Cerere de valoare redusă. Sentința nr. 2477/2014. Judecătoria CARANSEBEŞ

Sentința nr. 2477/2014 pronunțată de Judecătoria CARANSEBEŞ la data de 03-12-2014 în dosarul nr. 3249/208/2014

ROMÂNIA

JUDECĂTORIA CARANSEBEȘ

JUDEȚUL C.-S.

DOSAR NR._

SENTINTA CIVILA NR.2477/2014

ȘEDINȚA CAMEREI DE CONSILIU DIN 03 DECEMBRIE 2014

PREȘEDINTE: A. M.

GREFIER: iuliana harambașa

S-a luat în examinare cererea formulată de reclamanta . contradictoriu cu pârâtei S. A.-N.,având obiect– cerere cu valoare redusă.

La apelul nominal făcut în ședința publică, lipsă părțile.

Procedura de citare este legal îndeplinită.

Dezbaterile asupra cauzei au avut loc în ședința publică din data de 03.11.2014, consemnate în încheierea de ședință din acea dată, ce face parte integrantă din prezenta hotărâre, când, în temeiul art. 1030 C.pr.c, instanța a fixat termen pentru pronunțarea cauzei și redactarea hotărârii la data de 03.12.2014.

INSTANȚA

Deliberând asupra cauzei civile de față, constată următoarele:

Prin cererea înregistrată la această instanță sub nr._ din 07.08.2014, reclamanta . chemat în judecată pârâta S. A.-N.,solicitând ca prin hotărârea ce se va pronunța să se dispună obligarea pârâtului la plata sumei de 925,25lei reprezentând debit neachitat; 149,27 lei –cu titlu dobânzi penalizatoare și cheltuieli de judecată în sumă de 50,00 lei,reprezentând contravaloare taxă judiciară de timbru .

În motivarea cererii se arată că, în baza obligațiilor asumate prin contractul nr.1574/2006, reclamanta . furnizat pârâtei-servicii de alimentare cu apă și de canalizare, pentru care s-au emis un nr. de 27 facturi fiscale, în valoare totală de 925,25 lei.

Se arată că, facturile au fost acceptate de către pârât și reprezintă consumul lunar al acestuia.

Refuzul nejustificat de achitare a contravalorii facturilor a dat dreptul reclamantei să procedeze la calcularea dobânzilor penalizatoare în sumă de 149,27 lei.

În drept, se invocă prevederile art. 1351 Cod civil, art. 1025 și 1026 Cod Proc. Civilă, prevederile Legii nr. 51/2006 și nr. 241/2006 modificate și completate prin OUG nr. 13/2008, ale Ordinului nr. 88/2007 al ANRSC, cele ale Codului de Procedură Fiscală precum și contractul părților.

În motivarea cererii, reclamanta arată că are calitate de unic operator al serviciilor publice de alimentare cu apă si canalizare în cele opt orașe ale județului, printre care și Caransebeș iar pârâtul-debitor a semnat contractul de branșare/racordare și utilizare a serviciilor publice de alimentare cu apă și canalizare, respectiv contractul cu nr. 1574/2006. A mai arătat reclamanta că, în baza obligațiilor asumate prin contractul de concesiune și ulterior prin contractul nr. 2369/2006, a prestat pârâtei -servicii de alimentare cu apă și canalizare în perioada: februarie 2012-aprilie 2014, sens în care s-au emis un număr de 27 facturi fiscale acceptate la plată de către debitor, necontestate în termenul legal, însă neachitate. A învederat reclamanta că, din cauza refuzului nejustificat al pârâtului de a achita contravaloarea facturilor emise, conform clauzelor contractuale și a prevederilor Legii 51/2006 și Legii 241/2006-art.30, modificate și completate prin OUG 13/2008. s-au calculat dobânzi penalizatoare.

A mai arătat reclamanta că pârâta a fost invitată la conciliere directă, însă aceasta, nu s-a prezentat în vederea stingerii litigiului pe cale amiabilă .

În drept, au invocat disp. art. 1351 Cod civil, art.1025 C.pr.c și art. 1026 C.pr.c, Legea 51/2006 și Legea 241/2006-art.30, modificate și completate prin OUG 13/2008. În baza art. 411 alin.1 pct.2 C.pr.civ. a solicitat judecarea în lipsă.

În dovedirea cererii, reclamanta a depus: situația debitului ; copii facturi fiscale, copia contractului nr. 1574/13.07.2006 .

