Partaj judiciar. Sentința nr. 2859/2013. Judecătoria CAREI
Comentarii |
|
Sentința nr. 2859/2013 pronunțată de Judecătoria CAREI la data de 05-12-2013 în dosarul nr. 818/218/2013
Dosar nr._
ROMÂNIA
JUDECĂTORIA CAREI
-
SENTINȚA CIVILĂ Nr. 2859/2013
Ședința publică de la 05 Decembrie 2013
Completul compus din:
PREȘEDINTE – S. C. A.
GREFIER – C. M.
Pe rol judecarea acțiunii civile formulată de reclamantul B. Ș. I., domiciliat în Craidorolț, nr.203, județ Satu M., în contradictoriu cu pârâtul B. Ș. G., domiciliat în Sibiu, Șoseaua A. I., nr.55, ., ., având ca obiect partaj judiciar.
La apelul nominal făcut în ședința publică s-a prezentat avocat P. V., în substituirea avocatului titular - C. M. S., cu împuternicire avocațială nr._/16.04.2013 la dosar, în baza contractului de asistență juridică nr. 7999/16.04.2013 eliberat de Baroul Satu M. în reprezentarea pârâtului lipsă, lipsă fiind și reclamantul, precum și reprezentantul său ales.
Procedura legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefier care învederează că la data de 04.12.2013 pârâtul a depus o cerere prin care solicită ca la soluționarea cererii de acordare a ajutorului public judiciar formulată de reclamant să se aibă în vedere faptul că aceste primește și subvenții de la APIA pentru terenurile și ovinele avute în exploatare precum și veniturile obținute cu titlu dividente de la . unde deține calitatea de asociat.(fila 112 dosar), după care;
Reprezentanta pârâtului depune la dosar dovada calității sale de avocat în substituire. Față de soluția pronunțată de către instanță privind cererea de acordare a ajutorului public judiciar, invocă excepția de netimbrare a acțiunii.
Instanța reține cauza în pronunțare asupra acțiunii.
INSTANȚA
Asupra cauzei de față.
Prin acțiunea civilă înregistrată sub dosar nr._ /20.02.2013 reclamantul B. Ș. I. cu domiciliul în Craidorolț, nr. 203, județul Satu M. în contradictoriu cu pârâtul B. Ș. G. cu domiciliul în Sibiu, șoseaua A. I., nr. 55, ., ., a solicitat instanței ca prin hotărârea ce va pronunța să constate că părțile din fonduri bănești comune, au dobândit în proprietate, aproximativ 313 hectare pământ agricol pe raza localității Craidorolț și în alte locații, prin încheierea unor contracte sub semnătură privată, să dispună partajarea acestor suprafețe de pământ prin atribuirea lor către pârât și stabilirea unei sume pe seama reclamantului, cu cheltuieli de judecată în caz de opunere.
Pe parcursul anilor, frații au dobândit în proprietate suprafețe considerabile de teren agricol cât și pășune în apropierea localității Craidorolț unde își desfășurau activitatea de oierit cât și de agricultură.
În decursul anului 2006, relația dintre frați a început să se strice, urmând o . certuri între aceștia, certuri care au dus la ruperea relațiilor dintre ei și într-un final la nașterea unor serii de litigii, atât pe rolul Judecătoriei Carei, cât și pe rolul altor instanțe judecătorești din România.
La începutul anului 2006, frații au predat actele de proprietate privind suprafețele de teren dobândite în proprietate către inginerul N. S. G. în vederea întocmirii schițelor de amplasament asupra terenurilor și a documentației necesare în vederea intabulării pe seama acestora a suprafețelor de teren.
Odată predate actele de proprietate constând în titluri de proprietate cât și contracte de vânzare-cumpărare sub semnătură privată, reclamantul de astăzi a fost deposedat de orice act care ar face dovada faptului că ar fi dobândit în proprietate suprafețe de teren pe raza localității Craidorolț.
