Grăniţuire. Sentința nr. 2074/2013. Judecătoria CARANSEBEŞ

Sentința nr. 2074/2013 pronunțată de Judecătoria CARANSEBEŞ la data de 05-07-2013 în dosarul nr. 3513/208/2011

ROMÂNIA

JUDECĂTORIA CARANSEBEȘ

JUDEȚUL C.-S.

DOSAR NR._

SENTINȚA CIVILĂ NR.2074/2013

ȘEDINȚA PUBLICĂ DIN 5 iulie 2013

PREȘEDINTE: Z. T.

GREFIER: sclabonschi violeta

S-a luat în examinare acțiunea civilă formulată și modificată de reclamantul O. A., în contradictoriu cu pârâții Ș. Nicolița, I. S. și S. Român prin Ministerul Finanțelor Publice prin DGFP C.-S..

La apelul nominal făcut în ședința publică, se prezintă pentru reclamant av. Ț. S., lipsa pârâții.

Procedura de citare legal îndeplinită.

S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință după care, reprezentanta reclamantului arată că nu mai are alte probe și solicită admiterea acțiunii așa cum a fost formulată și modificată, cu cheltuieli de judecată.

INSTANȚA

Deliberând asupra cauzei civile de față, constată următoarele:

Prin cererea înregistrată pe rolul acestei instanțe la data de 13.09.2011, sub numărul_, reclamantul O. A. a solicitat instanței, în contradictoriu cu pârâtele Ș. Nicolița și I. S. ca, prin hotărârea ce o va pronunța, să se stabilească linia de hotar între proprietățile învecinate ale părților, situate administrativ în Caransebeș, . cele trei parcele fiind dezmembrate din .. 5236/1/3, în suprafață totală de 11.168 m.p., cu cheltuieli de judecată.

În motivare, reclamantul arată că este proprietarul tabular al terenul evidențiat în CF_ Caransebeș, provenit din conversia de pe hârtie a CF_, nr. top. 5236/1/3/1, Arabil în Teus, în suprafață tabulară de 2500 m.p. Terenul se învecinează cu terenurile proprietatea pârâtelor, toate cele 3 terenuri fiind dezmembrate din .. 5236/1/3 de 11.168 mp cu ocazia emiterii titlurilor de proprietate în temeiul legii fondului funciar. Între cele trei terenuri nu au existat linii exterioare vizibile de hotar, astfel ca nu știu unde să amplaseze un gard despărțitor. Reclamantul mai arată că este posibil ca pârâta Ș. Nicolița să îi încalce linia de hotar, iar încercările de soluționare pe cale amiabilă a conflictului nu au dus la rezultate. În schimb, pârâta I. S. s-a declarat de acord cu demersurile pe care reclamantul urma să le întreprindă.

În drept, cererea este întemeiată pe disp.584 Cod civil.

La data de 21.01.2013 reclamantul formulat o modificare de acțiune, în sensul introducerii în cauză a Statului Român prin Ministerul Finanțelor Publice București.

Pârâta Ș. Nicolița nu s-a prezentat în instanță și nici nu au formulat întâmpinare la dosar, dar a susținut că a solicitat strămutarea pricinii, cererea de strămutare fiind însă respinsă potrivit dovezii de la dosar.

Pârâta I. S. nu a formulat întâmpinare și nu s-a prezentat în instanță.

În probațiune, au fost depuse înscrisuri și s-a propus și încuviințat proba cu expertiza topografica.

Potrivit extrasului CF de la f. 6 dosar, reclamantul O. A. este proprietar tabular asupra imobilului cu nr. top. 5236/1/3/1 Caransebeș, Arabil în Teuș, în suprafață de 2500 mp, înscris în C.F. nr._ Caransebeș (nr. C.F. vechi_).

Potrivit extraselor CF de la f. 61, 62 dosar, S. Român este proprietar tabular asupra imobilului cu nr. top. 5236/1/3/2/4, La Teuș – G., în suprafață de 982 mp, imobil înscris în C.F. nr._ Caransebeș, precum și asupra imobilului cu nr. top. 5236/1/3/2/1, La Teuș – G., în suprafață de 6835 mp, înscris în C.F. nr._ Caransebeș. De asemenea, potrivit extrasului C.F. de la f. 63 dosar, numitul Crecestean G. este proprietar tabular asupra imobilului cu nr. top. 5236/1/3/2/2 și nr. top. 5236/1/3/2/3 Caransebeș, Teuș, în suprafață de 851 mp, înscris în C.F. nr._ Caransebeș.