La data de 13.08. 2014 i s-a comunicat pârâtei(adresă-fila 39 dosar)- cererea de chemare în judecată și anexa, precum și formularul de răspuns în două exemplare pentru a fi completat de către acesta, în termenul de 30 zile prev. de art.1029 C.pr.c.

Pârâta nu a depus la dosar formularul de răspuns.

Din analiza actelor și lucrărilor de la dosar, instanța reține următoarele:

Prezenta cerere a fost soluționată potrivit dispozițiilor aplicabile cererilor cu valoare redusă în raport de temeiul de drept invocat de către reclamantă și de îndeplinirea condițiilor prevăzute de art. 1025 din Noul Cod de Procedură Civilă cu privire la domeniul de aplicare.

Reclamanta, în calitate de unic operator al serviciilor publice de alimentare cu apă și canalizare în Caransebeș, a încheiat cu pârâtul contractul cu nr. 2369/28.08.2006, având ca obiect asigurarea serviciilor publice de alimentare cu apă și canalizare potrivit prevederilor legale în vigoare. Contractul a fost semnat de către reprezentantul reclamantei și de către pârâtă.

În baza contractului susmenționat, au fost emise facturile fiscale de la filele: 09-18 dosar, pentru perioada februarie 2012-aprilie 2014, care nu sunt însușite de către debitor prin semnare. Datorită neachitării la termenul scadent a acestei sume s-au calculat dobânzi penalizatoare în sumă de 149,27 lei, potrivit dispozițiilor din contractul părților.

Potrivit art. 5.2 din contractul însușit de părți, utilizatorul (pârâta din prezenta cerere) s-a obligat să formuleze, în scris, obiecțiuni, în termen de 10 zile lucrătoare de la data emiterii facturii, când constată diferențe între consumul facturat și cel realizat, termen după care factura se consideră acceptată.

Rezultă că, în ipoteza necontestării facturii în termenul prevăzut în acest scop, se poate prezuma acceptarea tacită a acesteia și deci însușirea facturii de către pârât.

Potrivit art. 6.9 din contractul încheiat de părți, utilizatorul se obligă să achite facturile în maximum 30 zile de la emiterea acestora.

Văzând starea de fapt expusă, dispozițiile art. 969 C.civ., în vigoare la data încheierii contractului între părți și care se aplică în prezentul litigiu potrivit art. 6 din Noul cod civil (potrivit cărora convențiile legale făcute au putere de lege între părțile contractante), dispozițiile art.30 din Legea 241/2006, modificate și completate prin OUG 13/2008, precum și dispozițiile art. 1030 din Noul Cod de Procedură Civilă, instanța va admite cererea de chemare în judecată formulată de către reclamanta . va obliga pârâtul la plata sumei de 925,25 lei reprezentând debit neachitat (aferent facturilor emise în perioada: februarie 2012-aprilie 2014 ) și 149,27lei dobândă penalizatoare, către reclamantă.

În temeiul art. 1031 din Noul Cod de Procedură Civilă, va obliga pârâtul la plata, către reclamantă, a cheltuielilor de judecată în cuantum de 50,00 lei reprezentând taxă de timbru și timbru judiciar.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

HOTĂRĂȘTE:

Admite cererea de chemare în judecată formulată de reclamanta . sediul în mun.Reșița,. nr. 7,județul C.-S., în contradictoriu cu pârâta S. A.-N.,domiciliată în mun.Caransebeș,.. 22,județul C.-S..

Obligă pârâtul la plata către reclamantă a sumei de 925,25 lei reprezentând debit neachitat, precum și la plata dobânzii penalizatoare în sumă de 149,27 lei.

Obligă pârâtul la plata către reclamantă a sumei de 50,00 lei, cheltuieli de judecată, reprezentând taxă judiciară de timbru .

Executorie de drept.

Cu drept de apel în termen de 30 de zile de la comunicare, apel ce se va depune la Judecătoria Caransebeș.

Pronunțată în ședință publică,azi, 03.12.2014.

PREȘEDINTEGREFIER

A. MIHUȚIULIANA H.

Red Al.M-03.12.2014.

Tehnored HI-03.12.2014.

Ex.5.

Data:03.12.2014.

Vezi și alte spețe de la aceeași instanță

Comentarii despre Cerere de valoare redusă. Sentința nr. 2477/2014. Judecătoria CARANSEBEŞ