Plângere contravenţională. Sentința nr. 2013/2013. Judecătoria CLUJ-NAPOCA
| Comentarii |
|
Sentința nr. 2013/2013 pronunțată de Judecătoria CLUJ-NAPOCA la data de 17-10-2013 în dosarul nr. 23384/211/2011
ROMÂNIA
JUDECĂTORIA CLUJ-N.
SECȚIA CIVILĂ
Dosar nr._
Operator de date cu caracter personal 3185
SENTINȚA CIVILĂ NR._/2013
Ședința publică de la 17.10.2013
Instanța constituită din:
PREȘEDINTE S. M.
Grefier E. M.
Pe rol fiind judecarea cauzei Civile privind pe petentul S. A. J. și pe intimatul INSPECTORATUL DE POLIȚIE JUDEȚEAN CLUJ, având ca obiect plângere contravențională, împotriva procesului verbal de contravenție . nr._/30.08.2011.
La apelul nominal făcut în ședința publică, la prima strigare a cauzei nu se prezintă nimeni.
La a doua strigare a cauzei se prezintă reprezentantul petentului, avocat M. C. V., cu împuternicire avocațială la dosar și reprezentanta intervenientului, avocat B. L., cu împuternicire avocațială la, lipsă fiind restul părților.
Procedura de citare este legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefier, după care:
Instanța constată că la data de 10.06.2013, după închiderea dezbaterilor de la acea dată, intimatul a depus la dosar copia certificată pentru conformitate a Dispoziției I:G:P:R: nr.50/2008, în 2 exemplare.
Reprezentanții părților arată că nu mai au alte cereri de formulat sau probe de administrat.
Nemaifiind cereri în probațiune de formulat, ori probe de administrat, instanța constată cauza în stare de judecată și acordă cuvântul în dezbateri asupra fondului.
Reprezentantul petentului solicită admiterea plângerii contravenționale și să se dispună anularea procesului verbal de contravenție . nr._/30.08.2011, ca fiind netemeinic și nelegal și exonerarea petentului de la plata amenzii contravenționale, fără cheltuieli de judecată. Arată că își susține motivele invocate în scris, cu privire la legalitatea și temeinicia procesului verbal contravențional.
Reprezentantul petentului arată că acesta a fost sancționat în baza art.54 alin.1 din OUG 195/2002 și art.108, alin.1, lit.d, pct.2, ceea ce este o încadrare greșită, pentru că sancționează alte fapte. Arată că nu exista semafor, nu a depășit vreun autoturism, decât a virat să intre în incinta unei forme, dar i s-a imputat faptul că petentul nu s-ar fi asigurat când a schimbat direcția de mers, dar acest aspect nu are nici o legătură cu prioritatea de trecere, depășirea sau culoarea roșie a semaforului, astfel că reținerea art.101 a fost greșită.Mai arată că raportat la prevederile art.108 alin.1 lit.b pct.3 și la încadrarea juridică a faptei, petentul ar fi putut fi doar amendat cu 3 puncte și nu 6, așa cum a stabilit agentul și, totodată, legea nu permitea aplicarea sancțiunii complementare a reținerii permisului de conducere, astfel de sancțiune fiind nelegală.
În ceea ce privește temeinicia procesului verbal arata că petentul nu a încălcat nici o normă de circulație, acesta a semnalizat la timp intenția de a schimba direcția de mers la stânga, s-a asigurat și după aceea a inițiat manevra, intervenientul fiind cel care a încălcat mai multe norme rutiere, încălcând prevederile art.45 alin.5 teza a doua din OUG 195/2002.Mai arată că din punctul său de vedere avariile auto infirmă ipotezele, pentru că atunci ar fi trebuit să fie lovit autovehiculul condus de către petent, în partea din față.
Reprezentantul petentului arată că intervenientul a încălcat și prevederile art.48 din OUG 195/2002, care prevede expres una din obligațiile șoferului, care trebuie să respecte regimul legal de viteză și să o adapteze în funcție de condițiile de drum, astfel încât să poată efectua manevra în condiții de siguranță, dar intervenientul a circulat cu mult peste limita de 50 km/h, deci acestuia îi revine culpa accidentului produs, motiv pentru care solicită admiterea plângerii contravenționale, anularea procesului verbal atacat și exonerarea petentului de la plata amenzii reținute în sarcina sa.
Reprezentanta intervenientului solicită admiterea cererii de intervenție și respingerea plângerii petentului, cu cheltuieli de judecată, conform chitanței pe care o depune la dosar.
Reprezentanta intervenientului apreciază că motivele de nelegalitate a procesului verbal contravențional invocate de către petent, nu există, conform actelor de la dosar. Arată că la filele 47 și 48 intimatul a depus tabelul cu polițiștii ce au fost desemnați ca polițiști rutieri, deci nici al doilea motiv de nelegalitate nu există și apreciază că sunt întrunite condițiile stabilirii faptei contravenționale, potrivit art.54 din OUG 195/2002 raportat la art.1, alin.3, lit.a.
