Validare poprire. Sentința nr. 2111/2013. Judecătoria CAREI

Judecătoria CAREI - Sentințe și decizii civile / 2013

Sentința nr. 2111/2013 pronunțată de Judecătoria CAREI la data de 02-10-2013 în dosarul nr. 1987/218/2013

Dosar nr._

ROMÂNIA

JUDECĂTORIA CAREI

SENTINȚA CIVILĂ NR. 2111/2013

Ședința publică de la 02 octombrie 2013

Completul compus din:

PREȘEDINTE – C. S. M.

GREFIER – T. C.

Pe rol judecarea acțiunii civile formulată de creditoarea . cu sediul în ales în Satu M., ., jud. Satu M., împotriva terților popriți B.-G. SOCIETE GENERALE SA cu sediul în București, .. 1-7, .>B. NAȚIONALĂ A ROMÂNIEI cu sediul în București, ., sector 3, și debitorul M. FINANȚELOR PUBLICE cu sediul în București, ., sector 5, având ca obiect validare poprire.

Dezbaterea cauzei în fond a avut loc în ședința publică din data de 25 septembrie 2013, încheiere care face parte integrantă din partea introductivă a prezentei sentințe, când pentru motivele invocate în aceea încheiere s-a amânat pronunțarea hotărârii pentru data de azi.

Prin serviciul registratură s-a depus la data de 01.10.2013 concluzii scrise de către B.-G. SOCIETE GENERALE SA și s-a depus contractul de cesiune de creanță nr. 43, împuternicire avocațială a dnei. av F. S., încheierea de dată certă nr. 35.

În urma deliberării ce a avut loc în cauză s-a pronunțat sentința civilă de față.

INSTANȚA

Asupra cauzei de față constată următoarele;

Prin acțiunea civilă înregistrată sub dosar nr. 1233/218/17.04.2013 creditoarea . împotriva a chemat în judecată terții popriți B.-G. SOCIETE GENERALE SA, B. NAȚIONALĂ A ROMÂNIEI și debitorul M. FINANȚELOR PUBLICE cu sediul în București, ., sector 5 și a solicitat ca instanța să dispună validarea popririi în dosarul execuțional nr. 73/2013 al B. P. I. V. privind pe debitorul Ministerul Finanțelor Publice, să dispună amendarea în favoarea Statului Român, a reprezentaților legali ai terților popriți cu suma de 10.000 lei, conform prev. 789 alin. 9 NCPC., cu cheltuieli de judecată.

În fapt se arată că executorul judecătoresc P. I. V. a fost investit de către subscrisa cu punerea în executare a sentinței civile nr. 174/12.02.2013 a Judecătoriei Salonta. În exercitarea atribuțiilor sale, subsecvent încuviințării executării silite de către Judecătoria Carei, executorul judecătoresc a înființat o poprire asupra conturilor debitorului Ministerul Finanțelor Publice deschise la terții popriți.

B. Națională a României nu a răspuns adresei de înființare a popririi și nu a consemnat sumele cuprinse în actele de executare la dispoziția acestuia. B. - G. Societe Generale SA nu a consemnat sumele din actele de executare la dispoziția executorului judecătoresc.

În conformitate cu prev. art. 651 lit. c alin. 2 NCPC1 executorul judecătoresc este competent să înființeze poprirea.

În conformitate cu prev. art. 3 alin. 1 din cadrul OUG 146/2002 „contul curent general al Trezoreriei Statului funcționează la B. Națională a României și este deschis pe numele Ministerului Economiei si Finanțelor.

Refuzul de consemnare al terților popriți este nelegal și netemeinic, reprezentând un abuz de putere concretizat prin suprimarea nelegală a dispozițiilor puterii judecătorești (art. 16 alin. 1 din Constituția României: „Nimeni nu este mai presus de lege"), ce trebuie cenzurat de către instanța de judecată cu observarea principiilor fundamentale ale omului și supremației statului de drept, a drepturilor și libertăților fundamentai ale omului și supremației dreptului comunitar (art. 6 para. 2 Tratatul Uniunii Europene, art. 47 Carta Drepturilor Fundamentale a Uniunii Europene).

