Plângere contravenţională. Sentința nr. 955/2013. Judecătoria CARANSEBEŞ

Sentința nr. 955/2013 pronunțată de Judecătoria CARANSEBEŞ la data de 21-03-2013 în dosarul nr. 28925/325/2012

ROMÂNIA

JUDECĂTORIA CARANSEBEȘ

DOSAR NR._

SENTINȚA CIVILĂ NR. 955/2013

Ședința publică din 21.03.2013

PREȘEDINTE: O. D.

GREFIER: G. N.

Pe rol se află judecarea cauzei civile formulată de petenta . SRL în contradictoriu cu intimatul I. DE S. PENTRU CONTROLUL ÎN TRANSPORTUL RUTIER ISCTR – REGIUNEA 5 având ca obiect plângere contravențională.

La apelul nominal făcut în ședință publică se constată lipsa părților.

Procedura de citare este legal îndeplinită.

Dezbaterile în fond asupra cauzei au avut loc în ședința publică din data de 14 martie 2013, consemnate în încheierea de ședință din acea dată, ce face parte integrantă din prezenta hotărâre, pronunțarea cauzei amânându-se pentru data de 21 martie 2013, din lipsă de timp pentru deliberare.

INSTANȚA

Deliberând asupra cauzei de față, constată următoarele:

Prin cererea înregistrată pe rolul Judecătoriei Timișoara sub nr._ la data de 23.10.2012 petenta . SRL a chemat în judecată intimatul I. DE S. PENTRU CONTROLUL ÎN TRANSPORTUL RUTIER ISCTR – REGIUNEA 5 solicitând instanței, anularea procesului verbal . nr._/03.09.2012, cu consecința exonerării de la plata amenzii astfel stabilite.

În motivarea plângerii, petenta a arătat că în data de 8.05.2012 a fost oprit in trafic pentru control un autovehicul al firmei - autotractor si semiremorca cu nr. de înmatriculare_ lângă localitatea Caransebeș ( DN 6) de către organul de control inspector ISCTR care, prin analizarea datelor din cardul tahografic al conducătorului auto a constatat că în data de 26.04.2012 nu s-ar fi respectat perioada de odihnă zilnică.

Petenta a arătat că analizând procesul verbal contestat a constatat că nu este menționat în preambulul acestuia sediul (adresa) firmei, așa cum o cere imperativ textul de lege. Astfel, agentul constatator menționează ca sediu al firmei doar orașul în care aceasta funcționează - respectiv Slatina. De asemenea, nu sunt menționate nici numărul de înregistrare al societății în Registrul Comerțului și codul fiscal ca date de identificare ale firmei, precum si numele reprezentantului legal al acesteia și a apreciat că, actul normativ-cadru în materie contravențională, stabilește la art. 17 că în cazul persoanelor juridice, lipsa denumirii ori sediului atrage nulitatea absolută a actului contravențional.

Petenta a mai susținut că art. 19 din OG 2/2002, stabilește că procesul-verbal de contravenție se semnează pe fiecare pagină de către agentul constatator și contravenient deopotrivă, însă în cazul de față semnătura agentului apare doar pe a doua pagină.

S-a mai arătat că o altă prevedere a OG nr. 2/2001 încălcată de către agentul constatator la întocmirea procesului-verbal de contravenție este și aceea că atunci când contravenientul nu se află de față, agentul constatator va face mențiune despre aceasta situație ce va trebui însă să fie confirmată de cel puțin un martor.

În continuare petenta a arătat că, art. 16 al. 9 OG 2/2001 prevede obligația agentului constatator de a aduce la cunoștința contravenientului dreptul acestuia de a face obiecțiuni privind conținutul actului constatator (rubrica "alte mențiuni"), toate acestea sub sancțiunea nulității procesului-verbal de contravenție.

Petenta a învederat că sancțiunea contravenționala a amenzii în cuantum de 6000 lei a fost stabilită în data de 8.05.2012 pentru o faptă constatată în aceeași dată, ora 15.50, conform procesului-verbal de contravenție . nr._, întocmit la fața locului. Prin urmare data-limită maximă legală în care comunicarea era valabila era 8.06.2012.

Petenta a menționat că, procesul-verbal apare ca fiind întocmit în data de 3.09.2012, adică la 4 (patru) luni de la completarea lui efectivă de către agentul constatator, din acel moment urmând a se socoti, în accepțiunea intimatului, împlinirea termenului pentru comunicare, motiv pentru care, a solicitat instanței, să constate tardivitatea evidentă în ceea ce privește procedura comunicării procesului-verbal de contravenție prin procesul-verbal de afișare din data de 20.09.2012.

În drept petenta a invocat dispozițiile OG nr. 2/2001.