După apariția certurilor dintre frați și demararea primelor acțiuni din partea pârâtului de astăzi., reclamantul arată că l-a sunat pe inginerul N. S. G. pentru a se interesa în ce stadiu se află procedura de intabulare a suprafețelor de teren.
Reclamantul arată că a aflat cu stupoare de la domnul N. că toate actele de proprietate, împreună cu contractele de vânzare cumpărare, au fost predate către fratele său, acesta solicitându-i-le a-i fi predate ulterior, promițând că le va restitui într-o perioadă scurtă de timp.
Restituirea acestor acte nu s-a întâmplat nici până în ziua de astăzi, mai mult decât atât, pârâtul văzându-se în posesia contractelor de vânzare-cumpărare, cât și a titlurilor de proprietate s-a deplasat la domiciliul vânzătorilor și le-a solicitat acestora reîntocmirea contractelor pentru diverse motive inventate de către acesta. Reclamantul menționează că, pârâtul văzându-se în posesia actelor de proprietate, cât și în posesia unor contracte pe seama acestuia, a trecut fie la revânzarea suprafețelor de teren către terțe persoane cât și la intabularea acestora prin diverse acțiuni înregistrate la Judecătoria Carei.
O parte de acțiunile de care a luat cunoștință sunt înregistrate sub următoarele dosare:_, 702, 703, 704, 705, 706, 707, 708/2009, acestea fiind doar o parte din acțiuni în care reclamantul a putut să intervină făcând câte o cerere de intervenție în nume propriu, soarta acestor litigii fiind unele de suspendare a judecății pricinii cauzei, iar ulterior perimare, altele au fost anulate ca fiind netimbrate în momentul în care pârâtul de astăzi a constatat cererea de intervenție a reclamantului.
Totodată, în legătură cu acest aspect, reclamantul menționează faptul că există o . alte cauze înregistrate pe rolul Judecătoriei Carei în care pârâtul de astăzi a înstrăinat altor persoane suprafețele de teren prin vânzări succesive, ulterior terții dobânditori adresându-se instanței pentru intabularea pe seama acestora a terenurilor cumpărate de la pârâtul de astăzi..
Acest fapt, constând în ridicarea actelor de proprietate de la inginerul cadastral a făcut și obiectul unei plângeri penale, reclamantul sesizând infracțiunea de abuz de încredere, faptă pentru care pârâtul a fost de sub urmărire penală în cadrul dosarului nr. 549/p/2007, însă tot acest pârât a fost trimis în judecată pentru șapte infracțiuni comise împotriva reclamantului, partea din acest dosar nefiind încă soluționată definitiv.
În cadrul dosarului de urmărire penală nr. 549/p/2007 se află declarația de martor a inginerului N. care atestă starea de fapt arătată mai sus.
Motivul pentru care a înaintat cu întârziere această acțiune este faptul că a început să întocmească o muncă de sisif, căutând personal oamenii de la care au dobândit în proprietate terenurile, întocmind cu aceștia câte un act denumit declarație", acte prin care aceștia atestă faptul că pârâtul s-a prezentat domiciliul acestora solicitându-le să reîntocmească contractele de vânzare-cumpărare doar pe seama sa.
Tot în cadrul acestor declarații, solicită a se observa că aceștia au atestat că sumele de bani încasate cu titlu de preț au fost achitate de către reclamantul de astăzi.
Reclamantul, deși în multe dintre situații a achitat de unul singur sumele de bani cu titlul de preț, recunoaște că banii achitați erau comuni fiind câștigați de pe urma afacerilor comune gestionate de către cei doi frați.
Reclamantul atașează prezentului dosar tabelul înmânat de către inginerul N., tabel care conține toate suprafețele care au fost predate și de unde a reușit să-și dea seama care este suprafața exactă de teren dobândit în proprietate de către cei frați, norocul fiind faptul că inginerul a reușit să introducă datele acestor terenuri în calculatorul său.
Totodată, în probațiune atașează și declarațiile pe care a reușit să le întocmească reclamantul cu persoanele vânzătoare, însă nu este în posesia declarațiilor privind întreaga listă de persoane prevăzute în tabelul atașat, deoarece o parte dintre aceștia au decedat, iar altele nu au fost de găsit.
