Plângere contravenţională. Sentința nr. 1903/2013. Judecătoria CARANSEBEŞ

Sentința nr. 1903/2013 pronunțată de Judecătoria CARANSEBEŞ la data de 17-06-2013 în dosarul nr. 1097/208/2013

ROMÂNIA

JUDECĂTORIA CARANSEBEȘ

JUDEȚUL C.-S.

DOSAR NR._

SENTINȚA CIVILĂ NR. 1903/2013

Ședința Publică din 17.06.2013

PREȘEDINTE: O. D.

GREFIER: G. N.

Pe rol fiind judecarea acțiunii civile formulată de către petenta . SRL, în contradictoriu cu intimata A. Națională pentru Protecția Consumatorilor C.-S., având ca obiect plângere contravențională.

La apelul nominal făcut în ședința publică, lipsă părțile.

Procedura de citare este legal îndeplinită.

Dezbaterile în fond asupra cauzei au avut loc în ședința publică din data de 11 iunie 2013, consemnate în încheierea de ședință din acea dată, ce face parte integrantă din prezenta hotărâre, pronunțarea cauzei amânându-se la data de 17.06.2013, din lipsă de timp pentru deliberare.

INSTANȚA,

Deliberând asupra plângerii contravenționale de față, constată următoarele:

Prin plângerea înregistrată pe rolul acestei instanțe la data de 20.03.2013, sub numărul_, petenta . a solicitat, în contradictoriu cu intimata A.N.P.C. C.-S., anularea procesului-verbal de sancționare contravențională .,_, nr. 50/730 încheiat la data de 05.03.2013, de către intimată, iar în subsidiar aplicarea sancțiunii avertismentului.

În motivarea plângerii petenta a arătat că procesul verbal de contravenție este netemeinic și nelegal și a invocat pe cale de excepție nulitatea absolută a actului sancționator.

A arătat petenta că procesul verbal a fost întocmit cu nerespectarea prevederilor art. 19 din OG 2/2001, învederând instanței că, procesul verbal conform normelor legale imperative ale temeiului legal mai sus menționat se semnează pe fiecare pagină de către agentul constatator și de către contravenient, iar în cazul în care contravenientul nu este de față, refuză sau nu poate să semneze, agentul constatator va face mențiune despre aceste împrejurări, ce trebuie confirmate de cel puțin un martor.

Pe fondul cauzei, petenta a arătat că stare de fapt din procesul verbal este reținută în mod tendențios și abuziv, nu corespunde realității, organul de control a întocmit procesul verbal fără să fie încunoștiințată și a aplicat sancțiuni aspre si greu de suportat,, abuziv și cu aplicarea greșită a legii.

În drept, au fost indicate prevederile art. 1,5,7,19 dinO.G. 2/2001, art.112 Cod procedură civilă.

În probațiune a solicitat proba cu înscrisuri, documentația aferentă procesului verbal, proba testimonială, iar în temeiul art. 242 C.pr.c a solicitat judecarea în lipsă.

În dovedirea plângerii, petenta a depus copia procesului verbal de contravenție ANPC,_, nr. 50/730 încheiat la data de 05.03.2013 (f.7,8), copie a registrului unic de control (f.19-21)

Intimata a formulat întâmpinare (f. 13) prin care a solicitat respingerea plângerii contravenționale.

Intimata a arătat că aspectele constatate de către comisarii Comisariatului Regional pentru Protecția Consumatorilor Regiunea V. – Comisariatul Județean pentru Protecția Consumatorilor C. S., sunt consemnate pe larg în procesul verbal, petenta a încălcat prevederile art. 19 din OG 21/1992. A arătat intimata că, sub aspect formal, procesul verbal de contravenție este încheiat cu respectarea condițiilor de formă prev. art.16 din OG 2/2001, agentul constatator a trecut în procesul verbal toate mențiunile obligatorii, și a acordat contravenientei posibilitatea de a formula obiecțiuni, neexistând motive de nulitate sau anulare a procesului verbal. A arătat că susținerile petentei privind nulitatea absolută a procesului verbal sunt nefondate, întrucât procesul verbal a fost semnat și ștampilat de către administratorul societății pe fiecare pagină. A mai învederat că agenții constatatori au aplicat petentei minimul sancțiunii contravenționale, acordându-i posibilitatea de a achita jumătate din minimul amenzii în 48 de ore.

În drept au fost invocate art. 115 C.pr.c, OG 21/_ rep, OG 2/2001, rep.

Analizând actele și lucrările dosarului, instanța reține următoarele:

Prin procesul-verbal de sancționare contravențională .,_, nr. 50/730 încheiat la data de 05.03.2013, de către intimată, petenta a fost sancționată întrucât produsele expuse spre vânzare nu au avut elemente de identificare și comercializare înscrise în mod vizibil, lizibil și ușor de înțeles, pe etichetele acestora, încălcând astfel prevederile art. 19 din OG 21/1992 rep. A fost aplicată petentei o amendă de 1000 lei în conformitate cu prevederile art. 50 alin.1 lit.d din același act normativ(f.8-9). Procesul verbal de contravenție a fost semnat de către reprezentantul societății contraveniente, iar semnătura acestuia a fost confirmată prin aplicarea ștampilei.

