Cerere de valoare redusă. Sentința nr. 2013/2013. Judecătoria CLUJ-NAPOCA
| Comentarii |
|
Sentința nr. 2013/2013 pronunțată de Judecătoria CLUJ-NAPOCA la data de 03-07-2013 în dosarul nr. 8172/211/2013
ROMÂNIA
Operator de date cu caracter personal nr. 3185
prezentul document conține date cu caracter personal aflate sub incidența Legii nr. 677/2001
JUDECĂTORIA CLUJ-N.
DOSAR nr._
SENTINTA CIVILA NR._/2013
Ședința publică din data de 03 iulie 2013
Instanța constituita din:
P.: G.-R. F.-H.
GREFIER: A. M. F.
Pe rol fiind soluționarea cauzei civile având ca obiect pretenții, privind pe reclamanta ., în contradictoriu cu pârâta S.C. B & J L. S.R.L.
La apelul nominal făcut în ședința publică se prezintă reprezentanta reclamantei d-na av. D. P., care depune la dosar delegație de substituire a d-nei av. L. B., lipsă fiind pârâta.
După deschiderea dezbaterilor s-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință, care învederează că procedura de citare este legal îndeplinită.
In temeiul art. 131 al.1 NCPC coroborat cu prevederile art.1027 al.1 NCPC, instanța constată că este competentă material și teritorial să judece pricina.
Instanța pune în discuție existența vreunor chestiuni prealabile.
Reprezentanta reclamantei arata că nu mai sunt chestiuni prealabile și nici alte probe.
Instanța, in baza art.1029 al.9 NCPC, încuviințează proba cu înscrisurile depuse la dosar, ca fiind utilă, pertinentă și concludentă soluționării cauzei.
Nemaifiind alte cereri de formulat, instanța declară închisă faza probatorie și acordă cuvântul pe fondul cauzei.
Reprezentanta reclamantei solicită admiterea acțiunii așa cum a fost formulată, cu penalizări de întârziere aferente debitului și cu cheltuieli de judecată, constând în taxa judiciară de timbru și timbru judiciar.
Considerându-se lămurită, instanța reține cauza în pronunțare.
I N S T A N T A
Deliberând asupra cauzei civile de față, constată următoarele:
Prin cererea de valoare redusă formulată la data de 02.04.2013 pe formular, conform art. 1028 alin.2 C. proc. civilă și înregistrată pe rolul acestei instanțe sub nr. de mai sus, reclamanta ., în contradictoriu cu pârâta ., a solicitat instanței ca, prin hotărârea ce se va pronunța, să dispună obligarea pârâtei la plata sumei de 1.580,70 lei – obligație principală, reprezentând debit principal, precum și la plata penalităților de întârziere în cuantum de 1% pe fiecare zi de întârziere, calculate de la data scadenței de plată a fiecărei facturi fiscale și până la achitarea efectivă a debitului. A solicitat și cheltuieli de judecată în valoare de 53 lei, reprezentând taxa de timbru și timbru judiciar.
În motivare, reclamanta a arătat, în esență, că între anii 2011-2012 părțile au desfășurat raporturi contractuale având ca obiect livrarea către debitoare a mai multor produse din gama comercializată. Facturile fiscale au fost acceptate la plată de către pârâtă prin semnarea și ștampilarea acestora. Refuzul de a-și îndeplini obligațiile este nejustificat. Societatea debitoare a efectuat și o plată parțială, în prezent figurând în evidențele societății reclamante cu un debit principal neachitat în valoare de 1.580,70 lei.
În ceea ce privește capătul de cerere privind obligarea pârâtei la plata penalităților de întârziere, în valoare de 1% pe zi, a arătat că acestea au fost solicitate în baza clauzei penale prevăzute în contractul intervenit între părți în formă simplificată, în contextul în care facturile fiscale de care se prevalează creditoarea în probațiune au fost însușite expres la plată de către debitoare.
