Prestaţie tabulară. Sentința nr. 505/2015. Judecătoria CAREI

Sentința nr. 505/2015 pronunțată de Judecătoria CAREI la data de 07-04-2015 în dosarul nr. 3265/218/2014

Dosar nr._

ROMÂNIA

JUDECĂTORIA CAREI

-

SENTINȚA CIVILĂ NR. 505/2015

Ședința publică din 07 Aprilie 2015

Completul constituit din:

PREȘEDINTE: A. C.

Grefier: ȘORIAN M.

¤¤¤¤¤¤¤¤¤¤¤¤¤¤¤¤¤¤¤

Desfășurarea procesului s-a efectuat prin mijloace tehnice audio potrivit art. 231 C.pr.civilă.

Pe rol fiind soluționarea acțiunii civile formulate de reclamanta .. S. M., cu sediul ales în mun. S. M., .. 2/21, județ S. M., având C.U.I._, înregistrată la O.R.C. de pe lângă Tribunalul S. M. sub nr. J30/192/27.02.2006, în contradictoriu cu pârâtul O. T. T., C.N.P._, domiciliat în orș. Tășnad, ., județ S. M., având ca obiect succesiune și prestație tabulară.

La apelul nominal făcut în ședința publică se prezintă pentru reclamantă av. C. T. A. cu împuternicirea avocațială nr._ din 25.10.2013, emisă de Baroul S. M. – Cabinet Individual și pârâtul O. T. T., personal.

Procedura de citare este legal îndeplinită.

S-a făcut referatul cauzei de către grefier care învederează instanței că prezenta cauză este la primul termen de judecată, este legal timbrată cu suma de 496 lei taxă judiciară de timbru, potrivit chitanțelor cu nr._ și nr._ din 25.09.2014, emise de Primăria S. M. – Direcția Impozite și Taxe Locale, se află la poziția 5 pe lista de ședință, după care:

În temeiul art. 43 C.pr.civ., în urma verificărilor făcute de grefier pe baza dosarului cauzei, se constată că judecătorul nu se află în vreunul dintre cazurile de incompatibilitate prevăzute de art. 41 C.pr.civ..

Conform art. 103 alin. 1^1 din Hotărârea nr. 829 din 15.11.2011 pentru completarea Regulamentului de ordine interioară al instanțelor s-a verificat în sistemul ECRIS dacă există alte dosare formate ca urmare a unei cereri formulate de aceleași persoane, împotriva acelorași persoane și având același obiect, dovada fiind atașată dosarului cauzei.

Instanța, în baza art. 219, alin. 2 C.pr.civ. constată că procedura de citare este îndeplinită potrivit dispozițiilor art. 229 alin. 1 C.pr.civ. conform cărora prin înmânarea citației, sub semnătura de primire, personal sau prin reprezentant, pentru un termen de judecată, cel citat este prezumat că are în cunoștință și termenele de judecată ulterioare aceluia pentru care citația i-a fost înmânată.

Instanța, verificându-și din oficiu competența în baza art. 131 alin. 1 C.pr.civ., stabilește că în baza art. 126 din Constituție, art. 94 pct. 1 lit. j C.pr.civ., art. 113 alin. (5) și art. 117 alin. (1) C.pr.civ. este competentă general, material și teritorial să soluționeze această cauză.

În baza art. 258 C.pr.civ raportat la art. 255 C.pr.civ., instanța încuviințează reclamantei proba cu înscrisurile depuse la dosarul cauzei și respinge ca inutilă proba testimonială cu depoziția unui martor în dovedirea calității de moștenitor a pârâtului după proprietarul tabular decedat, atâta timp cât la filele 15 și 16 de la dosar există Certificatul de moștenitor nr. 343/2013.

În baza art. 254 alin. 5 C.proc.civ. instanța din oficiu supune discuției părților proba cu interogatoriul pârâtului prezent personal în fața instanței.

Părțile prezente arată că nu se opun administrării acestei probe.

Instanța, în baza art. 351 C.proc.civ. rap. la art. 255 C.proc.civ. încuviințează proba cu interogatoriul pârâtului O. T. T. T., ca fiind utilă cauzei, răspunsurile pârâtului la întrebările instanței fiind consemnate la fila nr. 61 de la dosar.

Instanța pune în discuție formularea de noi cereri în baza art. 390 C.pr.civ.

Reprezentanta reclamantei solicită disjungerea capetelor 2-4 din cerere și soluționarea primului capăt de cerere în cadrul acestui dosar având în vedere că fără constatarea calității de moștenitor a pârâtului nu pot obține avizele prev. de L. 17/2014.

