Pretenţii. Sentința nr. 818/2014. Judecătoria CARANSEBEŞ
| Comentarii |
|
Sentința nr. 818/2014 pronunțată de Judecătoria CARANSEBEŞ la data de 09-04-2014 în dosarul nr. 5038/208/2013
ROMANIA
JUDECATORIA CARANSBES
JUDETUL C. S.
DOSAR NR._
SENTINTA CIVILA NR. 818/2014
Ședința publică din 9 aprilie 2014
PREȘEDINTE: P. A.
GREFIER: S. S.
S-a luat în examinare cererea formulată de reclamanții R. M. și R. D. L. în contradictoriu cu pârâta S.C. V. R. S.A prin S. Caransebeș, având ca obiect constatare nulitate clauze abuzive și pretenții .
La apelul nominal făcut în ședința publică, lipsă părțile.
Dezbaterile pe fondul cauzei au avut loc în ședința publică din data de 2.04.2014, concluziile părților fiind consemnate în încheierea de ședință; amânarea cauzei s-a dispus pentru data de 9.04.2014, în vederea depunerii de concluzii scrise.
Se ia act că la data de 8.04.2014 reclamanții au depus la dosar, prin registratura instanței, concluzii scrise, după care,
I N S T A N T A,
Deliberând, constată:
Prin acțiunea înregistrată la aceasta instanța sub nr._ la data de 19.12.2013, reclamanții R. M. și R. D. L. au chemat în judecată pârâta S.C. V. R. SA prin S. Caransebeș, solicitând constatarea caracterului abuziv al clauzei prevăzută la pct. 5 a) - comision de risc, redenumit Comision de administrare, din condițiile speciale ale convenției de credit nr._/20.06.2007 și Actul adițional nr. 2/15.11.2010 la Convenția de credit nr._/20.06.2007, încheiată între . și reclamanții R. M. și R. D. L.; să se dispună obligarea pârâtei la restituirea sumei reprezentând contravaloarea comisionului de risc, redenumit comision de administrare, încasat abuziv, în cuantum de 9032,70 CHF, potrivit planului de rambursare credit, situație ce a dus la o îmbogățire fără justă cauză a pârâtei și la o diminuare semnificativă a patrimoniului reclamanților; să se dispună obligarea pârâtei la restituirea comisionului de rambursare anticipată a creditului în cuantum de 0,5%, potrivit punctului 5.1 lit. a la comisioane cu acordarea și utilizarea creditului din Actul adițional.
În motivare, reclamanții au arătat că la data de 20.06.2007 au încheiat cu . – S. Caransebeș, convenția de credit nr._.
Reclamanții precizează că acest credit a fost achitat în totalitate anticipat în data de 15.02.2013 cu chitanța nr._/_.
Reclamanții au mai arătat că, potrivit secțiunii 3 pct. 5 din Condițiile Generale ale Convenției de credit, pentru punerea la dispoziție a creditului, împrumutatul poate datora băncii un comision de risc, aplicat la soldul creditului, care se plătește lunar pe toată perioada creditului, modul de calcul și scadența acestuia se stabilesc în Condițiile Speciale.
În opinia reclamantei, deși există o „posibilitate”, acest comision de risc, redenumit ulterior, prin actul adițional comision de administrare, a fost aplicat fără să se arate în funcție de ce a fost stabilit, de ce s-a impus aplicarea lui din moment ce a asigurat restituirea creditului prin garanție imobiliară de rang I, de ce comisionul este nerambursabil la finalul creditului în situația neproducerii riscului sau dacă se poate restitui în anumite condiții. Faptul că o astfel de clauză a lipsit din contract, a dus la îmbogățirea fără justă cauză a pârâtei, ceea ce a creat un dezechilibru pârâților, prin plata unor sume mari și nejustificate.
Reclamanții susțin că, comisionul de risc, redenumit comision de administrare, este abuziv, este de fapt o dobândă mascată, este plătit pentru aceeași prestație pentru care se plătește deja dobânda, este înregistrat ca atare în contabilitatea băncii ca „venituri din dobânzi”, este menit să asigure banca în contra riscului dat de anumite credite neperformante, ceea ce înseamnă că riscul băncii din aceste credite neperformante nu este suportat nici de bancă, nici de debitorii neperformanți, ci de debitorii buni-platnici. Ca atare, această practică nu poate fi decât expresia relei-credințe a societății bancare, în relații cu consumatorul.