1.DREPTUL NAȚIONAL APLICABIL Șl JURISPRUDENȚA INSTANȚELOR NAȚIONALE

Debitoarea subscrisei nu a făcut dovada, înăuntrul unei proceduri judiciare desfășurate înaintea unei instanțe independente și imparțiale, a lipsei de fonduri necesare pentru achitarea debitului, conform disp.art. 2 din OG 22/2002 modificată si completată prin Legea 110/2007 („Dacă executarea creanței stabilite prin titluri executorii nu începe sau continuă din cauza lipsei de fonduri, instituția debitoare este obligata ca în termen de 6 luni, să facă demersurile necesare pentru a-și îndeplini obligația de plată").

OG 22/2002 nu instituie imunitatea debitorului în raport cu executarea silită, pertinentă în acest sens fiind jurisprudența Curții de Apel București care a reținut:

„Curtea constată, sub un prim aspect, că beneficiul termenului de grație prevăzut la art. 3 (n.n. O.G. 22/2002) în favoarea instituțiilor publice este condiționat de dovada neexecutării benevole a obligației din cauza lipsei de fonduri.

O atare interpretare este - așa cum corect s-a reținut și de către instanțele de fond - în concordantă cu dispozițiile art. 11 al. 2 din Constituția României („tratatele ratificate de Parlament, potrivit legii, fac parte din dreptul intern"), și art. 20 al. 2 („dacă există neconcordanțe între pactele și tratatele privitoare la drepturile fundamentale ale omului, la care România este parte, și legile interne, au prioritate reglementările internaționale, cu excepția cazului în care Constituția sau legile interne conțin dispoziții mai favorabile"), dispoziții care atrag prioritatea în 1 soluționarea cauzei de fată a Convenției Europene a Drepturilor Omului și jurisprudenței Curții în această materie, în ceea ce privește respectarea art. 6 din Convenție și a art. 1 din Protocolul 1 la Convenție.

Astfel, debitoarea, tocmai în considerarea calității sale de instituție publică are îndatorirea, ca reprezentantă a autorității statului, de a veghea la respectarea principiului legalității $i la a executa de bună voie o hotărâre judecătorească ce îi este opozabilă. Or, în cauză, deși sentința comercială, potrivit art. 7208 C.Proc.Civ., a devenit executorie în anul 2004 (la data pronunțării), se constată că între acest moment și data formulării de către creditor a cererii de executare silită în 2008 nu a existat nici un demers din partea debitoarei pentru achitarea benevolă a obligației stabilite prin titlul executoriu $i nici nu au fost făcute dovezi cu privire la lipsa de fonduri care să permită acesteia să beneficieze de termenul legal de gratie.

Cum s-a prezentat pe larg și în considerentele deciziei apelate, Curtea Europeană a statuat în Cauza S. împotriva României că faza executării silite trebuie considerată ca făcând parte integrantă din noțiunea de „proces" în sensul art. 6 din Convenție, întrucât dreptul de acces la justiție ar fi iluzoriu dacă ordinea juridică internă a unui stat contractant ar permite ca o hotărâre definitivă și obligatorie să rămână fără efect în detrimentul unei părți Situație ce se regăsește și în cauză, deoarece în lipsa demersurilor contestatoarei pentru prevederea sumelor în bugetul de venituri și cheltuieli se poate aprecia că există un refuz de respectare a hotărârii.

Or, a arătat Curtea, administrația (în cauză, instituțiile publice) constituie un element al statului de drept interesul său fiind identic cu cel al unei bune administrări a justiției. Pe cale de consecință, dacă se refuză sau se omite executarea unei hotărâri, ori se întârzie executarea sa, garanțiile art. 6 își pierd rațiunea. Mai mut Curtea a apreciat că pretenția că reclamantul ar trebui să recurgă la executarea silită nu este oportune deoarece acesta pe parcursul unei proceduri judiciare a obținut o creanță împotriva statului respectiv împotriva unei instituții publice. De asemenea, a pretinde creditorului că pentru realizarea creanței sale ar trebui să formuleze o nouă acțiune pentru obligarea debitoarei de a prevedea în buget sumele necesare îndestulării sale ar reprezenta o sarcină oneroasă pentru partea care deja a stabilit dreptul său pe cale judecătorească.

De asemenea, în cauza S. P. împotriva României, aceeași Curte a apreciat că întreprinderea altor demersuri de către reclamant nu ar avea decât un rezultat repetitiv și anume ca o instanță să dispună încă o dată autorității publice să execute o hotărâre judecătorească, fapt ce ar încălca art. 35 al. 1 din Convenției, considerente reiterate și în cauza C. împotriva României".