Nemaifiind alte cereri de formulat sau probe de administrat în cauză instanța închide faza cercetării judecătorești. În baza art. 392 C.pr.civ. deschide dezbaterile asupra fondului și acordă cuvântul în fond părților în ordinea prevăzute de art. 216 alin. 2 C.pr.civ.

Reprezentanta reclamantei, având cuvântul în fond, arată că solicită admiterea acțiunii așa cum a fost formulată în scris, fără cheltuieli de judecată pentru primul petit și disjungerea petitelor 2-4.

Instanța în baza art. 244 C.pr.civ coroborat cu art. 394 C.pr.civ declară dezbaterile închise și, față de cererea principală și înscrisurile depuse la dosarul cauzei, reține cauza spre deliberare și soluționare.

INSTANȚA

Deliberând asupra cauzei de față, constată următoarele:

Prin cererea de chemare în judecată înregistrată pe rolul acestei instanțe la data de 10.12.2014, sub dosar nr._, reclamanta .. S. M., în contradictoriu cu pârâtul O. T. T., a solicitat instanței ca prin hotărârea ce o va pronunța în cauză să constate că: 1) pârâtul O. T. T. T. are calitatea de moștenitor legal după defunctul O. T. T. (1922), decedat în 12.03.2003, proprietar tabular; 2) reclamanta a cumpărat terenul situat în extravilanul comunei Săuca, județ S.-M., în suprafață totală de_ mp. cuprinsă în C.F. nr._ Săuca de sub nr. cadastral_, în suprafață de 9500 mp. ce constituie arabil extravilan, cuprinsă în C.F. nr._ Săuca de sub nr. cadastral_, în suprafață de_ mp. ce constituie arabil extravilan, proprietatea pârâtului; 3) să se dispună înscrierea dreptului de proprietate în favoarea reclamantei privind suprafața totală de teren de_ mp. cuprinsă în C.F. nr._ Săuca de sub nr. cadastral_, în suprafață de 9500 mp. ce constituie arabil extravilan, cuprinsă în C.F. nr._ Săuca de sub nr. cadastral_, în suprafață de_ mp. ce constituie arabil extravilan, proprietatea pârâtului; 4) hotărârea judecătorească ce se va pronunța să țină loc de contract de vânzare-cumpărare, respectiv să țină loc de act apt pentru întabulare pentru a putea fi notată în cartea funciară întrucât s-a achitat integral prețul imobilului.

În motivare, reclamanta a arătat că în data de 08.08.2006 a fost încheiat un antecontract de vânzare cumpărare sub semnătură privată, în care calitatea de vânzător a avut-o pârâtul și calitatea de cumpărător, reclamanta. Obiectul antecontractului de vânzare cumpărare a fost suprafața totală de_ mp. cuprinsă în C.F. nr._ Săuca de sub nr. cadastral_, în suprafața de 9500 mp. ce constituie arabil extravilan, cuprinsă în C.F. nr._ Săuca de sub nr. cadastral_, în suprafață de_ mp. ce constituie arabil extravilan, proprietatea pârâtului.

Reclamanta a mai arătat că după defunctul O. T. T., s-a dezbătut succesiunea conform Certificatului de Moștenitor nr. 343/2013, însă terenurile cuprinse în Titlul de proprietate nr. 31-_/14.11.2002 nu au fost cuprinse în acest certificat de moștenitor, motiv pentru care se impune completarea acestuia cu terenurile susmenționate și înscrierea în cartea funciară pe numele pârâtului.

Prețul antecontractului a fost de 5850 lei, preț care a fost achitat integral, iar pârâtul s-a obligat să efectueze toate demersurile legale necesare, după notarea titlului de proprietate în cartea funciară, să obțină extrasul de carte funciară în calitate de proprietar și să se prezinte în fața notarului cu actele necesare pentru perfectarea contractului de vânzare-cumpărare autentic, însă fără rezultat. De la data perfectării înscrisului sub semnătură privată, reclamanta a folosit terenul și a plătit impozit pentru acesta.

Dorind să intre în legalitate cu privire la suprafața de teren cumpărată și, cum contractul este legea părților, pârâtul s-a obligat la perfectarea contractului de vânzare-cumpărare autentic, însă din păcate, nu a dat curs solicitării reclamantei, în vederea realizării acesteia pe cale amiabilă (solicitare fără rezultat).

Potrivit art. 896 C.civ. „În cazurile în care cel obligat să transmită, să constituie ori să modifice în folosul altuia un drept real asupra unui imobil nu își execută obligațiile necesare pentru înscrierea în cartea funciară, se va putea cere instanței de judecată să dispună înscrierea”. Instanța de judecată va pronunța o hotărâre care să țină loc de act autentic de înstrăinare.

