Prestaţie tabulară. Sentința nr. 408/2013. Judecătoria CAREI

Sentința nr. 408/2013 pronunțată de Judecătoria CAREI la data de 18-02-2013 în dosarul nr. 2556/218/2012

Dosar nr._

ROMÂNIA

JUDECĂTORIA CAREI

SENTINȚĂ CIVILĂ Nr. 408/2013

Ședința publică de la 18 Februarie 2013

Completul compus din:

PREȘEDINTE - Ț. I. R. – președintele instanței

GREFIER - M. E.

&&&&&&&

Pe rol soluționarea cauzei civile privind pe reclamanta ., cu sediul în localitatea Supuru de Sus, ., jud. Satu M., având NR.ORC J_, CUI_, cu domiciliul procedural in localitatea Carei, ./2 jud. Satu M. prin av. Strucz Noemia, în contradictoriu cu pârâtul C. V., dom. în Supuru de Sus, ., jud. Satu-M., D. F. și C. E. , cu domiciliu necunoscut ,având ca obiect constatare vânzare-cumpărare.

La apelul nominal făcut în ședință publică lipsă părțile.

Procedura de citare este legal îndeplinită.

S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință, care a învederat instanței faptul că cererea este legal timbrată,, după care:

Instanța în baza art. 150 cod procedură civilă, declară închise dezbaterile și reține cauza spre soluționare .

INSTANȚA

Asupra cauzei de față constată următoarele:

Prin acțiunea civila înregistrata sub dosar nr._ din 17.09.2012, reclamanta S.C. G. F. AGRICOL S.R.L., a chemat în judecata pârâtul C. V., solicitând ca instanța sa constatate ca prin contractul de vânzare-cumpărare încheiat cu paratul la data de 27.03.2007, a dobândit dreptul de proprietate a terenului in suprafața de 0,55 hectare situat in localitatea Supur,. jud.Satu M., intabulat conform titlului de proprietate nr. 31-_, CF nr._ Supur nr top.295 in favoarea lui D. F. (1923) si C. E. (1944) ,teren ce in natura reprezintă: teren arabil 0,55 ha ; Sa dispună intabularea dreptului de proprietate asupra imobilului mai sus amintit, la Oficiul pentru cadastru si Publicitate Imobiliara Satu M., Biroul de Cadastru si Publicitate Imobiliara Carei, in baza hotărârii ce se va pronunța, cu titlu de cumpărare.

F. cheltuieli de judecata.

În fapt la data de 27.03.2007, prin contractul de vânzare-cumpărare încheiat cu paratul, a cumpărat de la acesta cu suma de 1650 lei ( unamiesasesutecincizecimiilei ), terenul menționat in petitul acțiunii. Paratul a înstrăinat terenul menționat pe Titlul de Proprietate nr. 31-_.

La data incheierii contractului de vânzare-cumpărare, a achitat către parat, prețul integral al contractului.

Având in vedere starea de fapt expusa mai sus, consideră ca se impune validarea convenției de vânzare-cumpărare, prin pronunțarea unei hotărâri judecătorești care sa tina - de act autentic de vânzare-cumpărare si in baza căreia sa se opereze transferul dreptului de proprietate asupra imobilului cumpărat, si in evidentele de carte funciara.

In drept invoca: art. 1073 si art. 1313 C.civ .

În probațiune s-au depus: contract de vânzare cumpărare nr. 23 din 27.03.2007 acte de stare civila, extrase cf, contract de vânzare cumpărare sub semnătura privata din 25 .03.2005 .

Legal citați parații nu s-au prezentat în instanța si nu au depus întâmpinare .

Analizând actele dosarului instanța constată că, imobilului în natura teren intravilan de 5500 mp. de sub nr. top. 295 din cf._ Supur ( din conversia cf. 64 N Supuru de Sus) formează proprietatea tabulara în cote nedeterminate a paratelor D. F. si C. E. drept înscris în baza încheierii cf 2006 din 30.05.2003.

Potrivit contractului sub semnătura privată din 25.03.2005 pârâtele proprietare au înstrăinat paratului C. V. acest teren intravilan contra sumei de 30.000.000 lei rol achitat în totalitate la data încheierii înscrisului .

Potrivit contractului de vânzare cumpărare nr. 23 din 27.03.2007 paratul C. V. a revândut același teren societății reclamante contra unui preț de 1650 lei .

In consecința instanța va admite ca întemeiată acțiunea civilă înaintată si în baza art. 894 si 896 din NCC va constata dreptul de proprietate al reclamantei asupra imobilului în natura teren intravilan de 5500 mp. de sub nr. top. 295 din cf._ Supur ( din conversia cf. 64 N Supuru de Sus) cu titlu de cumpărare și va dispune întăbularea în acest sens la cf.

Fără cheltuieli de judecata .

PENTRU ACESTE MOTIVE,

ÎN NUMELE LEGII

HOTĂRĂȘTE

Admite acțiunea civila înaintata de reclamanta ., cu sediul în localitatea Supuru de Sus, ., jud. Satu M., împotriva pârâților C. V., dom. în Supuru de Sus, ., jud. Satu-M., D. F. și C. E. , cu domiciliu necunoscut, prin urmare:

Constata dreptul de proprietate al reclamantei asupra imobilului în natura teren intravilan de 5500 mp. de sub nr. top. 295 din cf._ Supur ( din conversia cf. 64 N Supuru de Sus) cu titlu de cumpărare .

Dispune întăbularea în acest sens la cf.

Fără cheltuieli de judecata .

D e f i n i t i v a.

Cu drept de recurs în termen de 15 zile de la comunicare.

Pronunțată în ședința publică de la 18 Februarie 2013 .

PREȘEDINTEGREFIER

Ț. I. R. M. E.

E.M. 20 Februarie 2013

Red. Ț.I.R.

Tehnored. M.E.

4 ex/21.02.2013

Emis 4 comunicări

1reclamanta ., cu sediul în localitatea Supuru de Sus, ., jud. Satu M.,

3 pârâților C. V., dom. în Supuru de Sus, ., jud. Satu-M., D. F. și C. E. , cu domiciliu necunoscut

Vezi și alte spețe de la aceeași instanță

Comentarii despre Prestaţie tabulară. Sentința nr. 408/2013. Judecătoria CAREI