Făcând aplicarea prev. art. 20 alin. 23 din Constituția României, va înlătura de la aplicare prev. OG 22/2002 întrucât acestea contravin art. 6 para. 1 C.E.D.O., art. 1 din cadrul Protocolului 1 adițional a C.E.D.O., art. 474 din Carta Drepturilor Fundamentale a Uniunii Europene.

2. PRINCIPIUL PRIORITĂȚII CONVENȚIEI EUROPENE A DREPTURILOR OMULUI

Situația în care se regăsește subscrisa, anume de a fi fost nevoită să recurgă la executarea silită împotriva Statului Român reprezentat de Ministerul Finanțelor Publice, este prin sine însăși o încălcare a art. 6 para. 1 si art. 1 din protocolul adițional 1 al Convenției pentru apărarea drepturilor și libertăților fundamentale ale omului, astfel, Curtea Europeană a Drepturilor Omului a statuat prin jurisprudența sa relevantă:

În cauza S. c. României (2005)

„Curtea amintește că executarea unei sentințe sau a unei decizii, indiferent de instanța care o pronunță; trebuie considerată ca făcând parte integrantă din "proces", în sensul art. 6 alin. 1 din Convenție. Dreptul de acces la justiție ar fi iluzoriu dacă ordinea juridică internă a unui stat contractant ar permite ca o hotărâre definitivă si obligatorie să rămână fără efect în detrimentul unei părți (Immobiliare Saffi împotriva Italiei (M.C), Cererea nr. 22.774/93, paragraful 63, CEDO 1999-V].

În cauza de față, cu toate că reclamanta a obținut o hotărâre judecătorească definitivă prin care autoritățile administrative au fost obligate la o acțiune specifică, aceasta nu este nici acum executată din cauza refuzului debitorului de a respecta această hotărâre. Or, administrația constituie un element al statului de drept interesul său fiind identic cu cel al unei bune administrări a justiției. Pe cale de consecință dacă administrația refuză sau omite să execute o hotărâre judecătorească ori întârzie în executarea acesteia, garanțiile art. 6 de care a beneficiat justițiabilul în fata instanțelor judecătorești îsi pierd orice rațiune de a fi (Hornsby împotriva Greciei, Hotărârea din 19 martie 1997, Culegere de hotărâri si decizii 1997-ll, pag. 510-511, paragraful 41).

În plus, Curtea nu subscrie la teza Guvernului conform căreia reclamanta ar fi trebuit să recurgă la executarea silită a Sentinței din 3 martie 1999. Ea amintește că nu este oportun să-i ceri unei persoane, care în urma unei proceduri judiciare a obținut o creanță împotriva statului, să recurgă la procedura de executare silită pentru a obține satisfacție (Cauza Metaxas împotriva Greciei, Cererea nr. 8.415/02, paragraful 19, 27 mai 2004)";

În cauza Abrămiuc împotriva României (2009):

„De asemenea aceasta notează că, în vederea executării hotărârii, reclamantul a trebuit să inițieze numeroase proceduri, chiar dacă debitoarea a fost o societate cu capital public până la privatizarea sa în 2003. Or nu este oportun să i se solicite unei persoane care a obținut o creanță împotriva statului în urma unei proceduri judiciare să inițieze, ulterior, procedura de executare silită pentru a obține o reparație (Metaxas împotriva Greciei, nr. 8415/02, pct. 19, 27 mai 2004).

În orice caz, Curtea reamintește că a considerat deja că o omisiune din partea autorități de a se conforma într-un termen rezonabil unei hotărâri definitive poate genera o încălcare a articolului 6 § 1 din convenție și articolului 1 din Protocolul nr 1 al convenției, în special atunci când obligația de executare a deciziei în cauză îi aparține unei autorități administrative (a se vedea, mutatis mutandis, printre multe altele, Metaxas precitată pct 26 și 31, și Tăcea împotriva României, nr. 746/02, pct 27, 39 și 40, 29 septembrie 2005)"

În cauza Tăcea împotriva României (2005):

„Mai mult, Curtea a considerat deja că ar fi excesiv să se ceară unui reclamant care a obținut o hotărâre judiciară definitivă împotriva statului să intenteze din nou acțiuni împotriva autorităților pentru a obține executarea obligației în cauză (a se vedea mutatis mutandis, R. și H. împotriva România (decizie), nr_/00, 31 august 2004 și Metaxasa împotriva Greciei, nr 8415/02, § 19, 27 mai 2004).

