Plângere contravenţională. Sentința nr. 2013/2013. Judecătoria CLUJ-NAPOCA

Sentința nr. 2013/2013 pronunțată de Judecătoria CLUJ-NAPOCA la data de 05-11-2013 în dosarul nr. 15499/211/2013

ROMÂNIA

JUDECĂTORIA CLUJ-N.

OPERATOR DE DATE CU CARACTER PERSONAL 3185

DOSAR CIVIL NR._

SENTINȚA CIVILĂ NR._/2013

Ședința Publică din 05.11.2013

INSTANȚA constituită din:

JUDECĂTOR: I. G.

GREFIER: D. S.

S-a luat în examinare plângerea contravențională formulată de către petentul D. F.-D. împotriva intimatului INSPECTORATULUI DE POLIȚIE AL JUDEȚULUI CLUJ.

La apelul nominal făcut în ședința publică, se constată lipsa părților.

Procedura este legal îndeplinită.

S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință, după care,

Verificându-și din oficiu competența conform art. 131 alin. 1 C. proc.civilă, instanța constată că este competentă general, material și teritorial să judece prezenta cauză, având în vedere prevederile art. 94 pct.4 C. proc. civilă raportate la art. 31 alin.1 din OG nr.2/2001.

Instanța, în temeiul art. 258 alin.1 raportat al art. 255 C. proc. civilă încuviințează pentru părți proba cu înscrisurile depuse la dosar, probe considerate pertinente, concludente și utile soluționării cauzei.

Respinge cererea formulată de către petent, de depunere la dosar de către intimat a atestatului de operator radar al agentului constatator ca neîntemeiată.

Nemaifiind cereri de formulat, alte incidente de soluționat, instanța, în temeiul art. 392 C. proc. civilă deschide dezbaterile asupra fondului cauzei, și considerând că au fost lămurite toate împrejurările de fapt și temeiurile de drept ale cauzei, în temeiul art. 394 C.proc. civilă închide dezbaterile și reține cauza în pronunțare.

INSTANȚA

Deliberând asupra cauzei civile de față, având ca obiect plângere contravențională, constată următoarele:

Prin plângerea contravențională înregistrată pe rolul Judecătoriei Cluj-N., la data de 3 iulie 2013, sub nr. de mai sus, formulată de petentul D. F.-D. în contradictoriu cu intimatul I. DE P. AL JUDETULUI CLUJ s-a solicitat anularea procesului verbal de constatare și sancționare a contravenției . nr._ din data de 29.06.2013 ca nelegal și netemeinic, exonerarea sa de la plata amenzii în cuantum de 675 lei, restituirea sumei de 337,5 lei achitată în termen de 48 de ore, precum și înlăturarea măsurii tehnico-adminstrative a reținerii permisului de conducere, iar în subsidiar a solicitat înlocuirea sancțiunii amenzii cu avertisment.

În motivarea plângerii, în esență, pârâtul a arătat că nu este vinovat de fapta care i se impută, deoarece pornise călătoria cu aproximativ 200 m înainte de a fi oprit și nu avea cum să ajungă la viteza aceea. Mai mult, la acea oră ploua puternic, iar potrivit normelor NML 021-05 măsurările nu pot constitui probe, dacă au fost efectuate în condiții de ceață, ploaie, ninsoare sau futună (art.4.4).

În ceea ce privește nelegalitatea procesului-verbal a arătat că acesta este nul deoarece nu este identificat aparatul radar care a făcut măsurătorile, fiind menționat doar că era aparatul radar montat pe autospeciala MAI34350. Apoi, înștiințarea care i-a fost înmânată este greșită, fiind consemnată o altă dată la care i s-a suspendat dreptul de a conduce decât cea reală. A mai invocat petentul și jurisprudența CEDO, respectiv cauza A. contra României, privind prezumția de nevinovăție.

În drept, plângerea a fost întemeiată pe prevederile art. 16, art. 21, art. 31 din OUG nr.2/2001, art. 4.3., 4.4 din Normele de metrologie legală NML 021-05, publicată în Monitorul Oficial nr. 1102 bis din 07.12.2005.