Reclamanții au mai precizat că banca ar fi trebuit să restituie această sumă acumulată cu titlu de comision de risc, redenumit comision de administrare, pentru că riscul nu s-a întâmplat niciodată, suma nu a fost și nu va fi restituită decât ca urmare a obligării la restituire în cazul admiterii acțiunii promovate.
De asemenea, au arătat reclamanții că, comisionul de rambursare anticipată totală a creditului reprezintă tot o dobândă pe care se bazează banca până la momentul în care reușește să împrumute acei bani rambursați „neașteptat”.
Reclamații au invocat prevederile art. 1 al protocolului adițional nr. 1 la Convenția pentru Apărarea Drepturilor Omului și a Libertăților Fundamentale, care consacră dreptul persoanei fizice la respectarea bunurilor sale. Au mai arătat că în acest sens s-a pronunțat inclusiv ÎCCJ prin Decizia nr. 3/4.04.2011.
În drept, cererea reclamanților este întemeiată pe disp. art. 112 Cod procedură civilă, art. 15, art. 1345 Cod civil, Legea nr. 193/2000 și OG nr. 50/2010.
Cererea a fost timbrată cu taxă judiciară de timbru de 1500 lei, conform chitanței . nr. 6266/9.12.2013 – fila 7 dosar.
În dovedirea acțiunii, reclamanții au depus la dosar: proces verbal de informare nr. 222/28.11.2013, copia cărții de identitate a reclamantului, Convenția de credit nr._/20.06.2007, act adițional nr. 2/15.11.2010 la Convenția de credit nr._/20.06.2007, plan de rambursare.
La data de 21.01.2014, pârâta a formulat întâmpinare – filele 38-46 dosar, prin care a solicitat respingerea cererii de chemare în judecată ca neîntemeiată, cu obligarea reclamanților la plata cheltuielilor de judecată.
În motivarea întâmpinării, pârâta a arătat că inițiativa încheierii convențiilor de credit a aparținut în totalitate reclamanților, care s-au adresat băncii în urmă cu mai bine de 6 ani pentru a obține un credit în condițiile comerciale oferite în mod curent de către .> Pârâta a arătat că, dacă în cursul discuțiilor legate de perfectarea Convențiilor de credit, orice clauză ar fi fost considerată neavantajoasă ori ar fi fost neclară, reclamanții aveau ocazia să formuleze obiecțiuni sau să renunțe la a mai încheia orice convenție cu pârâta. Cu toate acestea, convențiile de credit au fost încheiate, iar reclamanții, în mod tendențios, au înțeles să conteste legalitatea unor clauze după mai bine de 3 ani de la momentul când au contractat creditul și s-au folosit de banii împrumutați. Mai mult, pârâta a arătat că suma solicitată de către reclamanți a fost restituită, nu este cea indicată în acțiunea formulată, reclamanții achitând până la momentul încheierii convenției de credit următoarele sume:
- 2.07.3,75 CHF, reprezentând comision de risc, aferent perioadei 18.7._10;
- 656,16 CHF, reprezentând comision de administrare aferent perioadei 20.09._13.
Pârâta a precizat că, clauza contractuală ce reglementează dreptul V. de a percepe comisionul de risc nu este o clauză abuzivă în înțelesul art. 4 din Legea nr. 193/2000. riscul este generat prin simpla acordare a unui credit și trebuie în permanență evaluat pe parcursul derulării contractului. Clauza reglementată la art. 5 din Convenția de credit nu creează un dezechilibru între drepturile și obligațiile părților. A mai arătat că pentru a putea fi reclamat un dezechilibru între drepturile și obligațiile părților ar trebui să fie incidentă lipsa unei contraprestații pentru dreptul corelativ al unei dintre părți. În situația dedusă judecății, pârâta a precizat că reclamanții invocă tocmai lipsa unei obligații/prestații corelative pârâtei față de obligațiile acesteia de a achita comisionul de risc astfel cum s-a stipulat prin clauzele contractuale agreate de părți.