În final, reclamanta a solicitat a se dispune notarea dreptului de proprietate asupra parcelelor mai sus identificate, hotărârea urmând a ține loc de act autentic.

În drept, reclamanta a invocat disp. art. 896 Cod civil, art. 1270 și următoarele Cod civil, art. 35 C.proc.civ.

În susținerea cererii, reclamanta a depus în copie conform cu originalul următoarele înscrisuri: împuternicire avocațială (f.6); antecontract de vânzare-cumpărare (f.7); CI pârât (f.8); certificat de naștere pârât (f.9); certificat de deces O. T. (f.10); Încheiere notarială nr. 125/26.09.2014 (f.11); certificate RNNEOS (f.12,13); adeverință (f.14); Certificatul de moștenitor nr. 343/2013 (f.15-16); adeverință (f.17); certificat fiscal (f.18); proces-verbal mediere (f.19); extras CF_ (f.20-31); extras CF_ (f.32-37); antecontract de vânzare-cumpărare (f.38); titlu de proprietate nr. 31-_ (f.39).

Cererea a fost legal timbrată cu suma de 642,60 lei, taxă judiciară de timbru potrivit art. 3 alin. 2 lit. c și art. 5 alin. 1 lit. a din O.U.G. nr. 80/2013, conform chitanțe nr._/25.09.2014 (f.2), nr._/25.09.2014 (f.3) și nr._/18.12.2014 (f.45).

Prin întâmpinare (f.51), pârâtul a fost de acord cu admiterea acțiunii.

În cauză a fost administrată proba cu înscrisuri și proba cu interogatoriul pârâtului.

Analizând cererea de față prin prisma motivelor invocate și a materialului probator administrat în cauză, instanța constată și reține următoarele:

Conform extraselor de carte funciară aflate la filele 20 – 37, reiese că în C.F. nr._ Săuca nr. cadastral_ în baza încheierii C.F. nr._/28.11.2012 și a titlului de proprietate nr. 31-_/14.11.2002, asupra imobilului identificat în natură prin teren arabil extravilan în suprafață de 9.500 mp. (. în C.F. nr._ Săuca nr. cadastral_ în baza încheierii C.F. nr._/17.06.2014 și a titlului de proprietate nr. 31-_/14.11.2002, asupra imobilului identificat în natură prin teren arabil extravilan în suprafață de 10.000 mp. (. fost înscris dreptul de proprietate al numitului O. T. T. născut în 1922 cu titlul juridic de drept de proprietate, reconstituire în baza Legii nr. 18/1991, dobândit prin Lege, în cotă de 1/1.

Numitul O. T. (trecut în C.F. O. T. T. născut în 1922), proprietarul de carte funciară, născut la data de 17.06.1922, în Săuca, județ S. M., fiul lui T. și E., cu ultimul domiciliu în Tășnad, județ S. M., a decedat la data de 12.03.2003, conform certificatului de deces . nr._ (f.10).

Defunctul figurează ca proprietar tabular cu o cotă de 1/1 din terenuri, prin urmare, imobilele fac parte din masa succesorală rămasă după acesta.

După defunct s-a dezbătut succesiunea potrivit Certificatului de moștenitor nr. 343/2013 emis de B.N.P.„C.-C.-HATVANI” la data de 20.09.2013 (f.15-16), unic moștenitor acceptant fiind numitul O. T.-T. (pârâtul din prezenta cauză) având C.N.P._, în calitate de descendent de grad I (fiu) al defunctului, cu o cotă de 1/1 parte a succesiunii.

Întrucât, la momentul dezbaterii succesiunii după defunctul proprietar tabular, în masa succesorală nu a fost inclusă și cota parte din imobilele înscrise în C.F. nr._ Sauca nr. cadastral top_ și în C.F. nr._ Sauca nr. cadastral_, instanța va constata că din masa succesorală rămasă după defunctul O. T. (trecut în C.F. O. T. T. născut în 1922) face parte și cota de 1/1 parte din aceste imobile și, va dispune întabularea dreptului de proprietate al pârâtului O. T.-T. cu titlul juridic de drept de proprietate, moștenire legală, dobândit prin succesiune, cu o cotă de 1/1 parte din imobile.

La dosar s-a depus antecontractul de vânzare-cumpărare prin care moștenitorul pârât O. T.-T. a făcut promisiunea de vânzare pentru suprafața de 19.500 mp. din terenurile mai sus identificate astfel că reclamanta are interes în promovarea capătului de cerere privind dezbaterea succesorală după defunctul proprietar tabular, iar cererea de disjungere a capetelor de cerere privind constatarea dreptului de proprietate al reclamantei asupra suprafeței de 19.500 mp. teren arabil extravilan este justificată prin prisma demersurilor ce urmează a fi făcute pentru obținerea avizelor prevăzute de Legea nr. 17/2014 de către moștenitorul proprietarului tabular.