În probațiunea a solicitat proba cu înscrisuri, și a solicitat proba cu verificarea metrologică, dovada omologării mijlocului de înregistrare, precum și atestatul de operator radar al agentului constatator.

Plângerea a fost legal introdusă în termenul de 15 zile prevăzut de art. 31 alin. 1 din O.G. nr. 2/2001, fiind legal timbrată cu taxă de timbru în valoare de 20 de lei.

Intimatul, INSPECTORATUL DE POLIȚIE AL JUDEȚULUI CLUJ, a depus întâmpinare prin care a solicitat respingerea plângerii contravenționale și menținerea procesului verbal ca fiind temeinic și legal, arătând în motivare că plângerea contravențională este neîntemeiată, procesul verbal conține toate elementele prevăzute sub sancțiunea nulității de art. 16 și art. 17 din O.G. nr. 2/2001, iar agentul constatator a respectat dispozițiile art. 21 alin. 3 din O.G. nr. 2/2001 aplicând sancțiunea în limitele prevăzute de actul normativ, raportat la gradul de pericol social al faptei, împrejurările în care aceasta a fost săvârșită, modul și mijloacele de săvârșire a acesteia, scopul urmărit și circumstanțele personale ale contravenientului.

A mai arătat intimatul că se opune unei eventuale solicitări de administrare a probei cu martori cu vreuna din persoanele prevăzute de art. 315 alin.1 din C. proc. civilă, care potrivit normelor invocate, nu pot fi audiați ca martori. Totodată se opune administrării oricăror probe cu caracter extrajudiciar, întrucât acestea nu respectă principiul contradictorialității și nemijlocirii probelor în procesul civil.

Având în vedere faptul că dispozițiile OUG nr.195/2002 privind circulația pe drumurile publice au drept scop asigurare desfășurării fluente și în siguranță a circulației pe drumurile publice, precum și ocrotirea vieții, integrității corporale și sănătății persoanelor participante la trafic sau aflat în zona drumului public, protecția drepturilor și intereselor legitime ale persoanelor respective, a proprietății publice și private, autoritățile statului urmăresc ca acțiunile antisociale să nu rămână nesancționate, totodată dreptul la apărare al persoanei sancționate nefiind limitat prin impunerea unor condiții imposibil de îndeplinit, intimatul a arătat că procesul-verbal se bucură de prezumția de legalitate și temeinicie, în sensul că acesta face dovada până la proba contrară, iar petentul, prin susținerile sale nu face dovada contrară stării de fapt reținută prin actul de constatare și sancționare a contravenției.

A mai arătat că agenții de poliție nu își desfășoară activitatea zilnică de constatare și sancționare a contravențiilor în baza unui ordin de serviciu ci în temeiul art. 26 alin.1 pct. 10 și 18, art. 28 alin.1 din Legea nr. 218/2002 privind organizarea și funcționarea Poliției Române, precum și în temeiul art. 2 alin.1 din Legea rn.360/2002, privind statutul polițistului.

În ceea ce privește atestatul agentului constatator, solicitat de către petent, intimatul a arătat că prin Ord. nr. 187/2009 de modificare și completare a Normelor de metrologie legală NML 021-05 privind „Aparatele pentru măsurarea vitezei de circulație a autovehiculelor”, aprobat prin Ord. nr. 310/2005, a fost abrogat pct. 4.2 din Ord. nr.301/2005 care prevedea că „măsurătorile și înregistrările care constituie probe pentru aplicarea prevederilor legislației rutiere în vigoare, trebuie să fie efectuate numai de către operatori calificați”.

Referitor la dovada funcției de autotestare a aparatului Autovision, a arătat că, potrivit Anexei nr. 1 la Certificatul aprobării de model nr. 012/13.03.2009, această funcție este activată automat la fiecare punere în funcțiune a cinemometrului, având și posibilitatea de a fi activat manual de către operator, ori de câte ori se consideră necesar. În cazul depistării unor defecte sau dereglări funcționale, acestea vor fi semnalate iar funcționarea acestuia va fi blocată.

