Plângere contravenţională. Sentința nr. 2822/2013. Judecătoria CAREI

Sentința nr. 2822/2013 pronunțată de Judecătoria CAREI la data de 03-12-2013 în dosarul nr. 2419/218/2013

ROMÂNIA

JUDECĂTORIA CAREI

-

Dosar nr._

SENTINȚA CIVILĂ NR. 2822/2013

Ședința publică de la 03 decembrie 2013

Completul constituit din:

PREȘEDINTE: C. S. M.

GREFIER: T. C.

Pe rol fiind judecarea plângerii contravenționale privind pe petentul B. G. C. cu domiciliul în Tășnad, ., Jud.S.-M., CNP-_ în contradictoriu cu intimatul I. S. M. având ca obiect anularea procesului verbal de constatare și sancționare a contravențiilor . nr._ încheiat la data de 21.08.2013.

La apelul nominal făcut în ședința publică nu se prezintă nimeni.

Procedura este legal îndeplinită.

S-a făcut referatul cauzei de către grefier care învederează că procedura de citare este legal îndeplinită cu părțile, cauza este la primul termen de judecată, poziția 19 la ordine pe lista de ședință, prin serviciul registratură s-a depus la data de 21.10.2013 întâmpinare de către intimat, după care:

Instanța își verifica competenta în baza art. 131 alin.1 noul cod de procedura civila si stabilește ca în baza art.126 din Constituție, art. 94 pct. 4 Noul cod de procedură civilă, art. 8 alin. 1 din OG nr. 15/2002, este competentă general, material si teritorial sa soluționeze aceasta cauză.

Președintele instanței de judecată declară închise dezbaterile în baza art. 395 N.C.p.civ. în vederea deliberării și reține cauza în pronunțare.

INSTANȚA

Asupra plângerii de față.

Prin plângerea la contravenție înregistrată la dosar nr. de mai sus petentul B. G. C., în contradictoriu cu intimata I. S. M. a solicitat instanței înlocuirea sancțiunii amenzii contravenționale cu avertisment, precum și anularea punctelor de penalizare.

In fapt se arată faptul că la data de 21.08.2013 petentul în timp ce conducea autoturismul marca Dacia, cu nr. de înmatriculare_, pe raza mun. Carei, a fost oprit de către un echipaj al poliției rutiere, care i-a solicitat documentele pentru control. După ce a prezentat documentele agentului de poliție, acesta i-a adus la cunoștință, faptul că a depășit viteza maximă admisă și totodată că nu a folosit centura de siguranță..

Petentul precizează că nu poate să știe exact viteza cu care se deplasa, dar nu a depășit viteza de 60 km/h, deoarece se afla în localitate, iar acesta desfășoară activități de distribuție și în acel moment se deplasa de la un magazin la altul, care se afla la o distanță mică, centura de siguranță a folosit-o, dar când a fost oprit a decuplat centura de siguranță, pentru a putea ajunge la torpedoul autoturismului unde avea documentele.

Petentul a încercat să explice agentului de poliție că nu este vinovat, dar a refuzat să îl asculte, întocmindu-i-se procesul verbal de contravenție și fiind sancționat cu suma de 160 lei și 5 puncte penalizare.

În drept nu se invocă nici un text de lege.

In probatiune depune: procesul verbal de constatare a contravenției, taxa judiciara de timbru in valoare de 20 lei.

Intimatul a depus întâmpinare la dosar la data de 21.10.2013, conform susținerilor de la fila 13, prin care solicită respingerea plângerii contravenționale și menținerea în totalitate a acestuia și a sancțiunii contravenționale aplicate ca fiind temeinice și legale.

În fapt se arată că la data de 21.08.2013 în jurul orelor 07.07 petentul a condus autoturismul cu nr. de înmatriculare_ în loc. Carei cu o viteză de 75km/h, depășind viteza maximă admisă pentru sectorul de drum respectiv, motiv pentru care a fost sancționat contravențional, conform art. 99 alin. 2 din OUG nr 195/2002.

Analizând actele și lucrările dosarului, instanța reține în fapt următoarele: petentul a fost amendat contravențional potrivit procesului verbal de constatare și sancționare a contravențiilor . nr._ încheiat la data de 21.08.2013 de catre I. S. M., pe motiv că a încălcat dispozițiile art. 99 alin. 2 din OUG nr 195/2002. si a fost sancționat contravențional cu suma totala de 320 lei.

Petentul nu și-a susținut plângerea contravențională așa cum a fost formulată neprobând cu nimic plângerea sa.

Pe parcursul procesului petentul nu a făcut dovada susținerilor sale conform petitului plângerii astfel că instanța în baza disp. art.31 din OG 2/2001, va respinge ca neîntemeiată plângerea contravențională formulată de petentă, menținând ca temeinic si legal procesul verbal arătat mai sus, deoarece potrivit art. 1169 cod civil „oricine face o pretenție în fața instanței trebuie să o dovedească”.

Fără cheltuieli de judecată, nefiind solicitate.

PENTRU ACESTE MOTIVE,

ÎN NUMELE LEGII

HOTĂRĂȘTE:

RESPINGE ca neîntemeiată plângerea contravențională privind pe petentul B. G. C. cu domiciliul în Tășnad, ., Jud.S.-M., CNP-_ în contradictoriu cu intimatul I. S. M. având ca obiect anularea procesului verbal de constatare și sancționare a contravențiilor . nr._ încheiat la data de 21.08.2013,prin urmare:

-constată legalitatea și temeinicia procesului verbal arătat mai sus.

Fără cheltuieli de judecată.

Cu drept de apel în 30 zile de la comunicare.

Pronunțată în ședința publică azi 03.12.2013

PREȘEDINTE,GREFIER,

C. S. M. T. C.

Red. C.S.M

Tehnored. T.C.

4 ex/04.12. 2013

2com. /04.12.2013

1 ex. . petentul B. G. C. cu domiciliul în Tășnad, ., Jud.S.-M.

1 ex. intimata I. S. M.

T.C. 03 decembrie 2013

Vezi și alte spețe de la aceeași instanță

Comentarii despre Plângere contravenţională. Sentința nr. 2822/2013. Judecătoria CAREI