Pretenţii. Sentința nr. 222/2015. Judecătoria CÂMPULUNG MOLDOVENESC

Sentința nr. 222/2015 pronunțată de Judecătoria CÂMPULUNG MOLDOVENESC la data de 10-02-2015 în dosarul nr. 3230/206/2014

Dosar nr._ Pretenții

ROMÂNIA

JUDECĂTORIA CÂMPULUNG MOLDOVENESC

JUDEȚUL SUCEAVA

SENTINȚA CIVILĂ NR. 222

Ședința publică de la 10 februarie 2015

Instanța constituită din:

PREȘEDINTE M. M.

GREFIER M. S.

Pe rol, judecarea acțiunii civile având ca obiect „pretenții” formulată de reclamanta Asociația L. Condominală nr. 1 Stadion, în contradictoriu cu pârâții D. G. și D. L..

La apelul nominal făcut în ședința publică, lipsesc părțile.

Procedura este legal îndeplinită.

S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință, după care: În baza art. 131 Cod procedură civilă rap. la art.94 alin.4 și art.107 cod proc. civilă, instanța constată că este competentă general, material și teritorial să judece pricina.

Conform disp.art.258 rap. la art. 255 cod proc. civilă încuviințează proba cu înscrisurile depuse de reclamantă odată cu cererea de chemare în judecată, ca fiind concludente și admisibile.

În baza disp. art.394 Cod proc. civilă, declară dezbaterile închise și reține cauza spre soluționare.

JUDECĂTORIA

Constată că prin cererea adresată Judecătoriei Câmpulung Moldovenesc la data de 26 noiembrie 2014,, reclamanta Asociația L. Condominală nr. 1 Stadion a chemat în judecată pe pârâții D. G. și D. L., solicitând ca prin hotărârea ce se va pronunța aceștia să fie obligați la plata sumei de 2830,58 lei, reprezentând cheltuieli de întreținere și a sumei de_,59 lei reprezentând penalități de întârziere.

În motivarea cererii reclamanta a arătat că pentru achitarea datoriei acumulate pe parcursul mai multor luni consecutive, pârâții aveau obligația ca în termen de 20 zile de la afișarea listei lunare de plată în conformitate cu prevederile art. 49(2) a Legii 230/2007, să-și achite datoriile lună de lună.

Cererea a fost întemeiată în drept pe disp. Legii 230/2007 privind înființarea, organizarea și funcționarea asociațiilor de proprietari.

Pârâții, deși legal citați, nu s-au prezentat în instanță și nici nu au depus întâmpinare prin care să își exprime punctul de vedere cu privire la acțiunea formulată de reclamantă, motiv pentru care instanța urmează a face aplicațiunea art. 225 cod proc. civilă și să socotească aceste împrejurări ca o mărturisire deplină.

S-au depus la dosar: copie după registrul de cheltuieli, fișa privind calculul penalităților.

Din actele depuse la dosar rezultă că pârâții nu au achitat cotele de întreținere aferente lunilor iunie 2013 – octombrie 2014 pentru apartamentului din municipiul Câmpulung Moldovenesc, ., ., ., acumulând un debit în cuantum de 2830,58 lei și cu toate că au fost somați în acest sens, pârâții nu au dat curs solicitărilor.

Conform art. 46 din Legea 230/2007 toți proprietarii au obligația să plătească lunar, conform listei de plată a cheltuielilor asociației de proprietari, în avans sau pe baza facturilor emise de furnizori, cota de contribuție ce le revine la cheltuielile asociației de proprietari, inclusiv cele aferente fondurilor din asociația de proprietari, art. 48 precizând că stabilirea și repartizarea sumei care privește proprietatea comună ce revine fiecărui proprietar din cadrul condominiului se fac proporțional cu cota-parte indiviză din proprietatea comună.

Referitor la cheltuielile efectuate de asociația de proprietari pentru plata unor servicii de utilități publice sau de altă natură, legate de proprietățile individuale din condominiu și care nu se facturează individual pe fiecare dintre acestea, se vor repartiza după același criteriu care a stat la baza emiterii facturii, în conformitate cu prevederile contractului încheiat cu furnizorul respectivului serviciu.

De asemenea art. 49 din același act normativ precizează că asociația de proprietari poate stabili un sistem propriu de penalizări pentru orice sumă cu titlu de restanță, afișată pe lista de plată, penalizările nu vor fi mai mari de 0,2% pentru fiecare zi de întârziere și se vor aplica numai după o perioadă de 30 de zile care depășește termenul stabilit pentru plată, fără ca suma penalizărilor să poată depăși suma la care s-au aplicat, aliniatul 2 menționând că termenul de plată a cotelor de contribuție la cheltuielile asociației de proprietari, afișate pe lista lunară de plată, este de maximum 20 de zile calendaristice.

Prin urmare conform hotărârii Adunării Generale din data de 15 februarie 2014, au fost calculate penalități de întârziere de 0,2% după trecerea unui număr de 30 de zile de la data scadenței în cuantum de 1423,59 lei.

În consecință, față de cele expuse mai sus, instanța urmează a admite acțiunea și a obliga pe pârâții D. G. și D. L. să plătească reclamantei Asociația L. Condominală nr.1 Stadion, suma de 2830,58 lei reprezentând cheltuieli de întreținere și 1423,59 lei reprezentând penalități de întârziere.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

HOTĂRĂȘTE :

Admite acțiunea civilă având ca obiect „pretenții” formulată de reclamanta Asociația L. Condominală nr. 1 Stadion, cu sediul în mun. Câmpulung Moldovenesc, .. 22, jud. Suceava, în contradictoriu cu pârâții D. G. și D. L., ambii domiciliați în mun. Câmpulung Moldovenesc, ., ., . și în consecință:

Obligă pe pârâții D. G. și D. L. să plătească reclamantei Asociația L. Condominală nr. 1 Stadion, suma de 2830,58 lei despăgubiri și 1423,59 lei penalizări de întârziere.

Cu drept de apel în termen de 30 de zile de la comunicare.

Pronunțată în ședința publică la 10 februarie 2015.

PREȘEDINTE, GREFIER,

Red. M.M.

Tehnored. MS

Ex:4

16..02. 2015

Vezi și alte spețe de la aceeași instanță

Comentarii despre Pretenţii. Sentința nr. 222/2015. Judecătoria CÂMPULUNG MOLDOVENESC