Acţiune în constatare. Hotărâre din 13-11-2013, Judecătoria CLUJ-NAPOCA
Comentarii |
|
Hotărâre pronunțată de Judecătoria CLUJ-NAPOCA la data de 13-11-2013 în dosarul nr. 37417/211/2010
ROMÂNIA
JUDECĂTORIA CLUJ N.
SECȚIA CIVILĂ
DOSAR CIVIL NR._
Operator de date cu caracter personal 3185
ȘENTINȚA CIVILĂ NR._/2013
Ședința publică din 13 noiembrie 2013
Instanța constituită din:
JUDECĂTOR: R. E. G.
GREFIER: A. M.
Pe rol fiind pronunțarea hotărârii în dosarul civil nr._ înaintat de reclamanții M. N. și M. A. L. în contradictoriu cu pârâșii C. M., B. Z. M., B. E. V. I. și P. C. C., având ca obiect acțiune în constatare.
La apelul nominal făcut în cauză se constată lipsa părților.
Procedura de citare este legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei după care,
Se constată ca dezbaterea pe fond a avut loc în ședința publică din data de 6.11.2013, când partea prezenta a pus concluzii pe fondul cauzei conform încheierii de ședință din acea zi, încheiere ce face parte integrantă din prezenta hotărâre.
JUDECĂTORIA
Asupra prezentei cauze civile,
Reține că în data de 24.11.2010 a fost înregistrată acțiunea civilă formulată de reclamanții M. N. și M. A. L. în contradictoriu cu pârâșii C. M., B. Z. M., B. E. V. I. și P. C. C. prin care au solicitat instanței ca prin hotărârea pe care o va pronunța să constate că pârâta de rândul 1, C. M. a dobândit prin uzucapiune terenul în suprafață de 672 mp, parte integrantă din terenul în suprafață totală de 731 mp situat în Cluj-N., ., jud. Cluj, înscris în CF 1081 Cluj-N., nr. top_/4, proprietari tabulari fiind pârâții de rândul 2-4, B. Z. M., B. E. V. I. și P. C., să dispună dezmembrarea imobilului în suprafață de 731 mp situat în Cluj-N., ., înscris în CF nr. 1081 Cluj-N., nr. top_/4 după cum urmează: lotul nr. 1 cu nr. top nou_/4/1, în suprafață de 59 mp să se reînscrie în favoarea proprietarilor tabulari, pârâților de rândul 2-4, B. Z. M., B. E. V. I. și P. C. și lotul nr. 2 cu nr. top nou_/4/2 în suprafață de 672 mp să se înscrie în CF nr. 1081 Cluj-N. în favoarea pârâtei de rândul 1 C. M., ca bun propriu, cu titlu de uzucapiune, să dispună dezmembrarea imobilului proprietatea pârâtei de rândul 1, C. M., teren în suprafață de 672 mp situat în Cluj-N., ., jud. Cluj, înscris în CF nr. 1081 Cluj-N., nr. top nou_/4/2, după cum urmează: lotul nr. 1 cu nr. top nou_/4/2/1, în suprafață de 372 mp, lotul nr. 2 cu nr. top nou_/4/2/2, în suprafață de 300 mp, să oblige pârâta de rândul 1, C. M., la îndeplinirea obligației asumate prin antecontractul de vânzare-cumpărare sub semnătură privată încheiat cu reclamanții la data de 22.05.2006, respectiv să încheie contract de vânzare-cumpărare în formă autentică cu privire la terenul în suprafață de 300 mp, situat în Cluj-N., ., înscris în CF nr. 1081 Cluj-N., nr. top_/2/2 cu reclamanții sau, în caz contrar, sentința ce se va pronunța să țină loc de act autentic de vânzare-cumpărare, fără cheltuieli de judecată.