În probațiune petenta a depus copia procesului verbal contestat, copia procesului verbal de afișare (f-5,6).

Plângerea formulată de petentă este scutită de plata taxei judiciare de timbru și a timbrului judiciar, în temeiul art. 15 lit. i din Legea nr. 146/1997 și art. 36 din O.G. nr. 2/2001.

La data de 06.11.2012, intimatul a depus la dosar întâmpinare prin care a solicitat respingerea plângerii ca neîntemeiată.

În motivare intimatul a arătat că, cu ocazia controlului efectuat în trafic rutier in data de 08.05.2012, ora 10.20 pe raza localității Buchin DN 6 KM 455, județul C.-S. a fost depistat autovehiculul cu nr. de înmatriculare_, deținut si utilizat de societatea petentă. În urma controlului asupra documentelor necesare și obligatorii efectuării transportului rutier in condiții de legalitate conform art.44 din OMTI 980/2011, s-a constatat faptul că șoferul nu a respectat perioada minimă de odihnă zilnică redusă cu până la o ora în data de 08.05.2012, faptă prevăzută și sancționată de art. 8 alin. 3 pct. 6 din OG nr. 37/2007 actualizată.

Intimata a arătat că în urma controlului efectuat s-a încheiat Formularul de Control în Trafic care a fost semnat de conducătorul auto, atestând astfel ca reale cele consemnate de inspectorul de trafic în procesul verbal de contravenție, un exemplar fiindu-i înmânat acestuia sub semnătură.

Cu privire la susținerile petentei referitoare la nulitatea actului de sancționare, intimata a arătat că aplicarea amenzii nu este tardivă potrivit art. 13 alin.1 din OG 2/2001, chiar dacă fapta contravențională a fost săvârșită de petentă la data de 8 mai 2012, iar procesul verbal de contravenție a fost încheiat la data de 3 septembrie 2012, aplicarea amenzii contravenționale nu s-a prescris.

Si în ceea ce privește lipsa martorului și a obiecțiunilor reprezentantului legal al contravenientei, s-a susținut că acestea sunt acoperite de mențiunile agentului constatator și a precizat că nerespectarea prev. art. 16 alin.7 din OG 2/2001, atrage o nulitate relativă a procesului verbal, în speță, procesul verbal a fost încheiat în absența reprezentantului legal al societății contraveniente cât și în lipsa unui martor, însă la rubrica alte mențiuni agentul constatator a menționat și motivat.

A arătat intimata că fapta contravențională reținută în sarcina petentei se circumscrie prevederilor art. 8 alin.3 pct.6 al OG 21/2009, iar pentru fapta comisă este răspunzătoare întreprinderea/operatorul de transport care are obligația conform CE 561/2006, să organizeze activitatea conducătorilor auto în scopul prevenirii acestui tip de abateri, în condițiile în care este de notorietate faptul că oboseala este principalul factor al producerii accidentelor rutiere.

Intimata a invocat necompetenta teritorială a Judecătoriei Timișoara.

Prin Sentința civilă nr. 8083/27.11.2012, Judecătoria Timișoara a admis excepția necompetenței teritoriale a Judecătoriei Timișoara și a dispus declinarea competenței de soluționare a cauzei în favoarea Judecătoriei Caransebeș.

Cauza s-a înregistrat la Judecătoria Caransebeș la data de 28.12.2012.

Analizând actele și lucrările dosarului, instanța reține în fapt, următoarele:

Potrivit procesului-verbal de sancționare contravențională . nr._/03.09.2012 petenta a fost sancționată contravențional cu amendă în sumă de 6000 lei, în temeiul art.9 lit.d din OG 21/2009, reținându-se în sarcina contravenientei că, în data de 8.05.2012 a fost oprit in trafic pentru control un autovehicul al firmei - autotractor si semiremorca cu nr. de înmatriculare_ lângă localitatea Caransebeș ( DN 6) de către organul de control inspector ISCTR care, prin analizarea datelor din cardul tahografic al conducătorului auto a constatat că în data de 26.04.2012 nu s-a respectat de către șofer perioada de odihnă zilnică (f.5).

Conform art. 34 din OG 2/2001, instanța analizează legalitatea și temeinicia procesului verbal de constatare a contravenției și hotărăște asupra sancțiunii aplicate.

Sub aspectul legalității procesului verbal, instanța constată că acesta cuprinde toate mențiunile prevăzute de art. 16 și 17 din OG nr. 2/2001 sub sancțiunea nulității, fiind încheiat cu respectarea prevederilor legale.

Susținerile petentei privind nulitatea actului sancționator vor fi înlăturate de instanță ca neîntemeiate, instanța apreciind că procesul verbal de contravenție a fost încheiat cu respectarea prevederilor legale menționate.

