Plângere contravenţională. Sentința nr. 149/2015. Judecătoria CÂMPULUNG MOLDOVENESC
| Comentarii |
|
Sentința nr. 149/2015 pronunțată de Judecătoria CÂMPULUNG MOLDOVENESC la data de 29-01-2015 în dosarul nr. 149/2015
Dosar nr._ plângere contravențională
ROMANIA
JUDECĂTORIA CÂMPULUNG MOLDOVENESC
JUDEȚUL SUCEAVA
SENTINȚA CIVILĂ NR. 149
ȘEDINȚA PUBLICĂ DE LA 29 IANUARIE 2015
Completul constituit din:
PREȘEDINTEMERCHEȘ D.
GREFIERREBENCIUC C.
La ordine judecarea acțiunii plângerii contravenționale, formulată de petenta . SADOVA, în contradictoriu cu intimata G. NAȚIONALĂ DE MEDIU, COMISARIATUL GENERAL – SERVICIUL COMISARIATULUI JUDEȚEAN SUCEAVA.
La apelul nominal făcut în ședința publică, se prezintă av. L. N. pentru petentă, lipsă părțile.
Procedura este legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință, după care:
Av. L. N. pentru petentă, depune la dosar o cerere prin care solicită decăderea intimatei din dreptul de a propune probe, potrivit art. 208 Cod proc. civilă. Solicită în dovedirea acțiunii proba cu înscrisurile existente la dosar.
Instanța constatând procesul în stare de judecată, acordă cuvântul la fond.
Av. L. N. pentru petentă, solicită, în principal, admiterea plângerii și anularea procesului verbal de contravenție. Arată că la data efectuării controlului la depozitul din ., județul Suceava, respectiv la data de 10 septembrie 2014, în spațiul proprietatea numitului Durnac vasile, își desfășura activitatea în baza unui contract de comodat . și nu societatea petentă. Că, petenta a deținut autorizația de mediu nr. 613 din 21 decembrie 2011 în baza căreia și-a desfășurat activitatea la atelierul debitare lemn. După ce activitatea societății petente a luat sfârșit, în baza deciziei de transfer nr. 613 din 21 decembrie 2011, această autorizație de mediu a fost transferată pe numele ..
Arată că în nota de constatare încheiată de agentul constatator, se reține că rumegușul este depozitat în incinta închisă pe trei laturi cu platformă betonată, fiind valorificată prin predare operatorilor EGGER România în baza contractului din 15 august 2014, valabil până la data de 31 decembrie 2014, încheiat cu . și nu cu societatea petentă. Că, prin sentința civilă nr. 1231 din 7 iulie 2014 pronunțată de Tribunalul Suceava s-a dispus dizolvarea societății petente.
În subsidiar, solicită înlocuirea sancțiunii cu avertisment.
JUDECĂTORIA
Prin plângerea înregistrată la 16 octombrie 2014, petenta . a solicitat în contradictoriu cu intimata G. Națională de Mediu – Comisariatul Județean Suceava, anularea procesul verbal de constatare și sancționare a contravenției . nr._ / 10 septembrie 2014 iar în subsidiar înlocuirea amenzii aplicate cu avertisment.
În motivarea plângerii, petenta a arătat că prin procesul verbal contestat s-a reținut că în urma controlului efectuat la societatea petentă, la atelierul de debitare din . constatat în incinta obiectivului, depozitarea de peleți, deșeuri de lemn, în afara platformei amenajate, fiind sancționată cu o amendă în sumă de 5000 lei conform art. 3 alin. 1 lit. b, art. 6 lit. a și art. 7 lit. a din HG nr. 1293/2004.
Petenta a invocat excepția lipsei calității procesuale active, arătând că așa cum se reține în procesul verbal de contravenție, la data de 10 septembrie 2014, s-a efectuat un control la depozitul din . B, jud. Suceava. Că în momentul de față, în acest spațiu, proprietatea numitului Durnac V. își desfășoară activitatea în baza unui contract de comodat . și nu societatea petentă care a avut contrat de comodat până la data de 12 decembrie 2011.
Petenta a arătat că a deținut autorizația de mediu nr. 613 din 21 decembrie 2011 eliberată de Ministerul Mediului și Pădurilor – Agenția pentru protecția mediului Suceava, în baza căreia și-a desfășurat activitatea la „Atelier debitare lemn – Cod CAEN 1610 – tăierea și rindeluirea lemnului”. Deoarece activitatea petentei a luat sfârșit în baza deciziei de transfer nr. 613 / 21 decembrie 2011, eliberată de Ministerul Mediului și Pădurilor – Agenția pentru protecția mediului Suceava, această autorizație de mediu a fost transferată pe numele .. În nota de constatare nr. RUC37/10 septembrie 2014 încheiată de agentul constatator s-a reținut că rumegușul este depoziat în incintă închisă pe 3 laturi cu platformă betonată, fiind valorificată prin predarea operatorilor EGGER România în baza contractului nr. 2458/15 august 2014, valabil până la data de 31 decembrie 2014. A menționat că acest contract cu nr. 2458/2014 este încheiat cu . și nu cu ., iar . încheiat contract de prestare servicii de salubrizare nr. 849/4 iulie 2014 cu . prin care sunt asigurate serviciile publice de salubrizare privind colectarea și transportul deșeurilor municipale.