Față de cele reținute, instanța va admite acțiunea reclamantei, fără obligarea pârâtului la cheltuieli de judecată, acestea nefiind solicitate, va stabili masa succesorală rămasă după proprietarul tabular decedat, va constata calitatea de moștenitor legal a pârâtului, cota ce i se cuvine acestuia în baza dezbaterii succesorale și, va dispune înscrierea în favoarea pârâtului a dreptului de proprietate cu titlul juridic de moștenire legală, urmând a disjunge capetele de cerere formulate de reclamantă împotriva pârâtului având ca obiect constatarea vânzării-cumpărării și înscrierea în cartea funciară a dreptului de proprietate al reclamantei cu titlu de cumpărare asupra terenurilor arabile extravilane în suprafață de 9.500 mp. de sub nr. top_ din CF_ Sauca și în suprafață de 10.000 mp. de sub nr. top_ din CF_ Sauca, și pronunțarea unei hotărâri care să țină loc de contract de vânzare-cumpărare, în dosar separat cu termen de judecată la 05.05.2015 cu citarea părților.

PENTRU ACESTE MOTIVE,

ÎN NUMELE LEGII

HOTĂRĂȘTE

Admite acțiunea civilă formulată de reclamanta .. S. M., cu sediul ales în mun. S. M., .. 2/21, județ S. M., având C.U.I._, înregistrată la O.R.C. de pe lângă Tribunalul S. M. sub nr. J30/192/27.02.2006, în contradictoriu cu pârâtul O. T. T., având C.N.P._, domiciliat în orș. Tășnad, ., județ S. M., ca întemeiată.

Constată că în C.F. nr._ Săuca nr. cadastral_ în baza încheierii C.F. nr._/28.11.2012 și a titlului de proprietate nr. 31-_/14.11.2002, asupra imobilului identificat în natură prin teren arabil extravilan în suprafață de 9.500 mp. (. în C.F. nr._ Săuca nr. cadastral_ în baza încheierii C.F. nr._/17.06.2014 și a titlului de proprietate nr. 31-_/14.11.2002, asupra imobilului identificat în natură prin teren arabil extravilan în suprafață de 10.000 mp. (. fost înscris dreptul de proprietate al numitului O. T. T. născut în 1922 cu titlul juridic de drept de proprietate, reconstituire în baza Legii nr. 18/1991, dobândit prin Lege, în cotă de 1/1.

Constată că bunurile susmenționate fac parte din masa succesorală rămasă după defunctul O. T. (trecut în C.F. O. T. T. născut în 1922) decedat la data de 12.03.2003.

Constată că după defunct are calitatea de moștenitor legal pârâtul O. T. T. cu o cotă de 1/1 parte din succesiune (în cotă totală de 1/1 parte din imobile), în calitate de descendent de grad I (fiu).

Dispune înscrierea dreptului de proprietate al pârâtului O. T. T. cu titlul juridic de drept de proprietate, moștenire legală, dobândit prin succesiune, cu o cotă de 1/1 parte din imobilele înscrise în C.F. nr._ Săuca nr. cadastral_ și în C.F. nr._ Săuca nr. cadastral_.

Disjunge capetele de cerere formulate de reclamantă împotriva pârâtului având ca obiect constatarea vânzării-cumpărării și înscrierea în cartea funciară a dreptului de proprietate al reclamantei cu titlu de cumpărare asupra terenurilor arabile extravilane în suprafață de 9.500 mp. de sub nr. cadastral_ din CF_ Săuca și în suprafață de 10.000 mp. de sub nr. cadastral_ din CF_ Săuca, și pronunțarea unei hotărâri care să țină loc de contract de vânzare-cumpărare, în dosar separat cu termen de judecată la 05.05.2015 cu citarea părților.

Fără cheltuieli de judecată.

Cu drept de a declara apel în termen de 30 de zile de la comunicare.

Cererea de apel se va depune la Judecătoria Carei.

Pronunțată în ședința publică din 07 Aprilie 2015.

PREȘEDINTE GREFIER

A. C. ȘORIAN M.

M.Ș. 08 Aprilie 2015

Red.A.C.

Tehnored. Ș.M./A.C.

4 ex./08.04.2015

emis 2 .

1 com reclamant: . S. M.

1 .. T. T.

Vezi și alte spețe de la aceeași instanță

Comentarii despre Prestaţie tabulară. Sentința nr. 505/2015. Judecătoria CAREI