A mai arătat pârâta că nu se por reține afirmațiile conform cărora toate riscurile băncii sunt acoperite de garanțiile reale imobiliare, întrucât noțiunea de risc în înțelesul reglementărilor din cuprinsul contractului de credit trebuie să fie acoperit prin derularea normală a contractului. Or, executarea garanțiilor se poate face numai în contextul unei neexecutări a contractului de către împrumutat. Administrarea riscului este esențială în contractele de credit, astfel că acest efort suplimentar depus de creditor se regăsește într-un cost transparent asumat de consumator sub forma comisionului de risc. Astfel, susține pârâta că acest comision de risc este un element al prețului de credit Comisionul de risc a fost inclus încă de la momentul acordării creditului în calculul dobânzii anuale efective – D., fiind cunoscut reclamanților.
Pârâta a învederat instanței că transpunerea Directivei 93/13/CEE a Consiliului a avut loc prin Legea nr. 193/2000, pe terenul juridic al autonomiei de voință. Totodată, pârâta a arătat că anularea clauzelor nu poate produce efecte retroactive, față de caracterul succesiv al prestațiilor. În ipoteza în care clauzele s-ar considera nelegale, singurul efect pe care instanța îl poate da eventualei sancțiuni pe care ar găsi-o aplicabilă este modificarea pentru viitor a acestora. În consecință, a arătat pârâta că instanța este competentă doar să stabilească limitele unui nou cadru contractual, pe care ambele părți au libertatea să îl accepte sau nu, cu consecința posibilității băncii de a solicita ulterior rezilierea convențiilor de credit și, implicit, restituirea sumei acordate cu titlu de credit.
În subsidiar, pârâta a solicitat să se constate prescripția sumelor mai vechi de trei ani de la data introducerii acțiunii, în măsura în care s-ar aprecia că aceste sume ar trebui restituite. Mai invocă pârâta prevederile Decretului nr. 167/1958, respectiv prescripția dreptului de a solicita restituirea sumelor achitate în baza clauzelor pretins nelegale cu mai mult de trei ani înainte de data introducerii acțiunii. Dreptul de a solicita restituirea anumitor prestații, în baza anulării actelor care stau la baza primirii acestora, se prescrie într-un termen de 3 ani de la data la care s-a produs faptul prejudiciabil. Acțiunea de a cere restituirea prestațiilor este o acțiune separată de cea care tinde la anularea contractului. Întrucât, în urma anulării unor clauze contractuale, plata sumelor nu mai are temei legal, acțiunea în restituirea prestațiilor este asimilată acțiunii pentru îmbogățire fără justă cauză. În cauza de față, susține pârâta, prescripția dreptului la acțiune pentru restituirea fiecărei sume plătite în baza convenției de credit începe să curgă de la data achitării sumei respective. În consecință, pârâta solicită instanței să contate prescripția dreptului la acțiunea reclamantei pentru restituirea oricăror sume achitate cu mai mult de 3 ani înainte de data formulării acțiunii.
În drept, întâmpinarea a fost întemeiată pe Directiva 93/13/CE, Legea nr. 193/2000, Decretul 167/1958, Decretul 31/1954.
În dovedire, pârâta a solicitat proba cu interogatoriul reclamantei.
Prin răspunsul la întâmpinare depus la dosar, prin compartimentul registratură al instanței la data de 30.01.2014, reclamanta a reiterat motivele din cererea de chemare în judecată.
Referitor la excepția prescripției invocată de pârâtă, prin întâmpinare, reclamanta a solicitat respingerea acesteia. Totodată, reclamanta s-a opus administrării probei cu interogatoriu propusă de pârâtă, întrucât prezumția de clauză abuzivă poate fi ridicată doar prin dovadă scrisă, făcută de bancă, a caracterului negocial al contractului și nu a unuia sau altuia dintre detaliile contractului.
La termenul de judecată din data de 2.04.2014, reclamanta a precizat cuantumul sumei solicitată a fi restituită de pârâtă, raportat la excepția prescripției invocată de pârâtă, prin întâmpinare, ca fiind de 6.759,75 CHF.
