Pretenţii. Sentința nr. 2173/2014. Judecătoria CARANSEBEŞ
| Comentarii |
|
Sentința nr. 2173/2014 pronunțată de Judecătoria CARANSEBEŞ la data de 27-10-2014 în dosarul nr. 2622/208/2014
ROMÂNIA
JUDECĂTORIA CARANSEBEȘ
JUDEȚUL C.-S.
DOSAR NR._
SENTINȚA CIVILĂ NR.2173 /2014
ȘEDINȚA PUBLICĂ DIN 27._
PREȘEDINTE: A. M.
GREFIER: I. H.
S-a luat în examinare cererea formulată de reclamanta . ,în contradictoriu cu pârâții: O. E. și O. I.- pentru pretenții.
La apelul nominal făcut în ședință publică, lipsă părțile.
Procedura completă.
Dezbaterile pe fondul cauzei au avut loc în ședința publică din data de 20.10.2014,concluziile părților fiind consemnate în încheierea de ședință din acea dată, când s-a dispus amânarea pronunțării cauzei pentru astăzi,când,
INSTANȚA,
Deliberând constată:
Prin cererea înregistrată pe rolul Judecătoriei Caransebeș la data de 24.06.2014 sub nr._ reclamanta . chemat în judecată pârâții: O. E. și O. I., solicitând instanței ca prin hotărârea ce o va pronunța să oblige pârâta la plata sumei totale de 382.62 lei-cu titlu contravaloare marfă livrată,din care suma de 544.43 lei penalități de întârziere calculate conform contractului de vânzare-cumpărare,cu cheltuieli de judecată în cuantum de 73.64 lei .
În motivarea cererii, reclamanta arată că, între ea și pârâți s-au derulat raporturi comerciale, încheindu-se astfel contractul de vânzare-cumpărare nr._ /28.01.2014,în urma căruia ea și-a îndeplinit obligația de a livra pârâților-mărfuri la locul,termenul și în condiții de calitate,principala obligație a pârâților fiind aceea de a achita prețul,în termen de 30 de zile de la data emiterii facturii, neplata în termenul expres stipulat atrăgând după sine-penalități de întârziere de 1% pentru fiecare zi de întârziere în primele 30 de zile și de 3% începând cu a 31-a zi de întârziere. Penalitățile vor fi calculate nelimitat chiar dacă cuantumul lor depășește valoarea mărfii pentru care se datorează plata.
Se arată de către reclamantă faptul că, raporturile comerciale cu reprezentanții de vânzări directe se derulează în baza înregistrării unor documente( fișa de înscriere, contract de vânzare-cumpărare), însoțite de copia cărții de identitate a titularului,respectiv a fidejusorului).
Mai arată reclamanta că-plasarea comenzilor se poate efectua prin fax, telefonic sau accesând modulul Comenzi –on-line, direct de reprezentant, marfa fiind livrată prin intermediul programului”Livrare la domiciliu” ,prin firma de curierat.
Reclamanta învederează prevederile art 1270 alin.1 Cod civil,potrivit căruia”contractul valabil încheiat are putere dde lege între părțile contractante”,acesta trebuind a fi executat cu bună credință.
Mai mult, reclamanta precizează că deși a depus diligențele necesare în vederea rezolvării litigiului pe cale amiabilă-prin Invitație la Mediere”-conform art 192/2006,pârâții nu au dat curs acestei invitații.
Conform prevederilor art 223 alin.3 Cod procedură civilă,reclamanta a solicitat judecarea cauzei și în lipsă.
În dovedirea cererii ,reclamanta a depus la dosar: contract de vânzare cumpărare nr._/28.01.2014,proces-verbal privind medierea, certificat de informare, facturi fiscale,calcul penalități de întârziere, adresă emisă de firma de curierat care atestă livrarea mărfii, practică judiciară.
Pârâții,legal citați,nu au formulat întâmpinare și nu s-a prezentat în instanță.
La dosar au fost administrate probe cu înscrisuri, din analiza cărora-instanța reține în fapt, următoarele:
În baza contractului de vânzare-cumpărare încheiat între părți, pârâții a achiziționat marfă de la reclamantă (produse cosmetice), sens în care s-au emis un nr. de 5 facturi fiscale,respectiv . nr. I285673/09.02.2014, . nr. I285674/09.02.2014, . nr. I291351/05.03.2014, . nr. I291351/05.03.2014, . nr. I291352/05.03.2014(filele:10-14 dosar) ,în sumă totală de 382.62 lei și care poartă semnătura de primire. Deși reclamanta și-a respectat obligația de a livra mărfurile, nu același lucru l-au făcut și pârâții care nu au achitat contravaloarea produselor cosmetice. În atare situație, în speță-devin incidente disp.art 10 alin.2,3 din contract,în sensul că în caz de neplată,fidejusorul O. I. se obligă a-1 garanta integral pe cumpărător, în îndeplinirea obligațiilor contractuale prevăzzte în contract(respectiv pentru orice prejudiciu material pe care cumpărătorul îl produce),iar pe de altă parte-în cazul în care cumpărătorul nu își îndeplinește obligațiile de plată,vânzătorul este îndreptățit să-1 urmărească pe fidejusor în scopul executării creanței sale pentru întreaga sumă. Prin urmare, în conformitate cu dispozițiile contractuale amintite,cumpărătorul și fidejusorul sunt obligați-în solidar, să execute obligația de plată.
Odată lămurit acest aspect devin incidente dis.art 1270 al.1 Cod civil,text în temeiul căruia instanța urmează a-i obliga pe cei doi pârâți să plătească reclamantei-în solidar, 382,62 lei-reprezentând contravaloare mărfuri și 544,43 lei- reprezentând penalități de întârziere calculate potrivit dispozițiilor contractuale ,în cuantum de 1% /zi pentru primele 30 de zile de întârziere de la data scadenței facturii și 3% începând cu ce-a de-a 31zi.
În baza art 453 Cod proc.,civilă,se vor obliga pârâții să plătească reclamantei 73,64 lei cheltuieli de judecată.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
H O T Ă R Ș T E:
Admite cererea reclamantei .,cu sediul în ., .,în contradictoriu cu pârâții: O. I. și O. E.-ambii domiciliați în mun.Caransebeș,..1, .,județul C.-S..
Obligă pârâții în solidar să plătească reclamantei 382,62 lei reprezentând contravaloare mărfuri, 544,43 lei reprezentând penalități de întârziere și 73,64 lei reprezentând cheltuieli de judecată.
Cu drept de apel în termen de 30 de zile de la comunicare, cererea urmând a se depune la Judecătoria Caransebeș.
Pronunțată în ședință publică,azi, 27.10.2014.
PREȘEDINTE,GREFIER,
A. MIHUȚIULIANA H.
Red Al.M;-20.02.2015.
Tehnored.HI.-20.02.2015
Ex.6.
Data:20.02.2015
| ← Cerere de valoare redusă. Încheierea nr. 1101/2014.... | Cerere de valoare redusă. Sentința nr. 1691/2014. Judecătoria... → |
|---|