Reprezentanta intervenientului arată că petentul nu a răsturnat prezumția de nevinovăție și nici starea de fapt constatată, astfel că culpa aparține exclusiv petentului și există raportul agentului constatator, de unde rezultă că petentul nu s-a asigurat la schimbarea sensului de mers.
Reprezentantul petentului arată că și din declarația martorului asistent rezultă că agentul constatator nu s-a prezentat la fața locului.
Instanța reține cauza în pronunțare.
INSTANȚA
Deliberând asupra prezentei cauze civile, reține că:
Prin plângerea contravențională înregistrată pe rolul Judecătoriei Cluj-N. la data de 31 august 2011, sub numărul de mai sus, petentul S. A. J. în contradictoriu cu intimatul I. DE POLITIE AL JUDETULUI CLUJ, a solicitat instanței ca prin hotărârea pe care o va pronunța să dispună anularea procesului verbal de contravenție . nr._/30.08.2011.
În motivarea plângerii, petentul a arătat că la data de 30.08.2011 conducea autoturismul marca Dacia L. cu nr. de înmatriculare_ din direcția Cluj-N. spre ., dorind să se îndrepte spre sediul firmei la care este angajat, respectiv . .
A virat la stânga pentru a intra în incinta firmei, asigurându-se regulamentar în față și în spate, moment în care a fost lovit, acroșat de către un alt autoturism marca Skoda, care venea din spate, care a intrat în depășire fără să se asigure.
In drept, cererea nu a fost motivată.
In probațiune, au fost depuse înscrisuri.
Plângerea a fost legal introdusa în termenul de 15 zile prevăzut de art.31 alin.1 din OG 2/2001, fiind scutita de plata taxei de timbru, conform art.36 din același act normativ.
Prin cererea de intervenție, N. N. a solicitat respingerea acțiunii reclamantului, menținând ca temeinic si legal procesul verbal atacat, cu obligarea la plata cheltuielilor ocazionate de prezenta judecata, pentru următoarele:
În motivare a arătat că în fapt, la data de 30.08.2011, se deplasa in calitate de conducător auto, cu autoturismul marca Skoda cu nr. de înmatriculare_, in direcția Apahida Cluj-N..
La un moment dat, s-a angajat . depășire ale altor autovehicule, iar in timp ce se afla in plina executare a manevrei menționate, conducătorul autovehiculului cu numărul de "înmatriculare_, aflat pe același sens de mers cu el, a executat o manevra de a vira la stânga, manevra pentru care nu s-a asigurat, urmare a acestei conduite fiind tamponarea autovehiculelor, el neavând nici o posibilitate de evitare a impactului.
Cu toate ca, imediat după producerea evenimentului rutier, dar si la sosirea agenților constatatori, reclamantul a recunoscut starea de fapt descrisa mai sus, cu ocazia prezentării la sediul asigurătorului in vederea recuperării prejudiciului cauzat autoturismului condus de către el, i s-a comunicat împrejurarea ca, actul de constatare a contravenției si implicit a culpei in producerea accidentului rutier a fost contestat, făcând obiectul prezentului dosar.
F. de cele mai sus expuse, solicita a respinge plângerea formulata împotriva procesului verbal de constatare a contravenției . nr._ din data de 30.08.2012, acesta îndeplinind rigorile legiuitorului, atât in ceea ce privește elementele de legalitate dar si prin prisma motivelor de temeinicie.
În drept: art. 119 din OUG nr. 195/2002 privind circulația pe drumurile publice, art. 274 Cod. Pr. Civ.
Prin întâmpinarea formulată, intimatul a solicitat respingerea plângerii contravenționale și menținerea procesului verbal de constatare și sancționare a contravenției ca fiind temeinic și legal încheiat.
Apreciază că plângerea petiționarului este neîntemeiată din următoarele motive:
Sub aspectul legalității, procesul verbal contestat conține toate elementele prevăzute sub sancțiunea nulității de art.16 și art.17 din OG nr.2/2001.
Sub aspectul temeiniciei, agentul constatator a respectat dispozițiile art.21 alin.3 din OG nr.2/2001 privind regimul juridic al contravențiilor, aplicând sancțiunea în limitele prevăzute de actul normativ, raportat la gradul de pericol social al faptei, la împrejurările în care aceasta a fost săvârșită, la modul și mijloacele de săvârșire a acesteia, la scopul urmărit, precum și la circumstanțele personale ale contravenientului.
Arătă că se opune unei eventuale solicitări de administrare a probei cu martori cu vreuna dintre persoanele prevăzute de art. 189 C.pr.civ, care, potrivit dispozițiilor legale invocate, nu pot fi audiate ca martori.
Totodată, se opune administrării oricăror probe cu caracter extrajudiciar, întrucât acestea nu respecta principiul contradictorialității și al nemijlocirii probelor în procesul civil.