Curtea amintește că a considerat deja că neglijența autorităților de a se conforma, într-un termen rezonabil unei hotărâri definitive poate antrena o încălcare a articolului 6§ 1 al Convenției, mai ales atunci când obligația de a executa hotărârea în cauză revine unei autorități administrative, cum este cazul în speță ( a se vedea mutatis mutandis, Metaxas, menționat anterior, § 26, Burdov împotriva Rusiei, nr_/00, §§ 36-38, CEDO 2002-111, Timoteiec, menționat anterior, §§ 41-42, P. împotriva Moldovei, nr_/99, §§ 54-55, 18 mai 2004 Luntre și alții împotriva Moldovei, nr 2916/02, §§ 40-41, 15 iunie 2004, Romashov împotriva Ucrainei, nr._/01 §27, 27 iulie 2004, Voîtenko împotriva Ucrainei, nr_/02, § 35, 29 iunie 2004, și Dubenko împotriva Ucrainei nr_/01, §36,11 ianuarie 2005)”

In cauza R. Trading c. României (2007):

„Curtea amintește că dreptul la un tribunal garantat de art 6 alin. 1 din Convenție ar fi iluzoriu dacă ordinea juridică internă a unui stat contractant ar permite ca o hotărâre judecătorească definitivă și obligatorie să rămână inoperantă în detrimentul unei părți. Executarea unei sentințe, a oricărei instanțe, trebuie considerată ca făcând parte integrantă din « proces » în sensul art. 6. Curtea a recunoscut deja că protejarea efectivă a justițiabilului și restabilirea legalității implică obligația pentru administrație de a se adapta la o sentință sau o hotărâre"

În cauza C. c. României (2005):

„Curtea amintește că executarea unei sentințe sau a unei hotărâri a oricărei instanțe trebuie considerată ca făcând parte integrantă din "proces", în sensul art. 6 din Convenție. Dreptul la un tribunal ar fi iluzoriu dacă ordinea juridică internă a unui stat contractant ar permite ca o hotărâre judecătoreasca definitivă și obligatorie să rămână inoperantă, în detrimentul unei părți (Cauza Immobiliare Saffi împotriva Italiei[GC], nr. 22.774/1993, paragraful63, CEDO 1999-V)."

3. CEREREA DE AMENDARE A TERȚULUI POPRIT

Subscrisa apreciază că este esențial ca principiul preeminenței dreptului să facă parte integrantă din cultura administrativă. într-un stat democratic, preeminența dreptului apare ca un răspuns la nevoia de legitimitate, ea fiind necesară pentru exercițiul puterii publice. O bună administrare nu reprezintă un scop în sine, ci un mijloc de materializare a preeminenței dreptului în viața cotidiană, fiind intrinsec circumscrisă valorilor statului de drept obligația administrației de a executa hotărârile judecătorești.

Această regulă fundamentală se caracterizează prin următoarele elemente esențiale: orice persoană fizică sau juridică - este supusă legii, orice persoană trebuie să poată lua cunoștință de drepturile și obligațiile sale prevăzute de lege, respectarea legii de către orice persoană poate să fie controlată de către judecători, care sunt independenți în exercițiul funcției lor, iar deciziile judiciare pot fi urmate numai de executare. Față de acestea, observând că în lumina prevederilor art. 16 alin. 1 din Constituția României „Nimeni nu este mai presus de lege", văzând că terțul poprit, acționând cu rea-credință, nu s-a conformat adresei de înființare a popririi cu toate că executarea silită este încuviințată de instanța de judecată, cunoscând că organul administrativ a comis un abuz substituindu-se instanței de judecată și suspendând de facto executarea silită, solicită să aplice reprezentanților legali ai terților popriți amenda prevăzută de 789 alin. 9 NCPC.

În probațiune, s-au depus înscrisuri

Solicită judecata cauzei și în lipsă.

În drept se invocă art. 953 și 963 N.Cod civil.

În dovedirea cererii s-au depus la dosar în copie înscrisuri.

La data de 08.08.2013 a fost depusă întâmpinare la dosar din partea BNR prin care s-a solicitat respingerea cererii de validare a popririi ca inadmisibilă și nefondată, invocând excepția lipsei calității procesuale pasive a BNR pe considerent că potrivit art. 21 din Lg. 312/2004 privind statutul BNR deschide și operează conturi ale instituțiilor de credit ale Trezoreriei Statului, ale caselor de compensare și ale altor entități, rezidente și nerezidente stabilite prin reglementări ale BNR, prin urmare rezultă că contul deschis în evidențele BNR este al Trezoreriei Statului iar nu al M.F.P. acesta fiind doar administrator.

