Plângere contravenţională. Sentința nr. 2013/2013. Judecătoria CLUJ-NAPOCA
Comentarii |
|
Sentința nr. 2013/2013 pronunțată de Judecătoria CLUJ-NAPOCA la data de 02-09-2013 în dosarul nr. 9481/211/2013
ROMÂNIA
JUDECĂTORIA CLUJ-N.
SECȚIA CIVILĂ
OPERATOR DE DATE CU CARACTER PERSONAL - 3185
Dosar nr._
SENTINȚA CIVILA NR._/2013
Sedinta publica din data de 02 septembrie 2013
Instanta constituita din:
JUDECĂTOR: M. L.
GREFIER: C. S.
Pe rol fiind judecarea cauzei civile privind pe petentul B. D. I. in contradictoriu cu intimata COMPANIA NAȚIONALĂ DE AUTOSTRĂZI ȘI DRUMURI NAȚIONALE DIN ROMÂNIA SA - C., având ca obiect plângere contravențională.
La apelul nominal făcut în ședința publica, se prezintă petentul, identificat de către instanță cu carte de identitate, lipsă fiind reprezentantul intimatei.
Procedura de citare este legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință, după care,
Instanța constată că plângerea contravențională a fost formulată în termenul de 15 zile, în conformitate cu prevederile legale în vigoare.
Petentul arată că susține plângerea contravențională astfel cum a fost formulată. Învederează că a vândut autoturismul si că acesta a fost radiat din evidențele fiscale. Arată că nu mai are alte cereri de formulat sau probe de propus.
Instanța, nefiind excepții de invocat și cereri în probațiune de formulat în temeiul art. 255 NCPC încuviințează proba cu înscrisurile aflate la dosar si declară închisă faza probatorie si acorda cuvantul pe fond.
Având cuvântul pe fond, petentul solicita instanței admiterea plângerii contravenționale astfel cum a fost formulată, fără cheltuieli de judecată.
Instanța încuviințează, în temeiul art. 255/C.pr.civ. proba cu înscrisurile depuse la dosar, constata încheiată faza probatorie și reține cauza spre soluționare.
I N S T A N T A
Constata ca:
Prin plangerea inregistrata sub nr. de mai sus si precizata la data de 25.06.2013, petentul B. D. I., in contradictoriu cu intimata Compania Națională de Autostrăzi si Drumuri Naționale din România SA – C., a solicitat in principal anularea procesului verbal de contraventie . 13 nr._/09.04.2013 incheiat de intimata, iar in subsidiar a solicitat inclocuirea amenzii ce i-a fost aplicata cu sanctiunea avertismentului (f. 1, 16-17).
In fapt, petentul a aratat in esenta ca nu a savarsit fapta retinuta in sarcina sa deoarece autovehiculul mentionat in procesul verbal contestat a fost instrainat si radiat de pe numele sau din evidentele fiscale inca din data de 7.10.2008.
In drept, au fost invocate dispozitiile art. 31 si urm. Din OG nr. 2/2001.
Prin intampinarea formulata in cauza, intimata a aratat in esenta ca procesul verbal de contraventie contestat indeplineste toate conditiile prevazute de OG nr. 15/2002 si OG nr. 2/2001, iar apararile formulate de petent nu sunt de natura a-l exonera de raspundere contraventionala, deoarece contractul de vanzare-cumparare nu este suficient pentru modificarea in baza de date a Directiei Regim Permise de Conducere si Inmatriculare a Vehiculelor din cadrul MAI. Astfel, contractul de vanzare-cumparare invocat de petent este un inscris sub semnatura privata, iar data unui astfel de inscris poate fi opusa tertilor numai daca acesta a fost inregistrat conform art. 1182/C.civ. la o institutie publica, a fost inscris ., din ziua mortii celui care l-a incheiat sau din ziua in care a fost trecut in extras de catre functionari publici, scopul acestor dispozitii legale find acela ca inscrisurile sub semnatura privata sa nu poata fi antedatate (f. 9-10).
A mai aratat intimata ca potrivit disp. art. 7 si art. 1 lit. b) din OG nr. 15/2002, obligatia de plata a rovinietei revine proprietarului sau utilizatorului vehiculului care este mentionat in certificatul de inmatriculare, utilizator fiind persoana fizica sau juridica inscrisa in certificatul de inmatriculare care are in proprietate sau care, dupa caz, poate folosi vehiculul in baza unui drept legal. Or, in speta, petentul este cel care apare mentionat ca fiind proprietar in baza de date a MAI- Directia Regim Permise de Conducere si Inmatriculare a Vehiculelor, situatie in care raspunderea contraventionala revine petentului.
In drept, au fost invocate dispozitiile OG nr. 2/2001, OG nr. 15/2002, L. Nr. 455/2001, Ordinul MTI nr. 769/2010.
In probatiune, a fost administrata proba cu inscrisuri.
Deliberand, instanta retine urmatoarele:
Prin procesul verbal de contraventie . 13 nr._/09.04.2013 incheiat de intimata s-a aplicat petentului o amenda in cuantum de 250 lei pentru savarsirea contraventiei prevazute de art. 8 alin. 1 din OG nr. 15/2002 si sanctionate de aliniatul 2 din acelasi text de lege, respectiv pentru faptul ca la data de 21.03.2013, orele 18:08 autoturismul inmatriculat sub nr._ aflat in poprietatea sa, a circulat pe DN7km411+865 m, localitatea Sacamas, jud. HD, fara a detine rovinieta valabila (f. 3).
Plangerea formulata de petent impotriva procesului verbal sus-mentionat a fost inregistrata in termenul de 15 zile prevazut de art. 31 alin. 1 din OG 2/2001 privind regimul juridic al contraventiilor, fiind scutita de la plata taxei de timbru conform art. 36 din acelasi act normativ.