În privința motivelor invocate de petent acestea nu suni de natură să conducă la anularea procesului verbal contestat întrucât actul a fost întocmit cu respectarea tuturor normelor legale în vigoare.
Învederează ca întrucât fapta comisa de către contravenient a fost constatata prin propriile simțuri de către agentul constatator, actul de constatare si sancționare a contravenției se bucura de prezumția de legalitate si temeinicie si face totdeauna dovada până Ia proba contrarie, astfel încât potrivit dispozițiilor art.1169 C.civ. sarcina probei revine petiționarului si nu intimatului.
In acest context este de relevat faptul ca deși prin plângerea contravențională petentul a contestat situația de fapt reținută în procesul verbal, acesta nu a prezentat o explicație rezonabilă motivului pentru care agentul constatator ar fi întocmit actul cu consemnarea unei situații nereale, pentru a se ridica un dubiu cu privire la obiectivitatea acestuia.
Ca urmare, întrucât procesul verbal de contravenție bucură de o prezumție de legalitate. în sensul că acesta face întotdeauna dovada până la proba contrară (în acest sens Curtea Constituțională pronunțându-se prin Deciziile 197/2003, Decizia 259/2007 ș.a.), iar petiționarul, prin susținerile sale, nu face dovada contrară stării de fapt reținută prin actul de constatare și sancționare a contravenției, măsura aplicată de agentul constatator este întemeiată și, pe cale de consecință, procesul verbal contestat este temeinic și legal încheiat.
In drept, își întemeiază întâmpinarea pe dispozițiile art. 115-118 Cod. proc. civ.
Prin precizare, petentul a solicitat a se dispune anularea procesului-verbal . nr._ din data de 30.08.2011 ca fiind netemeinic și nelegal și exonerarea lui de la plata amenzii contravenționale, cu cheltuieli de judecată în ipoteza admiterii plângerii.
În fapt, la data de 30.08.2011 se încheie procesul-verbal de constatare a contravenției . nr._ de către A.S. C. G. din cadrul Poliției Rurale Apahida.
În cuprinsul procesului-verbal se face referire la faptul că a fost sancționat în temeiul art. 101 alin. 3 lit. a din OUG 195/2002 cu suma de 402 lei pentru săvârșirea contravenției prevăzute de art. 54 alin.1 din OUG 195/2002.
Mai exact, în procesul-verbal atacat s-a reținut în sarcina lui că la data de 30.08.2011, în jurul orelor 8,00 a condus autovehiculul marca Dacia cu nr. de înmatriculare_ pe drumul național DN1C, E576 din direcția Cluj-N. spre D., iar la km 11 nu s-ar fi asigurat din spate în momentul în care a virat la stânga (pentru a intra în curtea .) astfel că a fost lovit de către autoturismul marca Skoda cu numărul de înmatriculare_ condus de intervenientul N. N., care ar fi efectuat manevra de depășire în care se afla în mod corect și nu ar fi încălcat nicio regulă de circulație.
Starea de fapt reținută în cuprinsul procesului-verbal nu corespunde adevărului întrucât petentul a semnalizat din timp intenția schimbării direcției de mers și s-a asigurat corespunzător atât din față cât și din spate înainte de a iniția manevra de viraj la stânga, neîncălcând nicio normă de circulație.
Intervenientul N. N. este cel care s-a angajat neregulamentar în depășirea altor autovehicule iar pe lângă aceasta a circulat cu o viteză ce depășește limitele legale prevăzute de legiuitor.
Consideră procesul-verbal de constatare a contravenției netemeinic și nelegal din mai multe motive pe care le va preciza în cele ce urmează:
Un prim motiv de nelegalitate îl constituie constatarea așa-zisei contravenții și aplicarea sancțiunii de câtre un organ necompetent.
Conform art. 109 alin. 1 din OUG 195/2002 "constatarea contravențiilor și aplicarea sancțiunilor se fac direct de către polițistul rutier, iar în punctele de trecere a frontierei de stat a României de către polițiștii de frontieră."
Mai mult, art. 177 din Regulamentul pentru aplicarea OUG 195/2002 prevede că "(1) Îndrumarea, supravegherea, controlul respectării normelor privind circulația pe drumurile publice și luarea măsurilor legale în cazul în care se constată încălcări ale acestora se realizează de către polițiștii rutieri din cadrul Poliției Române. (2) Polițiștii rutieri sunt ofițerii și agenții de poliție specializați și anume desemnați prin dispoziție a inspectorului general al Inspectoratului General al Poliției Române."
Totodată, art. 15 alin. l din OG 2/2001 stabilește foarte clar: "contravenția se constată printr-un proces-verbal încheiat de persoanele anume prevăzute în actul normativ care stabilește și sancționează contravenția, denumite în mod generic agenți constatatori."
