Cerere de valoare redusă. Sentința nr. 142/2015. Judecătoria CÂMPULUNG MOLDOVENESC
| Comentarii |
|
Sentința nr. 142/2015 pronunțată de Judecătoria CÂMPULUNG MOLDOVENESC la data de 28-01-2015 în dosarul nr. 142/2015
Dosar nr._ cerere de valoare redusă
ROMÂNIA
JUDECĂTORIA CÂMPULUNG MOLDOVENESC
JUDEȚUL SUCEAVA
SENTINȚA CIVILĂ NR.142
ȘEDINȚA CAMEREI DE CONSILIU DIN 28 IANUARIE 2015
Instanța constituită din
PREȘEDINTE G. B.
GREFIER A. B.
Pe rol, pronunțarea asupra acțiunii civile având ca obiect „cerere de valoare redusă” introdusă de reclamanta E ON E. R. SA Târgu M. cu sediul procesual ales în București, în contradictoriu cu pârâta P. L..
La apelul nominal făcut în ședința camerei de consiliu, lipsesc părțile.
Procedura este legal îndeplinită.
În temeiul art.131 alin.1 din noul cod de procedură civilă, instanța verifică și stabilește că este competentă, general, material și teritorial să judece pricina conform art.94 alin.4, 107 coroborat cu art.1027 din noul cod de procedură civilă.
Instanța constatând cererea în stare de judecată, o reține spre soluționare.
JUDECĂTORIA
Asupra procesului civil de față, constată următoarele:
Sesizarea instanței.
La data de 24 noiembrie 2014 instanța a fost sesizată conform – formularului menționat de art.1028 alin.2 din Legea 134/2010 privind codul de procedură civilă – de către reclamanta E ON E. R. SA Târgu M., în legătură cu obligarea pârâtei P. L., la plata sumei de 1604,90 lei, plus penalități de întârziere de 82,93 lei și cheltuieli de judecată.
În motivarea cererii s-au arătat următoarele:
În ceea ce o privește pe ea – reclamanta în calitate de furnizor energie electrică i-a furnizat pârâtei P. L. în calitate de consumator energie electrică la locul de consum pe care aceasta l-a specificat, însă, ea nu s-a conformat obligației de a plăti, la scadență, c/val. energiei consumate, încât a rămas cu un debit de 1604,90 lei, la care se adaugă penalități de întârziere de 82,93 lei.
S-a mai susținut că, deși s-a încercat soluționarea litigiului pe cale amiabilă, acest lucru nu a dus la nici un rezultat.
Motivarea în drept.
Cererea a fost întemeiată în drept pe prevederile art.1025 – 1032 din codul de procedură civilă.
Au fost anexate cererii în copie: situația centralizată a datoriilor și centralizatorul privind calculul penalităților întocmite la 30 septembrie 2014, contractul de furnizare a energiei electrice la consumatorii casnici nr._ din 01 martie 2004, notificarea privind rezilierea contractului de energie electrică pentru neplată cu confirmare de primire din 19 august 2014 și facturile fiscale privind c/val. energiei electrice consumată de pârâtă cu preavizul de plată, precum și actele de înregistrare a societății reclamante.
Poziția procesuală a pârâtei.
Potrivit art.1029 alin.3 din noul cod de procedură civilă instanța i-a trimis pârâtei formularul de răspuns însoțit de o copie a formularului de cerere și copii de pe înscrisurile depuse de reclamantă, însă aceasta nu s-a conformat condițiilor impuse de aliniatul 4 din același articol și nu și-a precizat poziția față de pretențiile formulate.
Situația reținută de instanță.
Potrivit contractului de furnizare a energiei electrice la consumatorii casnici nr._ din 01 martie 2004, reclamanta i-a furnizat pârâtei energie electrică, însă, aceasta nu a achita c/val. ei, rămânând cu un debit de 1604,90 lei, conform facturilor anexate și necontestate de pârâtă.
Soluția instanței.
În raport de actele depuse la dosar reclamanta a făcut dovada că pârâta, prin semnarea contractului de furnizare energie electrică a acceptat condițiile prevăzute în cuprinsul acestora respectiv plata serviciilor, iar în caz de nerespectare a termenelor stabilite, a penalităților de întârziere conform art.11 alin.2 din contract.
Cum, pe de o parte, reclamanta a făcut dovada că a prestat serviciile către pârâtă, iar, pe de altă parte, aceasta din urmă nu a făcut dovada achitării contravalorii acestora, acțiunea apare întemeiată.
Potrivit art.1270 alin.1 din codul civil „contractul valabil încheiat are putere de lege între părțile contractante”.
Așa fiind, instanța o va obliga pe pârâtă să-i plătească reclamantei suma de 1687,83 lei cu titlu de debit și penalități de întârziere.
Trebuie menționat că în ceea ce privește penalitățile acestea au fost calculate potrivit clauzelor menționate în art.11 alin.2 din contractul de furnizare energie electrică ca urmare, a nerespectării obligației pârâtei de a-și plăti datoriile la termenul stabilit.
Cheltuieli de judecată.
Pârâta va fi obligată să-i plătească reclamantei suma de 50 lei cu titlu de cheltuieli de judecată, justificate cu plata taxei de timbru.
Conform art.453 alin.1 din codul de procedură civilă „partea care pierde procesul va fi obligată, la cererea părții care a câștigat să-i plătească acesteia cheltuieli de judecată”, iar potrivit art.451 alin.1 din același cod: „cheltuielile de judecată constau în taxele judiciare de timbru și timbru judiciar, onorariile avocaților, ale experților și ale specialiștilor numiți în condiții art.330 alin.( 3 ), sumele cuvenite martorilor pentru deplasare și pierderile acuzate de necesitarea prezenței la proces, cheltuielile de transport și, dacă este cazul, de cazare, precum și orice alte cheltuieli necesare pentru buna desfășurare a procesului”.
Văzând că cererea a fost legal timbrată și văzând și disp.art.1030 și ale 1032 din noul cod de procedură civilă,
PENTRU ACESTE MOTIVE,
ÎN NUMELE LEGII,
HOTĂRĂȘTE :
Admite cererea introdusă de reclamanta E ON E. R. SA Târgu M. cu sediul procesual ales în București, Calea Floreasca, nr.39, sector 1, înregistrată la Registrul Comerțului sub nr. J_, CUI: RO22043010 în contradictoriu cu pârâta P. L. din Câmpulung Moldovenesc, Calea Bucovinei – Cămin Nefamiliști, nr.64, ., județul Suceava și în consecință:
Obligă pe pârâta P. L. să-i plătească reclamantei suma de 1687,83 lei cu titlu de debit și penalități de întârziere plus suma de suma de 50 lei cheltuieli de judecată.
Executorie de drept.
Cu drept de apel în termen de 30 de zile de la comunicare.
Dată în camera de consiliu și pronunțată în ședința publică, astăzi 28 ianuarie 2015.
PREȘEDINTE,GREFIER,
G. B. A. B.
Red.Ghe.B.
Tehnored.A.B.
Ex:4/13 februarie 2015
| ← Plângere contravenţională. Sentința nr. 150/2015.... | Acţiune în constatare. Sentința nr. 156/2015. Judecătoria... → |
|---|