Petenta a precizat că prin senținat civilă nr. 1231/7 iulie 2014 pronunțată de Tribunalul Suceava în dosar nr._, s-a dispus dizolvarea ..
La data de 10 septembrie 2014, s-a efectuat un control de către agenții ITRSV Suceava, ocazie cu care s-a întocmit procesul verbal din 10 septembrie 2014, ocazie cu care aceștia nu au constatat nereguli.
A arătat petenta că deșeurile lemnoase rezultate din prelucrarea materialului lemnos nu erau depozitate direct pe sol, acestea erau depozitate pe suporți de lemn în vederea încărcării și efectuării transportului la . la data de 11 septembrie 2014 s-a efectuat acest transport de 14 legături de lemn către . iar rumegușul rezultat era depozitat pe platforma special amenajată.
În dovedirea plângerii s-a depus procesul verbal contestat, autorizația de mediu nr. 613/2011, decizia de transfer a autorității de mediu nr. 613/2011, contractul de prestare a serviciilor de salubrizare nr. 849/4 iulie 2014 încheiat între . și ., procesul verbal . nr. 05 încheiat la data de 10 septembrie 2014 de ITRSV Suceava, declarația numitului B. V., decizia nr. 1231/2014 a Secției Civile a Tribunalului Suceava privind dizolvarea ..
La data de 18 decembrie 2014, intimata a formulat întâmpinare prin care a solicitat respingerea plângerii ca nefondată și a invocat excepția lipsei calității procesuale pasive a Gărzii Naționale de Mediu – Serviciul Comisariatului Județean Suceava, având în vedere că acest serviciu nu are personalitate juridică ci doar G. Națională de Mediu – Comisariatul general.
Cu privire la plângerea formulată, a solicitat respingerea excepției lipsei calității procesuale a . menționându-se că chiar dacă este în dizolvare, nu și-a pierdut personalitatea juridică și implicit capacitatea de a răspunde contravențional.
A precizat că, contractele încheiate de alte societăți și nu de societatea petentă care sunt amintite în motivarea plângerii, nu au relevanță în cauză câtă vreme acestea nu au fost prezentate comisarilor Gărzii de mediu, după cum nu au fost consemnate nici în nota de constatare, încheiată în urma controlului. Că s-a prezentat doar contractul încheiat cu EGGER România SRL care nu are relevanță din punctul de vedere al sancțiunii aplicate decât în măsura în care atestă o împrejurare constatată de agenții de mediu cu privire la valorificarea prin predare a rumegușului. S-a menționat că petenta a fost sancționată pentru depozitarea nelegală a palețiilor direct pe sol, faptă contravențională care a produs o degradare directă a mediului înconjurător.
S-a menționat că cele două contracte amintite de petentă au fost încheiate de . anterior decizie de transfer, astfel că la data controlului petenta era responsabilă din punct de vedere al legislației mediului înconjurător iar amenda a fost aplicată în condițiile prevăzute de lege.
Alăturat întâmpinării s-au depus mai multe planșe foto care au fost efectuate la data de 10 septembrie 2014 la societatea petentă.
Instanța a dispus având în vedere întâmpinarea depusă la dosar, citarea în cauză în calitate de intimată a Gărzii Naționale de Mediu – Comisariatul General – Serviciul Comisariatului Județean Suceava.
Intimata a solicitat soluționarea cauzei în lipsă.
Analizând actele și lucrările dosarului, instanța reține următoarele:
La data de 10 septembrie 2014 reprezentanții intimatei au efectuat un control la sediul societății petente, ocazie cu care au încheiat procesul verbal pe care petenta l-a contestat invocând lipsa calității procesuale active a ., încheierea unor contracte care vizează activitatea în legătură cu care s-a aplicat amenda și care în fapt au fost încheiate pe numele altei societăți și nu pe . invocându-se decizia de transfer a Autorizației de mediu nr. 613 / 21 decembrie 2011, emisă pe numele altei societăți decât petenta, dizolvarea societății amendate, invocându-se un alt control de ITRSV Suceava care nu a constat aceleași nereguli pe care le-au constatat reprezentanții intimatei, menționându-se că depozitarea nelegală care a fost constatată de reprezentanții intimatei și care a atras sancționarea societății este nereală, depozitarea fiind făcută pe suporți de lemn și nicidecum pe suporți de sol.
Cu privire la excepția lipsei calității procesuale active a petentei, instanța reține că aceasta nu este dată întrucât chiar dacă societatea petentă este în dizolvare, această împrejurare nu înseamnă că nu are capacitatea de a răspunde contravențional.
Potrivit OUG 2/2001 privind regimul juridic al contravențiilor, persoanele fizice sau juridice controlate au obligația prezentării organelor de control a tuturor actelor solicitate de către acestea.
