Stabilire domiciliu minor. Sentința nr. 548/2015. Judecătoria CAREI
Comentarii |
|
Sentința nr. 548/2015 pronunțată de Judecătoria CAREI la data de 22-04-2015 în dosarul nr. 2995/218/2014
Dosar nr._
ROMÂNIA
JUDECĂTORIA CAREI
SENTINȚA CIVILĂ Nr. 548/2015
Ședința publică de la 22 Aprilie 2015
Completul compus din:
PREȘEDINTE – A. A.-G.
GREFIER – I. C.
Desfășurarea ședinței de judecată s-a înregistrat cu mijloace tehnice audio potrivit art. 231 alin.2 C.pr.civ.
Pe rol, judecarea acțiunii civile intentată de reclamantul M. C. I. cu domiciliul în . jud.Satu M., împotriva pârâtei B. M. cu același domiciliu, având ca obiect exercitarea autorității părintești.
La apelul nominal făcut în ședința publică se prezintă av. A. A. C. în baza contractului de asistență juridică nr._/2015 eliberat de Baroul București, în reprezentarea reclamantului lipsă, lipsind și pârâta persoană fizică.
Procedura este legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință care învederează faptul că se află la al treilea termen de judecată cauza având poziția 10 civil pe lista de ședință; acțiunea este legal timbrată potrivit disp.art. 15 lit- e din OUG.80/2013 cu 40 lei taxă judiciară de timbru achitată cu chitanțele nr._/21.11.2014 (f.12) și nr._ din 21.11.2014 (f.13);prin serviciul de registratură al instanței s-a depus ancheta socială efectuată de către P. ORAȘULUI TĂȘNAD; a fost amânată cauza pentru interogatoriul pârâtei și administrarea probei testimoniale.
Reprezentantul reclamantului depune în instanță la dosar adeverința nr. 7/18.09.2014 eliberată de MCR PROVENCE SRL Carei, adeverința nr. 284/30.08.2014 eliberată de Grădinița cu Program Prelungit nr. 1 Tășnad și act privind pe minoră eliberat de d-na educatoare B. S., învederează că este prezent martorul, solicită a se trece la audierea acestuia, învederând, totodată că renunță la interogatoriul pârâtei și alte probe nu mai are de administrat în cauză.
Instanța în temeiul art. 319 N.C.P.C. trece la audierea martorei KAPUSI M. I., declarație luată sub prestare de jurământ după ce în prealabil s-au luat datele acesteia și i s-au pus în vedere consecințele mărturiei mincinoase. Depoziția martorei a fost consemnată în proces verbal separat atașat la dosar, după ce martora în baza art. 323 N.C.P.C. a semnat declarația luând la cunoștință despre conținut.
Nemaifiind alte probe de administrat instanța în baza art. 244 N.C.P.C.- declară închisă faza probatorie și acordă cuvântul în fond.
Reprezentantul reclamantului, având cuvântul în fond, solicită admiterea acțiunii în sensul de a se dispune ca autoritatea părintească pentru minora M. MELISSA-M. născută la data de 26.02.2011 să fie exercitată de către ambii părinți; a se stabili locuința minorei la reclamant în loc.Cig nr. 136 jud.Satu M.; cu cheltuieli de judecată.
INSTANȚA
Asupra acțiunii civile de față;
Prin acțiunea civilă înregistrată sub dosar cu nr. arătat mai sus, reclamantul M. C. I. a chemat în judecată pe pârâta B. M. și a solicitat ca instanța să dispună ca autoritatea părintească pentru minora M. MELISSA-M. născută la data de 26.02.2011 să fie exercitată de către ambii părinți; să stabilească locuința minorei la reclamant în loc.Cig nr. 136 jud.Satu M.; cu cheltuieli de judecată.
