Somaţie de plată. Sentința nr. 14/2013. Judecătoria CARANSEBEŞ

Sentința nr. 14/2013 pronunțată de Judecătoria CARANSEBEŞ la data de 07-01-2013 în dosarul nr. 3746/208/2012

RO M A N I A

JUDECĂTORIA CARANSEBEȘ

JUDEȚUL C.-S.

DOSAR NR._

SENTINȚA CIVILĂ NR. 14/2013

ȘEDINȚA PUBLICĂ DIN 7 IANUARIE 2013

PREȘEDINTE: A. M.

GREFIER: A. K.

S-a luat în examinare acțiunea civilă formulată de contestatorul M..Caransebeș prin Primar în contradictoriu cu intimata ., pentru emitere somație de plată.

La apelul nominal făcut în ședință publică, pentru contestator se prezintă consilier juridic N. G., lipsă fiind intimata.

Procedura de citare îndeplinită.

După deschiderea dezbaterilor și efectuarea referatului cauzei, instanța invocă din oficiu excepția netimbrării cererii și acordă cuvântul pe excepție.

Cons. jr. N. G. arată că nu au timbrat cererea pentru că respectivul dosar s-a format din greșeală și, ulterior introducerii cererii, și-au dat seama că pe rolul acestei instanțe a mai existat o cauză între aceleași părți și având același obiect. ( Cauză ce a fost soluționată la data de 31.10.2012). Astfel, solicită admiterea excepției netimbrării cererii.

INSTANȚA

Deliberând, constată:

Prin cererea înregistrată la această instanță sub nr._ / 28.09.2012 contestatorul M..Caransebeș prin Primar a chemat în judecată intimata ., solicitând obligarea acesteia la plata sumei de 1522,45 lei reprezentând contravaloarea serviciilor prestate și 39,30 lei cheltuieli de judecată.

În motivarea cererii contestatorul arată că la data de 05.10.2006 a încheiat cu intimata un contract de închiriere pentru o suprafață locativă cu altă destinație decât aceea de locuință iar aceasta nu și-a onorat nici până în prezent obligațiile asumate prin contract.

În drept, contestatorul și-a motivat cererea pe disp. art.82 și 274 Cod. proc.civ. și pe disp. OG 5/2001 cu completările și modificările ulterioare.

Deși legal citată, pârâta nu a formulat întâmpinare și nici nu s-a prezentat în instanță.

Pentru termenul de judecată de astăzi contestatorul a fost citat cu mențiunea achitării taxei de timbru de 39 lei și timbru judiciar de 0,3 lei, întrucât cererii adresată instanței nu i-au fost anexate dovezile acestor plăți. Cu toate că procedura de citare a fost legal îndeplinită, contestatorul semnând dovada de citare, acesta nu a înțeles să respecte dispoziția instanței.

În această situație, în baza art. 20 din Legea 146/1997 cererea se va anula ca netimbrată.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

HOTĂRĂȘTE

Admite excepția de netimbrare invocată din oficiu. Anulează ca netimbrată cererea creditoarei Municipiului Caransebeș în contradictoriu cu debitoarea . pentru emitere somații de plată.

Cu drept de recurs în termen de 15 zile de la comunicare. Pronunțată în ședință publică, azi, 7 ianuarie 2013.

PREȘEDINTE GREFIER

A. M. K. A.

Red. A.M./26.02.2013

Tehnored.AC/26.02.2013

Ex. 4

Vezi și alte spețe de la aceeași instanță

Comentarii despre Somaţie de plată. Sentința nr. 14/2013. Judecătoria CARANSEBEŞ