Prin urmare, A.S. C. G. nu avea competența de a constata și sancționa o persoană pentru o contravenție rutieră, acest lucru intrând doar în competența polițiștilor rutieri anume desemnați prin ordin al inspectorului general al IGPR. Acesta era îndreptățit doar să ia declarații de la cei implicați în producerea accidentului și alte activități în măsură să ducă la stabilirea corectă a împrejurărilor în care a avut loc evenimentul, însă nu intra în competența sa stabilirea vinovatului și aplicarea sancțiunii prin întocmirea procesului-verbal de contravenție. O dovadă în sprijinul acestei susțineri este chiar raportul de la fila 16 întocmit la data de 22.12.2011 de către același agent și adresat Biroului Rutier în care, după ce descrie o stare de fapt așa cum a reținut-o el și precizează ce norme ai fost încălcate după părerea sa, încheie cu următoarea frază: fața de cele raportate, vă rog dispuneți.
Poliția Rurală este organizată separat față de Poliția Rutieră, iar niciunde nu este prevăzut faptul că polițistul de la Poliția Rurală se poate substitui în atribuțiile Poliției Rutiere.
Întocmirea procesului-verbal de contravenție atacat de câtre un organ necompetent atrage nulitatea procesului-verbal, viciul necompetenței (fiind de ordine publică) nu poate fi acoperit printr-o confirmare ulterioară, în lipsa unei prevederi exprese în acest sens.
Un al doilea motiv de nelegalitate în constituie temeiul legal în baza căruia s-a aplicat sancțiunea amenzii sancțiunea complementară a reținerii permisului de conducere, acesta fiind unul greșit.
Astfel, după cum a mai arătat, în cuprinsul procesului-verbal atacat se face referire la presupusa încălcare de către subsemnat a prevederilor art. 54 alin. 1 din OUG 195/2002, respectiv "Conducătorul de vehicul care execută o manevră de schimbare a direcției de mers, de ieșire dintr-un rând de vehicule staționate sau de intrare într-un asemenea rând, de trecere pe o altă bandă de circulație sau de virare spre dreapta ori spre stânga sau care urmează să efectueze o întoarcere ori să meargă cu spatele este obligat să semnalizeze din timp și să se asigure că o poate face fără să perturbe circulația sau să pună în pericol siguranța celorlalți participanți la trafic."
Corespondent acestei încadrări dată faptei s-ar fi impus reținerea prevederilor art. 108 alin. 1 lit. b pct. 3 din OUG 195/2002 și nu art. 101 alin. 3 lit. a din OUG 195/2002, așa cum în mod nelegal a reținut agentul constatator.
Conform art. 101 alin. 3 lit. a din OUG 195/2002 "Constituie contravenție și se sancționează cu amenda prevăzută în clasa a -III- a de sancțiuni și cu aplicarea sancțiunii contravenționale complementare a suspendării dreptului de a conduce pentru o perioadă de 60 de zile săvârșirea de către conducătorul de autovehicul sau tramvai a următoarelor fapte: a) nerespectarea regulilor privind prioritatea de trecere, depășirea sau trecerea la culoarea roșie a semaforului, dacă prin aceasta s-a produs un accident de circulație din care a rezultat avarierea unui vehicul sau alte pagube materiale." în cazul de față mi se impută că nu m-aș fi asigurat când am schimbat direcția de mers iar acest aspect nu are nici o tangență cu prioritatea de trecere, depășirea sau culoarea roșie a semaforului, reținerea art. 101 în sarcina subsemnatului fiind greșită.
Sancțiunea aplicabilă încălcării prevederilor art. 54 alin. l din OUG 195/2002 este art. 108 alin. 1 lit. b pct. 3 din OUG 195/2002 care sancționează "nerespectarea regulilor privind manevra de întoarcere, mersul înapoi, schimbarea benzii de circulație sau a direcției de mers, dacă prin aceasta s-a produs un accident din care au rezultat avarierea unui autovehicul sau alte pagube materiale."
Raportat la aceste prevederi legale și la încadrarea juridică dată faptei de către agentul constatator ar fi putut fi doar amendat cu 3 puncte și nu 6 așa cum a stabilit agentul și totodată legea nu permitea aplicarea sancțiunii complementare a reținerii permisului de conducere. Pe cale de consecință, procesul-verbal de constatare a contravenției . nr._ este nelegal, impunându-se anularea acestuia.
În ceea ce privește netemeinicia procesului-verbal atacat în mod nefondat s-a dispus sancționarea sa, el neîncălcând nici o normă de circulație, intervenientul N. N. fiind cel care a încălcat dispozițiile legale ce reglementează traficul rutier.
După cum a arătat a semnalizat din timp intenția de a schimba direcția de mers la stânga, s-a asigurat corespunzător și doar după aceasta a inițiat manevra.
