Constatare nulitate act juridic. Sentința nr. 1984/2013. Judecătoria CARANSEBEŞ
Comentarii |
|
Sentința nr. 1984/2013 pronunțată de Judecătoria CARANSEBEŞ la data de 25-06-2013 în dosarul nr. 4836/208/2011
ROMÂNIA
JUDECĂTORIA CARANSEBEȘ
JUDEȚUL C. S.
DOSAR CIVIL NR._
SENTINȚA CIVILĂ NR. 1984/2013
ȘEDINȚA PUBLICĂ DIN 25 iunie 2013
PREȘEDINTE: A. A.
GREFIER: M. R.
S-a luat în examinare cererea formulată de reclamanta S. S. în contradictoriu cu pârâții L. D. și T. I., pentru perimare.
La apelul nominal făcut în ședință publică se pârâtul T. I., lipsă celelalte părțile.
Procedura de citare este legal îndeplinită.
S-au verificat actele și lucrările de la dosar, după care, instanța constată că
prin încheierea de ședință din data de 22.05.2012, judecarea cauzei a fost suspendată în baza art. 155 ind. 1 Cod procedură civilă, întrucât reclamanta nu și-a îndeplinit obligația de a indica adresa pârâtului L. D. pentru îndeplinirea procedurii de citare cu acesta, conform solicitărilor instanței.
Potrivit referatului, la data de 30.05.2013 s-a dispus, din oficiu, repunerea pe rol a cauzei pentru constatarea perimării.
Instanța invocă din oficiu excepția perimării cererii de chemare în judecată reține cauza pentru a se pronunța asupra excepției.
Pârâtul T. I., prezent în sala, arată că este de acord cu suspendarea judecării cauzei și solicită cheltuieli de judecată în sumă de 2000 lei, reprezentând onorariu avocat plus cheltuieli de deplasare.
INSTANȚA,
Deliberând, constată:
Prin cererea adresată instanței la data de 22.12.2011 și înregistrată cu numărul_, reclamanta S. S. a solicitat instanței ca prin hotărârea ce o va pronunța să constate nulitatea absolută a contractului de vânzare cumpărare autentificat sub nr. 22 din 21.01.2005 de notar public R., să dispună revenirea la situația anterioară de CF, să pronunțe sentința care să tină loc de contract autentic de vânzare-cumpărare asupra imobilului evidențiat în CF 921/4357 Mehadia, nr. top 729/1 Câmpu L. arabil, de 2530 mp.
În motivarea cererii reclamanta arată că în anul 1965 părinții săi și ai pârâtului T. I. (fratele său) au cumpărat de la L. I. (tatăl pârâtului L. D., prin act privat, terenul evidențiat în CF 921/4357 Mehadia, nr. top 729/1 Câmpu L. arabil, de 2530 mp, cu suma de 19.000 lei.
Se mai arată că de la data cumpărării terenul a fost în posesia părinților reclamantei, iar în anul 2009 a decedat numita T. E., care în anul 2001 a predat averea sa prin contract de întreținere. Prin urmare reclamanta susține că, contractul de vânzare-cumpărare atacat este lovit de nulitate absolută.
În drept sunt invocate dis part 966 cod civil și 968 Cod civil, art 24 și 25 pct 1-3 din L115/1938 și art. 30 din Legea 7/1996.
Din verificarea actelor de la dosar, instanța reține că ultimul act de procedură a fost efectuat la data de 22.05.2012, când cauza a fost suspendată în temeiul disp. art. 155ind. 1 Cod procedură civilă, întrucât reclamanta nu și-a îndeplinit obligația de a indica adresa pârâtului L. D. pentru îndeplinirea procedurii de citare cu acesta, conform solicitărilor instanței.
În conformitate cu disp. art. 248 Cod procedură civilă, orice cerere de chemare în judecată se perimă de drept, chiar și împotriva incapabililor, dacă a rămas în nelucrare din vina părții timp de un an, iar potrivit disp. art. 252 Cod procedură civilă perimarea se poate constata și din oficiu.
Constatând că de la data încheierii de suspendare prezenta cauză a rămas în nelucrare mai mult de un an din vina părților, nefiind îndeplinit nici un act de procedură în vederea judecării pricinii, în baza art. 248 și următoarele Cod procedură civilă, Instanța va constata perimată cererea reclamantei S. S. pentru constatare nulitate act juridic și prestație tabulară.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
HOTĂRĂȘTE
În baza art. 248 Cod pr. civilă constată perimată cererea reclamantei S. S., domiciliată în loc. Mehadia, nr. 471, jud C.-S., împotriva pârâților L. D., cu domiciliul în Făgăras, . 7, . și T. I., cu domiciliul în Mehadia, nr. 145, jud. C.-S., pentru constatare nulitate act juridic.
Respinge ca nedovedită cererea pârâtului T. I. pentru cheltuieli de judecată.
Cu recurs în 5 zile de la pronunțare.
Pronunțată în ședință publică, azi, 25.06.2013.
PREȘEDINTEGREFIER
A. A. M. R.
Red.AA/28.06.2013
Tehnored.MR/05.07.2013
Ex.2/2 pag
← Cerere de valoare redusă. Sentința nr. 2333/2013. Judecătoria... | Pretenţii. Sentința nr. 1985/2013. Judecătoria CARANSEBEŞ → |
---|