Sub aspectul legalitatii procesului verbal contestat, instanta constata ca acesta a fost incheiat cu respectarea termenului prevazut de art. 13 din OG nr. 2/2001 si cuprinde toate mentiunile prevazute de art. 17 din OG nr. 2/2001 sub sanctiunea nulitatii absolute, iar petentul nu a invocat existenta vreunui motiv de nulitate relativa a procesului verbal.
Sub aspectul temeiniciei procesului verbal instanta, din interpretarea coroborata a disp. art. 34 din OG. 2/2001 si a disp. art 6 din Conventia pentru Apararea Drepturilor Omului si Libertatilor Fundamentale (incidente in materie contraventionala conform deciziilor nr. 183/2003, nr. 197/2003 si nr. 259/2003 ale Curtii Constitutionale) retine ca procesul verbal de constatare a contraventiei se bucura de o prezumtie relativa de legalitate, in sensul ca face intotdeauna dovada celor pe care le consemneaza pana la proba contrarie, care fata de disp. art. 249/NCPC cade in sarcina contravenientului, acesta putand dovedi liber, cu orice mijloc de proba, caracterul nereal al mentiunilor inscrise in procesul verbal.
In speta, petentul a aratat ca starea de fapt retinuta de agentul constatator nu corespunde realitatii deoarece nu a savarsit fapta retinuta in sarcina sa, autoturismul mentionat in procesul verbal contestat fiind radiat de pe numele sau inca din data de 7.10.2008 si, pentru a-si dovedi afirmatiile, a depus la dosar inscrisurile de la (f. 4, 19).
Din contractul depus la (f. 4) rezulta ca la data de 7.10.2008 petentul a instrainat autovehiculul inmatriculat sub nr._, marca Opel Tigra, cu nr. de identificare WOLOSAF07W4123408 catre numitul M. A. S., pentru pretul de 3.700 lei, achitat integral de catre cumparator, care a intrat in posesia autovehiculului la data incheierii contractului de vanzare-cumparare.
Asa fiind si retinand si dispozitiile art. 1295/C.civ, in vigoare la data incheierii contractului, potrivit carora vinderea este perfecta între părți și proprietatea este de drept strămutată la cumpărător, în privința vânzătorului, îndată ce părțile s-au învoit asupra lucrului și asupra prețului, instanta retine ca la data de 21.03.2013, cand a avut loc controlul efectuat de intimata, petentul nu mai era titularul dreptului de proprietate asupra autovehiculului inmatriculat sub nr._ mentionat in procesul verbal si nici nu mai avea posesia acestui autovehicul.
Este adevarat ca inscrisul sus-mentionat este unul sub semnatura privata, insa acesta are valoare probatorie deoarece a dobandit data certa prin prezentarea sa la o institutie de stat, in data de 7.10.2008, acest aspect rezultand din procesul verbal de scoatere din evidenta fiscala a mijloacelor de transport emis de Municipiul Cluj-N. – Directia Impozite si Taxe Locale si depus la (f. 19), conform caruia autovehiculul marca Opel Tigra, cu nr. de identificare WOLOSAF07W4123408 a fost instrainat la data de 7.10.2008 si radiat la aceeasi data de pe numele petentului din evidentele fiscale.
Asa fiind, faptul ca petentul figureaza si in prezent inscris in baza de date a MAI Directia Regim Permise de Conducere si Inmatriculare a Vehiculelor ca fiind proprietarul autovehiculului inmatriculat sub nr._ este lipsit de relevanta in speta, deoarece fata de principiul personalitatii, care guverneaza dreptul contraventional, intereseaza doar cine a condus efectiv autovehiculul la momentul la care s-a produs lezarea valorii sociale ocrotite prin norma incalcata.
F. de considerentele de fapt si de drept mai-sus expuse si vazand si disp. art. 1 din OG nr. 2/2001, conform carora constituie contraventie fapta savarsita cu vinovatie, stabilita si sanctionata ca atare prin lege sau alt act normativ, instanta apreciaza ca petentul nu a savarsit fapta retinuta in sarcina sa, motiv pentru care va admite prezenta plangere ca fiind intemeiata, cu consecinta anularii procesului verbal contestat si implicit a sanctiunii amenzii aplicate petentului in cuprinsul acestuia.
In temeiul disp. art. 453 alin. 1/NCPC, ia act de faptul ca petentul nu a solicitat cheltuieli de judecata.
PENTRU ACESTE MOTIVE
IN NUMELE LEGII
HOTARASTE:
Admite plangerea contraventionala formulata si precizata de petentul B. D. I. cu domiciliul în Cluj N., ., .
Anuleaza procesul verbal de contraventie . 13 nr._/09.04.2013 incheiat de intimata COMPANIA NAȚIONALĂ DE AUTOSTRĂZI ȘI DRUMURI NAȚIONALE DIN ROMÂNIA SA - C. cu sediul în București, ..401A, Sector 6
Exonereaza petentul de obligatia de plata a amenzii in cuantum de 250 lei stabilita in sarcina sa.
Ia act de faptul ca petentul nu a solicitat cheltuieli de judecata.
Cu drept de apel la Tribunalul Cluj in termen de 30 de zile de la comunicare, cererea de apel depunandu-se la Judecatoria Cluj-N., sub sanctiunea nulitatii.
Pronuntata in sedinta publica din data de 02.09.2013.
JUDECATORGREFIER
M. LAZARCARMEN S.
Red. L.M./Tehnored. L.M./4 ex.
← Contestaţie la executare. Sentința nr. 1643/2013. Judecătoria... | Pretenţii. Sentința nr. 2013/2013. Judecătoria CLUJ-NAPOCA → |
---|