În drept, intimatul a invocat prevederile art. 205-206, art. 223 alin.3, art. 249 și art. 315 alin.1 C. proc. civilă, OG nr.2/2001, OUG nr. 195/2002.

În temeiul art. 223 alin. 3 a solicitat judecarea și în lipsă a cauzei.

În probațiune a depus: raportul agentului constatator, copie proces-verbal, certificat de aprobare model, buletin de verificare metrologică, situația nr. de înmatriculare actuale ale autospecialelor dotate cu aparat radar, CD- înregistrarea radar, raport agentului constatator. (f.22-27). De asemenea a mai depus și istoricul contravențional al petentului.

Petentul a depus răspuns la întâmpinare, prin care a învederat faptul că aparatul radar de măsurare a vitezei avea verificare metrologică expirată. A mai arătat că în conformitate cu legislația în vigoare, aparatul radar poate fi folosit doar de către operatori calificați. A mai arătat că intimatul, deși a recunoscut acest lucru, nu a depus la dosar dovada în acest sens.

Instanța a încuviințat și administrat proba cu înscrisurile depuse la dosar precum și proba cu înregistrarea radar.

Analizând actele și materialul probatoriu existent la dosarul cauzei, instanța reține următoarele:

În fapt, prin procesul-verbal . nr._ din 29.06.2013 (f.8) petentul D. F.-D. a fost sancționat cu amendă contravențională în cuantum de 675 lei pentru săvârșirea contravenției prevăzute de art. 121 alin.1 din ROUG nr. 195/2002 și sancționată de art. 102 al. 3 lit. e din OUG nr. 195/2002. În sarcina petentului s-a reținut faptul că, în data de 29.06.2013, ora 16:29, a condus pe .. Cluj-N. autoturismul cu nr. de înmatriculare_, cu o viteză de 108 km/h, fiind depistat cu aparatul radar montat pe autoturismul cu nr. de înmatriculare MAI-_. Prin același proces-verbal petentului i-a fost aplicată și pedeapsa complementară a suspendării exercitării dreptului de a conduce pe drumurile publice pe o perioadă de 90 de zile.

Procesul-verbal a fost semnat de către petent, iar la rubrica observații a fost consemnat faptul că nu are observații.

În drept, potrivit art.102 alin.3 lit. e din OUG nr.195/2002, constituie contravenție si se sancționează cu amenda prevăzuta in clasa a IV-a de sancțiuni si cu aplicarea sancțiunii complementare a suspendării exercitării dreptului de a conduce pentru o perioada de 90 de zile, depășirea cu mai mult de 50 km/h a vitezei maxime admise pe sectorul de drum respectiv si pentru categoria din care face parte autovehiculul condus, constatata, potrivit legii, cu mijloace tehnice omologate si verificate metrologic.

În speță, instanța arată că starea de fapt reținută în procesul-verbal este confirmată de înregistrarea radar depusă la dosarul cauzei (f. 8), din care reiese că petentul avea o viteza de 108 km/h. Fapta a fost constatată cu un aparat omologat (f.21) și verificat metrologic (f. 21), de pe autospeciala cu nr. din înmatriculare MAI-_.

Verificând, potrivit art. 34 al. 1 din O.G. nr. 2/2001, legalitatea procesului verbal de constatare și sancționare a contravenției . nr._, încheiat de către intimat la data de 29.06.2013, instanța constată că acesta a fost încheiat cu respectarea dispozițiilor legale incidente, neexistând cazuri de nulitate absolută ce ar putea fi invocate din oficiu.

Astfel, instanța arată că, situațiile care atrag nulitatea absolută a procesul verbal sunt expres și limitativ determinate de art. 17 din O.G. nr. 2/2001. De aceea, în celelalte cazuri, în care nu sunt îndeplinite anumite cerințe privind întocmirea procesului verbal, nulitatea procesului verbal nu poate fi invocată decât dacă s-a pricinuit părții o vătămare ce nu se poate înlătura decât prin anularea actului. În acest sens, s-a pronunțat și Înalta Curte de Casație și Justiție în Decizia R.I.L. nr. XXII/19.03.2007.