În schimb, intervenientul este cel cate a încălcat mai multe norme rutiere, el fiind cel care trebuia sancționat, ^Astfel acesta a încălcat prevederile art. 45 alin. 5 teza a doua din OUG 195/2002 care statuează foarte clar că "tramvaiul sau vehiculul al cărui conducător auto a semnalizat intenția și s-a încadrat corespunzător părăsirii sensului de mers spre stânga se depășește pe partea dreaptă."" Intervenientul N. N. a efectuat o asemenea manevră prin partea stângă cu toate că el se afla încadrat corespunzător și a semnalizat intenția din timp, dovadă fiind faptul că autoturismul aflat în spatele lui l-a ocolit prin partea dreaptă (așa cum prevedere legea) și nu prin partea stângă. El nu a efectuat această manevră în mod brusc și fără a se asigura dovadă fiind faptul că autoturismul lui a fost lovit în aripa din spate într-un moment în care aproape intrase în curtea societății ..
Mai mult, intervenientul a circulat cu o viteză cu mult peste limita de 50 km/h prevăzută de legiuitor în ceea ce privește circulația în localități aspect ce poate fi probat prin urmele de peste 30 m fotografiate la fața locului și avariile suferite de autoturisme, realizându-se chiar proiectarea mașinii lui în gradul societății menționate anterior. Art. 48 din OUG 195/2002 prevede expres una din obligațiile ce-i revin șoferului: "conducătorul de vehicul trebuie sâ respecte regimul legal de viteză și să o adapteze în funcție de condițiile de drum, astfel încât să poată efectua orice manevra în condiții de siguranță."
Circulând cu o viteză peste limita legală și nerespectând regulile privind manevra de depășire, intervenientul Nergea N. este cel care se face vinovat de producerea evenimentului rutier și nu el.
Pentru motivele arătate mai sus, solicită respectuos anularea procesului-verbal . nr._ încheiat la data de 30.08.201, ca netemeinic și nelegal iar pe cale de consecință exonerarea lui de la plata amenzii contravenționale și obligarea intimatului și a intervenientului la plata cheltuielilor de judecată.
În drept: art. 15 din OG nr. 2/2001, art. 45, 48, 54, 101, 108, 109 din OUG 195/2002. art. 177 din Regulamentul de punere în aplicare a OUG 195/2002.
Instanța a încuviințat proba cu înscrisurile aflate la dosarul cauzei.
Analizând actele și lucrările dosarului, instanța retine următoarele:
Prin procesul-verbal de contravenție . nr._/30.08.2011, petentul a fost sancționat contravențional pentru efectuarea manevrei de a vira la stânga, fără a se asigura.
Procesul verbal contestat conține toate elementele prevăzute sub sancțiunea nulității de art. 16 și art.17 din OG nr.2/2001.
Agentul constatator a respectat dispozițiile art.21 al.3 din OG nr.2/2001 privind regimul juridic al contravențiilor, aplicând sancțiunea în limitele prevăzute de actul normativ, raportat la gradul de pericol social al faptei, la împrejurările în care aceasta a fost săvârșită, la modul și mijloacele de săvârșire a acesteia, la scopul urmărit, precum și circumstanțele personale ale contravenientului.
Verificând, potrivit art. 34 al. 1 din O.G. nr. 2/2001, legalitatea procesului verbal de constatare și sancționare a contravenției contestat, instanța constată că acesta a fost încheiat cu respectarea dispozițiilor legale incidente, neexistând cazuri de nulitate absolută ce ar putea fi invocate din oficiu.
Sub aspectul temeiniciei, instanța reține că, deși O.G. nr.2/2001 nu cuprinde dispoziții exprese cu privire la forța probantă a actului de constatare a contravenției, din economia textului art. 34 rezultă că procesul verbal contravențional face dovada situației de fapt și a încadrării în drept până la proba contrară.
Conform jurisprudenței Curții Europene a Drepturilor Omului, dreptul unei persoane de a fi prezumată nevinovată și de a solicita acuzării să dovedească faptele ce i se impută nu este absolut, din moment ce prezumțiile bazate pe fapte sau legi operează în toate sistemele de drept și nu sunt interzise de Convenția Europeană a Drepturilor Omului, în măsura în care statul respectă limite rezonabile, având în vedere importanța scopului urmărit, dar și respectarea dreptului la apărare (cauza Salabiaku v. Franța, hotărârea din 7 octombrie 1988, paragraf 28, cauza Västberga taxi Aktiebolag și Vulic v. Suedia, paragraf 113, 23 iulie 2002).
Persoana sancționată are dreptul la un proces echitabil (art. 31-36 din O.G. nr. 2/2001) în cadrul căruia să utilizeze orice mijloc de probă și să invoce orice argumente pentru dovedirea împrejurării că situația de fapt din procesul verbal nu corespunde modului de desfășurare al evenimentelor, iar sarcina instanței de judecată este de a respecta limita proporționalității între scopul urmărit de autoritățile statului de a nu rămâne nesancționate acțiunile antisociale prin impunerea unor condiții imposibil de îndeplinit și respectarea dreptului la apărare al persoanei sancționate contravențional (cauza A. v. România, hotărârea din 4 octombrie 2007).
