Somaţie de plată. Hotărâre din 18-03-2013, Judecătoria CARANSEBEŞ
Comentarii |
|
Hotărâre pronunțată de Judecătoria CARANSEBEŞ la data de 18-03-2013 în dosarul nr. 514/208/2013
RO M A N I A
JUDECĂTORIA CARANSEBEȘ
JUDEȚUL C.-S.
DOSAR NR._
ORDONANȚA NR. 913/2013
ȘEDINȚA PUBLICĂ DIN 18 MARTIE 2013
PREȘEDINTE: A. M.
GREFIER: A. K.
S-a luat în examinare acțiunea civilă formulată de creditoarea . în contradictoriu cu debitoarea L. P. C. pentru emitere somație de plată.
La apelul nominal făcut în ședință publică, lipsă părțile.
Procedura de citare îndeplinită.
După deschiderea dezbaterilor și efectuarea referatului cauzei, nemaifiind probe de administrat se trece la deliberare.
INSTANȚA
Deliberând, constată:
Prin cererea înregistrată la această instanță sub nr._ /11.02.2013 creditoarea . a chemat în judecată debitoarea L. P. C. solicitând emiterea somației de plată pentru suma de 470, 83 lei reprezentând preț servicii telefonie mobilă, 1.138, 40 lei penalități convenționale calculate până la 31.01.2013, contravaloarea penalităților convenționale în cuantum de 0,5% pentru fiecare zi întârziere aferente debitului principal în cuantum de lei curse în continuare pentru perioada 01.02.2013 și data îndeplinirii obligației de plată, 101, 3 lei cheltuieli de judecată.
În motivarea cererii creditoarea arată că între părți a existat contracte pentru servicii de telefonie mobilă încheiate la data de 14.07.2010 și 06.05.2011 în temeiul cărora s-a obligat să presteze debitoarei servicii de telefonie mobilă V.. Creditoarea și-a respectat obligația în sensul că a furnizat aceste servicii, însă debitoarea, la rândul ei nu a respectat obligația de plată a contravalorii, astfel că suma de 470,83 lei a rămas neachitată deși scadența stabilită convențional între părți prin contractul încheiat și reluată la fiecare factură a fost depășită, iar prețul serviciilor însușit.
Deși legal citată debitoarea nu a formulat întâmpinare și nu s-a prezentat în instanță.
În cauză s-a administrat proba cu înscrisuri din analiza căreia instanța reține că între părți s-au încheiat contractele nr._/14.07.2010 și_.1/06.05.2011, contracte în temeiul cărora creditoarea . s-a obligat să presteze debitoarei servicii de telefonie mobilă. Deși creditoarea a respectat obligația asumată și a asigurat aceste servicii, debitoarea nu a înțeles ca la rândul său să facă și plata contravalorii serviciilor de care a beneficiat, neachitând un nr. de 3 facturi fiscale. În atare situație, creditoarea a solicitat pe lângă plata contravalorii acestor facturi și plata penalităților de întârziere.
Așa cum am arătat debitoarea nu a formulat întâmpinare, instanța asimilând atitudinea sa procesuală cu recunoașterea pretențiilor creditoarei.
Văzând și disp. art. 1 și 5 din OG 5/2001 instanța constată că ne aflăm în prezența unei creanțe certe, lichide și exigibile numai în ceea ce privește contravaloarea serviciilor, penalitățile calculate până la 31.01.2013. În privința sumelor de bani reprezentând penalității viitoare, și dobânzi viitoare ( ambele solicitate în timp până la data plății efective), apreciem că aceste creanțe nu sunt exigibile, întrucât instanța nu poate cunoaște care va fi data invocată de către creditoare.
În consecință, cererea pentru emiterea somației de plată se va admite în parte, în modalitatea expusă deja.
În baza art. 274 C.p.c. se va obliga debitoarea să plătească creditoarei 101, 3 lei cheltuieli de judecată.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
O R D O N Ă
Admite în parte cererea creditoarei ., cu sediul în București Piața Charles de Gaulle nr. 15 sector 1 și sediul ales la Cabinet Avocat F. Ovanesian în C., .-84 jud. C., în contradictoriu cu debitoarea L. P. C., dom. în . . jud. C.-S. și prin afișare la Consiliul Local C-tin D. și ușa instanței, pentru emitere somație de plată.
Somează debitoarea ca în termen de 30 de zile de la comunicare să plătească creditoarei 470,83 lei preț servicii telefonie mobilă, 1.138,40 lei penalități convenționale pentru perioada cuprinsă între scadența fiecărei facturi anexate și data de 31.01.2013.
Obligă debitoarea să plătească creditoarei 101,3 lei cheltuieli de judecată.
Respinge cererea în privința penalităților cuprinse între 01.02.2013 și data îndeplinirii obligației de plată.
Cu drept de a formula cerere în anulare în termen de 10 zile de la comunicare.
Pronunțată în ședință publică, azi, 18 martie 2013.
PREȘEDINTE GREFIER
A. M. A. K.
Red.col.A.M./10.04.2013
Tehnored.KA/10.04.2013
Ex. 7
← Plângere contravenţională. Sentința nr. 659/2013.... | Plângere contravenţională. Sentința nr. 2248/2013.... → |
---|