Din analiza actelor și lucrărilor de la dosar, instanța reține în fapt următoarele:
În fapt, între reclamanții R. M. și R. D. L. și pârâta V. Romania SA a fost încheiată convenția de credit nr._ la data de 20.06.2007 pentru acordarea unui credit de 40.000 CHF.
Instanța reține că la data de 15.02.2013, creditul a fost achitat în totalitate anticipat prin chitanța nr._/_.
În principal, în ceea ce privește excepția prescripției capătului de cerere vizând restituirea prestațiilor reclamanților cu titlu de comision de risc, transformat în comision de administrare, instanța reține că acțiunea în nulitate nu se confundă cu acțiunea în restituirea prestațiilor executate în temeiul actului anulat. Această din urmă acțiune are caracterul unei acțiuni patrimoniale și personale, fiind astfel prescriptibilă extinctiv. Or, conform art. 12 din Decretul 167/1958, „În cazul când un debitor este obligat la prestațiuni succesive, dreptul la acțiune cu privire la fiecare din aceste prestațiuni se stinge printr-o prescripție deosebită.”
De asemenea, conform art. 7 din Decretul 167/1958, „Prescripția începe să curgă de la data când se naște dreptul la acțiune .”
În speță, dreptul la acțiune s-a născut, pentru fiecare rată reprezentând comisionul de risc, în momentul plății acesteia.
În consecință, instanța, având în vedere data introducerii acțiunii în restituirea comisionului de risc respectiv 19.12.2013 și ținând seama de achitarea anticipată de către reclamanți a creditului la data de 15.02.2013, va admite excepția prescripției dreptului la acțiune având ca obiect pretenții pentru perioada 20.06.2007– 18.12.2010 aferente Convenției de credit nr._/20.06.2007.
Având în vedere admiterea excepției prescripției instanța constată că cererea privind restituirea prestațiilor este întemeiată în parte, pentru următoarele considerente:
În ceea ce privește clauza de la art. 5 lit. a din condițiile speciale ale convenției de credit, clauză ce prevede obligația reclamantei de a achita un comision de risc de 0,22% aplicat la soldul creditului, plătibil lunar în ziua de scadență, pe toată perioada de derulare a convenției de credit, instanța reține următoarele:
Între părți, s-a încheiat contractul de credit nr._/20.06.2007, având ca obiect acordarea de către pârâtă-reclamanților a unui credit de 40.000 CHF.
Instanța reține împrejurarea că, în cauză, este vorba de contracte preformulate, în care, de principiu, este conținută oferta băncii cu care clientul, după analiza acesteia, ia decizia să încheie contractul, dată fiind tocmai natura relațiilor contractuale specifice ce implică analize bancare, financiare și economice. Clauza menționată a fost impusă reclamantei, fiind înscrisă în formularul tipizat, contestat, fără discutarea negocierii prealabile corespunzătoare între părți, aspect ce este și de notorietate, fiind practicată de pârâtă V. cu toți contractanții, în același cuantum.
Conform principiului conținut de art. 969 Cod civil, potrivit căruia convențiile legal făcute au putere de lege între părțile contractante și trebuie executate cu bună-credință de către acestea conform art. 970 Cod civil, în mod unilateral și abuziv pârâta a transformat doar denumirea din comision de risc în comision de administrare.
Din acest punct de vedere al legalității contractului, instanța reține că nu se respectă dispozițiile art. 4 din Legea nr. 193/2000, potrivit cu care o clauză contractuală care nu a fost negociată direct cu consumatorul va fi considerată abuzivă dacă, prin ea însăși sau împreună cu alte prevederi din contract, creează, în detrimentul consumatorului și contrar cerințelor bunei-credințe, un dezechilibru semnificativ între drepturile și obligațiile părților și, în egală măsură, art. 1 lit. a din Anexa la Legea nr. 193/2000 potrivit căreia sunt considerate clauze abuzive acele prevederi contractuale prin care comerciantul modifică unilateral clauzele contractului, fără a avea un motiv întemeiat care să fie precizat în contract.