În ceea ce privește necesitatea ca agentul constatator să dețină autorizație de operator radar, instanța arată că prin Ord. nr.187 din 14 iulie 2009 de modificare și completare a Normei de Metrologie Legală 021-05 privind „Aparate pentru măsurarea vitezei de circulație a autovehiculelor”, aprobat prin Ord. Biroului de Metrologie Legală nr. 301/2005, a fost abrogat pct. 4.2 din acest ordin, care prevedea că „măsurătorile și înregistrările care constituie probe pentru aplicarea prevederilor legislației rutiere în vigoare, trebuie să fie efectuate numai de către operatori calificați…”, motiv pentru care a astfel de cerință nu mai este prevăzută de lege.

În ceea ce privește apărarea potrivit căreia măsurătorile nu pot constitui probe dacă au fost efectuate pe timp de ceață, ploaie, ninsoare sau furtună, instanța arată că pct. 4 a fost abrogat de pct. 28 din anexa la ORDINUL nr. 187 din 14 iulie 2009, publicat în MONITORUL OFICIAL nr. 546 din 6 august 2009.

Întrucât în speță nu se poate reține existența vreunei cauze de nulitate absolută a procesului-verbal contestat, instanța constată că forța probantă a acestuia nu a fost înlăturată, el bucurându-se în continuare de prezumția de legalitate și temeinicie instituită de lege în favoarea sa.

Sub aspectul temeiniciei, instanța reține că, deși O.G. nr. 2/2001 nu cuprinde dispoziții exprese cu privire la forța probantă a actului de constatare a contravenției, din economia textului art. 34 rezultă că procesul verbal contravențional face dovada situației de fapt și a încadrării în drept până la proba contrară.

Forța probantă a rapoartelor sau a proceselor-verbale este lăsată la latitudinea fiecărui sistem de drept, putându-se reglementa importanța fiecărui mijloc de probă, însă instanța are obligația de a respecta caracterul echitabil al procedurii în ansamblu atunci când administrează și apreciază probatoriul (cauza Bosoni v. Franța, hotărârea din 7 septembrie 1999).

Conform jurisprudenței Curții Europene a Drepturilor Omului, dreptul unei persoane de a fi prezumată nevinovată și de a solicita acuzării să dovedească faptele ce i se impută nu este absolut, din moment ce prezumțiile bazate pe fapte sau legi operează în toate sistemele de drept și nu sunt interzise de Convenția Europeană a Drepturilor Omului, în măsura în care statul respectă limite rezonabile, având în vedere importanța scopului urmărit, dar și respectarea dreptului la apărare (cauza Salabiaku v. Franța, hotărârea din 7 octombrie 1988, paragraf 28, cauza Västberga taxi Aktiebolag și Vulic v. Suedia, paragraf 113, 23 iulie 2002).

Persoana sancționată are dreptul la un proces echitabil (art. 31-36 din O.G. nr. 2/2001) în cadrul căruia să utilizeze orice mijloc de probă și să invoce orice argumente pentru dovedirea împrejurării că situația de fapt din procesul verbal nu corespunde modului de desfășurare al evenimentelor, iar sarcina instanței de judecată este de a respecta limita proporționalității între scopul urmărit de autoritățile statului de a nu rămâne nesancționate acțiunile antisociale prin impunerea unor condiții imposibil de îndeplinit și respectarea dreptului la apărare al persoanei sancționate contravențional (cauza A. v. România, hotărârea din 4 octombrie 2007).

În analiza principiului proporționalității, trebuie observat că dispozițiile O.U.G. nr. 195/2002 au drept scop asigurarea desfășurării fluente și în siguranță a circulației pe drumurile publice, precum și ocrotirea vieții, integrității corporale și a sănătății persoanelor participante la trafic sau aflate în zona drumului public, protecția drepturilor și intereselor legitime ale persoanelor respective, a proprietății publice și private.