Petenta a invocat ca și motiv de nulitate a procesului verbal lipsa indicării sediului firmei, a nr. de înregistrare în Registrul comerțului și codul fiscal precum și a numelui reprezentantului acesteia. Analizând procesul verbal instanța observă că la pct. 2, la indicarea persoanei vinovate pentru săvârșirea faptei, agentul constatator a completat toate mențiunile invocate de către petentă ca fiind lipsă.

În ceea ce privește lipsa obiecțiunilor și a indicării unui martor, instanța reține că, procesul verbal s-a încheiat la o dată ulterioară efectuării controlului în trafic, însă cu respectarea termenului de 6 luni prev. de art. 13 din OG 2/2001, și pentru acest motiv lipsesc atât obiecțiunile șoferului cât și martorul la încheierea procesului verbal, consemnându-se că nu a putut fi găsit decât un alt agent constatator care însă nu poate avea calitatea de martor. Cu privire la obiecțiuni, instanța mai reține și faptul că șoferul nu are calitatea de reprezentant al contravenientului persoană fizică, astfel că, nu este necesară semnarea procesului verbal și consemnarea obiecțiunilor acestuia.

De asemenea lipsa semnăturii agentului constatator pe fiecare pagină a procesului verbal și însușirea conținutului acestuia prin semnarea pe pagina finală ar putea atrage doar o nulitate relativă în condițiile dovedirii unei vătămări, vătămare care nu a fost nici invocată și nici dovedită în prezenta cauză.

Sub aspectul tardivității comunicării procesului verbal, deși petenta a susținut că procesul verbal i-a fost comunicat după 1 lună de la data aplicării sancțiunii contravenționale, instanța constată că această susținere este neîntemeiată. Astfel, cu ocazia controlului în trafic, la data de 08.05.2012, nu s-a încheiat procesul verbal de contravenție, ci s-a completat doar formularul de control în trafic (f. 8,9), depus de către intimată la solicitarea instanței. Ulterior, la data de 03.09.2012 s-a încheiat procesul verbal de contravenție, cu respectarea termenului de 6 luni prev. de art. 13 din OG 2/2001. De asemenea procesul verbal, prin care a fost aplicată și sancțiunea contravențională a fost comunicat petentei, așa cum rezultă din procesul verbal de afișare (f.6 ), la data de 20.09.2012, cu respectarea termenului de 30 de zile prev. de art. 25 alin. 2 din OG 2/2001.

În ceea ce privește săvârșirea contravenției, instanța reține că petenta nu a administrat probe care să răstoarne prezumția de temeinicie a acestuia în condițiile în care a fost încheiat de agentul constatator ca urmare a propriilor constatări nemijlocite realizate prin verificarea cardului tahograf al șoferului cu aparatură specifică.

Apărarea petentei în sensul că la data pentru care s-a constat nerespectarea perioadei minime de odihnă, șoferul nu era angajat al societății, este neîntemeiată. Instanța reține în primul rând că șoferul a semnat formularul de control în trafic și nu a menționat aceste aspecte la rubrica mențiuni. De asemenea contractul individual de muncă depus în probațiune de către petentă, pe de o parte nu are nr. de înregistrare și pe de altă parte nu face dovada că și anterior perioadei de 26.04.2012 – 24.05.2012 numitul N. C. nu a fost angajat al societății. Mai mult, încheierea contractului de muncă nu prezintă relevanță cu privire la contravenția reținută în sarcina petentei deoarece șoferul N. C. putea presta această activitate în fapt și fără să fie angajat cu contract de muncă, existența contravenției nefiind condiționată de conducerea autovehiculului de către persoană angajată de către societate pe acest post. Instituirea contravenției a avut ca scop respectarea perioadelor minime de odihnă de către conducătorii auto, necondiționat de calitatea acestora de angajați.

Instanța constată de asemenea că petenta a depus ANEXA – certificat de desfășurarea a activității prev. de Regulamentul CE 561/2006, în care este bifată mențiunea unei alte activități decât condusul pentru perioada 25.03.2012 – 26.04.2012 în fața instanței, însă acesta nu a fost prezentat agentului constatator așa cum prevede Regulamentul menționat.

Raportat la starea de fapt reținută, instanța va constata, în prezenta cauză, ca fiind întrunite elementele constitutive ale contravenției prev. art.8 alin.3 pct.6 din OG 37/2007 actualizată, constând în nerespectarea perioadei minime de odihnă zilnică redusă cu până la o oră și sancționată de același act normativ art. 9 alin. 1 lit. d) cu amendă de la 3.000 lei la 6.000 lei -, aplicabilă întreprinderii/operatorului de transport rutier.