Așadar, un prim pas în analiza caracterului abuziv al unei clauze contractuale, în temeiul Legii nr. 193/2000 este stabilirea împrejurării dacă acea clauză a fost negociată cu consumatorul. Pârâta, în întâmpinare, menționează caracterul dihotonomic al contractului încheiat cu reclamanții, care înglobează, pe de o parte, condiții generale - preformulate, standard și, pe de altă parte, condiții speciale, ce ar reprezenta o concretizare a prevederilor cu caracter general din condițiile generale. Astfel, doar condițiile generale s-ar încadra în noțiunea de contract de adeziune, în vreme ce condițiile speciale ale convenției de credit ar fi rezultatul negocierii cu clientul a clauzelor pe care această parte a contractului le cuprinde.
Art. 4 al. 3 teza finală din Legea nr. 193/2000 prevede că dacă un comerciant pretinde că o clauză standard preformulată a fost negociată direct cu consumatorul, este de datoria lui să prezinte probe în acest sens. Or, clauza privind comisionul de risc a fost deja prevăzută, în mod imperativ, în condițiile generale ale convenției, condiții cu privire la care chiar pârâta afirmă în întâmpinare că sunt condiții standard, preformulate, un contract de adeziune astfel că, prin prisma art. 4 al.3 teza finală din Legea nr. 193/2000, sarcina probei faptului că această clauză ar fi fost negociată cu reclamantul îi revenea. Pârâta nu a făcut însă o asemenea probă, astfel că instanța va considera îndeplinită condiția lipsei de negociere a clauzei privind comisionul de risc reținând poziția manifestată de reclamant, interogatoriul luat de instanță acestuia
Împrejurarea că pârâta ar fi procedat la o particularizare a comisionului de risc reflectată în procent al comisionului de administrare, nu poate duce la o altă concluzie privind lipsa de negociere, întrucât reclamanții au fost puși, eventual, doar în situația de a purta discuții cu privire la cuantumul comisionului, dar nu i s-a dat posibilitatea de a discuta însăși oportunitatea perceperii acestuia, posibilitatea de a nu-1 suporta.
De altfel, în condițiile în care însăși destinația comisionului de risc nu a fost clarificată în contract, din prevederile contractuale rezultând că el ar avea același rol ca și dobânda, respectiv remunerarea pârâtei pentru acordarea creditului, iar funcția acestui comision a fost explicată de pârâtă abia prin întâmpinare, nefiind vorba de o funcție evidentă și uzuală, precum ce a dobânzii,era aproape imposibil pentru un consumator diligent, să poată negocia acest comision, al cărui rol și mod de funcționare nu-i era cunoscut și dispus imperativ prin formularea clauzei contractuale.
În ceea ce privește transformarea clauzei din comision de risc în comision de administrare, pârâta trebuia să se conformeze dispozițiilor legii și să prevadă în contractul de credit situația clară -motivul întemeiat-, astfel încât, la momentul perfectării acestuia, clauza să fie previzibilă iar consumatorul să fie în posesia tuturor informațiilor.
Considerentele expuse cu privire la comisionul de risc sunt valabile și în ceea ce privește comisionul de administrare. Instanța constată că această clauză reia conținutul celei care reglementează comisionul de risc și adaugă la aceasta faptul că este perceput pentru administrarea de către bancă a creditului din perspectiva riscurilor asumate, ceea ce conduce la ideea că nu s-a eliminat comisionul de risc ci acesta a fost doar redenumit în comision de administrare pentru a avea o denumire acceptată de OUG 50/2010.
Constatând caracterul abuziv al clauzei privind comisionul de risc/ de administrare, instanța constată reaua-credință a pârâtei, pentru motive care se circumscriu unor motive de nulitate absolută, întrucât încălcarea legislației în materie de protecție a drepturilor consumatorilor depășește sfera intereselor private, particulare, aducând atingere interesului general, obștesc, ceea ce face ca prevederile Legii nr. 193/2000 să aibă caracter imperativ iar nu dispozitiv.
Pentru aceste considerente, instanța urmează a constata caracterul abuziv-ilegal al clauzei înscrise la pct.5 lit. a din „condiții speciale” ale convenției de credit privind comisionul de risc, și, în consecință, în virtutea principiului repunerii în situația anterioară, va obliga pârâta la restituirea către reclamantă a echivalentului în lei, la data plății, la cursul BNR a sumei reprezentând comision de risc încasat abuziv în baza Convenției de credit nr._/2006.2007, începând cu data de 19.12.2010 și până la achitarea integrală anticipată a creditului la data de 15.02.2013.