Relativ la prezumția de nevinovăție a unei persoane, cu consecința faptului că sarcina probei apasă asupra organelor statului, trebuie subliniat un aspect deosebit de important, în condițiile unor ușoare confuzii în practica judiciară ce a urmat Hotărârii A. c. României. Faptul că un contravenient nu este ținut să își dovedească nevinovăția nu înseamnă că este suficient ca acesta să conteste procesul-verbal de contravenție pentru a fi exonerat de răspundere. În realitate, chiar dacă procesul-verbal nu beneficiază de o prezumție de legalitate, el constituie o probă a vinovăției contravenientului. O instanță sesizată cu o plângere contravențională în fața căreia nu se prezintă nicio probă nu poate admite plângerea, în condițiile în care unica probă a dosarului – procesul-verbal – indică culpabilitatea petentului. Prin Hotărârea A. c. României – s-a reproșat instanțelor în cauză că nu au ținut cont de probele în apărare, din care rezulta cel puțin un dubiu în sensul vinovăției petentului, nu faptul că s-au bazat exclusiv pe procesul-verbal de contravenție pentru a respinge plângerea contravențională.

De altfel, instanța arată că intimatul a răsturnat prezumția de nevinovăție a petentului prin probele depuse la dosar, obținute prin mijloace tehnice omologate și verificate metrologic, în condițiile legii.

Cât privește individualizarea sancțiunii ce i-a fost aplicată petentului, instanța reține că potrivit art. 21 din OG nr.2/2001, sancțiunea se aplică în limitele prevăzute de actul normativ și trebuie să fie proporțională cu gradul de pericol social al faptei săvârșite, ținându-se seama de împrejurările în care a fost săvârșită fapta, de modul și mijloacele de săvârșire a acesteia, de scopul urmărit, de urmarea produsă precum și de circumstanțele personale ale contravenientului și de celelalte date înscrise în procesul verbal contestat.

În ceea ce privește cuantumul amenzii, respectiv de 675 lei, instanța apreciază că aceasta a fost aplicată în cuantumul stabilit de către legiuitor, cu respectarea dispozițiilor legale anterior menționate, sancțiunea fiind proporțională faptei săvârșite și gradului de pericol social. Pentru a aprecia în acest mod, instanța arată că depășirea vitezei legale constituie una din principalele cauze ale accidentelor de circulație. În ceea ce privește împrejurările în care a fost săvârșită fapta, instanța arată că acestea nu sunt de natură a atenua pericolul social al faptei, ci dimpotrivă, de a-l agrava. Astfel, după cum deja s-a arătat, faptul că petentul a circulat cu viteza de 108 km/h într-o localitate unde pericolul de a întâlni obstacole în cale ( pietoni, alte vehicule, etc.) este mult mai mare, și pericolul de producere a unui accident este mult mai mare.

Față de cele de mai sus, în temeiul art. 34 și următoarele din O.G. nr. 2/2001, instanța va respinge ca netemeinică plângerea contravențională formulată de petentul D. F.-D., în contradictoriu cu intimatul INSPECTORATUL DE POLIȚIE AL JUDEȚULUI CLUJ și în consecință va menține procesul verbal . nr._ încheiat la 29.06.2013 de către organul constatator I.P.J. Cluj.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

HOTĂRĂȘTE

Respinge ca neîntemeiată plângerea formulată de către petentul D. F.- D., domiciliat în Cluj-N., ..21, . în contradictoriu cu intimatul IPJ Cluj, cu sediul în Cluj-N., T., nr.27, jud. Cluj.

Menține procesul-verbal de constatare și sancționare a contravenției . nr._ încheiat de către intimat.

Cu apel în termen de 30 de zile de la comunicare.

Pronunțată în ședința publică din data de 05.11.2013.

JUDECĂTOR,GREFIER,

I. G. D. S.

Red.Dact/I.G../2 ex/06.11.2013

Vezi și alte spețe de la aceeași instanță

Comentarii despre Plângere contravenţională. Sentința nr. 2013/2013. Judecătoria CLUJ-NAPOCA