Îndreptare eroare materială. Sentința nr. 672/2015. Judecătoria CÂMPULUNG MOLDOVENESC
| Comentarii |
|
Sentința nr. 672/2015 pronunțată de Judecătoria CÂMPULUNG MOLDOVENESC la data de 13-05-2015 în dosarul nr. 672/2015
Dosar nr._ cerere de valoare redusă
ROMÂNIA
JUDECĂTORIA CÂMPULUNG MOLDOVENESC
JUDEȚUL SUCEAVA
SENTINȚA CIVILĂ NR.672
ȘEDINȚA CAMEREI DE CONSILIU DIN 13 MAI 2015
Instanța constituită din
PREȘEDINTE G. B.
GREFIER A. B.
Pe rol, judecarea asupra acțiunii civile având ca obiect „cerere de valoare redusă” introdusă de reclamanta R. Națională a Pădurilor ROMSILVA – Direcția Silvică Suceava în contradictoriu cu pârâtul R. N.
La apelul nominal făcut în ședința camerei de consiliu, lipsesc părțile.
Procedura este legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință, după care.
În temeiul art.131 din noul cod de procedură civilă, instanța verifică și stabilește că este competentă general, material și teritorial să judece pricina, conform art.94 coroborat cu art.1025 din codul procedură civilă.
Instanța constatând cauza în stare de judecată, o reține spre soluționare.
JUDECĂTORIA
Asupra procesului civil de față, constată următoarele:
Sesizarea instanței.
La data de 06 martie 2015 instanța a fost sesizată conform – formularului menționat de art.1028 alin.2 din Legea 134/2010 privind codul de procedură civilă – de către reclamanta R. Națională a Pădurilor ROMSILVA – Direcția Silvică Suceava, în legătură cu obligarea pârâtului R. N. la plata sumei de 4318,36 lei cu titlu de despăgubiri.
În motivarea cererii s-au arătat următoarele:
În luna decembrie 2011 pârâtul a tăiat, fără drept, de pe suprafața de pădure proprietatea numiților: F. V., Jecalo Garofa, Dutciac E., R. I. și Michitin Vasilena situată în UP I ua 225 C, Ocolul Silvic B., suprafață pentru care este încheiat Contract de prestări servicii, care include și paza pădurii, cu Direcția Silvică Suceava prin Ocolul Silvic B. (nr.3197 din 20 mai 2010), un număr de 17 arbori specia molid cu diametrele la cioată între 28 și 60 cm al căror volum este de 25,365 m.c. iar valoarea de 4318,362 lei material lemnos ce a fost însușit de pârât.
S-a arătat că potrivit dispozițiilor Legii 46/2008 personal silvic de la Ocolul Silvic B. a încheiat proces-verbal de constatare a infracțiunii silvice nr.80 din 09 ianuarie 2012 care a fost înaintat Parchetului de pe lângă Judecătoria Câmpulung Moldovenesc, care prin Ordonanța din 18 aprilie 2014 (dosar nr.78/P/2012) a dispus renunțarea la urmărirea penală.
Întrucât potrivit prevederilor art.8 alin.1 lit.b din Ordonanța de Urgență nr.85/2006 contravaloarea pagubelor produse se încasează de către ocolul silvic care asigură administrarea sau serviciile silvice, dacă se asigură și paza pădurii, iar potrivit art.2 lit.b din același articol sumele încasate cu titlu de despăgubiri în conformitate cu prevederile de la aliniatul1 au următoarele destinații: „fac venit în cuantum de 50 % la fondul de conservare și regenerare a pădurilor, constituit în conformitate cu prevederile art.8 ind.1 din Ordonanța Guvernului nr.96/199, republicată, cu modificările și completările ulterioare, pentru pădurile proprietate privată; restul de 50 % se acordă proprietarului pădurii în care s-a produs paguba, dacă acesta are asigurate serviciile silvice/administrarea pădurii în condițiile legii”, Direcția Silvică este îndrituită să încaseze c/val. prejudiciului produs, respectiv suma de 3482,55 lei la care se adaugă TVA 24%, 835,812 lei, în total suma de 4318,362 lei.
Motivarea în drept.
Cererea a fost întemeiată în drept pe prevederile art.27 alin.2 cod procedură penală, art.1349 și 1357 cod civil, art.33 din Codul silvic și art.8 din OUG 85/2006.