În fapt, reclamanții au învederat instanței că numita C. M., bunica reclamantului (pârâta de rândul 1 din prezenta acțiune) a deținut și posedat împreună cu defunctul ei soț terenul situat în Cluj-N., ., înscris în CF nr. 1081 Cluj-N. mai bine de 30 de ani cu bună credință, aceasta fiind o grădină situată în apropierea casei unde locuiesc împreună cu familia sa, suprafața fiind lucrată, cultivată și împrejmuită vreme îndelungată, fără a exista vreo tulburare a posesiei din partea vreunei persoane. De altfel toți vecinii cunosc și sunt convinși de calitatea de proprietar a pârâtei C. M..
Totodată, reclamanții au precizat că au încheiat cu pârâta un antecontract de vânzare-cumpărare sub semnătură privată la data de 22.05.2006 având ca obiect terenul identificat mai sus. Prețul de 7.000 RON, respectiv 70.000.000 lei ROL a fost achitat integral de reclamanți astfel încât convenția realizează efectele unei vânzări perfecte, în sensul art. 1295 C.civ. generând obligații reciproce pe seama părților.
Dispozițiile art. 1073 și art. 1075 C.civ. permit creditorului să obțină executarea întocmai a obligației asumate de către debitor, iar în cazul în care obligația de a face nu este adusă la îndeplinire, creditorul poate fi autorizat să o aducă la îndeplinire el însuși.
În consecință, întrucât și-au îndeplinit obligațiile asumate, reclamanții au subliniat că dețin calitatea de creditori ai pârâtei, fapt ce justifică acțiunea de față, impunându-se pronunțarea unei sentințe care să țină loc de act autentic notarial, conform art. 5 Titlul X din Legea nr. 247/2005.
În drept, au fost invocate prevederile art. 969, 1073, 1077, 1295, 1846, 1847 C.civ., art. 20 și 27 din Legea nr. 247/2005, art. 112 și urm. C.pr.civ.
Pentru termenul din 19.10.2011, pârâții B. Z. M., P. C. C. și B. E. V. I. au depus întâmpinare prin care au solicitat respingerea acțiunii ca neîntemeiată, cu obligarea reclamanților la plata cheltuielilor de judecată.
În motivare, pârâții au arătat că potrivit art. 28 alin. 1 din Decretul Lege 115/1938 posesorul unui bun imobil care l-a posedat în condițiile legii timp de 20 de ani de la moartea titularului dreptului de proprietate înscris în cartea funciară poate cere intabularea dreptului în favoarea sa.
Or, astfel solicită a se constata că nu sunt îndeplinite condițiile uzucapiunii având în vedere că pârâții sunt în viață și sunt înscriși în cartea funciară, astfel încât nu s-ar putea considera că ar fi trecut 20 de ani de la decesul lor.
Nici nu are importanță perioada cât reclamanții ar fi posedat terenul pârâților întrucât condițiile uzucapiunii nu sunt îndeplinite având în vedere că nu au trecut 20 de ani de la data decesului persoanelor înscrise în cartea funciară adică a pârâților.
Pe cale de excepție, au solicitat să se constate că antecontractul de vânzare-cumpărare este lovit de nulitate absolută având în vedere că s-a contractat asupra unui imobil asupra căruia vânzătorul nu avea calitatea de proprietar și atât acesta cât și cumpărătorul știau de acest lucru. ( filele 15-16 ).
Ulterior, la data de 20.05.2013, pârâta P. C. C., prin scriptul depus la fila 146, a învederat instanței că pârâta C. M. nu este bunica reclamantului sens în care în conformitate cu art. 172 C.pr.civ., reclamantul să facă dovada acestei afirmații.
În cazul în care nu există nici o legătură de rudenie între reclamanți și pârâta C. M. solicită a se observa că nu sunt îndeplinite prev. art. 1846, 1847 C.pr.civ. neoperând o joncțiune a posesiilor.
