Somaţie de plată. Hotărâre din 07-02-2013, Judecătoria CARANSEBEŞ

Hotărâre pronunțată de Judecătoria CARANSEBEŞ la data de 07-02-2013 în dosarul nr. 4094/208/2012

ROMÂNIA

JUDECĂTORIA CARANSEBES

JUDETUL C. S.

DOSAR NR._

ORDONANȚA NR. 430/2013

ȘEDINȚA PUBLICĂ DIN 7 februarie 2013

PREȘEDINTE: L. N.

GREFIER: D. M.

S-a luat în examinare cererea formulată de creditor cesionar . SRL în contradictoriu cu debitor B. M. pentru emiterea somației de plată.

Cererea a fost timbrată cu 39 lei taxă judiciară de timbru și 0,3 lei timbru judiciar.

La apelul nominal făcut in ședință publică, lipsa părțile.

Procedura legal îndeplinită.

După deschiderea dezbaterilor și verificarea actelor și lucrărilor de la dosar, în baza art. 1591 alin. 4 C.p.c. instanța constată competența generală, materială și teritorială a soluționării cauzei, conform art. 1 pct. 1 rap. la art. 5 Cod procedură civilă și art. 2 ind. 1 din OG 5/2001.

Instanța ia act de solicitarea creditoarei ca judecata să se facă și în lipsa ei, conform art. 242 alin. 2 Cod procedură civilă după care, nemaifiind alte probe de administrat se trece la soluționarea cererii.

INSTANȚA

Deliberând, constată:

Prin cererea înregistrată la această instanță sub nr._ din 30 octombrie 2012, creditor . SRL reprezentantă prin consilier juridic D. G., a solicitat instanței ca prin hotărârea ce va pronunța să someze debitorul B. M. la plata sumei de 559,18 lei reprezentând total servicii prestate și neachitate în baza contractului încheiat și a penalităților aferente, respectiv: 343,66 lei reprezentând contravaloarea serviciilor prestate și neachitate; 199,33 lei penalități de întârziere în conformitate cu prevederile contractuale; 16,19 lei dobânzi legale în conf. cu disp. legale în materie; 150,00 lei plăți efectuate de către debitor în perioada 10.02._12, plăți imputate asupra dobânzilor și penalizărilor, cu cheltuieli de judecată. A solicitat și judecarea în lipsă.

În motivarea cererii, creditoarea arată că între Orange România SA și debitor s-a încheiat contractul de servicii de telecomunicații integrate_ din 9 octombrie 2008, în baza acestui contract, . având obligația să furnizeze servicii de telecomunicații, iar debitorul să achite contravaloarea serviciilor prestate în baza facturilor emise de către . în termen de 14 zile, însă debitorul nu a achitat facturile.

Pentru serviciile neachitate la termen s-au calculat penalități conform contractului până la concurența cu debitul principal iar apoi s-au calculat dobânzi legale conform OG 9/2000 și, ulterior, conform OG 13/2011. Astfel, penalitățile de întârziere reprezintă prejudiciul efectiv suferit, iar dobânzile legale reprezintă beneficiul nerealizat de către creditoare datorită neplății, o reparare integrală și efectivă a prejudiciului nu s-ar putea realiza decât prin acoperirea atât a damnum emergens, cât și a lucrum cessans. Menționează că dreptul de creanță al . față de debitor B. M. a fost cesionat către . SRL care acționează în calitate de comisionar. Mai arată că cesiunea a fost înregistrată la Arhiva Electronică de Garanții Reale Mobiliare și creditoarea a îndeplinit condiția notificării debitorului cedat

Tot în acest context, se arată că luând în considerare disp. art. 111 din OG 5/2001 modif., privind procedura somației de plată și art. 338 C., aceasta nu este aplicabilă deoarece procedura somației de plată este o procedură necontencioasă specială, cu caracter de celeritate și, ca atare, acesteia nu i se aplică mai multe prevederi procedurale contrare naturii și scopului acesteia. Astfel creditoarea putea să deroge de la îndeplinirea procedurii prealabile a concilierii directe prev. de art. 7201 C.. Consideră îndeplinite condițiile cerute de art. 1 din OG 5/2001 privind procedura somației de plată, respectiv caracterul cert, lichid și exigibil al creanței.