În drept, conform art. 34 alin. 1 din O.G. 2/2001 privind regimul juridic al contravențiilor, instanța competentă să soluționeze plângerea, după ce verifică dacă aceasta a fost introdusă în termen, ascultă pe cel care a făcut-o și pe celelalte persoane citate, dacă aceștia s-au prezentat, administrează orice alte probe prevăzute de lege, necesare în vederea verificării legalității si temeiniciei procesului-verbal, și hotărăște asupra sancțiunii (…).

Analizând procesul-verbal ce face obiectul prezentei cauze, sub aspectul legalității acestuia, instanța constată că acesta cuprinde toate mențiunile prevăzute sub sancțiunea nulității exprese de art. 17 din O.G. 2/2001.

Deși petenta a invocat că procesul verbal nu este semnat pe fiecare pagină, din analiza acestuia (f. 7,8) se constată că este semnat pe fiecare pagină atât de către agentul constator cât și de către reprezentantul petentei ( C. I.).

De asemenea petenta a invocat că a fost sancționată în mod abuziv și cu rea credință însă nu a administrat nicio probă pentru a face dovada celor susținute și a demonstra că produsele expuse spre vânzare și menționate chiar în procesul verbal, sunt însoțite de informarea consumatorului cu privire la elementele de identificare și caracterizare pe produs, etichetă sau ambalajul de vânzare.

În aceste condiții, faptei săvârșite i s-a dat o corectă încadrare în drept și i s-a aplicat o sancțiune legală având în vedere că potrivit art.19 din OG 21/1992 „informarea consumatorilor despre produsele și serviciile oferite se realizează, în mod obligatoriu, prin elemente de identificare și caracterizare a acestora, care se înscris în mod vizibil, lizibil, ușor de înțeles, într-o formă care să nu permită ștergerea și să nu fie inscripționate în locuri obscure, să nu fie întrerupte prin desen sau imagini, după caz, pe produs, etichetă, ambalaj de vânzare sau in cartea tehnică, contract, instrucțiunile de folosire ori alte asemenea, ce însoțesc produsul sau serviciul, în funcție de natura acestuia” iar potrivit art. 50 alin.1 lit.d din OG 21/1992, a fot sancționată cu amendă în sumă de 100 lei.

Mai mult decât atât, faptul că petenta cunoștea obligațiile legale și nu le-a respectat rezultă și din lipsa obiecțiunilor la actul de sancționare, reprezentanta petentei notând că nu are obiecțiuni.

În ceea ce privește solicitarea de înlocuire a amenzii contravenționale cu sancțiunea constând în avertisment, instanța reține că potrivit art. 21 din OG2/2001 (3) Sancțiunea se aplică în limitele prevăzute de actul normativ și trebuie să fie proporțională cu gradul de pericol social al faptei săvârșite, ținându-se seama de împrejurările în care a fost săvârșită fapta, de modul și mijloacele de săvârșire a acesteia, de scopul urmărit, de urmarea produsă, precum și de circumstanțele personale ale contravenientului și de celelalte date înscrise în procesul-verbal.

Făcând aplicarea dispozițiilor legale indicate la situația de fapt reținută, se apreciază că în cauză sancțiunea aplicată – amendă în cuantum minim, este proporțională cu gradul de pericol social al faptei comise și nu se impune înlocuirea amenzii cu avertismentul, petenta neinvocând și nedovedind nicio împrejurare care să justifice reindividualizarea sancțiunii contravenționale aplicate, aspectul potrivit căruia nu a mai fost sancționată contravențional nefiind de natură a constitui o astfel de împrejurare.

Pentru aceste considerente, instanța va dispune respingerea plângerii contravenționale ca neîntemeiată.

În baza art. 36 alin. 2 din OG 2/2001va fi obligată petenta la plata sumei de 50 lei cu

titlu de cheltuieli judiciare către stat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

HOTĂRĂȘTE:

Respinge ca neîntemeiată plângerea formulată de petenta . SRL, cu sediul în Caransebeș, ..12, J_, CUI RO_, împotriva procesului verbal ._, nr. 50/730, încheiat la data de 05.03.2013 de către intimatul ANPC prin Comisariatul Județean pentru protecția consumatorilor C.-S., cu sediul în Reșița, al. Pinilor, ., jud. C.-S..

Cu drept de apel în termen de 30 zile de la comunicare.

Apelul se va depune la Judecătoria Caransebeș.

În baza art. 36 alin. 2 din OG 2/2001 obligă petenta la plata sumei de 50 lei cu titlu de cheltuieli judiciare către stat.

Pronunțată în ședință publică, azi, 17.06.2013.

PREȘEDINTE GREFIER

O. D. G. N.

red.DO.

tehn.GN

ex. 5 / 22.07.2013

Vezi și alte spețe de la aceeași instanță

Comentarii despre Plângere contravenţională. Sentința nr. 1903/2013. Judecătoria CARANSEBEŞ