În fapt se arată că din relațiile de concubinaj ale părților s-a născut minora M. MELISSA-M. la data de 26.02.2011. Pe parcursul relației de concubinaj a părților s-au ivit tot felul de neînțelegeri între ei datorită situației sociale diferite dintre părți, însă ținând seama de minoră reclamantul a acceptat situația. Pârâta a părăsit de mai multe ori locuința comună, având relație cu un alt bărbat. Pârâta nu are nici un venit și nici loc de muncă, reclamantul fiind cel care aduce venituri în casă și se ocupă cu întreținerea minorei. Reclamantul mai arată că la domiciliul său sunt condiții decente de trai unde minora poate să crească, să se dezvolte armonios și sănătos, astfel că interesul superior al copilului este ca acesta să locuiască la domiciliul reclamantului.
Reclamantul face precizări în acțiune cu privire la acest principiu.
În drept se invocă disp.art. 92 N.C.C., art. 400 N.C.C., art. 550 și 496 N.C.C.
În dovedirea acțiunii s-au depus la dosar certificatul de naștere al minorei, xerocopia actelor de stare civilă ale părților, s-a propus audierea martorei KAPUSI M. I., s-au depus la dosar adeverința nr. 7/18.09.2014 eliberată de MCR PROVENCE SRL Carei, adeverința nr. 284/30.08.2014 eliberată de Grădinița cu Program Prelungit nr. 1 Tășnad și act privind pe minoră eliberat de d-na educatoare B. S., s-a solicitat efectuarea anchetei sociale de către P. ORAȘULUI TĂȘNAD.
Pârâta nu a depus la dosar întâmpinare și nu s-a prezentat în fața instanței.
Din probele administrate în cauză rezultă că părțile au conviețuit în relații de concubinaj, din aceste relații s-a născut minora M. MELISSA-M. la data de 26.02.2011 care în prezent se află în întreținerea exclusivă a reclamantului.
Atât din ancheta socială, cât și din înscrisurile depuse la dosar de către reclamant, respectiv declarația martorei audiată în cauză (f.34) rezultă că reclamantul are condiții bune de creștere și educare a minorei, astfel că în interesul superior al copilului este de a rămâne în îngrijirea tatălui.
Având în vedere cele arătate mai sus instanța va admite acțiunea civilă intentată de reclamant împotriva pârâtei, aceasta fiind întemeiată și drept urmare în baza art. 505 N.C.C. va dispune ca autoritatea părintească pentru minora M. MELISSA-M. născută la data de 26.02.2011 să fie exercitată de către ambii părinți.
În baza art. 496 N.C.C. va stabili locuința minorei la reclamant în loc.Cig nr. 136 jud.Satu M..
În baza art. 453 alin.1 N.C.P.C. va obliga pe pârâtă să plătească reclamantului suma de 40 lei cheltuieli de judecată.
PENTRU ACESTE MOTIVE,
ÎN NUMELE LEGII
HOTĂRĂȘTE
Admite acțiunea civilă intentată de reclamantul M. C. I. cu domiciliul în . jud.Satu M., împotriva pârâtei B. M. cu același domiciliu, prin urmare:
- dispune ca autoritatea părintească pentru minora M. MELISSA-M. născută la data de 26.02.2011 să fie exercitată de către ambii părinți;
- stabilește locuința minorei la reclamant în loc.Cig nr. 136 jud.Satu M.;
- obligă pe pârâtă să plătească reclamantului suma de 40 lei cheltuieli de judecată.
Cu drept de apel în 30 de zile de la comunicare.
Pronunțată în ședința publică din 22 aprilie 2014.
PREȘEDINTEGREFIER
A. A.-G. I. C.
C.I. 27 Aprilie 2015
Red.AAG/Tehnored.IC
4 ex/27.04.215
Emis 2 .>- 1 ex. M. C. I.
- 1 ex. B. M.
Azi 27.04.2015
← Curatelă. Încheierea nr. 555/2015. Judecătoria CAREI | Pensie întreţinere. Sentința nr. 768/2015. Judecătoria CAREI → |
---|