În drept se invocă disp. OG nr. 5/2001 modificată, art. 969 și următ., art. 1073, 1084 din vechiul Cod civil, Titlul IV din L. 99/1999 privind unele măsuri pentru accelerarea reformei economice.

Deși legal citată, debitor B. M. nu s-a prezentat în fața instanței și nici nu a formulat în scris poziția sa față de cererea creditoarei.

La dosar au fost administrate probe cu înscrisuri, din analiza cărora, instanța reține următoarele:

În baza contractului pentru serviciile Orange România SA, prestate de Orange România SA pentru persoane fizice nr._ din 09.10.2008, intervenit între Orange România SA și debitor B. M., aceasta din urmă a beneficiat de prestări servicii Orange din partea creditoarei, obligându-se să plătească aceste servicii lunar, pe baza facturilor emise, obligație ce nu a fost respectată, deși au fost emise facturile fiscale de la filele 10-15 dosar. Suma totală restantă este de 343,66 lei reprezentând preț al serviciilor de telefonie mobilă prestate debitorului în baza contractului încheiat în acest sens.

Datorită neachitării la termenul scadent a acestei sume s-au calculat penalități de întârziere de 199,33 lei în conformitate cu prevederile contractuale, dobânzi legale în cuantum de 16,19 lei și 150,00 lei plăți efectuate de către debitor în perioada 10.02._12, plăți imputate asupra dobânzilor și penalizărilor.

Creanța stabilită este certă, existența ei rezultă din chiar înscrisul constatator al creanței, este lichidă – cuantumul acesteia este determinat și exigibilă termenul de plată stabilit fiind depășit.

Potrivit art. 1 alin. 1 din OG nr. 5/2001, ,,Procedura somației de plată se desfășoară, la cererea creditorului, în scopul realizării de bunăvoie sau prin executare silită a creanțelor certe, lichide și exigibile ce reprezintă obligații de plată a unor sume de bani, asumate prin contract constatat printr-un înscris ori determinate potrivit unui statut, regulament sau altui înscris, însușit de părți prin semnătură ori în alt mod admis de lege și care atestă drepturi și obligații privind executarea anumitor servicii, lucrări sau orice alte prestații”.

Creditoarea a solicitat obligarea debitoarei la plata contravalorii creditului menționat mai sus, iar debitoarea nu a depus la dosar nici un fel de înscris prin care să facă dovada achitării sumelor solicitate de creditoare.

În aceste condiții, având în vedere contractul încheiat între părți, se apreciază că sunt îndeplinite condițiile de admisibilitate reglementate de art. 1 din OG nr. 5/2001, creanța înregistrată fiind certă, lichidă și exigibilă, urmând, în temeiul disp. art. 5 din OG 5/2001, a se admite cererea creditoarei și a obliga debitoarea ca în termen de 30 zile de la comunicarea ordonanței, să achite creditoarei suma de 559,18 lei reprezentând c/v servicii, penalități de întârziere și dobânzi legale.

În baza disp. art. 274 Cod procedură civilă va obliga debitoarea la 39,3 lei cheltuieli de judecată, reprezentând cheltuieli efectuate cu plata taxei de timbru în cuantum de 39 lei și 0,3 lei timbru judiciar.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

O R D O N Ă

Admite cererea formulată de creditor cesionar . SRL cu sediul în București, .. 10A, sector 2 în contradictoriu cu debitor B. M. domiciliată în Topleț, nr. 345, județ C.-S..

Obligă debitoarea, ca în termen de 30 zile de la comunicarea ordonanței, să achite creditoarei suma de 559,18 lei reprezentând c/v servicii, penalități de întârziere și dobânzi legale.

Obligă debitoarea la 39,3 lei cheltuieli de judecată.

Cu drept de cerere în anulare în termen de 10 zile de la comunicare.

Pronunțată în ședință publică azi, 7 februarie 2013.

PREȘEDINTE GREFIER

L. N. D. M.

red.LN

tehnored.DM

ex.4-05.03.2013

Vezi și alte spețe de la aceeași instanță

Comentarii despre Somaţie de plată. Hotărâre din 07-02-2013, Judecătoria CARANSEBEŞ