Se mai arată că BNR nu poate avea calitatea de terț poprit deoarece nu dispune de un cont de disponibilități bănești, sesizabil al debitorului, nefiind în consecință îndeplinite nici condițiile validării popririi în conformitate cu art. 789 N.C.P.C.

Un alt aspect definitoriu în analiza dosarului este verificarea competenței teritoriale a Judecătoriei Carei, de a soluționa cererea de validare a popririi prin raportate la disp. art. 781 N.C.P.C care prevăd „poprirea se înființează la cererea creditorului de către un executor judecătoresc al cărui birou se află în circumscripția Curții de Apel unde își are domiciliul sau sediul terțul poprit.”

În data de 27.08.2013 B. G. SOCIETE GENERALE SA a depus întâmpinare prin care a invocat excepția necompetenței teritoriale a executorului judecătoresc, excepția necompetenței teritoriale a Judecătoriei Carei și a solicitat respingerea pe fond a cererii de validare și desființarea popririi., conform celor susținute în întâmpinare la filele 20-22 de la dosar.

În ședința publică din 25.09.2013 prezentă în fața instanței, cu delegație de substituire pentru av. M. Pasalega, dna. av. G. L. F., în reprezentarea B.- G. SOCIETE GENERALE SA a învederat instanței că renunță la excepția necompetenței teritoriale a Judecătoriei Carei și își menține excepția necompetenței teritoriale a executorului judecătoresc, deoarece potrivit art. 651 N.C.P.C executorul judecătoresc care a înființat poprirea nu este competent din punct de vedere teritorial. Debitorul M. FINANȚELOR PUBLICE își are sediul în București iar executorul judecătoresc trebuie să fie cel din circumscripția Curții de Apel Oradea. Potrivit art. 789 NC.P.C se alternează între sediul debitorului și a terțului poprit. B.-G. SOCIETE GENERALE SA își are de asemenea sediul în București, acolo fiind conturile debitorului. Potrivit art. 651 al. 4 NC.P.C actele sunt nule.

Se mai arată că la dosar s-a depus doar cererea de validare poprire fără alte înscrisuri doveditoare.

În data de 03.10.2013 s-a depus la dosar din partea reclamantei cerere de repunere pe rol a cauzei, dar dat fiind faptul că instanța se pronunțase în data de 02.10.2013, înscrisurile depuse ulterior nu pot fi luate în seamă.

Din probele administrate în cauză instanța constată că executorul judecătoresc P. I. V. a fost investit de către subscrisa cu punerea în executare a sentinței civile nr. 174/12.02.2013 a Judecătoriei Salonta. În exercitarea atribuțiilor sale, subsecvent încuviințării executării silite de către Judecătoria Carei, executorul judecătoresc a înființat o poprire asupra conturilor debitorului Ministerul Finanțelor Publice deschise la terții popriți.

În conformitate cu prev. art. 651 lit. c alin. 2 NCPC1 executorul judecătoresc este competent să înființeze poprirea.

În cuprinsul întâmpinării formulate de către BNR și depus la dosar la filele 15-19, se arată că cererea de validare a popririi este inadmisibilă și nefondată, invocând excepția lipsei calității procesuale pasive a BNR pe considerent că potrivit art. 21 din Lg. 312/2004 privind statutul BNR deschide și operează conturi ale instituțiilor de credit ale Trezoreriei Statului, ale caselor de compensare și ale altor entități, rezidente și nerezidente stabilite prin reglementări ale BNR, prin urmare rezultă că contul deschis în evidențele BNR este al Trezoreriei Statului iar nu al M.F.P. acesta fiind doar administrator.

Instanța constată că BNR nu poate avea calitatea de terț poprit deoarece nu dispune de un cont de disponibilități bănești, sesizabil al debitorului, nefiind în consecință îndeplinite nici condițiile validării popririi în conformitate cu art. 789 N.C.P.C.

Instanța constată că excepția necompetenței teritoriale a executorului judecătoresc P. I. V., invocată atât de BNR cât și de B.-GROUP SOCIETE GENERAL., este întemeiată, urmând a o admite pe considerent că potrivit art. 651 N.C.P.C executorul judecătoresc care a înființat poprirea nu este competent din punct de vedere teritorial. Debitorul M. FINANȚELOR PUBLICE își are sediul în București iar executorul judecătoresc trebuie să fie cel din circumscripția Curții de Apel Oradea. Potrivit art. 789 NC.P.C se alternează între sediul debitorului și a terțului poprit. B.-G. SOCIETE GENERALE SA își are de asemenea sediul în București, acolo fiind conturile debitorului. Potrivit art. 651 al. 4 NC.P.C actele sunt nule.