În cauză nu s-a făcut dovada faptului că reprezentantul petentei a prezentat organelor de control toate actele inclusiv decizia civilă nr. 1231/ 7 iulie 2014 care a fost invocată de petentă în apărare și prin care s-a dispus dizolvarea acesteia.
Mai mult decât atât, instanța are în vedere și împrejurarea că la data de 10 septembrie 2014 a fost încheiat un proces verbal pe numele societății petente de ITRSV Suceava, proces verbal care a fost semnat de reprezentantul petentei care a aplicat și ștampila societății pe actul constatator.
Prin urmare, reprezentantul petentei și-a însușit calitatea procesuală activă în cazul controlului efectuat de ITRSV Suceava însă și-a contestat aceiași calitate în cazul controlului efectuat de reprezentanții intimatei la aceiași dată și care s-a concretizat cu încheierea procesului verbal contestat.
În apărare petenta a invocat mai multe contracte care au fost încheiate de alte societăți și care în cauza de față nu prezintă relevanță, întrucât petenta a fost sancționată că a depozitat paleții direct pe sol, faptă care conduce la degradarea mediului înconjurător.
Petenta a prezentat contractul încheiat cu EGGER România SRL care a fost menționat în nota de constatare și care nu are relevanță din punctul de vedere al sancțiunii aplicate în cauza de față, atestând o împrejurare legată de valorificarea rumegușului, situație care nu are legătura cu fapta contravențională pentru care s-a aplicat sancțiunea.
Osebit de aceasta, instanța are în vedere împrejurarea că cele două contracte de care face vorbire petenta în plângere au fost încheiate pe numele ., anterior emiterii deciziei de transfer a autorizației de mediu de la . la ., decizie care s-a emis sub numărul 613/ 21 decembrie 2011. Contractul dintre . și . a fost încheiat la data de 4 iulie 2014, contractul încheiat între . și . fost încheiat la 15 august 2014 iar data emiterii deciziei de transfer a autorizației de mediu de pe numele . pe numele . este 28 august 2014.
Administrator la ambele societăți este aceiași persoană care a schimbat doar denumirile celor două societăți dar societatea . și-a continuat activitatea, astfel că la data controlului societatea petentă era responsabilă din punctul de vedere al legislației de mediu iar amenda aplicată a avut în vedere aceste împrejurări. Faptul că societatea era în procedură de dizolvare la data aplicării sancțiunii nu o exonerează de la răspunderea contravențională.
Din actele dosarului instanța reține că decizia de transfer a autorizației de mediu nu a fost prezentată reprezentanților intimatei la data efectuării controlului aceasta nefiind menționată de reprezentanții intimatei.
Referitor la susținerea petentei în sensul că paleții nu erau depozitați direct pe sol, instanța reține faptul că aceasta nu a făcut nici o dovadă în acest sens.
Prin urmare instanța apreciază că petenta a săvârșit contravenția pentru care a fost sancționată contravențional prin procesul verbal contestat.
În ceea ce privește individualizarea sancțiunii aplicate petentului, instanța reține că potrivit art. 5 alin. 5 din OG 2/2001, privind regimul juridic al contravențiilor „sancțiunea stabilită trebuie să fie proporțională cu gradul de pericol social al faptei săvârșite”, iar conform art. 21 alin. 3 din același act normativ, se prevede că „sancțiunea trebuie să fie proporțională cu gradul de pericol social al faptei săvârșite, ținându-se seama de împrejurările în care a fost săvârșită fapta, de modul și mijloacele de săvârșire a acesteia, de scopul urmărit, de urmarea produsă, precum și de circumstanțele personale ale contravenientului și de celelalte date înscrise în procesul verbal.
În raport de dispozițiile legale menționate mai sus, instanța apreciază că aplicarea unei sancțiuni cu avertisment este în măsură să contribuie la împiedicarea ca reprezentanții petentei să săvârșească în viitor fapte contravenționale similare, motiv pentru care se va admite în parte plângerea cu consecința înlocuirii sancțiunii amenzii aplicate în procesul verbal menționat mai sus cu sancțiunea avertisment.
PENTRU ACESTE MOTIVE
IN NUMELE LEGII
HOTĂRĂȘTE
Respinge excepția lipsei calității procesuale active a petentei.
Admite, în parte, plângerea contravențională formulată de petenta . SADOVA, nr. 683B, județul Suceava, în contradictoriu cu intimata G. NAȚIONALĂ DE MEDIU, COMISARIATUL GENERAL – SERVICIUL COMISARIATULUI JUDEȚEAN SUCEAVA și în consecință:
Dispune înlocuirea sancțiunii amenzii aplicată prin procesul verbal de contravenție . nr._ din 10 septembrie 2014, cu sancțiunea „avertisment”.
Cu drept de apel în termen de 30 de zile de la comunicare, care se va depune la Judecătoria Câmpulung Moldovenesc.
Pronunțată în ședința publică din data de 29 ianuarie 2015.
PreședinteGrefier
Red. MD
Tehnored. RC/ IR
Ex. ex. 4
09.02.2015
| ← Înlocuire amendă cu muncă în folosul comunităţii.... | Plângere contravenţională. Sentința nr. 150/2015.... → |
|---|