Având în vedere că potrivit art. 9 lit. e din OG 37/2007 amenda se aplică întreprinderii/operatorului de transport rutier rezultă că în mod legal și temeinic a fost sancționată petenta și nu conducătorul autovehiculului iar în situația în care aceasta apreciază că șoferul se face vinovat de nerespectarea atribuțiilor de serviciu se poate îndrepta împotriva sa însă, nu poate înlătura răspunderea contravențională care îi revine.

În ceea ce amenda aplicată, instanța reține că potrivit art. 21 din OG2/2001 (3) Sancțiunea se aplică în limitele prevăzute de actul normativ și trebuie să fie proporțională cu gradul de pericol social al faptei săvârșite, ținându-se seama de împrejurările în care a fost săvârșită fapta, de modul și mijloacele de săvârșire a acesteia, de scopul urmărit, de urmarea produsă, precum și de circumstanțele personale ale contravenientului și de celelalte date înscrise în procesul-verbal.

Se constată astfel că aceasta a fost aplicată în cuantumul maxim prevăzute de lege, fiind împovărătoare pentru orice societate și nejustificată raportat la faptul că intimata nu a făcut dovada că petenta ar fi săvârșit și alte contravenții de acest tip dând dovadă de perseverență în nerespectarea dispozițiilor legale în materie contravențională.

Pentru aceste motive, în baza art. 34 din OG nr. 2/2001, raportat la art. 21 alin. 3 și art. 7 din OG nr. 2/2001, instanța va admite în parte plângerea contravențională formulată de petenta . SRL în contradictoriu cu intimatul I. de S. pentru Controlul în Transportul Rutier – INCTR prin I. Teritorial nr. 5 Timișoara, va reduce sancțiunea amenzii în cuantum de 6.000 lei, aplicată petentei prin procesul-verbal nr._ încheiat la data de 03.09.2012, la suma de 3.000 lei și va menține în rest procesul-verbal încheiat.

PENTRU ACESTE MOTIVE,

ÎN NUMELE LEGII

HOTĂRĂȘTE:

Admite în parte plângerea contravențională formulată de către petenta . SRL cu sediul în Slatina, ., ., jud. O., în contradictoriu cu intimatul ISCTR, cu sediul în București, .. 38, sector 1.

Dispune reducerea amenzii contravenționale aplicate prin procesul verbal de contravenție . nr._ din data de 03.09.2012 de la suma de 6000 lei la suma de 3000 lei.

Cu drept de recurs în termen de 15 zile de la comunicare.

Pronunțată în ședință publică, azi 21.03.2013.

PREȘEDINTE, GREFIER,

O. D. G. N.

Red.OD

Tehnored.GN/5ex/06.04.2013

ROMÂNIA

JUDECĂTORIA CARANSEBEȘ

JUDEȚUL C.-S.

DOSAR NR._

Î N C H E I E R E

Ședința publică din 14.03.2013

PREȘEDINTE: O. D.

GREFIER: G. N.

S-a luat în examinare judecarea cauzei civile privind pe petenta . SRL, în contradictoriu cu intimata ISCTR, cu obiect plângere contravențională.

La apelul nominal făcut în ședința publică, se prezintă pentru societatea petentă B. A. F., lipsă reprezentanții intimatei.

Procedura de citare este legal îndeplinită.

S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință, după care:

Se constată depus la dosar de către intimată prin registratura instanței formularul control trafic.

Se procedează la identificarea reprezentantei petentei prin CI. . nr._/18.08.2004, după care aceasta depune la dosar înscrisuri: contract individual de muncă pentru numitul N. C.,, fișa postului, declarația olografă a acestuia, din 09.05.2012, aviz medical, copie CI, aviz psihologic,certificat naștere, permis de conducere, toate în copie xerox. Arată că nu mai are probe de administrat și solicită cuvântul pe fondul dezbaterilor.

Instanța constată încheiată faza cercetării judecătorești și acordă cuvântul pe fond.

Reprezentanta petentei arată că în mod nedrept intimata a aplicat sancțiune societății angajatoare, solicită instanței ca sancțiunea să fie îndreptată asupra soferului care a comis fapta.

JUDECĂTORIA

Din lipsă de timp pentru deliberare, va amâna pronunțarea cauzei la data de 21 martie 2013.

PENTRU ACESTE MOTIVE

DISPUNE

Amână pronunțarea cauzei la data de 21 martie 2013.

Pronunțată în ședință publică azi, 14.03.2013

Președinte, Grefier,

O. D. G. N.

Tehnoredactat azi 18.03.2013

GN/2 ex.

Vezi și alte spețe de la aceeași instanță

Comentarii despre Plângere contravenţională. Sentința nr. 955/2013. Judecătoria CARANSEBEŞ