titlu executoriu decât o hotărâre judecătorească se pot invoca în contestația la executare și motive de fapt sau de drept privitoare la fondul dreptului cuprins în titlu executoriu, numai dacă legea nu prevede în legătură cu acest titlu executoriu o cale procesuală specifică pentru desființarea lui”, ceea ce nu este cazul în speță.

Prin articolul 44 din Ordonanța 92/2003 privind codul de procedură fiscală referitor la comunicarea actului administrativ fiscal se arată:

(1) Actul administrativ fiscal trebuie comunicat contribuabilului căruia îi este destinat. În situația contribuabililor fără domiciliu fiscal în România, care și-au desemnat împuternicit potrivit art. 18 alin. (4), precum și în situația numirii unui curator fiscal, în condițiile art. 19, actul administrativ fiscal se comunică împuternicitului sau curatorului, după caz.

(2) Actul administrativ fiscal emis pe suport hârtie se comunică prin remiterea acestuia contribuabilului/ împuternicitului, dacă se asigură primirea sub semnătură a actului administrativ fiscal, sau prin poștă, cu scrisoare recomandată cu confirmare de primire.

(3) Actul administrativ fiscal emis în formă electronică se comunică prin mijloace electronice de transmitere la distanță ori de câte ori contribuabilul a optat pentru această modalitate de emitere și de comunicare.

(4) În cazul în care comunicarea potrivit alin. (2) sau (3), după caz, nu a fost posibilă, aceasta se realizează prin publicitate.

(5) Comunicarea prin publicitate se face prin afișarea, concomitent, la sediul organului fiscal emitent și pe pagina de internet a Agenției Naționale de Administrare Fiscală, a unui anunț în care se menționează că a fost emis actul administrativ fiscal pe numele contribuabilului. În cazul actelor administrative emise de organele fiscale prevăzute la art. 35, afișarea se face, concomitent, la sediul acestora și pe pagina de internet a autorității administrației publice locale respective. În lipsa paginii de internet proprii a autorității publice locale, publicitatea se face pe pagina de internet a consiliului județean sau a Agenției Naționale de Administrare Fiscală. În toate cazurile, actul administrativ fiscal se consideră comunicat în termen de 15 zile de la data afișării anunțului…”, în timp ce prin art.45 din același act normativ privind opozabilitatea actului administrativ fiscal se menționează că:

„(1) Actul administrativ fiscal produce efecte din momentul în care este comunicat contribuabilului sau la o dată ulterioară menționată în actul administrativ comunicat, potrivit legii.

(2) Actul administrativ fiscal ce nu a fost comunicat potrivit art. 44 nu este opozabil contribuabilului și nu produce niciun efect juridic”.

Așadar, atât timp cât contestatoarea a făcut dovada că actele de executare emise în dosarul execuțional nr._, nu i-au fost comunicate conform dispozițiilor art.44 din susmenționata ordonanță, instanța constată că acestea nu-i sunt opozabile și drept urmare nu produc nici un efect juridic.

În raport de aceste aspecte contestația apare ca întemeiată urmând a o admite și în acest sens se vor anula formele de executare emise de ANAF-AJFP Suceava – Serviciul F. Municipal Câmpulung Moldovenesc în dosarul execuțional nr._, având titlu executoriu_ din 31 martie 2014 și înștiințarea de poprire nr._ din 08 septembrie 2014.

Văzând că s-a timbrat legal contestația la executare,

PENTRU ACESTE MOTIVE,

ÎN NUMELE LEGII,

HOTĂRĂȘTE :

Admite contestația la executare introdusă de contestatoarea G. C. din Municipiul Câmpulung Moldovenesc, ..71 C, . în contradictoriu cu intimații: Direcția Regională a Finanțelor Publice Iași – Administrația Județeană a Finanțelor Publice Suceava cu sediul în Iași, ..26, județul Iași și Serviciul F. Municipal Câmpulung Moldovenesc, ..2, județul Suceava și în consecință:

Anulează formele de executare emise de ANAF-AJFP Suceava – Serviciul F. Municipal Câmpulung Moldovenesc în dosarul execuțional nr._, având titlu executoriu_ din 31 martie 2014 și înștiințarea de poprire nr._ din 08 septembrie 2014.

Fără cheltuieli de judecată.

Cu drept de apel în termen de 10 zile de la comunicare

Pronunțată în ședința publică de la 11 februarie 2015.

PREȘEDINTE,GREFIER,

G. B. A. B.

Red.Ghe.B.

Tehnored.A.B.

Ex:5/27 februarie 2015

Vezi și alte spețe de la aceeași instanță

Comentarii despre Contestaţie la executare. Sentința nr. 228/2015. Judecătoria CÂMPULUNG MOLDOVENESC