Căsătorie minor. Sentința nr. 1358/2013. Judecătoria CAREI

Sentința nr. 1358/2013 pronunțată de Judecătoria CAREI la data de 29-05-2013 în dosarul nr. 1311/218/2013

01Dosar nr._

ROMÂNIA

JUDECĂTORIA CAREI

-

SENTINȚA CIVILĂ NR.1358/2013

Ședința publică din 29 Mai 2013

Completul compus din:

PREȘEDINTE: A. A. G.

GREFIER: T. M.

&&&&

Pe rol fiind soluționarea cererii petentei T. A. ns.la data de 25 ianuarie 1997 în mun.Baia M. jud.Maramureș, CNP –_ dom.în Moftinu M. nr.475 jud.Satu M., asistată de mama T. V. respectiv tată – T. A. S. cu același domiciliu, având ca obiect autorizarea încheierea căsătoriei cu numitul Berdar M..

La apelul nominal făcut în ședința publică, s-a prezentat petenta asistată de părinți.

Procedura legal îndeplinită.

S-a făcut referatul cauzei de către grefier care învederează că cererea este legal timbrată cu 8 lei taxă judiciară de timbru și timbre judiciare mobile în valoare de 0,3 lei, după care:

Petenta susține cererea așa cum a fost formulată în scris, depune la dosar adeverința medicală din care rezultă că este însărcinată în săptămâna a 35-a, solicitând admiterea cererii în sensul de a se încuviința căsătoria ei cu numitul Berdar M., ns.la data de 31 august 1989 în Satu M., CNP –_, dom.în Satu M. ..30 . M., acesta fiind tatăl copilului.

Părinții petentei declară că sunt de acord.

INSTANȚA

Asupra cauzei de față .

Prin cererea înregistrată sub dosar cu nr. de mai sus, petenta T. A. asistată de părinți a solicitat ca instanța să autorizeze căsătoria sa cu numitul Berdar M., ns.la data de 31 august 1989 în Satu M., CNP –_, dom.în Satu M. ..30 . M., acesta fiind tatăl copilului.

În fapt se arată că petenta este prietenă cu numitul Berdar M., doresc să se căsătorească iar petenta este însărcinată în luna a 7-a .

În drept se invocă disp.art.272 alin.2 Noul Cod Civil.

În dovedirea cererii s-a depus la dosar adeverință medicală eliberată de medicul de familie, acte de stare civilă în xerocopie.

Părinții petentei fiind audiați în data de 29 mai 2013 nu s-au opus la căsătoria petentei cu numitul Berdar M..

Din probele administrate în cauză, rezultă că petenta este prietenă cu numitul Berdar M. cu care a întreținut relații intime, fiind însărcinată în luna a 7-a, așa cum rezultă din adeverința medicală depusă la dosar.

Petenta a împlinit vârsta de 16 ani în data de 25 ianuarie 2013.

Vârsta matrimonială este de 18 ani așa cum prevăd disp.art.272 alin.1 noul cod civil.

Potrivit art.272 alin.2 noul cod civil „ pentru motive temeinice minorul care a împlinit vârsta de 16 ani se poate căsători în temeiul unui aviz medical, cu încuviințarea părinților săi sau după caz a tutorelui și cu autorizarea instanței de tutelă în a cărei circumscripție minorul își are domiciliul …”

Din ansamblul probelor administrate în cauză, instanța constată că sunt îndeplinite aceste condiții, motiv pentru care va admite cererea petentei asistată de părinți ca fiind întemeiată și drept urmare în baza art.272 alin.2 noul cod civil va autoriza încheierea căsătoriei de către petentă cu numitul Berdar M., ns.la data de 31 august 1989 în Satu M., CNP –_, dom.în Satu M. ..30 . M..

PENTRU ACESTE MOTIVE,

ÎN NUMELE LEGII

HOTĂRĂȘTE

Admite cererea petentei T. A. ns.la data de 25 ianuarie 1997 în mun.Baia M. jud.Maramureș, CNP –_ dom.în Moftinu M. nr.475 jud.Satu M., asistată de mama T. V. respectiv tată – T. A. S. cu același domiciliu, prin urmare:

- autorizează încheierea căsătoriei de către petentă cu numitul Berdar M., ns.la data de 31 august 1989 în Satu M., CNP –_, dom.în Satu M. ..30 . M..

Cu drept de apel în 30 zile de la comunicare.

Pronunțată în ședința publică de la 29 Mai 2013

PREȘEDINTEGREFIER

A. A. GHEORGHETĂBÎRCĂ M.

Red.A.A.Ghe.

Tehno red.T.M.

3 ex./4.06.2013/ emis și exp.1 . dom.în Moftinu M. nr.475 jud.Satu M.

M.T. 3 iunie 2013

Vezi și alte spețe de la aceeași instanță

Comentarii despre Căsătorie minor. Sentința nr. 1358/2013. Judecătoria CAREI