Plângere contravenţională. Sentința nr. 434/2013. Judecătoria CARANSEBEŞ
Comentarii |
|
Sentința nr. 434/2013 pronunțată de Judecătoria CARANSEBEŞ la data de 07-02-2013 în dosarul nr. 630/240/2012
ROMÂNIA
JUDECĂTORIA CARANSEBEȘ
JUDEȚUL C. S.
DOSAR NR._
SENTINȚA CIVILĂ NR. 434/2013
ȘEDINȚA PUBLICĂ DIN 7 februarie 2013
PREȘEDINTE: L. N.
GREFIER: D. M.
S-a luat în examinare plângerea contravențională formulată de petent . în contradictoriu cu intimat CNADNR SA – C. de S. Tehnice Rutiere și Informatică – CESTRIN București.
La apelul nominal, făcut în ședința publică, lipsă părțile.
Procedura de citare legal îndeplinită.
După deschiderea dezbaterilor și verificarea actelor de la dosar,
Instanța constată cauza în stare de judecată și o lasă în pronunțare.
INSTANȚA
Deliberând, constată:
Prin plângerea înregistrată la Judecătoria Hațeg sub nr._, la data de 12 iunie 2012, scutită de taxa de timbru, petenta . a chemat în judecată CNADNR SA, C. de S. Tehnice Rutiere și Informatică – CESTRIN București, DRDP Timișoara și S. R. reprezentat de Ministerul Finanțelor Publice și a formulat plângere contravențională împotriva procesului-verbal de constatare a contravenției . nr._/15.05.2012, solicitând admiterea plângerii, anularea procesului-verbal și a tarifului de despăgubire, obligarea Statului R. reprezentat de Ministerul Finanțelor Publice la restituirea amenzii de 125 lei achitată în contul Trezoreriei Statului, precum și obligarea DRDP Timișoara la restituirea tarifului de despăgubire de 12,5 lei. În subsidiar solicită înlocuirea sancțiunii amenzii cu avertisment și exonerarea societății de la plata tarifului de despăgubire. A solicitat și judecarea în lipsă.
În motivarea plângerii, societatea petentă a invocat excepții de nulitate a procesului-verbal, respectiv, lipsa mențiunii privind sediul social al contravenientului potrivit art. 16 alin. 6 din OG 2/2001, lipsa semnăturii agentului constatator conform art. 17 din OG 2/2001. Pe fondul plângerii susține că această contravenție nu prezintă un grad de pericol ridicat, ci unul redus, iar contestatorul a dat dovadă de bună-credință achitând imediat amenda și tariful de despăgubire, iar lipsa rovinietei se datorează unei greșeli regretabile de administrare.
În drept și-a întemeiat plângerea pe disp. OG 2/2001, Legea 455/2001, codul de procedură civilă și Codul penal.
Deși legal citată societatea intimată nu s-a prezentat în fața instanței și nici nu a formulat întâmpinare în cauză.
Prin întâmpinarea de la fila 28 dosar, Statul Român prin Ministerul Finanțelor Publice a invocat lipsa calității procesuale pasive, susținând că petenta a solicitat anularea unui proces verbal de constatare a contravenției emis de CNADNR-CESTRIN, iar simplul fapt că sumele provenite din amenzi se fac venit la bugetul de stat nu justifică calitatea procesuală pasivă a Statului român.
Prin Sentința civilă nr. 701/2012, Judecătoria Hațeg a admis excepția de necompetență teritorială a Judecătoriei Hațeg și a declinat competența de soluționare a cererii în favoarea Judecătoriei Caransebeș, cauza fiind înregistrată la această instanță la data de 19 octombrie 2012.
La dosar s-au depus înscrisuri, din analiza cărora, instanța reține următoarele:
Prin procesul-verbal de constatare a contravenției . nr._/15.05.2012 (fila 9) se constată că în data de 02.05.2012, ora 9,48 pe DN 68 km 40+600 m Bucova, vehiculul categoria A, cu numărul de înmatriculare_, aparținând T. R. SRL a circulat fără a deține rovinietă valabilă (foto_-_-_), fapta constituind contravenție conform art. 8 alin. 1 din OG 15/2002 privind aplicarea tarifului de utilizare și a tarifului de trecere pe rețeaua de drumuri naționale, cu modificările și completările ulterioare se sancționează potrivit art. 8 alin (2) din OG nr. 15/2002 cu amendă contravențională în valoare de 250 lei.
Potrivit art. 8 alin. (3) contravenientul este obligat să achite pe lângă amenda contravențională și tariful de despăgubire, a cărui contravaloare și mod de achitare sunt prevăzute în Înștiințarea de plată care însoțește procesul-verbal și se achită în termen de 15 zile de la data comunicării către contravenient a procesului-verbal.
Instanța constată că procesul verbal de constatare a contravenției a fost generat și tipărit în mod automat cu ajutorul mijloacelor tehnice ale SIEGMCR, respectiv conform prevederilor art. 7 din Legea nr. 455/2011 privind semnătura electronică, având asociată semnătură electronică extinsă a agentului constatator.