În cauză s-a întocmit un raport de expertiză topografică de către ing. exp. R. T. D. (f. 33), care a concluzionat în sensul că . nr top. 5236/1/3/1 arabil în Teuș este delimitată de perimetrul A-B-C-D-E-F prezentat în planul de expertiză tehnică anexat raportului de expertiză. Linia de hotar despărțitoare este marcată de aliniamentul A-B-C-D prezentat în planul de expertiză tehnică. . reclamantului este folosită de pârâta I. S. în perimetrul A-B-E-F, iar de către pârâta Ș. Nicolița în perimetrul B-C-D-E.

Din coroborarea planului de amplasament și delimitare de la f. 66 dosar cu extrasele C.F. de la f. 71-72 dosar și cu încheierea de C.F. de la f. 70 dosar, instanța reține că imobilul proprietatea reclamantului, în suprafață inițială de 2500 mp, a suferit o dezmembrare în două parcele, una în suprafață de 784 mp iar cealaltă în suprafață de 1716 mp, atribuindu-li-se noilor parcele nr. cad. electronic_ și nr. cad._ și fiind înscrise în Cărțile funciare cu același număr.

Din extrasul C.F. de la f. 84 dosar, instanța mai reține că pârâta I. S. este coproprietară tabulară (în cotă de ½, alături de numiții P. M. M. și P. C.) asupra suprafeței de 630 mp, corespunzătoare nr. top. 5237/2 Caransebeș, înscrisă în C.F. nr._ Caransebeș, teren pe care este construită casa din .. 19.

În fine, din extrasul C.F. de la f. 85 dosar, instanța reține că pârâtul S. Român este proprietar tabular asupra 250/404 mp teren din imobilul cu nr. top. 5236/2 Caransebeș, G. la Teuș cu casa nr. 59/70, în suprafață de 404 mp, numitul G. T. fiind proprietar tabular asupra casei cu nr. 59/70 edificate pe acest teren.

În urma depunerii acestor extrase C.F. la dosar, expertul a întocmit un nou supliment la raportul de expertiză, concluzionând în sensul că parcelele învecinate celei aflate în proprietatea reclamantului se află în proprietatea Statului Român și sunt folosite de pârâte astfel: de către pârâta I. S. în perimetrul A-B-E-F, prezentat în planul de expertiză anexat suplimentului la raport, iar de către pârâta Ș. Nicolița, în perimetrul B-C-D-E, prezentat în același plan.

În fine, prin suplimentul de la f. 103 dosar, expertul a precizat în detaliu cu care imobile se învecinează fiecare dintre imobilele aparținând reclamantului și care au rezultat în urma dezmembrării despre care s-a făcut mențiune mai sus.

Astfel, expertul a concluzionat în sensul că imobilul cu nr. top. 5236/1/3/1/1 și nr. top. 5236/1/3/1/2 se învecinează cu .. top. 5236/1/3/2/1, proprietatea Statului Român, fiind folosită de pârâte conform perimetrelor marcate în planul anexat suplimentului la raportul de expertiză, respectiv A-B-E-F (pârâta I. S.) și B-C-D-E (pârâta Ș. Nicolița).

Văzând mijloacele de probă mai sus prezentate, instanța constată aplicabilitatea în cauză a prevederilor art. 584 C.civ. (potrivit cărora, orice proprietar poate îndatora pe vecinul său la grănițuirea proprietății lipite cu a sa; cheltuielile grănițuirii se vor face pe jumătate), precum și a dispozițiilor art. 480 C.Civ., astfel că, raportat la faptul că pârâtele nu sunt proprietare tabulare asupra terenurilor pe care le folosesc fără titlu, iar reclamantul deține un titlu, dreptul său fiind și intabulat în C.F., instanța va admite cererea atât în ceea ce privește grănițuirea cât și în ceea ce privește revendicarea.

Va stabili linia de hotar dintre imobilele proprietatea reclamantului, înscrise în C.F._ Caransebeș, nr. cad._, în suprafață de 1716 mp, și C.F._, nr. cad._, în suprafață de 784 mp, și, respectiv, imobilul proprietatea pârâtului S. Român prin Ministerul Finanțelor Publice prin DGFP C.-S., nr. top. 5236/1/3/2/1, în suprafață de 6835 mp, La Teus-G., înscris în C.F. nr._ (nr. C.F. vechi 304) Caransebeș, potrivit aliniamentului punctelor A-B-C-D evidențiate în schița anexată celui de al patrulea supliment la raportul de expertiză întocmit în cauză de ing. exp. R. T. D. (f. 105 dosar).