Instanța a luat act de faptul că s-a renunțat la excepția lipsei competenței teritoriale a Judecătoriei Carei în soluționarea cauzei.

Având în vedere cele arătate mai sus, instanța constată că actele întocmite de executorul judecătoresc necompetent sunt nule, neexistând un titlu valabil conform noului cod de procedură civilă, iar sentința pusă în executare trebuie să fie un titlu executoriu, aceasta nefiind definitivă, potrivit art. 631 N.CP.C. Prin sentința civilă nr. 174/2013 se arată că s-a dispus validarea popririi în ce privește terțul poprit Ministerul Finanțelor Publice prin DGFP, terțul poprit a fost obligat să achite din contul debitoarei suma pentru care s-a dispus validarea, dar nu s-a depus la dosar sentința arătată mai sus, prin urmare în temeiul art. 789 al. 4 C.pr. civ. instanța va dispune desființarea popriri atunci când din probele administrate în cauză nu rezultă că terțul poprit datorează o sumă de bani debitorului.

Potrivit înscrisurilor depuse la dosar nu rezultă că B.-G. SOCIETE GENERALE SA datorează vreo sumă de bani debitorului astfel nu sunt îndeplinite condițiile stipulate de art. 789 al. 4 c.p.c. pentru ca instanța să dispună admiterea cererii.

Pentru considerentele arătate mai sus, instanța va respinge ca neîntemeiată acțiunea civilă formulată de creditoarea . cu sediul în ales în Satu M., ., jud. Satu M., împotriva terților popriți B.-G. SOCIETE GENERALE SA cu sediul în București, .. 1-7, .>B. NAȚIONALĂ A ROMÂNIEI cu sediul în București, ., sector 3, și debitorul M. FINANȚELOR PUBLICE cu sediul în București, ., sector 5, având ca obiect validare poprire,prin urmare:

Va dispune desființarea popririi din dosar execuțional 73/2013 a executorului judecătoresc P. I. V..

PENTRU ACESTE MOTIVE,

ÎN NUMELE LEGII

HOTĂRĂȘTE

Admite excepția necompetenței teritoriale a executorului judecătoresc P. I. V. invocată de către B.-GROUP SOCIETE GENERAL.

Ia act de faptul că s-a renunțat la excepția lipsei competenței teritoriale a Judecătoriei Carei la soluționarea prezentei.

RESPINGE ca neîntemeiată acțiunea civilă formulată de creditoarea . cu sediul în ales în Satu M., ., jud. Satu M., împotriva terților popriți B.-G. SOCIETE GENERALE SA cu sediul în București, .. 1-7, .>B. NAȚIONALĂ A ROMÂNIEI cu sediul în București, ., sector 3, și debitorul M. FINANȚELOR PUBLICE cu sediul în București, ., sector 5, având ca obiect validare poprire,prin urmare:

-dispune desființarea popririi din dosar execuțional 73/2013 a executorului judecătoresc P. I. V..

Cu drept de apel în termen de 30 zile de la comunicare.

Cererea de apel se depune la Judecătoria Carei.

Pronunțată în ședința publică de la 02.10.2013

PREȘEDINTE,GREFIER,

C. S. MINODORATOUT C.

Red.C.S.M

Tehnored.T.C.

4 ex./31.10.2013

Emis 4 .

1 ex creditoarea -. cu sediul în ales în Satu M., ., jud. Satu M.

2 ex. terților popriți B.-G. SOCIETE GENERALE SA cu sediul în București, .. 1-7, .>B. NAȚIONALĂ A ROMÂNIEI cu sediul în București, ., sector 3

1 ex. debitorul -M. FINANȚELOR PUBLICE cu sediul în București, ., sector 5

C.T. 02 octombrie 2013

← Plângere contravenţională. Sentința nr. 1484/2013....		Hotarâre care sa tina loc de act autentic. Sentința nr.... →

Validare poprire. Sentința nr. 2111/2013. Judecătoria CAREI

Vezi și alte spețe de la aceeași instanță

Comentarii despre Validare poprire. Sentința nr. 2111/2013. Judecătoria CAREI