De asemenea, potrivit art. 9 alin. 2 și 3 din O.G. nr.15/2002, constatarea contravențiilor se poate face și cu ajutorul unor mijloace tehnice omologate amplasate pe rețeaua de drumuri naționale din România, consemnându-se aceasta în procesul-verbal de constatare a contravenției, iar procesul-verbal de constatare a contravenției se poate încheia și în lipsa contravenientului, după identificarea acestuia pe baza datelor furnizate de Ministerul Administrației și Internelor - Direcția Regim Permise de Conducere și Înmatriculare a Vehiculelor sau a conducătorului auto, în cazul utilizatorilor străini.
Prin urmare, chiar în lipsa contravenientului și a martorilor, procesul verbal de contravenție este valabil încheiat, deoarece s-a arătat acest lucru în cuprinsul lui, el fiind emis electronic, contravenția constatându-se tot cu mijloace electronice.
Nulitatea absolută a procesului verbal de contravenție atacat, invocată de petent, referitoare la semnătura electronică a agentului constatator și lipsa semnăturii olografe de pe acesta, nu poate fi reținută de către instanță, deoarece art. 17 din O.G. nr. 2/2001 sancționează cu nulitate absolută lipsa semnăturii agentului constatator din cuprinsul procesului-verbal, fără însă a distinge în ceea ce privește tipul semnăturii (olografă sau electronică).
În condițiile în care procesul-verbal este generat și semnat electronic, purtând mențiunea că semnătura electronică a agentului constatator este bazată pe un certificat calificat, în conformitate cu prevederile Legii nr. 455/2001, este evident că semnătura există, aceasta fiind însă în format electronic și nu olograf, neputându-se pune problema nulității procesului-verbal pentru lipsa semnăturii.
Potrivit art. 1 din Legea nr. 455/2001 privind semnătura electronică, această lege stabilește regimul juridic al semnăturii electronice și al înscrisurilor în formă electronică, precum și condițiile furnizării de servicii de certificare a semnăturilor electronice, iar potrivit art. 2 din aceeași lege, se prevede că ea se completează cu dispozițiile legale privind încheierea, validitatea și efectele actelor juridice.
De asemenea, instanța nu va reține susținerea petentei privind aplicarea disp. art. 17 din OG 2/2001 raportat la lipsa mențiunii privind sediul social al contravenientului, procesul verbal contestat fiind întocmit cu respectarea dispozițiilor legale, având toate mențiunile prevăzute sub sancțiunea nulității.
Având însă în vedere prevederile art. II din Legea nr. 144 din 23 iulie 2012 pentru modificarea Ordonanței Guvernului nr. 15/2002 privind aplicarea tarifului de utilizare și a tarifului de trecere pe rețeaua de drumuri naționale din România, publicată în monitorul oficial nr.509 din 24 iulie 2012, potrivit cărora „Tarifele de despăgubire prevăzute de Ordonanța Guvernului nr.15/2002 privind aplicarea tarifului de utilizare și a tarifului de trecere pe rețeaua de drumuri naționale din România, aplicate și contestate în instanță până la data intrării în vigoare a prezentei legi se anulează” instanța va admite în parte prezenta plângere contravențională și va dispune anularea tarifului de despăgubire și menține în rest dispozițiile procesului verbal . 12 nr._/15.05.2012 de CNADNR-CESTRIN București, menținând celelalte dispoziții ale procesului verbal contestat.
Față de aceste considerente și văzând că petenta a solicitat anularea unui proces verbal de constatare a contravenției emis de CNADNR-CESTRIN, iar simplul fapt că sumele provenite din amenzi se fac venit la bugetul de stat nu justifică calitatea procesuală pasivă a Statului român, instanța va admite excepția lipsei calității procesuale pasive a Statului R. prin Ministerul Finanțelor Publice și va respinge celelalte pretenții ale petentei.
PENTRU ACESTE MOTIVE
IN NUMELE LEGII
H O T A R A Ș T E
Admite excepția lipsei calității procesuale pasive a Statului R. prin Ministerul Finanțelor Publice.
Admite în parte plângerea contravențională formulată de petenta . cu sediul în Chisoda, Calea Chisodei, nr. 201, jud. T. împotriva procesului-verbal de contravenție . nr._ încheiat de C. NAȚIONALĂ DE AUTOSTRĂZI ȘI DRUMURI NAȚIONALE DIN ROMÂNIA SA - C. de S. Tehnice Rutiere și Informatică CESTRIN cu sediul în București, B-ul I. M., nr. 401A, sector 6, la data de 15.05.2012, în contradictoriu cu intimații C. Națională de Autostrăzi și Drumuri Naționale din România SA cu sediul în București, B-ul D. G., nr. 38, sector 1, C. de S. Tehnice Rutiere și Informatică CESTRIN cu sediul în București, B-ul I. M., nr.401A, sector 6, Direcția R. de Drumuri și Poduri Timișoara cu sediul în Timișoara, .. 18, jud. T. și Statul Român prin Ministerul Finanțelor Publice cu sediul în București, ., sector 5.
Dispune anularea tarifului de despăgubire și menține în rest dispozițiile procesului verbal . 12 nr._/15.05.2012 de CNADNR-CESTRIN București.
Respinge celelalte pretenții ale petentei.
Cu drept de recurs în termen de 15 zile de la comunicare.
Pronunțată în ședință publică azi, 7 februarie 2013.
PREȘEDINTE GREFIER
L. N. D. M.
red.LN
tehnored.DM
ex.9-05.03.2013
← Acţiune în constatare. Sentința nr. 1590/2013. Judecătoria... | Plângere contravenţională. Sentința nr. 3197/2013.... → |
---|