Va obligă pârâta I. S. să lase reclamantului, în deplină proprietate, suprafața delimitată de punctele A-B-E-F prezentată în planul de expertiză tehnică anexat celui de al patrulea supliment la raportul de expertiză întocmit în cauză de ing. exp. R. T. D. (f. 105 dosar), suprafața aparținând numerelor cad._ din C.F._ și nr. cad._ din C.F._ Caransebeș.

Va obligă pârâta Ș. Nicolița să lase reclamantului, în deplină proprietate, suprafața delimitată de punctele B-C-D-E prezentată în planul de expertiză tehnică anexat celui de al patrulea supliment la raportul de expertiză întocmit în cauză de ing. exp. R. T. D. (f. 105 dosar), suprafața aparținând numerelor cad._ din C.F._ și nr. cad._ din C.F._ Caransebeș.

Văzând prevederile art. … va obliga pârâtul S. Român prin Ministerul Finanțelor Publice prin D.G.F.P. C.-S. să achite reclamantului cheltuieli de judecată în cuantum de 876, 95 lei, reprezentând jumătate din cheltuielile de grănițuire.

Întrucât pârâtele I. S. și Ș. Nicolița au căzut în pretenții, instanța le va obliga să achite reclamantei cheltuieli de judecată în cuantum de câte 876, 95 lei.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

HOTĂRĂȘTE:

Admite cererea având ca obiect grănițuire și revendicare, formulată și modificată de reclamantul O. A., domiciliat în Caransebeș, . în contradictoriu cu pârâții Ș. Nicolița, I. S., domiciliați in Caransebeș, .. 17 A și S. Român prin Ministerul Finanțelor Publice prin DGFP C.-S..

Stabilește linia de hotar dintre imobilele proprietatea reclamantului, înscrise în C.F._ Caransebeș, nr. cad._, în suprafață de 1716 mp, și C.F._, nr. cad._, în suprafață de 784 mp, și, respectiv, imobilul proprietatea pârâtului S. Român prin Ministerul Finanțelor Publice prin DGFP C.-S., nr. top. 5236/1/3/2/1, în suprafață de 6835 mp, La Teus-G., înscris în C.F. nr._ (nr. C.F. vechi 304) Caransebeș, potrivit aliniamentului punctelor A-B-C-D evidențiate în schița anexată celui de al patrulea supliment la raportul de expertiză întocmit în cauză de ing. exp. R. T. D. (f. 105 dosar).

Obligă pârâta I. S. să lase reclamantului, în deplină proprietate, suprafața delimitată de punctele A-B-E-F prezentată în planul de expertiză tehnică anexat celui de al patrulea supliment la raportul de expertiză întocmit în cauză de ing. exp. R. T. D. (f. 105 dosar), suprafața aparținând numerelor cad._ din C.F._ și nr. cad._ din C.F._ Caransebeș.

Obligă pârâta Ș. Nicolița să lase reclamantului, în deplină proprietate, suprafața delimitată de punctele B-C-D-E prezentată în planul de expertiză tehnică anexat celui de al patrulea supliment la raportul de expertiză întocmit în cauză de ing. exp. R. T. D. (f. 105 dosar), suprafața aparținând numerelor cad._ din C.F._ și nr. cad._ din C.F._ Caransebeș.

Obligă pârâtul S. Român prin Ministerul Finanțelor Publice prin D.G.F.P. C.-S. să achite reclamantului cheltuieli de judecată în cuantum de 876, 95 lei, reprezentând jumătate din cheltuielile de grănițuire.

Obligă pârâtele I. S. și Ș. Nicolița să achite reclamantei cheltuieli de judecată în cuantum de câte 876, 95 lei.

Cu drept de recurs în termen de 15 zile de la comunicare.

Pronunțată în ședință publică, astăzi, 5 iulie 2013.

PREȘEDINTE Ptr.GREFIER

ZÎNCA T. S. V.

Aflată în CO.

GREFIER-ȘEF

G. B.

red./tehn Z.T. 4 noiembrie 2013

ex.7 4 noiembrie 2013

Vezi și alte spețe de la aceeași instanță

Comentarii despre Grăniţuire. Sentința nr. 2074/2013. Judecătoria CARANSEBEŞ