Prin plângerea formulată, petentul nu a dovedit inexactitatea acesteia sau o explicație rațională motivului pentru care agentul ar fi întocmit procesul-verbal cu consemnarea unei situații nereale, pentru a se ridica un dubiu cu privire la obiectivitatea acestuia.
Instanța reține că a fost înlăturată prezumția de nevinovăție de care se bucură petentul, având în vedere că nu există niciun dubiu privind temeinicia sau exactitatea observațiilor personale ale agentului constatator consemnate și în raportul întocmit la acel moment, coroborat cu poziția procesuală a părților, inclusiv a intervenientului.
Petentul nu a fost în măsură să răstoarne prezumția de temeinicie a procesului-verbal, nu s-a prezentat în instanță și nu a propus probe.
Deși, potrivit art.1169 C.civ, sarcina probei revine petentului, acesta nu a adus nici o dovadă solidă și veridică în sprijinul contestării stării de fapt reținute în procesul verbal. Procesul verbal de constatare a contravenției face dovada deplină asupra situației de fapt și a încadrării în drept, până la proba contrarie, conform unei practici constante.
Poziția exprimatã în acest sens de cãtre Curtea Constituționalã în Decizia nr. 183 din 8 mai 2003 a fost confirmatã constant prin: Decizia nr. 317 din 9 septembrie 2003 (publicatã în M.Of. nr. 553 din 31 iulie 2003), Decizia nr. 251 din 12 iunie 2003 (publicatã în M.Of. nr. 553 din 31 iulie 2003), Decizia nr. 407 din 4 noiembrie 2003 (publicatã în M.Of. nr. 839 din 25 noiembrie 2003), Decizia nr. 270 din 22 iunie 2004 (publicatã în M.Of. nr. 722 din 10 august 2004), Decizia nr. 43 din 24 ianuarie 2006 (publicatã în M.Of. nr. 175 din 23 februarie 2006), Decizia nr. 650 din 5 octombrie 2006 (publicatã în M.Of. nr. 888 din 31 octombrie 2006), Decizia nr. 26 din 11 ianuarie 2007 (publicatã în M.Of. nr. 79 din 1 februarie 2007), Decizia nr. 259 din 20 martie 2007 (publicatã în M.Of. nr. 279 din 26 aprilie 2007),
Curtea a statuat, prin Decizia nr. 380 din 14 octombrie 2003 (publicatã în Monitorul Oficial nr. 787 din 7 noiembrie 2003), cã “nici art. 33 alin. (1) și nici art. 34 alin. (1) din ordonanța dedusă controlului, texte care reglementează procedura de judecatã, inclusiv administrarea probatoriilor de către instanța investită prin plângere sã exercite controlul de legalitate și temeinicie asupra procesului-verbal de stabilire și sancționare a contravenției, nu conțin nici o dispoziție care sã evidențieze o inegalitate de arme între părțile în litigiu și cu atât mai puțin un dezechilibru manifest”.
Mai recent, această poziție a fost exprimată și prin deciziile nr.216/2008,490/2008 și 727/2008, Curtea statuând din nou că Hotărârea A. contra României nu are relevanță în spețe similare, OG nr.2/2001 respectând cu strictețe cerințele art, 6 din CEDO și garanțiile procesuale impuse de acesta.
La data de 3 aprilie 2012, Curtea Europeană a Drepturilor Omului a pronunțat o hotărâre în cauza N. G. împotriva României (cererea nr._/05), similară cauzei A. împotriva României, prin care Curtea a constatat că statul român a respectat exigențele art. 6 din Convenția pentru apărarea drepturilor omului și a libertăților fundamentale, în special sub aspectul respectării prezumției de nevinovăție, specifică materiei penale, dar aplicabilă și în domeniul contravențional, în anumite condiții.
În cererea sa adresată Curții Europene la data de 8 iunie 2005, reclamanta a invocat, în esență, faptul că nu a beneficiat de un proces echitabil, în sensul art. 6 din Convenție, întrucât a fost obligată de instanțele de judecată să facă proba contrară prezumției de legalitate și validitate de care beneficia un proces-verbal de contravenție, prin care îi fusese aplicată sancțiunea amenzii contravenționale.
Curtea a analizat aplicabilitatea art. 6 din Convenție în cadrul procedurii litigioase. Astfel, văzând dispozițiile din legislația națională, care nu oferă explicit caracter penal procedurii în discuție și care nu au decât o valoare relativă, fără rol decisiv, Curtea a reținut că regula de drept încălcată în cauză de reclamantă viza menținerea liniștii între vecini, adresându-se nu unei categorii speciale de persoane, ci tuturor cetățenilor. În plus, amenda aplicată reclamantei nu avea drept scop acoperirea unui prejudiciu material, ci împiedicarea comiterii unor fapte similare, ceea ce îi conferea un caracter punitiv, care caracterizează de obicei sancțiunile penale.