De asemenea, a arătat că în anul 2008 au făcut intabularea pe . suprafață totală de 731 mp înscrisă în CF 1081 Cluj-N., nr. top_/4 în baza Certificatului de moștenitor nr. 81 din august 2009 (fila 85 din dosar)., plătind impozitele la Primărie pentru acest teren comportându-se ca un proprietar. Depune alăturat ca dovadă a plății impozitelor aferente terenului din ., chitanțele emise de mun. Cluj-N. din perioada 2009-2013.
Pe de altă parte, pârâta a precizat că întrucât nu a fost reprezentată pe măsura așteptărilor renunță la serviciile avocatului L. M. care s-a prezentat în cauză întrucât nu-și amintește să fi semnat un contract cu acesta pentru a o reprezenta în acest dosar.
Totodată, a solicitat ca actele de procedură și înscrisuri să-i fie trimise pe adresa sa din mun. Suceava, .. 24, jud. Suceava.
Din actele și lucrările existente la dosar, instanța reține următoarele:
Conform extrasului de carte funciară, imobilul înscris în CF_ Cluj-N. ( provenită din conversia de pe hârtie a CF 1081 Cluj ), cu nr.top._/4 gradină în suprafață de 730 mp are ca proprietari tabulari pe pârâții B. Z. M., B. E. V. I. și P. C. C. în cote egale de 1/3 a parte fiacre ca bun propriu cu titlu de moștenire. Totodată, analizând extrasul de carte funciară, instanța reține că pârâții și-au intabulat dreptul de proprietate asupra imobilului în litigiu în baza încheierii de rectificare din 15.10.2009 emisă de BNP S. C..
Din copia certificatului de moștenitor nr.81/10.08.2009, instanța reține că pârâții au dobândit imobil mai sus indicat ca succesori ai def. B. C. A. decedată la data de 4.01.1966.
Din declarațiile martorilor B. I. și Tlasadze I., audiați în cauză și depuse la filele 87-88 din dosar, se reține că pârâta Cordș M. a folosit imobilul teren situat administrativ în mun. Cluj-N., ., jud. Cluj încă din anul 1960 când a fost cumpărat de soțul ei de la numiții B. C. și B. V.. Astfel, pârâta C. M. a folosit terenul în litigiu încă din anul 1960, în mod neîntrerupt.
Referitor la reclamanți, aceiași martori au arătat că i-au văzut la imobil începând cu 3 ani în urmă.
Privitor la martorii audiați la propunerea pârâților, instzanța reține că spre deosebire de cei ai reclamanților, care au învederat instanței fapte de care au luat cunoștință în mod direct, martorii pârâților au declarat că au cunoștință de terenul în litigiu și de faptul că a aparținut numiților B. C. și B. V., din spusele pârâtei P., respectiv din spusele numitei B. C., după ce aceasta s-a mutat în mun. Timișoara. De altfel, martorii pârâților au arătat că nu cunosc personal imobilul și nu i-au văzut pe pârâți folosind imobilul. ( filele 89-90 ).
De altfel, conform înscrisului depus la fila 173 din dosar intitulat „Chitanță”, se reține că numita B. C. a vândut către numiții C. V., I., M. și C. I. pentru suma de 2.000 lei terenul din mun. Cluj-N., ..
La data de 22.05.2006, pârâta C. M. a încheiat cu reclamanții un contract de vânzare-cumpărare sub semnătură privată cu privire la suprafața de 300 mp, parte din imobilul teren în suprafață de 672 mp înscris în CF 1081 Cluj-N., prețul de vânzare fiind de 7.000 lei RON ( 70.000.000 lei ROL ).
Totodată, instanța reține că la data încheierii contractului de vânzare-cumpărare sub semnătură privată între pârâta C. M. pe de o parte și reclamanții M. pe de altă parte, era în vigoare Legea nr.247/2005.
Astfel, potrivit art.2 din Titlul X din Legea nr.247/2005, actele de înstrăinare a terenurilor cu sau fără construcții încheiate între vii trebuie să îmbrace forma autentică, sancțiunea nerespectării acestei prevederi fiind nulitatea absolută a actului de înstrăinare.