Raportat la toate aceste aspecte solicită admiterea prezentei acțiuni pentru toate motivele arătate de mai sus în cadrul prezentei acțiuni.
In drept invocă disp. art. 673 și următoarele C.pr.civ., art.274 C.pr.civ., 111 C.pr.civ.
În probatoriu solicită administrarea probei cu înscrisuri, cu martori, expertiză.
În cauză s-au administrat probatorii cu acte.
La data de 22.03.2013 reclamantul a depus precizare de acțiune. (fila 72 dosar).
La termenul de judecată din 23.04.2013 pârâtul a depus întâmpinare prin care a invocat excepția lipsei calității procesuale active a reclamantului și excepția inadmisibilității acțiunii în raport cu disp. Art.673 ind.2 C.proc.civ., motivând pe larg susținerile sale. 8filele 80-81 dosar).
La termenul de judecată din 28.0.2013 instanța a pus în vedere reclamantului să precizeze acțiunea privind valoarea imobilelor, pentru a se putea calcula taxa judiciară de timbru.
La termenul de judecată din 11.06.2013 reclamantul și-a precizat acțiunea apreciind că valoarea pretențiilor pentru 156 ha teren fiind la 10._ lei vechi.
Prin procesul verbal încheiat la data de 16.09.2013 președintele instanței a procedat la desființarea completului, judecătorul fiind eliberat din funcție prin pensionare începând cu data de 15.09.2013 și s-a repartizat cauza prin sistem ciclic. (filele 92-94 dosar).
La termenul de judecată din 07.11.2013 instanța a stabilit în sarcina reclamantului obligația de a achita taxa judiciară de timbru în sumă de 54.792 lei, sub sancțiunea anulării cererii ca netimbrată.
La data de 14.11.2013 reclamantul a formulat o cerere de acordare a ajutor ului public judiciar.
Prin Încheierea din 04.12.2013 dată în camera de consiliu, instanța a respins cererea ca neîntemeiată.
Analizând actele și lucrările dosarului instanța constată că reclamantul, pentru acțiunea sa înregistrată la data de 20.02.2013 și până la termenul de judecată din 05.12.2013, nu a achitat taxa judiciară de timbru, deși avea de îndeplinit această obligație legală până la primul termen de judecată (taxele judiciare de timbru plătindu-se anticipat) conform art.20 alin. 1 și 2 din legea nr.146/1997 actualizată.
În temeiul art. 20 alin.3 din Legea nr.146/1997 actualizată va anula acțiunea ca netimbrată.
În temeiul art. 274 vechiul C.proc.civ. va obliga reclamantul să achite pârâtului suma de 2.500 lei cheltuieli de judecată, reprezentând onorariu avocat. (fila
PENTRU ACESTE MOTIVE,
ÎN NUMELE LEGII
HOTĂRĂȘTE
Anulează ca netimbrată acțiunea formulată de reclamantul B. Ș. I., domiciliat în Craidorolț, nr.203, județ Satu M., în contradictoriu cu pârâtul B. Ș. G., domiciliat în Sibiu, Șoseaua A. I., nr.55, ., ., având ca obiect „partaj judiciar”.
Obligă reclamantul să achite pârâtului suma de 2.500 lei cheltuieli de judecată.
Cu apel în termen de 15 zile de la comunicare.
Pronunțată în ședința publică de la 05 Decembrie 2013.
PREȘEDINTE GREFIER
S. C. A. C. M.
Red.S.C.A.
Techno.red.C.M.
4 ex./16.12.2013
Emis 2 .
1 ex -reclamantul B. Ș. I., domiciliat în Craidorolț, nr.203, județ Satu M.,
1 ex -pârâtul B. Ș. G., domiciliat în Sibiu, Șoseaua A. I., nr.55, ., .
M.C. 09 Decembrie 2013
← Plângere contravenţională. Sentința nr. 237/2013.... | Plângere contravenţională. Sentința nr. 664/2013.... → |
---|