În drept, cererea a fost întemeiată pe prevederile art. 1270, art. 1350, 1539, 1719 C.civil și art. 1025 C. proc. civilă.
În dovedirea cererii, s-a solicitat proba cu înscrisuri (f.10-22).
Cererea a fost timbrată cu taxă judiciară de timbru în valoare de 50 lei și timbru judiciar de 3 lei (f.3).
Pârâta, legal citată cu copie de pe acțiune, precum și cu formularul de răspuns prevăzut de art. 1029 alin.3 C. proc. civilă, nu a depus răspuns în termen de 30 de zile de la comunicarea actelor.
Instanța a încuviințat și administrat proba cu înscrisurile depuse la dosar.
Analizând actele și materialul probatoriu existent la dosarul cauzei, instanța reține următoarele:
În fapt, între părțile litigante s-au stabilit raporturi comerciale în formă simplificată, în temeiul cărora reclamanta a livrat pârâtei produse – din gama comercializată (băuturi alcoolice), sens în care au fost emise la plată pe seama societății pârâte facturile fiscale existente la filele 11-21. Facturile fiscale au fost acceptate la plata prin semnătură și aplicarea ștampilei societății pârâte. De asemenea, pârâta a făcut o plată parțială, în prezent pârâta figurând în evidențele reclamantei cu un debit principal neachitat în valoare de 1.580,70 lei.
În drept, din punct de vedere al aplicării legii civile în timp, având în vedere dispozițiile legale ale art. 6 alin.1 și 2 din Noul cod civil aprobat prin Legea nr.287/2009, republicată în Monitorul Oficial nr.505/15.07.2011, care a intrat în vigoare la data de 01.10.2011, constatând că obiectul litigiului se referă la contracte de vânzare încheiate în anii 2011-2012, instanța reține că acestea sunt supuse legii în vigoare la data încheierii lor, respectiv prevederilor noului cod civil.
Având în vedere, data introducerii prezentei, instanța constată că, în cauză sunt aplicabile și dispozițiile art. 1025 – 1032 C.pr.civ. (Legea nr. 134/2010), conform art. I pct. 1 O.U.G. nr. 4/2013.
Potrivit art.1025 alin.1 C.pr.civ., procedura cu privire la cererile de valoare redusă se aplică atunci când valoarea cererii, fără a se lua în considerare dobânzile, cheltuielile de judecată și alte venituri accesorii, nu depășește suma de 10.000 lei la data sesizării instanței, iar conform art. 1026 alin.1 C.pr.civ., reclamantul are alegerea între procedura specială reglementată de prezentul titlu și procedura de drept comun.
Cu privire la capătul de cerere principal, instanța reține că art. 1030 alin. (2) din Legea nr. 134/2010, republicată, în cazul în care nu se primește niciun răspuns de la partea interesată în termenul stabilit la art. 1.029 alin. (4), (6) sau (8), instanța se va pronunța cu privire la cererea principală sau la cererea reconvențională în raport cu actele aflate la dosar.
În speță, între părți a intervenit un contract de vânzare-cumpărare în formă simplificată, conform facturi fiscale însușite expres la plată de către debitoarea pârâtă, prin care vânzătorul avea obligația de a transmite proprietatea asupra unui bun și de a-l preda, iar cealaltă parte, cumpărătorul se obliga să preia bunul și să plătească prețul acestuia. Reclamanta și-a îndeplinit obligațiile de vânzător, iar pârâta cumpărător deși a preluat bunurile, nu a plătit prețul acestora.
În acest sens, sunt incidente dispozițiile art. 1719 din Legea nr. 287/2009 republicată, cumpărătorul are următoarele obligații principale: a) să preia bunul vândut; b) să plătească prețul vânzării. Potrivit art. 1350 din același act normativ, orice persoană trebuie să își execute obligațiile pe care le-a contractat; atunci când, fără justificare, nu își îndeplinește această îndatorire, ea este răspunzătoare de prejudiciul cauzat celeilalte părți și este obligată să repare acest prejudiciu, în condițiile legii.