Totuși, în temeiul dispozițiilor art.978 C.civ., actul intervenit între pârât și reclamanți are valoarea unui antecontract de vânzare-cumpărare prin care părților le revine obligația de a perfecta actul în forma prescrisă de lege.
Mai trebuie subliniat faptul că prin Decizia nr. LXXXVI ( 86 ) din 10.12.2007, pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție prin care s-a soluționat recursul în interesul legii cu privire la dispozițiile aplicabile în cazul acțiunilor care au ca obiect constatarea dobândirii dreptului de proprietate prin uzucapiune în teritoriile în care s-au aplicat Decretul lege nr.115/1938, instanța supremă a statuat că pentru prescripțiile achizitive începute sub imperiul Decretului lege nr.115/1938 și împlinite după . Legii nr.7/1996, acțiune în constatarea dobândirii dreptului de proprietate prin uzucapiune în regim de carte funciară sunt guvernate de dispozițiile legii vechi, respectiv ale Decretului lege nr.115/1938.
Din înscrisurile depuse la dosar, se reține că proprietar al imobilului în litigiu a fost, până la înscrierea certificatului de moștenitor nr.81/10.08.2009, numita B. C. A. decedată la data de 4.01.1966.
Conform art.28 din Decretul lege nr.115/1938 se reține că cel care a posedat un nemișcător în condițiile legii, timp de 20 de ani, după moartea proprietarului înscris în cartea funciară, va putea cere înscrierea dreptului uzucapat.
Astfel, din cele reținute mai sus, instanța reține că proprietarul tabular B. C. a decedat la data de 4.01.1966, iar pârâta C. M. împreună cu soțul său B. V. au folosit neîntrerupt, netulburat și sub nume de proprietar imobilul din mun. Cluj-N., ., jud. Cluj încă din anul 1960, așa cum rezultă din declarațiile martorilor, astfel că constatarea uzucapiunii apare ca întemeiată.
Pe de altă parte, pentru a se putea efectua operațiunile de dezmembrare, în cauză s-a dispus efectuarea unui raport de expertiză de către expert P. A. D..
În aceste condiții, față de cele mai sus reținute, instanța apreciază că acțiunea civilă este întemeiată, urmând a o admite.
În temeiul art.33 din Legea nr.7/1996 rep, va dispune dezmembrarea imobilul teren în suprafață de 731 mp situat în mun. Cluj-N., ., jud. Cluj și înscris în CF 1081 Cluj-N., nr.top._/4, conform raportului de expertiză efectuat în cauză de expert P. A. D., astfel: imobil cu nr.top.nou_/4/1 grădină în suprafață de 58 mp care se va înscrie în același CF în favoarea vechilor proprietari cu titlu vechi și imobil cu nr.top.nou_/4/2 grădină în suprafață de 672 mp care se va înscrie într-un nou CF.
În temeiul art.28 din Decretul lege nr.115/1938 cu aplicarea art.1848 și urm. C.civ., va constata că pârâta C. M. a dobândit prin uzucapiune imobilul cu nr.top.nou_/4/2 grădină în suprafață de 672 mp situat în mun. Cluj-N., ., jud. Cluj.
În temeiul art.33 din Legea nr.7/1996 rep., va dispune dezmembrarea imobilului cu nr.top.nou_/4/2 grădină în suprafață de 672 mp, conform raportului de expertiză efectuat în cauză de expert P. A. D., astfel: imobil cu nr.top.nou_/4/2/1 grădină în suprafață de 372 mp care se va înscrie în același CF în favoarea pârâtei C. M. ca bun propriu cu titlu de uzucapiune și imobil cu nr.top.nou_/4/2/2 grădină în suprafață de 300 mp care se va înscrie într-un nou CF.