Au fost anexate cererii în copie: procesul-verbal de constatare a infracțiunii din 03 ianuarie 2012,carnetul de mucare-inventariere din 03 ianuarie 2012, adresa_ din 13.01.2012 înaintată Parchetului de pe lângă Judecătoria Câmpulung Moldovenesc, calculul înregistrat sub nr._ din 13.01.2012, adresa nr._ din 06.12.2013 înaintată Ocolului Silvic B., adresa nr._ din 09.12.2013 înaintată Postului de Poliție M. Sulița, adresa nr._ din 27.05.2013, nr.78/P/2012 din 05 iunie 2013 a Parchetului de pe lângă Judecătoria Câmpulung Moldovenesc, Ordonanța din 18 aprilie 2014 dată în dosarul nr. 78/P/2012, referatul cu propunerea de renunțare la urmărirea penală și contractul de prestări servicii silvice nr.3197 din 20 mai 2010 emis de Ocolul Silvic B..
Poziția procesuală a pârâtului.
Conform art.1029 alin.3 din noul cod de procedură civilă instanța i-a trimis pârâtei formularul de răspuns însoțit de o copie a formularului de cerere și copii de pe înscrisurile depuse de reclamantă, însă aceasta nu s-a conformat condițiilor impuse de aliniatul 4 din același articol și nu și-a precizat poziția față de pretențiile formulate.
Situația reținută de instanță.
În luna decembrie 2011 pârâtul a tăiat, fără drept, de pe suprafața de pădure proprietatea numiților: F. V., Jecalo Garofa, Dutciac E., R. I. și Michitin Vasilena situată în UP I ua 225 C, Ocolul Silvic B., suprafață pentru a fost încheiat Contract de prestări servicii, care include și paza pădurii, cu Direcția Silvică Suceava prin Ocolul Silvic B. (nr.3197 din 20 mai 2010), un număr de 17 arbori specia molid cu diametrele la cioată între 28 și 60 cm al căror volum este de 25,365 m.c. iar valoarea de 4318,362 lei material lemnos ce a fost însușit de pârât.
Potrivit dispozițiilor art.8 alin.1 lit.b din Ordonanța de Urgență nr.85/2006 contravaloarea pagubelor produse se încasează de către ocolul silvic care asigură administrarea sau serviciile silvice, dacă se asigură și paza pădurii, iar potrivit art.2 lit.b din același articol sumele încasate cu titlu de despăgubiri în conformitate cu prevederile de la aliniatul1 au următoarele destinații: „fac venit în cuantum de 50 % la fondul de conservare și regenerare a pădurilor, constituit în conformitate cu prevederile art.8 ind.1 din Ordonanța Guvernului nr.96/199, republicată, cu modificările și completările ulterioare, pentru pădurile proprietate privată; restul de 50 % se acordă proprietarului pădurii în care s-a produs paguba, dacă acesta are asigurate serviciile silvice/administrarea pădurii în condițiile legii”.
Soluția instanței.
În raport de actele depuse la dosar reclamanta a făcut dovada că pârâtul a tăiat fără drept de pe suprafața de pădure proprietatea numiților: F. V., Jecalo Garofa, Dutciac E., R. I. și Michitin Vasilena situată în UP I ua 225 C, Ocolul Silvic B., un număr de 17 arbori specia molid în valoare de 4318,362 lei, iar materialul lemnos și l-a însușit.
Cum, pe de o parte, reclamanta a făcut dovada că pârâtul a tăiat fără drept acei arbori, iar, pe de altă parte, acesta din urmă nu a făcut dovada achitării contravalorii acestora, acțiunea apare întemeiată.
Așa fiind, instanța – în temeiul art.1025 și următorii din codul de procedură civilă – îl va obliga pe pârât să-i plătească reclamantei suma de 4318,36 lei cu titlu de despăgubiri.
Văzând că cererea a fost legal timbrată și văzând și disp.art.1030 și ale 1032 din noul cod de procedură civilă,
PENTRU ACESTE MOTIVE,
ÎN NUMELE LEGII,
HOTĂRĂȘTE :
Admite cererea de valoare redusă introdusă de reclamanta R. Națională a Pădurilor ROMSILVA – Direcția Silvică Suceava cu sediul în Suceava, ..6, județul Suceava, cod de înregistrare fiscal J33/1109/19.04.1991 în contradictoriu cu pârâtul R. N. fiul lui D. și Vasilena născut la data de 26.02.1949 în . Suceava, cu domiciliu în . Suceava și în consecință:
Obligă pe pârâtul R. N. a lui D. să-i plătească reclamantei suma de 4318,36 lei cu titlu de despăgubiri.
Executorie de drept.
Cu drept de apel în termen de 30 de zile de la comunicare.
Dată în camera de consiliu și pronunțată în ședința publică, astăzi 13 mai 2015.
PREȘEDINTE,GREFIER,
G. B. A. B.
Red.Ghe.B.
Tehnored.A.B.
Ex:4/15 iunie 2015
| ← Contestaţie la executare. Sentința nr. 678/2015. Judecătoria... | Înlocuire amendă cu muncă în folosul comunităţii.... → |
|---|