În drept, instanța a avut în vedere prevederile art. 6 din Directiva nr. 93/13/CEE, privind clauzele abuzive, care obligă statele membre să asigure mijloacele adecvate și eficace pentru a evita ca prevederile contractuale abuzive „să lege” pe consumator. Cauza Oceano Grupo Editorial SA, versus Rocio Murciano Quintero (C -240/98-C-244/98, R..p I-4941, pct.25 precum și Hotărârea din data de 26.10.2006, Mostaza Claro, C-168/05, R., p.I-_ pct.25, Ordonanța Curții(Camera a Opta) din 16.11.2010, Pohotovost,C-76/60, pct.36, Hotărârea din 15.03.2011, J. Perenciova, C-453/10, pct.27 și art. 969 și urm cod civil precum și disp. OUG nr. 4/2013 rap. la Legea nr. 193/2000.
Referitor la solicitarea reclamanților privind restituirea comisionului de rambursare anticipată a creditului, instanța reține prevederile OG nr. 50/2010, și are în vedere că modul de calcul al comisionului de rambursare, aparent negociat de către părți, este pur formală, rezultând tocmai absența oricărei negocieri și impunerea formulei de calcul prestabilite, în mod unilateral, de către bancă.
Mai mult, nu s-a făcut dovada că, la momentul încheierii contractului, consumatorul a avut posibilitatea de a refuza stipularea acestei clauze, iar din examinarea în ansamblu a poziției intimatei exprimată în cuprinsul întâmpinării rezultă cu prisosință faptul că societatea bancară consideră acest comision drept absolut necesar pentru acoperirea unui risc inexistent.
Instanța având în vedere prevederile legale și motivația expusă, urmează a admite cererea reclamanților privind restituirea de către pârâtă a comisionului de rambursare anticipată a creditului, acesta fiind la data achitării anticipate a creditului 15.02.2013 în sumă de 76,60 lei
În baza art. 453 Cod procedură civilă, se va respinge cererea pentru acordarea cheltuielilor de judecată reprezentând taxă judiciară de timbru, instanța constatând că acțiunea este scutită de plata taxei de timbru
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
HOTĂRĂȘTE:
Admite în parte acțiunea reclamanților R. M. și R. D. L., ambii domiciliați în Caransebeș, . județul C.-S. în contradictoriu cu pârâta S.C. V. R. S.A., cu sediul în București, sector 2, Șoseaua P. nr. 42 - prin S.C. V. R. S.A - S. Caransebeș, cu sediul în Caransebeș, .. 13, ., județul C.-S..
Constată caracterul abuziv al clauzei cuprinsă la pct. 5 a) -„Comision de risc” din Condițiile Speciale ale Convenției de credit nr._/20.06.2007, încheiată între S.C. V. R. S.A., S. Caransebeș și reclamanții R. M. și R. D. L..
Admite excepția prescripției dreptului la acțiune având ca obiect pretenții pentru perioada 20.06._10, aferente Convenției de credit nr._/20.06.2007.
Obligă pârâta . București la restituirea către reclamantă a echivalentului în lei, la data plății, la cursul BNR a sumei reprezentând comision de risc încasat abuziv în baza Convenției de credit nr._/20.06.2007, începând cu data de 19.12.2010 și până la achitarea integrală a creditului la data de 15.02.2013.
Admite cererea reclamanților privind restituirea de către pârâtă a comisionului de rambursare anticipată a creditului .
Respinge cererea reclamanților pentru cheltuieli de judecată.
Cu drept de apel în termen de 30 zile de la comunicare.
Apelul se depune la Judecătoria Caransebeș
Pronunțată în ședință publică, azi, 9.04.2014.
PREȘEDINTEGREFIER
A. P. S. S.
Red.Ad.Pș/
Tehnored SS/5.05.2014
| ← Plângere contravenţională. Sentința nr. 730/2014.... | Ordonanţă de plată - OUG 119/2007 / art.1013 CPC ş.u..... → |
|---|