Instanța reține că reclamanta a făcut dovada existenței unei creanțe certe - existența ei rezultă din facturile fiscale depuse la dosarul cauzei (obligația de plată a contravalorii a facturilor fiscale de la filele 10-12 din dosar a fost însușită de către pârâtă, întrucât înscrisurile poartă semnătura acesteia), lichide - cuantumul ei este determinat prin facturile fiscale - și exigibile - fiind împlinit termenul de plată al facturilor fiscale la termenul stabilit în acestea - împotriva pârâtei, iar aceasta nu a făcut proba plății.
În materia răspunderii civile contractuale, debitorului îi incumbă sarcina dovedirii îndeplinirii propriilor obligații, culpa debitorului unei obligații contractuale se prezumă prin simplul fapt al neexecutării, iar pârâta în speță nu a produs nicio probă din care să rezulte că acesta și-a respectat obligațiile contractuale. Astfel, pârâta nu și-a îndeplinit obligația de a achita contravaloarea produselor furnizate de reclamantă, obligație asumată valabil, prin contractul perfectat cu reclamanta, însușirea facturilor fiscale aferente mărfii livrate echivalând cu manifestarea voinței pârâtei în sens de angajament juridic, potrivit art. 1270 C. civil (contractul valabil încheiat are putere de lege între părțile contractante).
În temeiul art. 1516 alin.1 creditorul are dreptul la îndeplinirea integrală, exactă și la timp a obligației, iar în temeiul art. 1516 al. 2 C. civil, „atunci când, fără justificare, debitorul nu își execută obligația și se află în întârziere, creditorul poate la alegerea sa și fără a pierde dreptul la daune-interese, dacă i se cuvin: să ceară sau după caz să treacă la executarea silită a obligației; 2. să obțină, dacă obligația este contractuală, rezoluțiunea sau rezilierea contractului ori, după caz, reducerea propriei obligații corelative; 3. să folosească, atunci când este cazul, orice alt mijloc prevăzut de lege, pentru realizarea dreptului său”.
Potrivit art. 1535 alin.1 C. civil, „în cazul în care o sumă de bani nu este plătită la scadență, creditorul are dreptul al daune moratorii, de la scadență până în momentul plății, în cuantumul convenit de părți sau, în lipsă, în cel prevăzut de lege, fără a trebui să dovedească un prejudiciu.”
Față de considerentele expuse anterior, rezultă că cererea reclamantei de obligare a pârâtei la plata sumei de 1.580,70 lei este întemeiată, fiind vorba despre o creanță certă, lichidă și exigibilă, rezultată dintr-un contract încheiat în mod valabil de către părți.
Însă, în ceea ce privește plata penalităților de 1 % pe zi de întârziere, instanța arată că potrivit art. 1535 alin.1 C. civil, în cazul în care obligația constă în plata unei sume de bani, debitorul este obligat la plata de daune moratorii în cuantumul stabilit de părți, sau în lipsă, în cel prevăzut de lege. În speță, instanța constată că părțile nu au stabilit prin contract o clauză penală, potrivit căreia, în cazul depășirii termenelor de plată convenite, penalizările sunt de 1% pe zi de întârziere, cererea reclamantei nefiind întemeiată și cu privire la acest capăt de cerere.
Cu privire la penalitățile solicitate de creditoare, este de reținut că determinarea cuantumului penalităților s-a realizat potrivit mențiunilor din cuprinsul facturilor emise de creditoarea reclamantă. Având în vedere că mențiunile privind plata de penalități din cuprinsul facturii fiscale exprimă voința unei singure părți, respectiv a creditoarei și, ca atare, nu constituie clauză penală în sensul art. 1538 corob. cu art. 1535 C.civ. și nu pot suplini lipsa unei asemenea clauze penale din contract, iar acceptarea unei facturi de către persoana în drept reprezintă acceptarea plății sumei facturate, ca urmare a preluării mărfii, iar nu acceptarea unor clauze care modifică contractul, instanța constată că, în speță, reclamanta nu a făcut dovada unei convenții a părților cu privire la perceperea de penalități de întârziere în cuantum de 1% pe zi de întârziere.