În baza art.1073-1077 C.civ., instanța va obliga pârâta Cordș M. să încheie cu reclamanții contract autentic de vânzare-cumpărare cu privire la imobilul cu nr.top.nou_/4/2/2 grădină în suprafață de 300 mp, pentru prețul de 7.000 lei achitat integral, iar în caz de refuz prezența sentință va ține loc de act autentic de înstrăinare.
Fiind în culpă procesuală, în temeiul art.274-276 C.proc.civ., instanța va obliga pârâții B. Z. M., B. E. V. I. și P. C. la plata către reclamanți a sumei de 3.100 lei cu titlu de cheltuieli de judecată – onorariu avocațial și onorariu expert.
În baza art.18 din O.U.G. nr.51/2008, instanța va obliga pârâții B. Z. M., B. E. V. I. și P. C. la plata către Statul Român a sumei de 5.624,5 lei cu titlu de taxă judiciară de timbru și timbru judiciar pentru care reclamanții au beneficiat de ajutor public judiciar.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
HOTĂRĂȘTE :
Admite acțiunea civilă formulată de reclamanții M. N. și M. A. L. domiciliați în mun. Cluj-N., ..13, jud. Cluj în contradictoriu cu pârâșii C. M. domiciliată în mun. Cluj-N., ., jud. Cluj, B. Z. M. domiciliată în mun. Timișoara, ., ., B. E. V. I. domiciliat în mun. Timișoara, ., . și P. C. C. domiciliată în mun. Suceava, ..24, jud. Suceava, având ca obiect acțiune în constatare.
Dispune dezmembrarea imobilul teren în suprafață de 731 mp situat în mun. Cluj-N., ., jud. Cluj și înscris în CF 1081 Cluj-N., nr.top._/4, conform raportului de expertiză efectuat în cauză de expert P. A. D., astfel:
- imobil cu nr.top.nou_/4/1 grădină în suprafață de 58 mp care se va înscrie în același CF în favoarea vechilor proprietari cu titlu vechi
- imobil cu nr.top.nou_/4/2 grădină în suprafață de 672 mp care se va înscrie într-un nou CF.
Constată că pârâta C. M. a dobândit prin uzucapiune imobilul cu nr.top.nou_/4/2 grădină în suprafață de 672 mp situat în mun. Cluj-N., ., jud. Cluj.
Dispune dezmembrarea imobilului cu nr.top.nou_/4/2 grădină în suprafață de 672 mp, conform raportului de expertiză efectuat în cauză de expert P. A. D., astfel:
- imobil cu nr.top.nou_/4/2/1 grădină în suprafață de 372 mp care se va înscrie în același CF în favoarea pârâtei C. M. ca bun propriu cu titlu de uzucapiune
- imobil cu nr.top.nou_/4/2/2 grădină în suprafață de 300 mp care se va înscrie într-un nou CF.
Obligă pârâta Cordș M. să încheie cu reclamanții contract autentic de vânzare-cumpărare cu privire la imobilul cu nr.top.nou_/4/2/2 grădină în suprafață de 300 mp, pentru prețul de 7.000 lei achitat integral, iar în caz de refuz prezența sentință va ține loc de act autentic de înstrăinare.
Obligă pârâții B. Z. M., B. E. V. I. și P. C. la plata către reclamanți a sumei de 3.100 lei cu titlu de cheltuieli de judecată – onorariu avocațial și onorariu expert.
Obligă pârâții B. Z. M., B. E. V. I. și P. C. la plata către Statul Român a sumei de 5.624,5 lei cu titlu de taxă judiciară de timbru și timbru judiciar pentru care reclamanții au beneficiat de ajutor public judiciar.
Definitivă.
Cu drept de recurs în termen de 15 zile de la comunicare.
Pronunțată în ședință publică, azi 13 noiembrie 2013.
JUDECĂTOR GREFIER
R. E. G. A. M.
Red. 7 ex.-9.12.2013./R.E.G./R.E.G./
← Actiune in regres. Sentința nr. 2013/2013. Judecătoria... | Autorizarea executării obligaţiei de a face. Art. 580 ind.2... → |
---|