Curtea a considerat că imposibilitatea aplicării unei sancțiuni privative de libertate nu era în sine un element determinant cu privire la stabilirea aplicării art. 6 – latura penală, întrucât modicitatea unei sancțiuni nu ar putea să înlăture caracterul penal intrinsec al unei infracțiuni. Curtea a apreciat că, alături de caracterul general al dispoziției legale încălcate în cauză de reclamantă, scopul disuasiv și cel punitiv al sancțiunii aplicate erau suficiente pentru a demonstra că fapta în cauză avea un caracter penal în sensul art. 6 din Convenție, care era aplicabil.
Asemenea Guvernului, Curtea a reținut că nu exista niciun element care să dovedească faptul că instanțele naționale ar fi avut idei preconcepute cu privire la vinovăția reclamantei. Dacă este cert că, așa cum rezulta din hotărârea judecătoriei, instanțele naționale așteptau ca reclamanta să aducă elemente de probă contrare faptelor stabilite de către polițist, nu este mai puțin adevărat că această abordare era justificată de regimul juridic aplicabil în materie contravențională, care se completează cu dispozițiile Codului de procedură civilă, potrivit căruia, în materie de probe, este aplicabil principiul conform căruia sarcina probei îi revine celui care pretinde ceva în fața instanței. Curtea a reținut că orice sistem de drept cunoaște prezumții de fapt sau de drept, iar Convenția nu se opune în principiu acestora, însă obligă statele membre, în materie penală, să nu depășească o anumită graniță. În particular, art. 6 par. 2 din Convenție impune statelor să încadreze aceste prezumții în anumite limite rezonabile, ținând cont de gravitatea mizei pentru cel vizat și respectând drepturile apărării. Curtea a analizat în continuare dacă statul român a depășit aceste limite în defavoarea reclamantei, utilizând cele două criterii de referință indicate anterior.
Astfel, cu privire la miza speței, Curtea a reținut că reclamantei i-a fost aplicată o amendă, care nu ar fi putut fi transformată, în caz de neexecutare, într-o sancțiune privativă de libertate (per a contrario, a se vedea cauza A., citată anterior, par. 61). Referitor la drepturile apărării, Curtea a reținut că reclamanta s-a limitat să depună la dosar, drept probe, înscrisuri de unde rezulta de manieră generală că existau tensiuni în imobil între aceasta și vecinii săi. Curtea a observat că reclamanta nu a solicitat în niciun moment citarea, în vederea audierii, a persoanelor care ar fi fost martori la evenimentele din 1 mai 2004, sau a lucrătorului de poliție care ar fi întocmit procesul-verbal contestat. Or, această posibilitate îi era oferită de lege, astfel cum rezultă din cele două hotărâri pronunțate de instanțele naționale, în fața cărora reclamanta a declarat că nu avea probe de administrat. În plus, deși tribunalul i-a încuviințat reclamantei cererea de a depune la dosar declarații extrajudiciare ale unor martori, rezultă că abia după pronunțarea hotărârii reclamanta ar fi depus la dosar astfel de înscrisuri.
S-a arătat că nici interpretarea literală, nici cea teleologică a art. 6 din Convenție, nu conduc la ideea că acesta ar împiedica o persoană să renunțe, din proprie voință, la garanțiile oferite de acest articol, cu condiția ca această renunțare să aibă un caracter neechivoc și să nu vizeze un interes public important. Arătând în ședință publică că nu dorea să fie administrate alte probe, reclamanta s-a expus în mod conștient riscului de a fi „condamnată” doar în baza elementelor de la dosar, inclusiv în temeiul procesului-verbal de contravenție, pe care chiar ea l-a depus la instanță, și care se bucura de o prezumție de temeinicie care putea fi răsturnată.
Curtea a mai constatat că instanțele care au analizat contestația reclamantei erau instanțe de plină jurisdicție, care erau competente să anuleze actul contestat, în măsura în care ar fi reținut nulitatea sau netemeinicia acestuia. De altfel, conform jurisprudenței constante a Curții, instanțele naționale sunt cele care au competența de a interpreta legislația internă. Curtea a reținut că nu are drept sarcină să stabilească erorile de fapt sau de drept pretins comise de o instanță națională sau de a aprecia ea însăși elementele de fapt care au condus instanța națională la adoptarea unei decizii. În caz contrar, Curtea ar încălca limitele atribuțiilor sale (a se vedea cauza Kemmache c. Franței ( nr. 3), hotărârea din 24 noiembrie 1994, par. 44).
În speță, Curtea nu a putut reține niciun indiciu de comportament arbitrar sau de lipsă de echitate a procedurii. Faptul că instanțele naționale, prin hotărâri motivate, au analizat motivele de nulitate invocate de reclamantă și au considerat că acestea nu atrăgeau nulitatea procesului-verbal, în sensul dorit de reclamantă, nu este suficient pentru a pune la îndoială echitatea procedurii în cauză sau, mai concret, respectarea dreptului acesteia de a beneficia de prezumția de nevinovăție.
Prin urmare, Curtea a concluzionat în sensul că art. 6 din Convenție a fost respectat.