Prin urmare, instanța constată că pretențiile reclamantei privind plata de penalități sunt lipsite de temei.
În lumina considerentelor ce preced și reținând caracterul cert, lichid și exigibil al creanței reclamantei, precum și răspunderea contractuală a pârâtei, instanța apreciază că demersul procesual promovat de reclamantă este parțial justificat, astfel că, în temeiul art. 1270 C.civ., art.1025 alin.1 C.pr.civ, 1030 alin.2 C.pr.civ., va obliga pârâta la plata către creditoare a sumei de 1.580,70 lei, cu titlu de contravaloare a prestației reclamantei, reprezentând debit restant potrivit facturi fiscale.
Referitor la cheltuielile de judecată, instanța arată că potrivit art. 451 alin.(1), Cod proc. civilă, „cheltuielile de judecată constau în taxele judiciare de timbru și timbrul judiciar, onorariile avocaților, ale experților și ale specialiștilor numiți în condițiile art. 330 alin. (3), sumele cuvenite martorilor pentru deplasare și pierderile cauzate de necesitatea prezenței la proces, cheltuielile de transport și, dacă este cazul, de cazare, precum și orice alte cheltuieli necesare pentru buna desfășurare a procesului.”
În conformitate cu prevederile art. 452 C. proc. civilă, „partea care pretinde cheltuieli de judecată trebuie să facă, în condițiile legii, dovada existenței și întinderii lor, cel mai târziu la data închiderii dezbaterilor asupra fondului cauzei”, iar potrivit art. 453 alin.(1) C.proc. civilă, „partea care pierde procesul va fi obligată, la cererea părții care a câștigat, să îi plătească acesteia cheltuieli de judecată”.
Reținând dispozițiile legale mai-sus enunțare și culpa procesuală a pârâtei, instanța va dispune obligarea pârâtei să plătească reclamantei suma de 53 lei, cu titlu de cheltuieli de judecată, reprezentând taxă judiciară de timbru și timbru judiciar, conform înscrisuri justificative existente la dosarul cauzei (f. 3).
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
HOTARASTE:
Admite în parte cererea de chemare în judecată formulată de reclamanta S.C. D. I. S.R.L., cu sediul în Cluj-N., .-9, jud. Cluj, CUI RO_, înregistrată la ORC sub nr. J_ , în contradictoriu cu parata S.C. B & J L. S.R.L., cu sediul în Cluj-N., ., jud. Cluj, CUI RO_, înmatriculată la ORC sub nr. J_, având ca obiect pretenții, și, în consecință:
Obligă parata la plata în favoarea reclamantei a sumei de 1.580,70 lei, cu titlu de debit restant, reprezentând contravaloare facturi fiscale.
Respinge, ca nefondat, capătul de cerere accesoriu având ca obiect obligarea debitoarei la plata penalităților de întârziere.
Obligă pârâta la plata către reclamantă a sumei de 50,3 lei, cu titlu de cheltuieli de judecată, reprezentând taxă judiciară de timbru si timbru judiciar.
Cu drept de apel in termen de 30 de zile de la comunicare.
Pronunțată în ședință publică, azi, 03.07.2013.
Președinte, Grefier,
F.-H. G.-R. A. M. F.
Red./Th.red./F.H.G.R./F.A.M./4ex./25.07.2013
| ← Plângere contravenţională. Sentința nr. 126/2013.... | Plângere contravenţională. Sentința nr. 2013/2013.... → |
|---|
