Cerere necontencioasă. Hotărâre din 24-01-2013, Judecătoria CLUJ-NAPOCA

Hotărâre pronunțată de Judecătoria CLUJ-NAPOCA la data de 24-01-2013 în dosarul nr. 30243/211/2012

ROMANIA

JUDECĂTORIA CLUJ-N.

SECTIA CIVILA

DOSAR nr._

OPERATOR DE DATE CU CARACTER PERSONAL 3185

ORDONANȚA CIVILĂ NR. 1434/2013

Ședința publică din data de 24 ianuarie 2013

Instanța constituita din:

P.: A. N.

GREFIER: C. F.

Pe rol se afla soluționarea cauzei civile privind pe petenta ., având ca obiect anulare bilet la ordin.

Prezenta cauză s-a soluționat în ședință publică, cu citarea petentei.

S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință care învederează faptul că la dosar s-a depus, prin serviciul registratură, situația bancară a biletelor la ordin a căror anulare se solicită.

Nemaifiind alte cereri de formulat sau probe de administrat, în baza art.150 C.pr.civ. instanța constată că la dosar sunt suficiente probe pentru justa soluționare a cauzei, închide dezbaterile și reține cauza în pronunțare.

INSTANȚA

Deliberând asupra cauzei civile de față:

Prin cererea înregistrată pe rolul Judecătoriei Cluj-N. la data de 20.12.2012, petenta . a solicitat anularea biletului la ordin . nr._ emis la 13.12.2012 cu scadența la data de 15.03.2013, în valoare de 44.725,56 Ron, în favoarea ..

În motivare, s-a arătat că în baza unor relații comerciale existente între părți, . a emis ca instrument de plată în favoarea . biletul la ordin . nr._ emis la 13.12.2012 cu scadența la data de 15.03.2013, în valoare de 44.725,56 Ron. Ulterior, a fost anulată comanda pentru care s-a emis biletul la ordin, așa cum rezultă din corespondența purtată e-mail între cele două societăți.

In aceste condiții, a fost promovată prezenta cerere, petenta invocând prevederile art.89 din Legea nr.58/1934, actualizată.

Din actele depuse la dosar rezultă că, până în prezent, biletul la ordin . nr._ emis la 13.12.2012 cu scadența la data de 15.03.2013, în valoare de 44.725,56 Ron, nu a fost plătit de bancă și nici nu a fost depus la bancă spre a fi plătit.

Analizând actele și lucrările de la dosarul cauzei, instanța reține următoarele:

Din susținerile petentei, reiese că în baza relațiilor comerciale cu ., aceasta a emis biletul la ordin . nr._ emis la 13.12.2012 cu scadența la data de 15.03.2013, în valoare de 44.725,56 Ron.

Potrivit susținerilor petentei, ulterior, a fost anulată comanda pentru care s-a emis biletul la ordin, așa cum rezultă din corespondența purtată e-mail între cele două societăți, aflată la dosar, f. 3,4.

La solicitarea instanței, petenta a depus la dosar adeverință din partea Băncii Transilvania din care rezultă că biletul la ordin . nr._ emis la 13.12.2012 cu scadența la data de 15.03.2013, în valoare de 44.725,56 Ron, nu a fost plătit de bancă și nici nu a fost depus la bancă spre a fi plătit, f.16.

Potrivit dispozițiilor art.106 raportat la art.89 din Legea nr.58/1934, în caz de pierdere, sustragere sau distrugere a unui bilet la ordin, posesorul poate solicita anularea titlului printr-o cerere adresata președintelui judecătoriei locului in care cambia este plătibilă, care va pronunța în cel mai scurt timp posibil o ordonanță prin care, specificând datele cambiei, o va declara nula în mâinile oricui se va găsi si va autoriza sa se facă plata ei după trecerea a 30 de zile de la publicarea ordonanței in Monitorul Oficial al României, in cazul in care cambia are scadenta depășită sau este la vedere, sau în termen de 30 de zile de la data scadentei, daca aceasta este ulterioara publicării în Monitorul Oficial al României si numai daca, intre timp, deținătorul nu a făcut opoziție.

Ca urmare, în temeiul art.106 raportat la art.89 din Legea nr.58/1934, instanța va emite prezenta ordonanță, prin care va dispune declararea nula a biletului la ordin emis de . în favoarea ., . nr._ emis la 13.12.2012 cu scadența la data de 15.03.2013, în valoare de 44.725,56 Ron.

Conform art.106 raportat la art.89 al.4 din Legea nr.58/1934, publicarea în Monitorul Oficial al României se va face pe cheltuiala petentei ..

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

O R D O N Ă

Admite cererea formulata de petenta ., cu sediul în sat L., ., ..

Dispune declararea nulă a biletului la ordin emis de . în favoarea ., . nr._ emis la 13.12.2012 cu scadența la data de 15.03.2013, în valoare de 44.725,56 Ron.

Publicarea ordonanței și notificarea trasului și a beneficiarului se face pe cheltuiala petentei.

Cu drept de opozitie in termen de 30 zile de la publicarea prezentei ordonanțe în Monitorul Oficial al României.

Pronunțată în ședința publică din 24 ianuarie 2013.

PREȘEDINTE GREFIER

A. N. C. F.

Dosar nr._

Minuta Ordonanței Civile nr.1434/2013

Admite cererea formulata de petenta ., cu sediul în sat L., ., ..

Dispune declararea nulă a biletului la ordin emis de . în favoarea ., . nr._ emis la 13.12.2012 cu scadența la data de 15.03.2013, în valoare de 44.725,56 Ron.

Publicarea ordonanței și notificarea trasului și a beneficiarului se face pe cheltuiala petentei.

Cu drept de opozitie in termen de 30 zile de la publicarea prezentei ordonanțe în Monitorul Oficial al României.

Pronunțată în ședința publică din 24 ianuarie 2013.

PREȘEDINTE

Vezi și alte spețe de la aceeași instanță

Comentarii despre Cerere necontencioasă. Hotărâre din 24-01-2013, Judecătoria CLUJ-NAPOCA