În primul rând, este de reținut că, în prezenta cauză, Curtea europeană a apreciat că nu sunt întrunite condițiile pentru a face aplicarea noului criteriu de admisibilitate prevăzut de art. 35 par. 3 lit. b) din Convenție, deși, la prima vedere, problema ridicată de reclamantă nu sugera că aceasta ar fi suferit un prejudiciu important. Cu toate acestea, având în vedere importanța cauzei din perspectiva mai amplă a sferei de aplicare a garanțiilor instituite de art. 6 din Convenție - componenta sa penală, în domeniul contravențiilor, Curtea a folosit această ocazie pentru a pronunța o hotărâre de principiu, care să ofere magistraților naționali liniile orientative necesare pentru a stabili întinderea acestor garanții.
De altfel, Curtea continuă demersul său în această direcție inițiat prin pronunțarea hotărârii de condamnare a României în cauza A. c. României, citată anterior. În același sens, nu trebuie omise argumentele Curții redate în hotărârea din cauza A. c. României și în deciziile din cauzele N. c. României și I. P. c. României.
De asemenea, în materia contravențiilor prevăzute și sancționate de legislația rutieră, recent Curtea a respins ca inadmisibile cererile formulate de o . reclamanți cu privire la proceduri interne de contestare a unor procese-verbale de contravenție, constatând că instanțele naționale au respectat toate garanțiile prevăzute de art. 6 din Convenție în materie penală-decizia din 13 martie 2012 pronunțată în cauza H. și alții c. României. În aceste cauze reunite, Curtea a reamintit că, în materia circulației rutiere, prevederile art. 6 par. 2 din Convenție nu se opun aplicării unui mecanism care ar instaura o prezumție relativă de conformitate a procesului-verbal cu realitatea, prezumție fără de care ar fi practic imposibil să sancționezi încălcările legislației în materie de circulație rutieră, intrând în competența poliției. Ceea ce este important este ca sistemele de drept care aplică aceste prezumții, de fapt sau de drept, să conțină garanții care să constituie limite ale aplicării acestor prezumții, Curții revenindu-i doar rolul de a verifica respectarea acestor limite, în fiecare caz în parte.
Revenind la analiza hotărârii din cauza N. G., aceasta nu aduce noutăți în ceea ce privește criteriile utilizate de Curte pentru a aprecia cu privire la aplicabilitatea art. 6 din Convenție în domeniul contravențiilor.
Plecând de la raționamentul Curții europene, odată stabilită aplicabilitatea art. 6 în cauza concretă, este de o importanță crucială ca instanțele de judecată care sunt sesizate cu soluționarea unor plângeri împotriva unor procese-verbale de contravenție, să acorde petenților în mod efectiv posibilitatea de a propune probe prin care să aducă dovada contrară celor reținute de agentul constatator și de a-și prezenta argumentele în apărare, în cadrul unei proceduri contradictorii. Nu mai puțin important este faptul că, pentru a nu se aduce atingere art. 6 din Convenție, orice decizie a instanței naționale de a respinge anumite cereri în apărare sau de a acorda relevanță unei anumite probe în defavoarea alteia, trebuie să fie temeinic motivată, în caz contrar intervenind arbitrarul.
Față de cele ce preced,în baza art. 34 din OG nr. 2/2001, instanța va respinge ca neîntemeiată plângerea dedusă judecății, cu consecința menținerii în totalitate a procesului-verbal contestat.
Avand in vedere dispozitiile art.274 C.pr.civ. si principiul disponibilitatii ce guvernează procesul civil, instanta va obliga petentul care a căzut în pretenții la 750 lei cheltuieli de judecata.
PENTRU ACESTE MOTIVE
IN NUMELE LEGII
HOTARASTE:
Respinge ca neîntemeiată plângerea contravențională formulată de petentul S. A. J. domiciliat în Cluj-N., ., județul Cluj în contradictoriu cu intimatul INSPECTORATUL DE POLIȚIE JUDEȚEAN CLUJ cu sediul în Cluj-N., ., județul Cluj, intervenientul Negerea N., dom. în Apahida, ., jud. Cluj, asigurătorul . GROUP SA-București, ., Sector 1, . GROUP SA SUCURSALA, cu sediul în Cluj-N., ., nr.19, jud.Cluj, . SA-București, ..3, Sector 3-Sucursala Cluj-Cluj-N., ..1, jud.Cluj și în consecință:
Menține ca legal și temeinic procesul-verbal contestat- . nr._/30.08.2011.
Obliga petentul la 750 lei cheltuieli de judecata în favoarea intervenientului Negerea N..
Cu drept de recurs în termen de 15 zile de la comunicare.
Pronunțată in ședința publică din 17.10.2013.
JUDECATOR GREFIER
S. M. E. M.
red/ dact SM/13.01.2014
| ← Reexaminare sanctiune contraventionala. Sentința nr. 9320/2013.... | Somaţie de plată. Sentința nr. 4075/2013. Judecătoria CLUJ-NAPOCA → |
|---|
