Plângere contravenţională. Sentința nr. 1326/2015. Judecătoria CÂMPULUNG MOLDOVENESC
| Comentarii |
|
Sentința nr. 1326/2015 pronunțată de Judecătoria CÂMPULUNG MOLDOVENESC la data de 17-11-2015 în dosarul nr. 1326/2015
Dosar nr._ Plângere contravențională
ROMÂNIA
JUDECĂTORIA CÂMPULUNG MOLDOVENESC
JUDEȚUL SUCEAVA
SENTINȚA CIVILĂ NR. 1326
Ședința publică din 17 noiembrie 2015
Instanța constituită din:
PREȘEDINTE M. M.
GREFIER M. S.
Pe rol, judecarea cauzei civile având ca obiect „plângere contravențională”, formulată de petentul H. E. I., intimat fiind Inspectoratul de Poliție Județean Suceava.
La apelul nominal făcut în ședința publică, lipsesc părțile.
Procedura este legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință, după care:
Având în vedere că este primul termen de judecată, instanța, conform disp. art. 131 rap. la art. 94 pct. pct. 4 Noul Cod proc. civ. și art. 32 alin. 1 din OG nr. 2/2001, constată competența instanței.
Instanța, întrucât prin plângere petentul nu a propus probe și nici nu a justificat lipsa de la termenul de astăzi, în baza disp. art.394 Cod proc. civilă declară închise dezbaterile și reține cauza spre soluționare.
JUDECĂTORIA
Prin procesul verbal de contravenție ., nr._ încheiat la 20.06.2015 a fost sancționat contravenientul H. E. I. pentru săvârșirea contravenției prev. de art.56 din Lg.136/1995 reținându-se că, în calitate de proprietar al autoturismului Ford Focus, cu nr. de înmatriculare_ (Anglia) a circulat pe drumurile publice având asigurare expirată și astfel nu a respectat obligația de a încheia poliță RCA valabilă pentru România, acesta prezentând pentru control o poliță cu termen de valabilitate expirat, poliță . nr._.
Împotriva procesului verbal sus menționat H. E. I. a formulat plângere arătând că avea asigurare plătită cu valabilitate din 11.03.2015 până în 8.03.2016, că nu avea la el toate documentele, așa încât agentul constatator nu a ținut seama de explicațiile sale și l-a sancționat, ridicându-i cartea de înmatriculare și numerele, că a doua zi s-a prezentat la Serviciul Rutier Suceava cu toate documentele și atunci s-a constatat că măsura reținerii certificatului de înmatriculare și a numerelor de înmatriculare nu ar fi fost corectă, acestea fiindu-i restituite însă nu i s-a anulat și amenda de 2000 lei aplicată prin procesul verbal.
A atașat la plângere documente în limba engleză, copie după buletinul de identitate.
Agentul constatator a trimis la dosar întâmpinare prin care a solicitat respingerea plângerii ca nefondată.
În cuprinsul întâmpinării s-a menționat că autoturismul condus de contravenient circula pe Calea Bucovinei din Municipiul Câmpulung Moldovenesc pe direcția Suceava-Vatra Dornei cu viteza de 78 km în localitate, depistată cu aparatul radar și pentru care s-a întocmit proces verbal de contravenție, pentru depășirea vitezei și distinct de acesta s-a întocmit și proces verbal de contravenție, separat, cel din litigiu, pentru lipsa asigurării valabile, dispunându-se reținerea certificatului de înmatriculare și a plăcuțelor cu nr. de înmatriculare.
Instanța, analizând procesul verbal de contravenție în litigiu, documentele depuse la dosar de către petent și întâmpinarea agentului constatator, constată plângerea fondată urmând a o admite.
În consecință urmează a se anula procesul verbal de contravenție . Nr._ încheiat la 20 iunie 2015 de Poliția Rutieră Câmpulung Moldovenesc, pentru următoarele considerente:
Potrivit procesului verbal de contravenție în litigiu, fapta săvârșită de contravenient este cea prev. de art.56 din Lg.136/1995 privind asigurările și reasigurările în România.
Conform art.56 sus menționat, „persoanele care folosesc pe teritoriul României, vehicule înmatriculate/înregistrate în străinătate și neasigurate în străinătate, potrivit art.48 al.2 sau a căror asigurare expiră pe durata șederii în România, datorează prime de asigurare conform prevederilor legale.
Conform documentelor depuse la filele 8,9 dosar, instanța constată că petentul avea asigurare valabilă pentru vehiculul_ pentru perioada 11.03.2015-8.03.2016, asigurare încheiată în Marea Britanie (U.K.) dar cu valabilitate extinsă în Uniunea Europeană, pentru orice țară din cadrul Uniunii, conform certificatului de asigurare de la fila 8 verso și conform aceleiași documentații depuse la dosar, la rubrica „condiții de folosire a autoturismului” se menționează, între altele, și „travel” ceea ce înseamnă călătorie.
Cum România este țară membră a Uniunii Europene, rezultă că polița de asigurare prezentată de petent era cu valabilitate extinsă și pentru România și că agentul constatator a interpretat în mod eronat că polița era expirată, încheind procesul verbal în litigiu în mod nelegal.
Nu are relevanță în prezenta cauză faptul că s-a mai încheiat un proces verbal de contravenție pentru depășirea limitelor de viteză legale, petentul nesolicitând nimic în legătură cu acest proces verbal pe care nu l-a contestat în instanță.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
HOTĂRĂȘTE:
Admite plângerea contravențională formulată de petentul H. E. – I., cu CNP –_, domiciliat în ., intimat fiind Inspectoratul de Poliție Județean Suceava și în consecință:
Anulează procesul verbal de contravenție . Nr._ încheiat la 20 iunie 2015 de Poliția Rutieră Câmpulung Moldovenesc.
Cu drept de apel în 30 de zile de la comunicare, cererea de apel urmând a fi depusă la Judecătoria Câmpulung Moldovenesc.
Pronunțată în ședință publică la 17 noiembrie 2015.
PREȘEDINTE,GREFIER,
Red. MM
Tehnored. MS/A.H.
Ex. 4
16.12.2015
| ← Înlocuire amendă cu muncă în folosul comunităţii.... | Rezoluţiune contract. Sentința nr. 1269/2015. Judecătoria... → |
|---|








